ICCJ. Decizia nr. 318/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 318/2012
Dosar nr. 1123/59/2009
Şedinţa publică de la 25 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa nr. 72 din 24 februarie 2011, Curtea de Apel Timişoara - secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, având ca obiect anularea Ordinului nr. 1422 din 14 iulie 2009, emis de pârât, acordarea despăgubirilor salariale aferente şi obligarea pârâtului la plata daunelor morale, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin O.M.S. nr. 1422 din 14 iulie 2009, contestat în prezenta cauză, începând cu data de 15 iulie 2009, reclamantul a fost revocat din funcţia de manager al Spitalului Clinic de Urgenţă „L.Ţ.” Timişoara, conform prevederilor art. 1833 lit. n) din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit preambulului aceluiaşi ordin, măsura a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 178 alin. (2) şi prevederile art. II din O.U.G. nr. 69/2009 privind modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006, şi pe Anexa 1 din Raportul Comisiei de verificare din 14 iulie 2009, aprobat de conducerea Ministerului Sănătăţii.
Prin O.U.G. nr. 69/2009, pentru modificarea şi completarea Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, s-a modificat conţinutul alin. (2) al art. 178 şi a fost introdus un nou alin. (21), după cum urmează:
(2) Managerul persoană fizică sau reprezentantul desemnat de managerul persoană juridică trebuie să fie absolvent al unei instituţii de învăţământ superior în domeniul medical, economic, juridic sau administrativ şi al unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii.
(21) Pentru spitalele clinice în care se desfăşoară şi activitate de învăţământ şi cercetare ştiinţifică medicală, managerul trebuie să fie cadru universitar sau medic primar şi să fie absolvent al unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii.
Corelativ cu noile modificări a fost introdus şi un nou art. 1833, care prevede în mod expres şi limitativ cazurile în care încetează contractul de management, respectiv, contractul de administrare, unul din aceste cazuri fiind cel prevăzut la lit. n): „dacă se constată că managerul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare pentru exercitarea funcţiei de manager.”
Faţă de cele arătate, în opinia instanţei de fond, rezultă în mod evident că modificările legislative de mai sus, a căror urgenţă a fost motivată de emitentul actului, sunt de imediata aplicare, stipulând în mod explicit prin dispoziţiile art. II alin. (1) că, începând cu data intrării în vigoare a ordonanţei, funcţia nu mai poate fi ocupată decât de managerii care îndeplinesc noile condiţii, vizând inclusiv managerii în funcţie prin sintagma „ocupată în prezent, potrivit legii”.
În acest context, a apreciat instanţa de fond că nu poate primi susţinerea reclamantului potrivit căreia se înfrânge principiul neretroactivităţii legii, câtă vreme faptul că noile dispoziţii legale se aplică şi managerilor în funcţie, care îndeplineau dispoziţiile legale la momentul numirii, nu înseamnă că actul normativ retroactivează.
Mai consideră instanţa de fond că faptul că, ulterior introducerii acţiunii, dispoziţiile legale ce impuneau absolvirea studiilor superioare în anumite domenii şi în baza cărora reclamantul a fost revocat din funcţie, au fost abrogate în mod expres prin Legea nr. 91/2010, de aprobare a O.U.G. nr. 69/2009, revenindu-se la reglementarea anterioară - acesta fiind şi motivul pentru care s-a constatat inadmisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate formulată de reclamant – nu constituie un motiv suficient pentru anularea ordinului contestat, dat fiind că ordinul contestat era conform legislaţiei în vigoare de la momentul emiterii sale.
În legătură cu fundamentele discriminării invocate de reclamant în acţiune, faţă de potenţialii manageri care îndeplineau condiţiile prevăzute de noua reglementare, absolvenţi ai studiilor superioare în domeniile precizate de legiuitor, se mai reţine că referirea pârâtei la Deciziile nr. 820 din 03 iulie 2008 şi nr. 1325 din 04 decembrie 2008 ale Curţii Constituţionale, este pertinentă, decizii prin care s-a statuat că dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 sunt neconstituţionale, „în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii…”, iar acţiunea de faţă nu este o cerere potrivit dreptului comun, pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării, formulată în condiţiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei nr. 72 din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara - secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A.M., în temeiul art. 304 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut, în esenţă, următoarele:
Printr-o primă critică formulată susţine recurentul că în mod greşit instanţa de fond a apreciat asupra legalităţii Ordinului nr. 1422 din 14 iulie 2009, câtă vreme acesta a fost întemeiat pe o serie de dispoziţiile legale care nu puteau fi aplicate în cauză, respectiv art. 178 alin. (2) şi art. 1833 din Legea nr. 95/2006, aşa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 69/2009.
