ICCJ. Decizia nr. 3336/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3336/2012
Dosar nr. 1443/122/2011
Şedinţa de la 28 iunie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 257/2011 din 8 septembrie 2011, Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin acţiunea introdusă reclamanta Ş.S. Giurgiu a solicitat anularea Încheierii nr. VI.199 din data de 10 mai 2011 pronunţată de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României.
Având în vedere că, potrivit art. 228 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, conform prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, în condiţiile legii contenciosului administrativ, tribunalul a apreciat că se impune declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, în baza art. 158 C. proc. civ.
Prin Sentinţa civilă nr. 2146 din 26 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de Ş.S. Giurgiu, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Giurgiu, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că reclamanta Ş.S. Giurgiu a solicitat instanţei de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea Încheierii nr. VI.199 din data de 10 mai 2011 pronunţată de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României, prin care i-a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 10 din 23 februarie 2011 emisă de Camera de Conturi Giurgiu, admiterea contestaţiei şi anularea Deciziei nr. 10 din 23 februarie 2011 emisă de Camera de Conturi Giurgiu.
Curtea de apel a apreciat că, în raport de prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţia României, art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ., nu pot fi reţinute ca temei legal pentru stabilirea competenţei dispoziţiile art. 228 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, conform prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, act administrativ cu caracter normativ ce nu îndeplineşte cerinţele constituţionale pentru a conţine norme derogatorii în ceea ce priveşte stabilirea competenţelor de soluţionare.
Aşa fiind, cum actul juridic generator al raportului juridic litigios este reprezentat de Decizia nr. 10 din 23 februarie 2011 emisă de Camera de Conturi Giurgiu, Curtea a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cererii în favoarea în favoarea Tribunalului Giurgiu, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., văzând şi dispoziţiile art. 21 C. proc. civ., Curtea a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi 5 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Cererea de chemare în judecată formulată de Ş.S. Giurgiu are ca obiect Decizia nr. 10 din 23 februarie 2011, emisă de pârâta Camera de Conturi a Judeţului Giurgiu şi Încheierea nr. VI.199 din 10 mai 2011, emisă de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi.
În drept, Decizia nr. 10 din 23 februarie 2011 şi Încheierea nr. VI. 199 din 10 mai 2011 s-au întemeiat pe prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi şi ale Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi.
Actele normative sus-menţionate, şi care reprezintă temeiul juridic al actelor administrative deduse judecăţii, nu cuprind norme derogatorii de la regulile de drept comun din Legea nr. 554/2004 cu privire la competenţa materială de soluţionare a litigiilor de contencios administrativ.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă, făcând o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
În raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act administrativ emis de o autoritate publică locală se soluţionează în fond de către tribunal.
În şedinţa Plenului Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 20 februarie 2012 s-a hotărât că aparţine tribunalului competenţa de soluţionare a litigiilor având ca obiect acţiuni prin care se solicită: (1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a României în soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva măsurilor prevăzute prin decizia emisă de camera de conturi judeţeană; (2) anularea deciziei emisă de camera de conturi judeţeană; (3) anularea procesului-verbal de constatare încheiat de camera de conturi judeţeană.
Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi având în vedere actele a căror anulare formează obiectul litigiului, s-a apreciat că actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ este decizia emisă de camera de conturi judeţeană, care este o autoritate publică de nivel local.
De asemenea, chiar dacă, prin încheierea pe care o pronunţă, structura centrală a Curţii de Conturi a României respinge sau admite, în parte, contestaţia formulată împotriva deciziei emise de camera de conturi judeţeană, s-a stabilit că actul administrativ care produce efecte juridice şi care este supus obligaţiei de executare este tot decizia emisă de camera de conturi judeţeană, care este o autoritate publică de nivel local.
Trebuie precizat că soluţiile de principiu adoptate la nivelul secţiei reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine pronunţarea unor soluţii neunitare, mai ales că rolul Înaltei Curţi este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluţiile acesteia nu pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi 5 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Giurgiu, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Ş.S. Giurgiu şi pe pârâta Curtea de Conturi a României în favoarea Tribunalului Giurgiu, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3302/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3340/2012. Contencios → |
|---|
