ICCJ. Decizia nr. 3284/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3284/2012
Dosar nr. 2034/2/2011
Şedinţa de la 27 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 25 aprilie 2008, reclamanta SC R.P.I. SRL a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 5.612.956 RON daune produse în urma emiterii de către Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse accizabile supuse marcării a Deciziei nr. 205 din 23 iunie 2005 prin care s-a dispus revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal nr. 407 din 26 februarie 2004, act administrativ anulat prin Sentinţa civilă nr. 878/2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 4126/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Într-o primă fază procesuală, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat Sentinţa civilă nr. 1603 din 31 martie 2010 prin care a admis acţiunea astfel cum a fost formulată, reţinând în esenţă culpa autorităţii publice pârâte care a emis o decizie nelegală şi stabilind existenţa şi întinderea prejudiciului suferit de reclamantă pe baza expertizei contabile efectuate.
Recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, care, prin Decizia nr. 4491 din 22 octombrie 2010 a casat sentinţa şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă spre rejudecare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că, întrucât reclamanta nu şi-a putut desfăşura activitatea de fabricare a băuturilor alcoolice distilate, urmare a actului administrativ nelegal emis de pârât, are dreptul la despăgubiri, prejudiciul suferit fiind real, fiind însă necesară refacerea raportului de expertiză cu privire la componentele şi întinderea pagubei.
În fond după casare, prin Sentinţa civilă nr. 7264 din 2 decembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea şi a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 5.017.618,92 RON despăgubiri şi 15.049,3 RON cheltuieli de judecată.
La pronunţarea hotărârii, instanţa a avut în vedere existenţa culpei pârâtului în producerea pagubei, al cărei cuantum a fost stabilit prin rapoartele de expertiză contabile efectuate, în care sens a respins, obiecţiunile formulate de pârât.
Astfel, instanţa a constatat că reclamantei i se cuvin despăgubiri pentru perioada de 28 iulie 2005, când şi-a produs efectele decizia de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal şi până la 30 octombrie 2007, data rămânerii irevocabile a hotărârii de anulare, când efectele actului administrativ au încetat.
Referitor la întinderea prejudiciului, instanţa de fond a reţinut că pe perioada celor 27 luni, producţia pierdută de reclamantă este în valoarea actualizată de 5.609.620 RON, valoarea profitului nerealizat de societatea reclamantă fiind de 379.771 RON.
Instanţa a considerat ca fiind neîntemeiate susţinerile pârâtului privind realitatea plăţilor efectuate către SC T.M. SA, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare prin care reclamanta a achiziţionat fabrica de alcool, valoarea prejudiciului sub acest aspect fiind de 786.958 RON, echivalentul a 322.948,05 dolari SUA.
Curtea de apel şi-a însuşit concluziile expertizei şi referitor la stabilirea cuantumului salariilor datorate şi achitate pentru intervalul menţionat, neavând relevanţă împrejurarea că parte din sumă a fost plătită în luna decembrie 2007.
Cu privire la stabilirea taxelor, impozitelor şi penalităţilor de întârziere, instanţa a constatat că expertiza a avut în vedere sumele efectiv achitate cu acest titlu, precum şi accesoriile aferente pentru cotele neplătite pentru perioada iulie 2005 - octombrie 2007.
Concluzionând, instanţa de fond a constatat că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, dreptul reclamantei la despăgubiri în cuantumul stabilit de noua expertiză contabilă fiind cert şi actual.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, pârâtul a învederat că prin hotărârea pronunţată, instanţa nu a demonstrat existenţa vinovăţiei autorităţii publice, însuşindu-şi ambele rapoarte de expertiză efectuate în cauză, deşi prima lucrare a fost întocmită cu încălcarea prevederilor legale privind citarea părţilor, excepţia nulităţii raportului fiind greşit respinsă.
Referitor la cuantumul despăgubirilor, pârâtul a formulat critici privind, în primul rând determinarea profitului nerealizat pe perioada în litigiu, arătând că expertul a realizat în mod eronat actualizarea de două ori a aceleiaşi sume şi de asemenea, a luat în calculul producţiei medii datele pentru anul 2000, care nu pot fi verificate întrucât nu au fost depuse situaţiile financiare la organele financiare teritoriale.
