ICCJ. Decizia nr. 3324/2012. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Fond

Decizii ICCJ 2012 (Contencios administrativ)

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3324/20 12

Dosar nr. 1800/1/2012

Şedinţa publică de la 28 iunie 2012

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 546 din 6 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de recurentul sectorul 3 al Municipiului Bucureşti şi a modificat în parte sentinţa recurată, în sensul că a respins acţiunea în totalitate; de asemenea, a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă SC E.C. SRL.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 12231/3/CA/2007, la data de 04 aprilie 2007, reclamanta SC E.C. SRL, în contradictoriu cu pârâtul sectorul 3 Bucureşti (Primăria sectorului 3) prin Primarul sectorului 3, a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtului la:

1. plata sumei de 3.420.796,74 RON, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul efectiv cauzat;

2. dobânda legală aferentă sumei menţionate pe perioada aprilie 2006 până la data introducerii acţiunii, precum şi în continuare de la data introducerii acţiunii până la data plăţii efective;

3. beneficiul nerealizat, cuantificat astfel: perioada aprilie - decembrie 2006 - 2.039.247 RON; ianuarie - martie 2007 - 710.076 RON; în continuare suma de 236.690 RON lunar până la plata efectivă;

4. plata despăgubirilor morale în cuantum de 1.700.000 RON şi cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii s-a arătat că prin sentinţa civilă nr. 3451 din 10 iulie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a, în Dosarul nr. 12677/3/CA/2006, rămasă irevocabilă, s-a dispus anularea autorizaţiei de construire din 21 aprilie 2004, la solicitarea reclamantei, întrucât aceasta a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor legale, în sensul că reglementările Planului Urbanistic General, precum şi ale Planului Urbanistic Zonal, aprobate de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prevăd pentru zona parcelei unde este amplasată clădirea realizată în baza acesteia, o extindere a arterei de circulaţie, care ar afecta parţial proprietatea reclamantei, iar într-o atare situaţie, aceasta ar fi fost obligată să-şi demoleze construcţia edificată în baza respectivei autorizaţii.

S-a mai arătat că până la solicitarea anulării autorizaţiei de construire menţionate, reclamanta a edificat în baza acesteia o clădire multifuncţională cu regim de înălţime 2S + 6E, iar pentru această clădire se prevăzuse ca accesul pietonal pentru public să se facă separat la nivelul parterului pentru fiecare funcţiune în parte.

În momentul când reclamanta a făcut demersurile necesare pentru modificarea compartimentării interioare i s-a pus în vedere faptul că autorizaţia în baza căreia a construit a fost emisă cu încălcarea legislaţiei în vigoare şi că această clădire se va demola, întrucât în zonă se lărgeşte artera de circulaţie, iar această lărgire va cuprinde şi o parte din terenul reclamantei, context în care au fost sistate lucrările de construire şi s-au început demersurile pentru a stabili dacă autorizaţia este sau nu legală, în condiţiile în care la emiterea acestei autorizaţii au fost avute în vedere decât prevederile PUD-ului şi nu şi ale PUG-ului.

Dată fiind această situaţie, reclamanta a considerat că i s-a creat un prejudiciu estimat la sumele menţionate în petitul acţiunii, atât prin efectuarea cheltuielilor de autorizare şi ridicare a construcţiei, cât şi prin nerealizarea beneficiului estimat prin studiul de fezabilitate întocmit în anul 2005, solicitând, de asemenea şi daune morale generate de împrejurarea că neterminarea investiţiei a adus un prejudiciu de imagine societăţii prin imposibilitatea acesteia de a onora ofertele ferme pe care le avea de la alte societăţi în vederea punerii în valoare a acestei investiţii.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 şi O.G. nr. 9/2000.

