ICCJ. Decizia nr. 3161/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3161/2012
Dosar nr. 10568/2/2010
Şedinţa publică de la 21 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 3.677 din 24 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamanta SC M. SRL cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la S.B.G. în Bucureşti, sect. 1, str. Emanoil Porumbaru nr. 77, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin Decizia nr. 128 din 05 mai 2010 emisă de ANAF a fost respinsă contestaţia formulată de reclamantă în calitate de societate absorbantă a SC S. SRL ca neîntemeiată pentru suma de 3.462.263 RON stabilită suplimentar prin Decizia nr. 106 din 05 octombrie 2009 referitoare la obligaţiile fiscale reprezentând 156.116 + impozit profit; 216.915 RON - majorări de întârziere aferente impozitului pe profit; 1924385 RON - TVA; 1.007.082 RON - majorări aferente TVA şi 157.765 RON - accesorii.
Curtea de Apel a mai reţinut că a fost respinsă ca nemotivată contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 188/2009, pentru suma de 2.818.709 RON reprezentând: 469.937 RON impozit pe profit; 407.523 RON - majorări de întârziere aferente impozitului pe profit; 825.761 RON - TVA; 766.007 RON - majorări de întârziere TVA; 148.912 RON impozit pe venitul obţinut în România de persoane nerezidente; 1971 RON - contribuţii asigurări sociale; 1.033 RON - majorări de întârziere aferente; 6.510 RON - contribuţii la fondul social de solidaritate pentru persoanele cu handicap; 9.640 - majorări de întârziere aferente; 421 RON - contribuţii la fondul de şomaj reţinută de la asiguraţi; 589 RON - majorări de întârziere aferente.
În ceea ce priveşte suma de 1.702246 RON stabilită suplimentar, a fost dispusă desfiinţarea deciziei de impunere nr. 188/2009, constatându-se necompetenţa materială privind soluţionarea contestaţiei formulată împotriva amenzii contravenţionale, în sumă de 5.220 RON.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că în ceea ce priveşte debitul contestat la punctul 1 de la pagina 18 din RIF şi punctul 1 de la pagina 41 din RIF, pârâta nu a acceptat o deducere cu privire la calculul profitului impozabil şi al TVA, sumele reprezentând cheltuieli aferente anului 2006 cu serviciile prestate de SC C. SRL devenită SC A.S.I. SRL în baza contractelor nr. 8 şi nr. 8 a din 01 martie 2006.
Judecătorul fondului a constatat că reclamanta nu putea beneficia nici de drept de deducere a TVA în sumă de 78.470 RON aferent acestor facturi, în cauză nefiind îndeplinite cerinţele art. 146 din Legea nr. 571/2003, întrucât, cheltuieli aferente contractelor menţionate înregistrate pe anul 2006 au fost în sumă de 412.000 RON, reprezentând contravaloarea a trei facturi, ce nu au fost însoţite de documentele anexe din care să rezulte natura şi realitatea serviciilor prestate, precum şi necesitatea prestării acestora.
De asemenea, Curtea de Apel a reţinut că reclamanta nu a prezentat nici documentele justificative din care să rezulte realitatea prestării cheltuielile în sumă de 3.150.107 RON, reprezentând servicii de consiliere şi asistenţă, precum şi comisioane conform contractelor nr. 68 din 19 decembrie 2007 şi nr. 69 din 19 decembrie 2007 şi a facturilor emise în trimestrul I 2008.
Prin urmare, prima instanţă a constatat că singurele înscrisuri prezentate de reclamantă, respectiv cele trei facturi, jurnale de vânzări şi deconturi de TVA, nu pot face dovada realităţii şi necesităţii prestării serviciilor pentru care au fost deduse cheltuielile respective, întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 coroborat cu dispoziţiile pct. 48 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003.
Conchizând, instanţa de fond a constatat că şi penalităţile/majorările de întârziere aferente impozitului pe profit şi TVA sunt legal datorate, acestea reprezentând o măsură accesorie debitului principal stabilit în sarcina societăţii reclamante.
Împotriva Sentinţei civile nr. 3.677 din data de 24 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs SC M. SRL solicitând admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea sentinţei atacate în sensul anulării în parte a Deciziei nr. 128 din 05 mai 2010, a deciziei de impunere nr. 88 din 12 august 2009 sub aspectul debitelor constatate prin raportul de inspecţie fiscală RIF 25370 din 11 august 2009, a Deciziei fiscale nr. 106 din 05 octombrie 2009 referitoare la obligaţiile de plată accesorii aferente acestora şi recunoaşterea ca nedatorat a debitului fiscal principal în sumă de 743.088 RON şi accesoriile aferente în sumă de 442.598 RON.
Se susţine de către recurentă prin motivele de recurs că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că nu s-au prezentat documente justificative din care să rezulte realitatea şi necesitatea prestării serviciilor, ori la dosar au fost depuse contractele nr. 68 şi 69 din 19 decembrie 2007, patru facturi fiscale şi rapoartele de activitate întocmite în dovedirea realităţii şi naturii serviciilor prestate în baza acestor contracte.