Cu privire la plăţile către SC T.M. SA, pârâtul a învederat că din actele anexate raportului de expertiză nu se poate stabili nici obiectul tranzacţiei nici faptul că toate plăţile efectuate sunt aferente fabricii de alcool, pentru anul 2000 neexistând dovada depunerii situaţiei financiare.
Referitor la salariile achitate pentru perioada nerealizării producţiei, pârâtul a arătat că instanţa a acordat în mod nejustificat atât suma plătită în decembrie 2007, cât şi cea aferentă lunii iunie 2005, nerespectând nici obiectivul fixat sub acest aspect pentru efectuarea expertizei contabile, nici considerentele deciziei de casare.
O altă critică adusă sentinţei priveşte obligarea la plata sumei reprezentând plata taxelor şi impozitelor, precum şi a accesoriilor, în acest sens pârâtul arătând că ar putea fi datorate doar debitele principale efectiv achitate şi penalităţile de întârziere aferente sumelor neplătite, determinate pentru perioada închiderii fabricii, de asemenea efectiv plătite, nu şi cele datorate dar neachitate bugetului de stat şi celui al asigurărilor sociale.
Pârâtul a mai învederat că daunele solicitate şi acordate reclamantei nu sunt justificate întrucât societatea nu a făcut dovada că avea capacitatea de a produce cantitatea precizată în antrepozitul fiscal din Bucureşti, str. L. nr. 77 sector 1, şi nici că avea asigurată desfacerea pentru producţia realizată, astfel încât să realizeze profitul scontat.
De asemenea, în august 2008, reclamanta nu mai deţinea utilajele şi echipamentele pentru producerea şi îmbutelierea de băuturi spirtoase, fiindu-i din nou revocată autorizaţia de antrepozit fiscal, printr-o decizie necontestată, aspect ce nu a fost avut în vedere de instanţă la stabilirea prejudiciului.
În concluzie, Ministerul Finanţelor Publice a solicitat respingerea acţiunii şi în subsidiar, reducerea despăgubirilor.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va admite recursul şi va modifica sentinţa sub aspectul cuantumului despăgubirilor la plata cărora a fost obligat pârâtul, precum şi al cheltuielilor de judecată.
Astfel, referitor la critica privind inexistenţa îndeplinirii condiţiilor pentru stabilirea răspunderii patrimoniale a pârâtului, Curtea constată că acest aspect a fost dezlegat în mod irevocabil prin Decizia de casare nr. 4491 din 22 octombrie 2010 prin care s-au constatat atât fapta ilicită, cât şi existenţa prejudiciului, reluarea judecăţii privind doar componentele şi întinderea pagubei.
În consecinţă, apărarea pârâtului sub aspectul menţionat este neîntemeiată, în raport de dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, în caz de casare, hotărârea instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, este obligatorie pentru judecătorii fondului.
Cu privire la plata despăgubirilor în sarcina pârâtului Curtea reţine că au fost corect stabilite ca fiind datorate sumele reprezentând profitul nerealizat pe perioada 28 iulie 2005 - 30 octombrie 2007, de 379.771 RON şi respectiv, contravaloarea salariilor plătite pentru acelaşi interval de timp, de 187.204,52 RON, astfel cum au fost ele menţionate în noua expertiză contabilă efectuată după casarea cu trimitere spre rejudecare.
Întrucât hotărârea instanţei a privit în final constatările şi concluziile acestei lucrări, Curtea constată că apare ca lipsită de interes critica adusă de pârât referitoare la modul de soluţionare a excepţiei nulităţii primului raport de expertiză contabilă.
Cu privire la profitul nerealizat pe perioada în litigiu, susţinerea pârâtului privind stabilirea greşită a cuantumului nu este întemeiată, expertul calculând valoarea pe baza profitului brut din exploatare realizat de societate în perioada 2000 - 2003 şi în raport de documentele contabile puse la dispoziţie, nerezultând producerea vreunei erori la actualizarea sumei.
Curtea nu poate primi nici susţinerea privind greşita stabilire a pagubei constând în plata salariilor pentru perioada în litigiu, împrejurarea că achitarea sumelor datorate angajaţilor pentru intervalul de timp cât fabrica a fost închisă a avut loc de-abia în luna decembrie 2007 nefiind de natură să înlăture dreptul societăţii de a-şi recupera paguba produsă din culpa pârâtului.
Apare însă ca fiind întemeiată critica privind obligarea pârâtului la plata sumei de 2.362.303,10 RON reprezentând valoarea actualizată a fabricii de alcool pierdută de reclamantă prin executare silită.