La data de 11 iunie 2008, reclamanta a precizat câtimea obiectului cererii de chemare în judecată, în sensul că a solicitat despăgubiri pentru prejudiciul efectiv cauzat în valoare de 2.254.522,86 RON, valoarea materialelor încorporate în construcţie, 5.416.846.67 RON costurile ridicării construcţiei, dobânda legală aferentă prejudiciului efectiv cauzat pe perioada aprilie 2006 până la data introducerii acţiunii, precum şi în continuare de la data introducerii acţiunii până la data plăţii efective, beneficiul nerealizat în cuantum de 4.460.635 RON pentru perioada mai 2006 - aprilie 2008 şi în continuare suma de 185.860 RON lunar, reprezentând beneficiu mediu lunar până la plata efectivă, plata despăgubirilor morale în cuantum de 1.700.000 RON, costuri de întreţinere construcţie în cuantum de 84.382,33 RON şi cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1542 din 13 aprilie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC E.C. SRL, în contradictoriu cu pârâtul sectorul 3 Bucureşti (Primăria sectorului 3) prin Primarul sectorului 3 şi, în consecinţă, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2.254.522,86 RON, reprezentând valoarea materialelor încorporate în construcţie, inclusiv TVA, suma de 5.416.846,67 RON, reprezentând costul total al ridicării construcţiei, inclusiv TVA şi dobânda legală aferentă acestor sume începând cu luna aprilie 2006 şi până la data plăţii efective, precum şi suma de 28.931,73 RON, reprezentând cheltuieli de conservare a construcţiei şi dobânda aferentă acestei sume începând cu 01 februarie 2007 şi până la data plăţii efective şi suma de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin aceeaşi sentinţă s-au respins ca neîntemeiate celelalte pretenţii ale reclamantei.

Analizând întregul material probator administrat în vederea soluţionării cauzei pe fond, Tribunalul a reţinut că acţiunea în despăgubire a fost introdusă pe rolul instanţei la data de 04 aprilie 2007, după ce în prealabil prin sentinţa civilă nr. 3451/2006 a Tribunalului Bucureşti, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 160 din 25 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, a fost admisă acţiunea în anularea autorizaţiei de construire din 21 aprilie 2004, emisă de Primarul sectorului 3, acţiunea în acest scop fiind introdusă la data de 06 aprilie 2006.

Or, în acest context, apreciind că s-a stabilit irevocabil că Primarului sectorului 3, în calitate de autoritate administrativă emitentă îi aparţine culpa de a fi emis nelegal autorizaţia anulată în baza căreia reclamanta a edificat un imobil multifuncţional 2S+ P (cu supanta) +3E- 6E, până la stadiul existent la data sistării lucrărilor anterior introducerii acţiunii în anulare a autorizaţiei, Tribunalul a constatat că în speţă devin incidente dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmând a fi stabilită doar întinderea acestor despăgubiri, generate direct de operaţiunea de emitere a AC de către pârât.

Aşadar, având în vedere aceste criterii, Tribunalul a constatat că prejudiciul recuperabil în speţă, aşa cum a fost stabilit prin cele două rapoarte de expertiză întocmite în cauză, pe care instanţa le-a omologat sub aspect valoric, este constituit din costurile suportate de reclamantă în cuantum de 2.254.522,86 RON, reprezentând valoarea materialelor încorporate în construcţie, inclusiv TVA, suma de 5.416.846,67 RON reprezentând costul total al ridicării construcţiei inclusiv TVA (care cuprinde contravaloarea operaţiunilor de avizare, proiectare şi consultanţă, precum şi manopera) şi dobânda legală aferentă acestor sume începând cu luna aprilie 2006 şi până la data plăţii efective, precum şi suma de 28.931,73 RON reprezentând cheltuieli de conservare a construcţiei şi dobânda aferentă acestei sume începând cu 01 februarie 2007.

Cât priveşte celelalte pretenţii ale reclamantei, astfel cum au fost precizate, Tribunalul a apreciat că acestea nu sunt întemeiate pe de o parte pentru că unele nu sunt imputabile autorităţii pârâte, iar pe de altă parte pentru că nu sunt dovedite.

De asemenea, Tribunalul a constatat că nici despăgubirile morale solicitate, în cuantum de 1.700.000 RON, nu sunt în nici un fel justificate, având în vedere lipsa unor dovezi privind eventuala ştirbire a credibilităţii reclamantei în domeniul afacerilor, astfel că despăgubirea a fost introdusă pe rolul instanţei la data de 04 aprilie 2007, după ce în prealabil prin sentinţa civilă nr. 3451/2006 a Tribunalului Bucureşti, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 160 din 25 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, a fost admisă acţiunea în anularea autorizaţiei de construire din 21 aprilie 2004, emisă de Primarul sectorului 3, acţiunea în acest scop fiind introdusă la data de 06 aprilie 2006.

Or, în acest context, apreciind că s-a stabilit irevocabil că Primarului sectorului 3, în calitate de autoritate administrativă emitentă îi aparţine culpa de a fi emis nelegal autorizaţia anulată în baza căreia reclamanta a edificat un imobil multifuncţional 2S + P (cu supanta) + 3E- 6E, până la stadiul existent la data sistării lucrărilor anterior introducerii acţiunii în anulare a autorizaţiei, Tribunalul a constatat că în speţă devin incidente dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmând a fi stabilită doar întinderea acestor despăgubiri, generate direct de operaţiunea de emitere a AC de către pârât.

