ICCJ. Decizia nr. 307/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 307/2012
Dosar nr. 8266/1/2011
Şedinţa publică de la 24 ianuarie 2012
Asupra cererii de revizuire de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea - secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.A.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Baroul Bihor şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, să se constate că îndeplineşte condiţiile legale pentru primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, anularea Deciziei nr. 76/2010 emisă de Consiliul Baroului Bihor, obligarea pârâţilor să emită decizia de primire a reclamantului în profesia de avocat şi să procedeze la înscrierea sa în Tabloul avocaţilor definitivi al Baroului Bihor, în termen de 30 de zile de la solicitare, obligarea pârâţilor la plata de daune în solidar, în cuantum de 150 lei pentru fiecare zi de la expirarea termenului de 30 de zile de la solicitarea înscrierii şi până la înscrierea în Tabloul avocaţilor definitivi, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 108/CA din 29 aprilie 2011 a Curţii de Apel Oradea a fost admisă în parte acţiunea reclamantului C.A.C. şi, în consecinţă, a constatat că reclamantul îndeplineşte condiţiile legale pentru primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, a anulat Decizia nr. 76/2010 şi Decizia nr. 34/2011, obligând pârâţii să emită decizia de primire a reclamantului în profesia de avocat şi să procedeze la înscrierea sa în Tabloul avocaţilor definitivi al Baroului Bihor, respingând celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Prin decizia nr. 4143 din 16 septembrie 2011 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respins recursul formulat de către Baroul Bihor şi Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva sentinţei civile nr. 108/CA din 29 aprilie 2011 a Curţii de Apel Oradea - secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, obligând recurenţii la plata către intimat a sumei de 261,06 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar a reţinut că la data formulării cererii de primire în profesie de către intimatul C.A.C. (21 octombrie 2010) art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat avea următorul cuprins: „(2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: b)cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat";.
Ulterior, prin Statutul profesiei de avocat, la art. 21 alin. (2) s-a adăugat că „în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat";.
În fine, prin Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R., care la pct. 5 detaliază procedura de verificare a cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat, se mai adaugă suplimentar şi că Rezultatul verificării cunoştinţelor. poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen:
Jurisprudenţă constantă a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această materie, mai ales după pronunţarea hotărârii C.E.D.O. din data de 27 ianuarie 2009 în cauza Ştefan şi Ştef împotriva României, care semnala divergenţele de jurisprudenţă, a fost în sensul că impunerea unor condiţii suplimentare celor indicate în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 precizat, conturează excesul de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 (exemplu: Decizia nr. 3228 din 17 iunie 2010 a Î.C.C.J. – S.C.A.F.).
Concret, în privinţa practicii administrative de a realiza verificarea cunoştinţelor specifice profesiei pe calea unei testări scrise cu barem şi punctaj minim de promovare, care în realitate reprezintă un examen, instanţa supremă s-a pronunţat în sensul că în acest mod este golită de conţinut prevederea legală şi, contrar susţinerilor recurenţilor, această practică s-a menţinut şi după adoptarea Hotărârii nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R. (ex.: Decizia nr. 4777 din 4 noiembrie 2010 şi Decizia nr. 233 din 20 ianuarie 2011 ale Î.C.C.J. – S.C.A.F.).
Instanţa de control judiciar a reţinut că apărarea referitoare la faptul că testul grilă impus de recurentul Baroul Bihor nu ar reprezenta un examen este lipsită de consistenţă.
Aspectul cantitativ invocat, respectiv împrejurarea că verificarea cunoştinţelor a vizat doar reglementările specifice profesiei, iar nu alte materii (civil, penal, proceduri), a fost reţinut de instanţa de recurs ca fiind complet nerelevant, câtă vreme ceea ce se reproşează reclamantului este faptul că impunerea unei grile şi a unui barem prestabilit, precum şi a unui punctaj minim obligatoriu de atins echivalează, în mod evident, cu un examen şi, prin aceasta, contravine legii.
De altfel, este justă apărarea intimatului-reclamant în sensul că Hotărârea nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R. nu îi este opozabilă, câtă vreme emitentul actului normativ nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 11 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative de a-i asigura publicarea în M. Of. în vederea intrării în vigoare.
Înalta Curte a reţinut că aspectul privind modificările din Legea nr. 51/1995, în sensul că accesul în profesia de avocat se realizează numai pe bază de examen, trebuie apreciat în baza principiului tempus regit actum, iar acest eveniment legislativ în cauza de faţă nu afectează dreptul intimatului-recurent de a fi primit în profesie cu scutire de examen, potrivit reglementării în vigoare la data formulării cererii sale.
Instanţa de control judiciar a reţinut că sintagma utilizată de legiuitor „poate fi primit în profesie cu scutire de examen";, nu poate fi interpretată ca instituind o simplă vocaţie. Câtă vreme intimatul care a formulat cererea de primire în profesie cu scutire de examen îndeplineşte condiţiile expres arătate la lit. b), respectiv, a exercitat funcţia de consilier juridic peste 10 ani şi nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare, care să-l facă nedemn pentru profesia de avocat, în sensul explicitat la art. 13 din acelaşi act normativ, el are un drept subiectiv de a fi primit în profesie, drept care nu poate fi îngrădit decât pentru motive temeinice, proporţionale cu scopul urmărit de recurenţi în organizarea profesiei de avocat.
Instanţa de control judiciar a concluzionat că refuzul recurenţilor de a-l primi în profesie fără examen, pe motiv că nu a întrunit punctajul stabilit pentru verificarea cunoştinţelor specifice profesiei, apare ca nejustificat şi în mod corect a fost sancţionat de prima instanţă prin admiterea acţiunii.
4. Cererea de revizuire formulata de Uniunea Naţională a Barourilor din România
Revizuenta a invocat existenţa unui viciu de procedură cu U.N.B.R., indicând ca temei al cererii de revizuire dispoziţiile art. 322 pct. 8 C. proc. civ.
S-a arătat că cererea de faţă este admisibilă, iar apoi a reluat motivele prezentate în cererea de recurs formulată.
Decizia pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în revizuire
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea cererii de revizuire de faţă, analizând motivele formulate în raport cu hotărârea atacată şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă pentru considerentele ce urmează:
În conformitate cu dispoziţiile art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Codul de procedură civilă reglementează în Titlul V - Capitolul II, revizuirea hotărârilor (art. 322-328), cale extraordinară de atac, iar în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 322 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cele 9 cazuri expres prevăzute de articolul arătat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, înalta Curte a constatat că, în cauza dedusă judecăţii, instanţa de control judiciar a respins recursul U.N.B.R. şi al Baroului Bihor şi a menţinut hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Oradea.
Aşa fiind, înalta Curte constată că cererea de faţă nu poate fi primită, întrucât procedând la verificarea deciziei atacate în raport cu motivul de revizuire formulat, a rezultat că cererea de revizuire nu se încadrează în limitele stabilite de dispoziţiile legale. Văzând şi dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată.
Pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de o instanţă de recurs, legiuitorul a impus condiţia ca această instanţă să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care a fost reţinută de instanţa de fond, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii decât cea care a fost aleasă până în acel moment.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de reformare a deciziei atacate, înalta Curte va respinge cererea de revizuire de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva deciziei nr. 4143 din 16 septembrie 2011 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3068/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 311/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