Astfel, consideră recurentul că art. 178 alin. (21) din Legea nr. 95/2006, în forma modificată şi completată, se aplică doar pentru managerii persoane fizice la spitalele clinice, începând cu data apariţiei O.U.G. nr. 69/2009, care participă prima data la un concurs de manager pentru spital clinic, fiind şi cadru universitar, şi reuşesc să câştige concursul, ca apoi în termen de 30 de zile să-şi dea demisia de cadru universitar pentru a îndeplini condiţia de la art. 180 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, modificată şi completată
Printr-o altă critică susţine recurentul că fiind manager în funcţie, în baza contractului de management din 14 decembrie 2006, la data emiterii Ordinului nr. 1422 din 14 iulie 2009, trebuia să respecte dispoziţiile art. 180 alin. (1), (3) şi (5) din Legea nr. 95/2006, care îl făceau incompatibil cu exercitarea oricărei activităţi medicale în instituţia respectivă sau în afara spitalului, sub sancţiunea rezilierii de drept a contractului de manager, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol.
Prin urmare respectarea dispoziţiilor art. 180 alin. (1), (3) şi (5) din Legea nr. 95/2006 nu i-a permis să devină cadrul universitar în specialitatea sa de inginer, calitate obţinută abia ulterior din 11 noiembrie 2010, pentru a îndeplini, astfel condiţia impusă de art. 178 alin. (21) din acelaşi act normativ.
Consideră recurentul că între momentul 18 iunie 2009, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 69/2009 şi momentul 26 mai 2010, data intrării în vigoare a Legii nr. 91/2010, i s-a aplicat un tratament discriminatoriu. Cum situaţia care a generat revocarea şi a fundamentat emiterea ordinului atacat, a dispărut prin intrarea în vigoare a Legii nr. 91/2010, consideră recurentul că singura posibilitate de înlăturare a vătămării produse este anularea ordinului contestat.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Înalta Curte analizând, prin prisma motivelor de recurs formulate de recurent, actele şi lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată că nu poate primi criticile formulate de recurent, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în considerarea celor ce urmează:
Înalta Curte constată, în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, recurentul procedează la reiterarea aspectelor invocate în faţa instanţei de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect si detaliat în considerentele hotărârii recurate, condiţii în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului ci îşi va limita analiza la criticile care se circumscriu unor reale motive de recurs.
Astfel, în condiţiile în care legalitatea unui act administrative se cenzurează în raport de prevederile legale în vigoare la data emiterii sau adoptării lui, în mod corect instanţa de fond a apreciat asupra incidenţei în cauză a O.U.G. nr. 69/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, indicată ca temei de drept pentru emiterea Ordinului nr. 1422 din 14 iulie 2009, contestat în prezenta cauză.
Câtă vreme recurentul la data emiterii ordinului contestat nu mai îndeplinea condiţiile prevăzute în art. 178 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, aşa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 69/2009, în mod corect instanţa de fond a constatat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1833 lit. n) din acelaşi act normative, în temeiul căruia s-a dispus încetarea contractului de management, în baza căruia recurentul exercita funcţia de manager la Spitalul Clinic de Urgenţă L.Ţ. din Timişoara.
Dat fiind faptul că prin art. 1833 lit. n) din O.U.G. nr. 69/2009 a fost reglementată o cauză de încetare de drept a contractului de management, în situaţia neîndeplinirii condiţiilor impuse de art. 178 alin. (2), ceea ce presupune într-o interpretare logică existenţa unor contracte de management în derulare, şi văzând şi dispoziţiile art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 69/2009, în mod corect instanţa de fond a apreciat că respectivul act normative este de imediată aplicare fără ca prin acest fapt să se aducă atingere principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, aşa încât în mod neîntemeiat susţine recurentul că dispoziţiile O.U.G. nr. 69/2009 nu îşi găsesc aplicare decât în cazul contractelor de management încheiate după intrarea în vigoare a respectivului act normativ.
Faptul că prin Legea nr. 91/2010 privind aprobarea O.U.G. nr. 69/2009, art. 178 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, a fost modificat într-o formă care i-ar fi permis recurentului să exercite funcţia de manager, nu are relevanţă sub aspectul controlului de legalitate al Ordinului nr. 1422 din 14 iulie 2009 contestat, câtă vreme legalitatea respectivului act administrativ se cenzurează doar în raport de prevederile legale în vigoare la data emiterii lui iar o eventuală modificare sau abrogare a unei norme juridice nu poate afecta actele administrative individuale emise sau adoptate anterior intrării în vigoare a legii, cum în mod greşit se susţine prin cererea de recurs.
Totodată, câtă vreme recurentul a fost revocat din funcţia de manager pentru neîndeplinirea condiţiilor de studii, respectiv, să fie absolvent al unei instituţii de învăţământ superior în domeniul medical, economic, juridic sau administrativ şi al unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, sunt lipsite de relevanţă susţinerile recurentului referitoare la respectarea dispoziţiilor art. 180 alin. (1), (3) şi (5) din Legea nr. 95/2006.
Pentru toate aceste considerente, constatând că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică şi nu există motive pentru casarea sau modificarea acesteia, recursul se priveşte ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul A.M. împotriva sentinţei civile nr. 72 din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara - secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 314/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3180/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
