ICCJ. Decizia nr. 3300/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3300/2012
Dosar nr. 1056/113/2011/a1
Şedinţa publică de la 28 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila, reclamanta P.O. Însurăţei, judeţ Brăila a formulat contestaţie împotriva Încheierii nr. VI.36 din data de 01 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Conturi a României şi a Deciziei nr. 32 din 03 septembrie 2011, emisă de Camera de Conturi Judeţeană Brăila şi a procesului - verbal de constatare încheiat la data de 19 iulie 2010, solicitând anularea măsurii dispuse şi suspendarea efectelor actelor administrative menţionate, până la soluţionarea definitivă a procesului.
În motivarea cererii, reclamanta a precizat că a contestat Decizia nr. 32 din 03 septembrie 2011 emisă de Camera de Conturi Judeţeană Brăila referitoare la constatările înscrise în Procesul - verbal nr. 4590 din 19 iulie 2010, în care s-a menţionat că au fost efectuate plăţi nelegale şi s-ar fi produs un prejudiciu bugetului local al P. Însurăţei, prin încheierea unor contracte civile între P., ca beneficiar al prestaţiilor sportive şi componenţii echipei de fotbal, în condiţiile în care Clubul sportiv nu are personalitate juridică, iar plăţile efectuate au fost legale.
Pârâta C.C.R. a formulat întâmpinare în cauză, prin care a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Brăila, motivat de faptul că, de la data intrării în vigoare a noului Regulament aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii nr. 130/2010, respectiv 01 ianuarie 20111, competenţa de soluţionare a sesizărilor formulate de conducerea entităţilor verificate împotriva încheierilor emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul reclamantei, conform art. 228 din acest act normativ; s-a solicitat în subsidiar respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Reclamanta a depus precizări scrise la termenul din 21 noiembrie 2011, în sensul că este de acord cu admiterea excepţiei de necompetenţă materială a Tribunalului Brăila, invocată de pârâtă.
Examinând excepţia de necompetenţă materială invocată în cauză, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Prin Încheierea din 16 februarie 2012, Curtea de Apel Galaţi a admis cererea formulată de contestatoarea P.O. Însurăţei, Judeţul Brăila, în contradictoriu cu pârâta C.C.R. – D.C.V.B.U.A.T., având ca obiect litigii C.C. (Legea nr. 94/1992), a dispus suspendarea efectelor Deciziei nr. 32/2010 a Camerei de Conturi Brăila şi a procesului-verbal de constatare încheiat la data de 19 iulie 2010 de Camera de Conturi Brăila, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, prin prisma motivelor invocate, raportat la prevederile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 şi art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 2/2003, cererea de suspendare este fondată, că în cauza dedusă judecăţii, reclamanta a făcut dovada întrunirii condiţiilor de admisibilitate a cererii de suspendare, aşa cum sunt ele menţionate de art. 14 alin. (1), respectiv a cazului bine justificat şi a existenţei unei pagube iminente.
Astfel, s-a reţinut că prin acţiunea formulată reclamanta a invocat mai multe motive de nelegalitate şi netemeinicie a actelor atacate, ce necesită verificări din partea instanţei şi care constituie fără dubiu un caz bine justificat, în accepţiunea art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 şi că, în privinţa pagubei iminente, este evident că blocarea conturilor reclamantei şi trecerea la executarea silită pentru suma reţinută poate constitui un motiv serios pentru blocarea sa financiară, iar o asemenea împrejurare ar putea evident avea efecte păgubitoare şi în planul achitării altor datorii fiscale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.C.R., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat se arată că măsurile dispuse prin decizia a cărei suspendare se pune în discuţie au drept scop înlăturarea neregulilor constatate, care nu pot fundamenta o acţiune de suspendare, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu face dovada întrunirii condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv cazuri bine justificate şi prevenirea unei cauze iminente.
Recurenta arată că nu recuperarea prejudiciului înregistrat prin efectuarea unor plăti nelegale poate fi considerată o pagubă pentru reclamantă, ci chiar nerecuperarea acestui prejudiciu, fapt ce ar priva bugetele care administrează sumele respective, sume care ar putea să aibă o destinaţie legală.
Se mai arată în motivele de recurs că nu se poate pune problema ilegalităţii deciziei a cărei suspendare se cere, deoarece aceasta, atât pe fond, cât şi pe formă, este în strictă conformitate cu legea, precum şi faptul că, până în momentul în care este stabilit cuantumul prejudiciului, nu se justifică aplicarea art. 14 alin. (l) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare.
Arată recurenta că, dacă s-ar proceda la suspendare, aceasta ar însemna întreruperea procedurii de luare a măsurilor dispuse de C.C.R. şi de executare efectivă a acestor măsuri un timp nedeterminat, inclusiv nerecuperarea banilor publici cheltuiţi nelegal o perioadă nedeterminată, dar îndelungată de timp şi că, în acest fel, starea de legalitate în general şi legalitatea cheltuirii banului public, în particular, ar fi grav afectate, consecinţă pe care nici C.C.R., şi nici instanţa de judecată nu şi-o pot asuma.
Recurenta mai susţine faptul că în cazul de faţă nu este vorba de nicio pagubă, entitatea reclamantă trebuind să stabilească măsuri pentru evaluarea prejudiciului şi recuperarea lui şi că, dimpotrivă, s-ar produce pagube bugetului în situaţia în care s-ar suspenda actul administrativ atacat.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Conform art. 15 alin. (1) din aceeaşi lege, suspendarea executării actului administrativ poate fi solicitată de reclamant pentru motivele prevăzute la art. 14 şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea actului, astfel cum s-a procedat în cauza dedusă judecăţii.
Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de dispoziţiile menţionate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.
Îndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.
Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului.
După cum se constată, prima instanţă, soluţionând cererea de suspendare, a apreciat în mod corect că în cauza dedusă judecăţii reclamanta a făcut dovada întrunirii condiţiilor de admisibilitate a cererii sale, deoarece prin cererea formulată reclamanta a invocat mai multe motive de nelegalitate şi netemeinicie a actelor atacate care constituie fără dubiu un caz bine justificat.
„Paguba iminentă”, cea de-a doua condiţie cerută de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond, că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.
Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere şi recomandarea nr. R/ 89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.
Aşa cum s-a arătat de altfel şi în recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să ţină cont de drepturile şi interesele persoanelor particulare.
Aceeaşi recomandare reaminteşte principiile din recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniştri, care cheamă autoritatea jurisdicţională competentă, în speţă instanţa judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.
Soluţia suspendării actului administrativ până la pronunţarea instanţei se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităţilor administrative prin care se impun particularilor o serie de obligaţii.
Suspendarea pronunţată de instanţă nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiţiei pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicţionale.
Ţinând seama de considerentele de ordin legal şi de situaţia de fapt dovedită, expuse în prezenta hotărâre, de recomandările Comitetului de Miniştri, pentru a evita excesul de putere din partea autorităţii şi de circumstanţele cauzei, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecinţe grave în patrimoniul reclamantei.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
Faţă de cele arătate, reţinând aşadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t), că sunt întrunite cumulativ cerinţele legale pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrative atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate,
Respinge recursul declarat de C.C.R. – D.C.V.B.U.A.T. împotriva Încheierii din 16 februarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Cu opinia separată a doamnei judecător E.C., în sensul admiterii recursului, casării sentinţei atacate şi trimiterii cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Brăila.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3266/2012. Contencios. Alte cereri.... | ICCJ. Decizia nr. 3302/2012. Contencios → |
|---|