Astfel cum rezultă din actele dosarului, reclamanta a primit la 26 februarie 2004 autorizaţia pentru antrepozitul fiscal de producţie din Bucureşti, str. L. nr. 77 sector 1, act revocat de comisia de resort a pârâtului prin Decizia nr. 205 din 23 iunie 2005, ce a fost anulată prin Sentinţa civilă nr. 879 din 26 martie 2007, irevocabilă prin Decizia nr. 4126 din 30 octombrie 2007.
Rezultă de necontestat că fabrica de alcool etilic pentru care s-a dispus rezilierea contractului de vânzare-cumpărare, cu consecinţa restituirii imobilului de către SC R.P.I. SRL era situată în Bucureşti, Bd. P. nr. 34 sector 6, cumpărată de reclamantă conform contractelor autentificate la 27 ianuarie 2000 şi 15 mai 2011 şi a precontractului din 7 decembrie 1999, cu plata preţului în rate în perioada 1999 - 2002.
Prin Sentinţa nr. 10904 din 21 septembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, irevocabilă la 22 mai 2005, s-a constatat rezilierea contractelor de vânzare-cumpărare şi obligarea societăţii - reclamanta din prezenta cauză - la restituirea imobilului pentru neachitarea integrală a preţului până la finele anului 2002.
Se constată în raport de aceste elemente că este nejustificată cererea de recuperare a sumei achitate pentru achiziţionarea acestei fabrici - 786.958 RON, actualizată la valoarea de 2.361.303,10 RON - neexistând legătură de cauzalitate între pierderea prin executare silită a acelui imobil şi revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal dispusă la 23 iunie 2005 pentru o altă fabrică de alcool.
În cauză nu s-a făcut dovada nici că acel imobil pentru care s-a dispus rezilierea vânzării a rămas în patrimoniul reclamantei şi nici că lipsa disponibilităţilor băneşti ale societăţii pentru plata ratelor a fost afectată de revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal, printr-un act nelegal de natură să justifice acordarea de despăgubiri.
O altă critică adusă sentinţei priveşte suma de 2.089.340,3 RON reprezentând taxe şi impozite - debit principal în valoare de 1.092.829 RON precum şi dobânzi, majorări şi penalităţi de întârziere şi amenzi.
Sub acest aspect, instanţa şi-a însuşit concluziile expertizei, stabilind că suma este datorată, reprezentând taxele şi impozitele achitate de reclamantă pe perioada închiderii nelegale a fabricii, precum şi accesoriile pentru cotele neplătite în acelaşi interval de timp.
Critica adusă de pârât cu privire la stabilirea acestei sume cu titlu de despăgubiri în sarcina pârâtului este însă întemeiată, întrucât expertul a analizat numai fişa fiscală a contribuabilului şi deciziile de plată eliberate de organele fiscale şi a anexat balanţele de verificare, sumele înscrise diferind însă după cum reţine însăşi expertiza.
Raportul de expertiză contabilă însuşit de instanţă nu indică nici natura debitelor achitate - TVA, impozit pe profit, impozit pe salarii, contribuţii etc. - şi nici datele la care au luat naştere obligaţiile fiscale, pentru a se putea concluziona asupra întinderii acestei componente a prejudiciului.
În consecinţă, Curtea constată că este greşită soluţia de obligare a pârâtului la plata sumei de 2.089.340,3 RON.
Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea, admiţând recursul formulat de pârât, va modifica sentinţa atacată, în sensul că va admite în parte acţiunea introdusă de reclamanta SC R.P.I. SRL şi va dispune obligarea Ministerului Finanţelor Publice la plata sumei de 566.975 RON cu titlu de despăgubiri.
În urma admiterii doar în parte a acţiunii, Curtea va reduce şi cuantumul cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligat pârâtul, urmând a fi stabilite prin apreciere la valoarea de 2.000 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice împotriva Sentinţei nr. 7264 din 2 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică hotărârea atacată în sensul că admite în parte acţiunea formulată de reclamanta SC "R.P.I." SRL, astfel cum a fost precizată şi în fond:
Obligă pârâtul Ministerul Finanţelor Publice la plata către reclamantă a sumei de 566.975 RON cu titlu de despăgubiri precum şi la 2.000 RON cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 3281/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3294/2012. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
