ICCJ. Decizia nr. 3286/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3286/2012
Dosar nr. 3807/2/2010
Şedinţa publică de la 27 iunie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea Agricolă F. a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună:
- anularea adresei nr. 151204 din 11 martie 2010 emisă de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a adresei nr. 15A/2214/CA din 07 aprilie 2010 emisă de pârâtul Guvernul României;
- obligarea pârâţilor la îndeplinirea sarcinilor referitoare la emiterea hotărârii de Guvern de declarare a stării de calamitate naturală a culturilor agricole pe raza judeţului Călăraşi;
- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat faptul că este producător agricol şi a cultivat cereale pe raza judeţului Călăraşi, pe o suprafaţă de peste 1.000 ha teren. În cursul anului 2009, culturile de floarea soarelui, orz, porumb de consum, porumb lot hibridare, grâu şi rapiţă au fost calamitate şi i s-a creat un prejudiciu de 114.352 lei. Reclamanta a precizat că a întocmit documentaţia pentru obţinerea despăgubirilor aferente culturilor agricole distruse şi că a procedat la înaintarea acesteia spre soluţionare la Direcţia Generală pentru Agricultură şi Industrie Alimentară care, la rândul său, a înaintat-o către pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. În plus, reclamanta a susţinut şi faptul că a îndeplinit procedura administrativă prealabilă cu cele două autorităţi publice pârâte, însă nu a obţinut recunoaşterea dreptului pretins.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 381/2002.
Pârâţii au formulat întâmpinări în cauză:
Pârâtul Guvernul României a invocat excepţia inadmisibilităţii primului capăt de acţiune, întrucât reclamanta nu a îndeplinit procedura administrativă prealabilă. De asemenea, pârâtul a solicitat respingerea capătului doi de acţiune ca neîntemeiat.
Pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţia prematurităţii acţiunii, excepţia lipsei de obiect în ceea ce priveşte capătul doi de acţiune, excepţia tardivităţii acţiunii, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce priveşte capătul doi de acţiune. Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3815 din 31 mai 2011, a respins excepţiile invocate în cauză de către pârâţi, a admis acţiunea reclamantei Societatea Agricolă F., a anulat adresa nr. 151204 din 11 martie 2010 emisă de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi adresa nr. 15A/2214/CA din 07 aprilie 2010 emisă de pârâtul Guvernul României şi a obligat pârâţii să procedeze la îndeplinirea obligaţiilor legale în vederea emiterii unei hotărâri de Guvern de declarare a stării de calamitate naturală a culturilor agricole pe raza judeţului Călăraşi.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Excepţia inadmisibilităţii, precum şi excepţia prematurităţii primului capăt de acţiune sunt nefondate, întrucât obiectul acestuia îl constituie refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri pentru care art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată, nu impune parcurgerea procedurii prealabile.
Excepţia lipsei de obiect este neîntemeiată, deoarece reclamanta a indicat în mod clar obiectul acţiunii.
Excepţia tardivităţii acţiunii este neîntemeiată, deoarece reclamanta a respectat termenul de prescripţie impus de art. 11 din Legea contenciosului administrativ.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este nefondată, întrucât pentru acordarea despăgubirilor este necesară parcurgerea unei proceduri complexe în care sunt implicate ambele instituţii pârâte, motiv pentru care hotărârea judecătorească trebuie să fie opozabilă pârâţilor.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a constatat că reclamanta a respectat întreaga procedură impusă de lege pentru declararea stării de calamitate naturală, iar refuzul pârâţilor de acordare a despăgubirilor este nejustificat, în condiţiile în care aceştia nu au indicat care sunt procedurile care nu au fost respectate de reclamantă.
Totodată, curtea de apel a reţinut faptul că pârâtul Guvernul României nu a motivat refuzul de emitere a hotărârii de declarare a stării de calamitate naturală a culturilor agricole de pe raza judeţului Căţăraşi.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Guvernul României şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care au solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acţiunii reclamantei Societatea Agricolă F.
Întrucât în cererile de recurs au fost formulate motive de recurs comune, instanţa de control judiciar va proceda la prezentarea şi la analizarea acestora în mod grupat.
Astfel, în motivarea căilor de atac, încadrate în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii au susţinut faptul că sentinţa contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurenţi următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată:
Soluţia pronunţată de prima instanţă cu privire la excepţia inadmisibilităţii cererii este greşită, întrucât reclamanta a solicitat anularea unor adrese care nu pot fi considerate acte administrative.