Se arată că în conformitate cu dispoziţiile pct. 48 din H.G. nr. 44/2004, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, toate cheltuielile reprezentând prestările de servicii facturate de către A.S.I. SRL îndeplinesc toate cerinţele legale pentru a fi deductibile fiscal, fiind dovedit dreptul societăţii de deducere a TVA aferentă acestor servicii, serviciile fiind folosite pentru operaţiuni care dau drept de deducere, fiind respectate dispoziţiile art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003.
De asemenea, se susţine de către recurentă că şi-a exercitat în mod legal dreptul de deducere a TVA pentru sumele reprezentând servicii de marketing, service şi implementare reţea de vânzări K., fiind prezentate contractele nr. 8 şi nr. 8 a din 01 martie 2006 încheiate cu A.S.I. SRL.
În drept recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., art. 304 pct. 9 şi art. 305 C. proc. civ., art. 21 alin. (4) lit. m, art. 145 şi art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 şi pct. 48 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Prin concluziile scrise depuse la dosar intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că instanţa de fond în mod corect a reţinut că actele administrativ fiscale atacate sunt legale şi temeinice.
Prin notele de şedinţă depuse de recurenta SC M. SRL s-a solicitat, referitor la excepţia tardivităţii recursului declarat, ridicată din oficiu de instanţă, respingerea acesteia ca nefondată, învederându-se că societăţii nu îi este opozabilă comunicarea sentinţei atacate, comunicare care nu a fost făcută la sediul societăţii ci la sediul profesional al reprezentanţilor societăţii indicat drept domiciliu procesual. În atare situaţie, s-a arătat, cum comunicarea hotărârii primei instanţe nu s-a realizat la sediul societăţii reclamante, termenul de recurs în cauză se socoteşte în mod legal de la data declarării acestuia.
Examinând excepţia tardivităţii recursului declarat de reclamanta SC M. SRL, se reţin următoarele:
În materia litigiilor de contencios administrativ, cum prevede expres art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia instanţei de judecată este supusă recursului, care se declară în termen de 15 zile de la comunicare.
Modul de calcul al termenului de recurs, în lipsa unor dispoziţii procedurale derogatorii, este determinat de prevederile cu caracter general cuprinse în art. 101 alin. (1), (2) şi (5) C. proc. civ. Astfel, în situaţia termenului de recurs stabilit pe zile se calculează "pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul" [art. 101 alin. (1) C. proc. civ.]. Legiuitorul a consacrat astfel, în cazul termenelor pe zile, sistemul termenului exclusiv, ceea ce înseamnă că nu se iau în calculul termenului de recurs nici ziua când el a început să curgă - dies a quo - şi nici ziua când acesta se sfârşeşte - dies ad quem -, fiecare zi a termenului fiind astfel utilă. Termenul de recurs care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat se va prelungi, în conformitate cu prescripţiile art. 101 alin. (5) C. proc. civ., până la sfârşitul primei zile de lucru care urmează, nu numai în cazul termenelor de recurs statornicite pe zile, ci şi în cazul termenelor de recurs stabilite pe ore.
Termenul de recurs este un termen legal imperativ, peremptoriu şi absolut, astfel că nerespectarea lui, adică neexercitarea recursului împotriva unei hotărâri în termenul legal prevăzut, atrage sancţiunea procedurală fermă indicată de art. 103 alin. (1) C. proc. civ., constând în decăderea părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac menţionată, ce are drept consecinţă respingerea recursului ca tardiv formulat, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată să acţioneze în termen dintr-o împrejurare mai presus de voinţa ei. Cu alte cuvinte, cererea de recurs făcută între punctul de plecare şi punctul de împlinire a termenului de recurs este un act procedural realizat în termen, iar recursul introdus după împlinirea termenului de recurs este un act de procedură tardiv.
Se constată, în litigiu, că prin acţiunea în contencios fiscal reclamanta SC M. SRL, reprezentată convenţional de Societatea Civilă Profesională de Avocaţi cu Răspundere Limitată B.G., a solicitat comunicarea tuturor actelor de procedură efectuate în cauză la sediul reprezentantului convenţional din Bucureşti, str. Emanoil Porumbaru nr. 77, şi că la acest sediu a fost comunicată sentinţa pronunţată de instanţa de fond, la data de 10 august 2011 (potrivit ştampilei şi menţiunii de pe dovada de comunicare a actului de procedură). Recursul a fost declarat la data de 29 august 2011, cu neîncadrarea în termenul de 15 zile libere prevăzut de lege (ultima zi, utilă, a termenului de recurs era ziua de vineri, 26 august 2011).
Nu se impunea, în cauză, comunicarea hotărârii recurate la sediul societăţii recurente, întrucât textul art. 93 C. proc. civ. stabileşte o atare modalitate de comunicare, în situaţia alegerii de domiciliu, numai în lipsa arătării de către parte a persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură. Or, cum s-a învederat, reclamanta a arătat expres, în cererea de chemare în judecată, că solicită comunicarea tuturor actelor de procedură efectuate în proces la sediul reprezentantului convenţional, care era persoana juridică Societatea Civilă Profesională de Avocaţi cu Răspundere Limitată B.G.
În aceste condiţii, constatând că excepţia tardivităţii recursului este întemeiată, se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 103 alin. (1) şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea recursului declarat de SC M. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 3.677 din data de 24 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC M. SRL împotriva Sentinţei nr. 3.677 din 24 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2012.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 3155/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 3210/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