Cât priveşte costurile de întreţinere a construcţiei, solicitate de reclamantă într-un cuantum total de 84.382,33 RON, conform raportului de expertiză, Tribunalul a constatat că acestea nu sunt justificate decât pentru suma de 28.931,73 RON, care reprezintă costurile de întreţinere şi conservare a construcţiei până la data soluţionării irevocabile a acţiunii în anulare, respectiv, 25 ianuarie 2007, întrucât după această dată reclamanta, având certitudinea anulării irevocabile a AC, trebuia să facă demersuri în vederea demolării construcţiei, pe care astfel nu o mai putea valorifica, aşa cum a şi susţinut de altfel.

Astfel, Tribunalul a apreciat că în speţă costurile de întreţinere ale construcţiei nu sunt justificate decât până cel mai târziu la data pronunţării deciziei civile nr. 160 din 25 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, iar cuantumul acestora se ridică la suma de 28.931,73 RON, (pază şi curent electric), iar pentru recuperarea integrală a prejudiciului suferit de reclamantă cu aceste cheltuieli se impune a fi obligat pârâtul şi la plata dobânzii legale aferentă acestei sume, începând cu data de 01 februarie 2007 şi până la data achitării efective a despăgubirii.

Faţă de considerentele expuse, în baza art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Tribunalul a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă, astfel cum a fost precizată la data de 11 iunie 2008, a omologat sub aspect valoric raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză de exp. N.G. şi în parte raportul de expertiză contabilă întocmit de expert A.I. şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2.254.522,86 RON reprezentând valoarea materialelor încorporate în construcţie inclusiv TVA, suma de 5.416.846,67 RON reprezentând costul total al ridicării construcţiei inclusiv TVA şi dobânda legală aferentă acestor sume începând cu luna aprilie 2006 şi până la data plăţii efective, precum şi suma de 28.931,73 RON reprezentând cheltuieli de conservare a construcţiei şi dobânda aferentă acestei sume începând cu 01 februarie 2007 şi până la data plăţii efective. A respins ca neîntemaiate celelalte pretenţii ale reclamantei.

Totodată, în baza art. 274 rap. la art. 276 C. proc. civ., a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 3.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile anterior menţionate au declarat recurs ambele părţi.

Prin recursul său, pârâtul sectorul 3 a solicitat modificarea în tot a sentinţei civile criticate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.

În motivarea căii de atac, recurentul sectorul 3 a arătat că în cauza dedusă judecăţii, în şedinţa publică din data de 30 martie 2011 a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului sectorul 3, asupra căreia instanţa de fond nu s-a pronunţat, încălcându-se prevederile art. 137 C. proc. civ.

În al doilea rând, recurentul a invocat inadmisibilitatea acţiunii reclamantei, având în vedere neîndeplinirea de către aceasta a procedurii plângerii prealabile.

În fond, recurentul a apreciat că instanţa a pronunţat o hotărâre greşită în raport de probele aflate la dosarul cauzei, considerând că obligarea sa la plata de despăgubiri, constând în prejudiciul efectiv cauzat reprezentat de valoarea materialelor încorporate în construcţie şi costurile ridicării construcţiei, cât şi a dobânzii legale, este neîntemeiată.

Sectorul 3 a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei recurate, iar pe fondul cauzei respingerea acţiunii.

Prin recursul său, SC E.C. SRL a solicitat modificarea în parte a sentinţei civile criticate, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 4.460.635 RON, reprezentând beneficiu nerealizat pentru perioada mai 2006 - aprilie 2008 şi în continuare suma de 185.860 RON, până la plata efectivă, reprezentând beneficiu mediu lunar, conform expertizei efectuate; costuri de întreţinere a construcţiei, în cuantum de 84.382,33 RON; despăgubiri morale, în cuantum de 1.700.000 RON; cheltuieli de judecată, în cuantumul solicitat instanţei de fond.

În motivarea recursului a arătat că prin sentinţa recurată, prima instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, după două casări cu trimitere spre rejudecare pe fond, a admis în parte cererea reclamantei SC E.C. SRL, obligând pârâtul sectorul 3 Bucureşti prin Primar să repare numai o parte din prejudiciul efectiv cauzat, respingând cererea privind beneficiul nerealizat şi despăgubirile morale, cenzurând parţial şi cheltuielile efectuate pentru întreţinerea şi conservarea construcţiei.

În privinţa cheltuielilor de întreţinere şi conservare, recurenta a susţinut că în mod greşit a apreciat prima instanţă că pot fi acordate numai până la data rămânerii irevocabile a hotărârii de anulare a actului administrativ, 25 ianuarie 2007.