Soluţia pronunţată de curtea de apel cu privire la excepţia tardivităţii dreptului la acţiune este greşită, în condiţiile în care reclamanta a depus cererea pentru acordarea despăgubirilor la Direcţia Agricolă pentru Dezvoltare Rurală Călăraşi în anul 2009 şi a înregistrat acţiunea în contencios administrativ la data de 29 aprilie 2010, peste termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, modificată.
La momentul depunerii acţiunii, Legea nr. 381/2002 era lipsită de efecte juridice, deoarece prin Regulamentul nr. 1857/2006 de aplicare a art. 87 şi art. 88 din Tratat şi de modificare a R/CE/ 70/2001 şi a Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier se impune obligativitatea reconsiderării ajutoarelor de stat în raport de normele comunitare. La data de 31 decembrie 2009 a expirat perioada de tranziţie în care, conform Tratatului de aderare, România putea continua să acorde subvenţii care nu erau conforme cu regulile concurenţei şi a ajutoarelor de stat în U.E. Începând cu anul 2010, orice ajutor de stat ce nu corespunde reglementărilor comunitare trebuie modificat sau, eventual, oprit de a mai produce efecte.
Pe de altă parte, recurenţii au arătat că intimata ignoră faptul că Legea nr. 381/2002 condiţiona acordarea despăgubirilor de emiterea unei hotărâri de Guvern pentru recunoaşterea stării de calamitate.
În opinia recurenţilor, în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, precum şi a condiţiilor impuse de Legea nr. 381/2002 şi de Ordinul nr. 419/2002 pentru încasarea efectivă a despăgubirilor solicitate de către intimată.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Prin soluţia recurată, prima instanţă a constatat refuzul nejustificat al autorităţilor publice pârâte de a acorda reclamantei despăgubiri pentru culturile calamitate în anul 2009 şi, în consecinţă, le-a obligat pe acestea să procedeze la îndeplinirea obligaţiilor legale în vederea emiterii unei hotărâri de Guvern de declarare a stării de calamitate naturală a culturilor agricole pe raza judeţului Călăraşi.
În cauza de faţă, sunt aplicabile prevederile Legii contenciosului administrativ, întrucât obiectul cererii deduse judecăţii se circumscrie noţiunii de recunoaştere a dreptului pretins.
Conform art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, modificată, refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere reprezintă exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.
În baza art. 2 alin. (1) lit. h) din actul normativ anterior arătat, nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri reprezintă faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen.
În speţă, în realitate, este vorba despre nesoluţionarea în termenul legal a cererii intimatei-reclamante de acordare a despăgubirilor pentru culturile calamitate.
Potrivit art. 11 alin. (1) din aceeaşi lege, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la „data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii”.
Ca atare, termenul de soluţionare a unei cereri este de 30 de zile, dacă prin legea specială nu se prevede un alt termen.
În raport de dispoziţiile art. 9 şi 12 din Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură şi art. 9 şi art. 14 din Ordinul nr. 419/2002 emis de Ministrul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002, cererile, reprezentate, în cazul de faţă, de actele de constatare a pagubelor de către comisia abilitată se depun la direcţia generală pentru agricultură şi industrie alimentară judeţeană, care are obligaţia ca în termen de 3 zile de la data centralizării documentelor respective să trimită o informare detaliată Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor.
În temeiul art. 13 şi 14 Legea nr. 381/2002 şi art. 4 din Ordinul nr. 419/2002, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor aprobă sumele necesare pentru despăgubirea producătorilor şi sesizează Guvernul care declară starea de calamitate naturală prin hotărâre.
În speţa de faţă, intimata-reclamantă a înregistrat cererile (procesele-verbale de constatare a calamităţilor) la D.A.D.R. Călăraşi la datele de 09 iunie 2009 (pentru culturile de grâu şi rapiţă – filele 70-71 dosar fond) şi, respectiv, la 27 august 2009 (pentru cultura de porumb – filele 191-193 dosar fond).
Soluţionarea cererilor formulate de intimata-reclamantă trebuia să se facă până la datele de 09 iulie 2009 şi, respectiv, 27 septembrie 2009. De la aceste date încep să curgă termenele de 6 luni, conform art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, modificată.
Acţiunea în contencios administrativ de faţă a fost introdusă de intimata-reclamantă la data de 29 aprilie 2010, după împlinirea termenului legal de 6 luni anterior arătat.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursurile, va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge acţiunea ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Guvernul României şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva Sentinţei nr. 3815 din 31 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta Societatea Agricolă F., ca tardiv formulată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3271/2012. Contencios. Amendă pentru... | ICCJ. Decizia nr. 3296/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
