ICCJ. Decizia nr. 3190/2012. Contencios. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3190/2012
Dosar nr. 11214/2/2010
Şedinţa de la 22 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3764 din 27 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta D.G.T., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin care solicita obligarea acesteia la acordarea plăţii unui salariu mediu pe unitate pentru naştere copil conform art. 51 lit. c) din Contractul Colectiv de Muncă la nivel naţional pe anii 2007 - 2010 şi art. 85 lit. c) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de grup de unităţi al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor pe anii 2009-2010.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
În anul 2010 reclamanta ocupa funcţia publică de consilier juridic asistent, treapta 2 de salarizare la Serviciul Juridic, Legislaţie şi Contencios din cadrul A.N.S.V.S.A., având statutul de funcţionar public.
Funcţionarilor publici nu le sunt aplicabile prevederile Contractelor Colective de Muncă (la nivel naţional, de grup de unităţi sau de unitate - A.N.S.V.S.A.) ci legislaţia specifică funcţionarilor publici care nu cuprinde prevederi cu privire la acordarea dreptului solicitat de reclamantă.
Legislaţia aplicabilă funcţionarilor publici (Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 43 5/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului care îşi desfăşoară activitatea în sistemul sanitar-veterinar şi O.G. nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pană la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007, cu modificările şi completările ulterioare), fiind una specifică acestor categorii de angajaţi, nu cuprinde prevederi cu privire la acordarea unui salariu de bază sau mediu pe unitate, plătit de unitate sau instituţie mamei, pentru naşterea fiecărui copil.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, fără a-i aduce însă vreo critică, în mod direct, ci reiterând argumentele prezentate în faţa primei instanţe în care se arată, în esenţă, că îi sunt aplicabile prevederile Contractului colectiv de muncă.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu argumentele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că nu subzistă motive care să impună casarea sau modificarea hotărârii atacate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Obiectul acţiunii formulate în cauză îl constituie obligarea autorităţii pârâte la plata către reclamantă a unui salariu mediu pe unitate pentru naştere copil conform art. 51 lit. c) din Contractul Colectiv de Muncă la nivel naţional pe anii 2007 - 2010 şi art. 85 lit. c) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de grup de unităţi al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor pe anii 2009 - 2010.
La data formulării cererii sale, reclamanta ocupa funcţia publică de consilier juridic asistent, treapta 2 de salarizare la Serviciul Juridic, Legislaţie şi Contencios din cadrul A.N.S.V.S.A., având statutul de funcţionar public, cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, „Funcţionarul public este persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică";.
Aşadar, funcţionarii publici nu îşi desfăşoară activitatea în temeiul unui contract de muncă, ei aflându-se în raporturi de serviciu rezultate din actul administrativ de numire în funcţie, astfel încât nu au calitatea de salariaţi în sensul prevederilor contractului colectiv de muncă.
Ceea ce particularizează raportul de muncă al funcţiei publice de raportul de muncă al salariatului este faptul că funcţionarul public este purtător al puterii publice, pe care o exercită în limitele funcţiei sale.
Actul de numire în funcţie a autorităţii publice împreună cu cererea sau/şi acceptarea postului de către viitorul funcţionar public formează acordul de voinţă, contractul administrativ.
Între raportul de muncă al funcţionarului public şi raportul de muncă al salariatului diferenţa specifică rezidă atât în modul în care se naşte raportul juridic în baza căruia se prestează activitate, cât şi în faptul că funcţionarul public este un agent al puterii publice, în timp ce salariatul nu.
Funcţionarul public este o instituţie a dreptului public, pe când salariatul este o instituţie a dreptului muncii.
Funcţionarilor publici li se aplică normele speciale cuprinse în Constituţie, în Legea nr. 188/1999, în alte reglementări de drept administrativ şi doar în completare normele de drept al muncii, numai în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice.
Pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare; de asemenea, ei beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii.
Salarizarea acestei categorii de personal era stabilită, la data formulării de către recurenta-reclamantă a cererii sale, prin Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, act normativ care nu prevedea posibilitatea acordării dreptului solicitat.
Funcţionarii publici reprezintă, deci, o categorie de salariaţi aparte, ce se deosebesc prin statutul legal specific, acesta fiind, la rândul său, întemeiat pe principiile legalităţii, imparţialităţii şi obiectivităţii, al transparenţei, al responsabilităţii, al stabilităţii în exercitarea funcţiei publice şi al subordonării ierarhice. Consecinţele ce derivă din acest statut profesional constau într-o serie de drepturi şi obligaţii specifice, reglementate de lege, printre care şi aceea cuprinsă la art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, invocate de recurentă. O reglementare asemănătoare se regăseşte şi la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, potrivit cărora ";Contracte colective de muncă se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale";.
Este corect ca drepturile de natură salarială ale funcţionarilor publici să fie stabilite, sub aspectul cuantumului lor, prin lege, şi nu prin contractul colectiv de muncă, ca urmare a negocierilor, cum se întâmplă în cazul personalului contractual, având în vedere statutul profesional al acestora şi, în special, sursa de finanţare a acestor venituri, şi anume bugetul public naţional. De altfel, Convenţia nr. 98/1949 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii asupra dreptului de organizare şi de negociere colectivă, ratificată de România prin Decretul nr. 352 din 1958, precizează, la art. 6, că aceasta nu se aplică funcţionarilor publici, urmând ca fiecare stat membru să adopte în legislaţia naţională măsurile proprii referitoare la garanţiile prevăzute în convenţie privind dreptul de organizare şi de negociere colectivă.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.T. împotriva sentinţei civile nr. 3764 din 27 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3184/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3194/2012. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