În ultimul rând, recurenta a criticat sentinţa şi sub aspectul soluţionării capătului de cerere privitor la cheltuielile de judecată, acordate doar parţial de instanţa fondului.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor şi concluziilor părţilor, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, următoarele:

Referitor la criticile recurentei pârâte sectorul 3 pe marginea lipsei calităţii sale procesuale şi respectiv, inadmisibilitatea acţiunii reclamantei, instanţa de recurs a constatat că Tribunalul a apreciat ca argumentele invocate pe marginea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive reprezintă aspecte ce ţin de fondul cauzei, urmând ca acestea să fie analizate odată cu soluţionarea cauzei pe fond, vizând temeinicia cererii reclamantei de a obţine aceste despăgubiri de la sectorul 3, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de şedinţă din 30 martie 2011.

S-a reţinut că sectorul 3, în calitatea sa de unitate administrativ teritorială, titular de drepturi şi obligaţii cu conţinut patrimonial, are calitate procesuală pasivă în cauză, dat fiind că reprezentantul executiv al acestei unităţi, respectiv Primarul sectorului 3, deţine, conform dispoziţiilor Legii nr. 215/2001, calitatea de ordonator de credite şi nu pe aceea de titular al bugetului local al sectorului.

Referitor la excepţia de inadmisibilitate a acţiunii pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, Curtea a constatat că acţiunea în despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ca urmare a emiterii unui act administrativ nelegal, nu este condiţionată de parcurgerea procedurii prealabile, reglementate prin dispoziţiile invocate de recurenta-pârâtă, prevederi ce condiţionează accesul la instanţă exclusiv în situaţia în care obiectul acţiunii judiciare este reprezentat de cererea în anularea unui act administrativ sau în cazul acţiunilor vizând contractele administrative.

Faţă de aceste considerente, Curtea a constatat nefondate criticile recurentei sectorul 3 cu privire la legalitatea sentinţei civile în discuţie, respingându-le ca atare.

Examinând fondul cauzei, Curtea a constatat că în mod greşit a angajat instanţa fondului răspunderea civilă patrimonială a recurentei-pârâte sectorul 3.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul a considerat îndeplinite concluziile privind angajarea răspunderii civile a pârâtei, reţinând că anularea autorizaţiei de construire din 21 aprilie 2004, emisă de Primarul sectorului 3, justifică pretenţiile reclamantei, în măsura în care au fost admise, în condiţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În aceeaşi ordine de idei, Curtea a apreciat că în mod greşit a procedat instanţa fondului, obligând pârâta la plata sumei de 28.931,73 RON reprezentând cheltuieli de conservare a construcţiei până la data soluţionării irevocabile a acţiunii în anulare, respectiv, 25 ianuarie 2007, cât timp obligaţia de suportare a cheltuielilor de conservare a acestei construcţii revine, fără îndoială, reclamantei-recurente, în calitatea sa de proprietar al imobilului, ceea ce lipseşte de orice temei legal pretenţia reclamantei-recurente şi sub acest aspect.

Aşa cum însăşi recurenta-reclamantă a subliniat în cererea sa de recurs, măsurile de conservare a clădirii reprezintă o obligaţie legală, în vederea protejării terţilor de consecinţele unor accidente şi revine în sarcina sa, în calitate de proprietar, context în care neîndeplinirea acestor obligaţii este pasibilă să angajeze răspunderea sa civilă, în condiţiile art. 1000 alin. (1) C. civ. sau art. 1002 C. civ.

Ca şi în cazul pretenţiilor vizând obligarea pârâtei-recurente la cheltuielile de ridicare a construcţiei, Curtea a constatat că în absenţa materializării procedurilor de desfiinţare a construcţiei, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 50/1991 republicată, cu modificări şi completări ulterioare, reclamanta-recurentă nu are niciun temei să pretindă obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de conservare a construcţiei, cât timp această construcţie se află în proprietatea sa.

Referitor la pretenţiile reclamantei-recurente cu privire la obligarea pârâtei-recurente la plata despăgubirilor pentru beneficiul nerealizat, Curtea a constatat că reclamanta-recurentă a invocat sub acest aspect imposibilitatea folosirii construcţiei în discuţie, conform destinaţiei comerciale avute în vedere cu prilejul solicitării autorizaţiei de construire, considerând reclamanta recurentă că aparţine în întregime pârâtei recurente culpa pentru nefinalizarea construcţiei şi, în consecinţă, nerealizarea profitului aferent activităţilor comerciale prognozate.

Instanţa de recurs a apreciat că atâta timp cât chiar reclamanta recurentă a promovat acţiunea în contencios administrativ, prin care a solicitat anularea autorizaţiei din 21 aprilie 2004, emisă în vederea edificării imobilului multifuncţional 2S+P+3E-6E conform propriei solicitări, pentru considerentul că documentaţia ce a stat la baza emiterii autorizaţiei nu a fost corelată cu planurile de urbanism avizate pentru zona respectivă (P.U.G. şi Regulamentul local de urbanism al Municipiului Bucureşti), este evident că reclamanta nu putea edifica în mod legal un imobil cu caracteristicile aprobate prin autorizaţia de construire, astfel că nu poate invoca un „beneficiu nerealizat”, dat fiind că restricţiile urbanistice aferente zonei nu permiteau edificarea unui imobil cu caracteristicile celui autorizat.

Pe cale de consecinţă, obţinerea profitului în urma exploatării unui astfel de imobil a fost imposibilă, nu din cauza culpei autorităţii emitente a autorizaţiei de construire din 21 aprilie 2004, ci ca efect al reglementărilor urbanistice aplicabile zonei de referinţă la data emiterii autorizaţiei de construire.

În ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâtei recurente la despăgubiri cu titlu de daune morale, a arătat reclamanta recurentă că prejudiciul moral a fost produs prin afectarea imaginii şi reputaţiei sale, prin nefinalizarea în termenele stabilite a investiţiei şi darea sa în folosinţă.

S-a apreciat de către instanţa de recurs că prejudiciul invocat de recurenta-reclamantă nu reprezintă în tot un prejudiciu moral, ci un prejudiciu material, constituit din pierderea posibilităţii de valorificare a clădirii conform destinaţiei comerciale proiectate, şi sub acest aspect Curtea a reţinut anterior că imposibilitatea desfăşurării activităţi comerciale urmărite de reclamanta recurentă este consecinţa reglementărilor urbanistice aferente zonei în care a fost edificat imobilul.

În al doilea rând, afectarea imaginii recurentei-reclamante în relaţiile cu partenerii contractuali nu poate constitui un argument pentru a conchide existenţa unui prejudiciu moral, recunoscut de jurisprudenţă ca fiind reprezentat de consecinţele negative de ordin psihic sau moral, cauzate prin fapta ilicită, de unde rezultă concluzia că un atare prejudiciu nu poate fi reclamat decât de o persoană fizică.

Faţă de aceste considerente, instanţa de control judiciar a admis recursul declarat de pârâtul sectorul 3 şi a modificat în parte sentinţa civilă recurată, în sensul respingerii în totalitate a acţiunii reclamantei recurente SC E.C. SRL şi, în consecinţă, a respins ca nefondat recursul declarat de SC E.C. SRL.

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire recurenta SC E.C. SRL, invocând dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi pct. 7 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. revizuenta arată că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, în sensul că deşi pârâtul-recurent sectorul 3 prin Primar a recunoscut, cel puţin parţial, pretenţiile reclamantei, instanţa de recurs a modificat hotărârea instanţei de fond şi a respins în totalitate cererea de despăgubiri formulată de reclamantă.

Referitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuenta arată că sentinţa civilă nr. 3451 din 10 iulie 1996 a Tribunalului Bucureşti (rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 160 din 25 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti) stabileşte că autorizaţia de construire din 21 aprilie 2004 emisă de sectorul 3 prin Primar, este un act administrativ nelegal, în timp ce prin decizia civilă nr. 173/2009 a Curţii de Apel Bucureşti, pârâtul sectorul 3 este exonerat de plata oricăror despăgubiri pentru acest act administrativ nelegal.

Analizând exclusiv acest motiv de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 care este de competenţa sa, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt întrunite toate condiţiile-premisă ale acestui temei de revizuire. Astfel, potrivit textului de lege menţionat, trebuie să existe „hotărâri definitive potrivnice (...) în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate”.

Având în vedere că cele două hotărâri invocate de revizuent nu sunt pronunţate în una şi aceeaşi cauză, fiind vorba de acţiuni cu obiect diferit, Înalta Curte constată că cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este inadmisibilă.

Potrivit art. 323 alin. (1) C. proc. civ., cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 2 va fi trimisă spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., formulată de SC E.C. SRL împotriva deciziei nr. 546 din 6 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Trimite cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., spre competentă soluţionare, Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3314/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs		ICCJ. Decizia nr. 3165/2012. Contencios. Anulare act... →

ICCJ. Decizia nr. 3324/2012. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Fond

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3324/2012. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Fond