ICCJ. Decizia nr. 3313/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3313/2012
Dosar nr. 6040/2/2010
Şedinţa publică de la 28 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta C.A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru cetăţenie şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, să procedeze la analizarea cererii sale de redobândire a cetăţeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, să emită şi să-i comunice ordinul de redobândire a cetăţeniei prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul ales, în termen de maxim 30 de zile de la data analizării cererii, cu daune interese de 100 RON pe zi de întârziere până la comunicarea ordinului şi cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii sale, reclamanta a învederat instanţei că a depus cerere de redobândire a cetăţeniei române în data de 17 martie 2010, cererea nefiind soluţionată nici până la momentul sesizării instanţei.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată, învederând totodată că aceasta a rămas fără obiect.
Prin sentinţa civilă nr. 1817 din 09 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei C.A., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, ca rămasă fără obiect şi a respins ca nefondate pretenţiile reclamantei privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că cererea reclamantei a fost examinată şi avizată pozitiv de Comisia pentru cetăţenie, fiind emis şi comunicat ordinul de redobândire a cetăţeniei române nr. 25/P din 18 ianuarie 2011, astfel că acţiunea reclamantei a rămas fără obiect.
Instanţa a respins cererea privind c heltuielile de judecată, reţinând că reclamanta a ales să formuleze acţiune în instanţă înainte de expirarea termenului legal de 5 luni de soluţionare a cererii sale, antrenând concluzia că efectuarea la acel moment a cheltuielilor ocazionate de această promovare prematură a acţiunii a fost cu totul nejustificată, cum avea să se dovedească în cele din urmă, prin rămânerea fără obiect a pricinii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta C.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat se arată că sentinţa pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii, că instanţa de fond trebuia să sancţioneze Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie pentru încălcarea termenului legal de maxim 5 luni de zile pentru analizarea dosarului, acesta fiind analizat în fapt la cca. 8 luni de zile de la data înregistrării sale.
Apreciază recurenta că nesoluţionarea cererii de către autoritatea pârâtă după expirarea termenului maxim prevăzut de lege pentru soluţionarea acesteia face să subziste refuzul nejustificat sub forma tăcerii administraţiei şi, implicit, pe plan procesual civil culpa procesuală a pârâtei, cu atât mai mult cu cât reclamanta a invocat ca temei de drept prevederile art. 1, 2 şi 8 din Legea nr. 554/2004, iar instanţa trebuia să verifice, în virtutea rolului activ, şi dacă s-a respectat termenul legal de soluţionare a cererii sale, care este de maxim 5 luni de zile pentru emiterea unui aviz pozitiv sau negativ, respectiv maxim 30 zile pentru emiterea şi comunicarea ordinului de redobândire a cetăţeniei române care se calculează de la expirarea termenului de 5 luni de zile.
Recurenta critică soluţia instanţei de fond sub aspectul respingerii cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată, subliniind faptul că în plata cheltuielilor judiciare intră atât cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare în judecată, care se află în strânsă legătură cu judecata, cât şi cheltuielile făcute în timpul judecăţii, neputându-se transfera vinovăţia pârâtului, care a constat în nerezolvarea cererii reclamantului într-un termen rezonabil.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.: „Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”.
De la această regulă există şi excepţia prevăzută de dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., potrivit cărora „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost în întârziere înainte de chemarea în judecată”.
În cauza dedusă judecăţii, reclamanta C.A. a formulat cererea de chemare în judecată la data de 06 iulie 2010, invocând existenţa unui refuz nejustificat din partea autorităţii pârâte, prin nesoluţionarea în termen rezonabil a cererii de redobândire a cetăţeniei române.
Până la primul termen de judecată de la 26 ianuarie 2011 autoritatea pârâtă a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect, având în vedere că la data de 12 noiembrie 2010 cererea reclamantei a fost examinată şi avizată pozitiv, iar la data de 18 ianuarie 2011 a fost emis Ordinul Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie prin care a fost aprobată şi cererea reclamantei de redobândire a cetăţeniei române.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că problema de drept care trebuie dezlegată în soluţionarea recursului este aceea de a cerceta dacă cererea de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, formulată de reclamantă în faţa instanţei de fond, se încadrează în vreuna dintre ipotezele reglementate de art. 274 alin. (1) şi art. 275 C. proc. civ., astfel cum au fost redate mai sus.
În ceea ce priveşte condiţia stabilită de art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că partea care este obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să fie „căzută în pretenţii”, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită în ceea ce o priveşte pe pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie. Astfel, din actele şi lucrările dosarului rezultă situaţia netăgăduită de reclamantă, potrivit căreia cererea acesteia de redobândire a cetăţeniei române s-a soluţionat la data de 12 noiembrie 2010, respectiv la data 18 ianuarie 2011 prin emiterea Ordinului Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, prin care a fost aprobată cererea acestuia prin avizarea favorabilă de către Comisie, aceasta fiind obligaţia de îndeplinit de către autoritatea pârâtă.
În acest context, în mod corect instanţa de fond, prin sentinţa pronunţată, a constatat că obiectul pretenţiilor deduse judecăţii a fost realizat şi că trebuie respinsă acţiunea, pronunţând şi soluţia ca atare. Dezlegarea dată de către instanţă primelor capete de cerere ale acţiunii face imposibilă aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., neputându-se reţine o „cădere în pretenţii” a pârâtelor, având în vedere că prin avizarea favorabilă a cererii de redobândire a cetăţeniei înainte de primul termen de judecată practic instanţa nu mai putea constata o culpă a autorităţii reprezentată de „refuzul nejustificat” de a da curs pretenţiilor reclamantei.
Prin urmare, demersul judiciar al reclamantei în mod obiectiv nu a mai putut fi finalizat printr-o hotărâre judecătorească de obligare a autorităţii pârâte la satisfacerea pretenţiilor deduse judecăţii şi, prin urmare, nici nu o putea obliga pe aceasta la cheltuieli de judecată, aceasta neavând o atitudine procesuală de opoziţie sau de nerecunoaştere a dreptului pretins de reclamantă.
Pe de altă parte, atâta vreme cât prin prevederile art. 275 C. proc. civ. se arată că pârâtul care a recunoscut pretenţiile la prima zi de înfăţişare nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult faptul că cererea de redobândire a cetăţeniei române formulată a fost soluţionată favorabil la şedinţa Comisiei care a avut loc înainte de termenul de judecată nu poate determina obligarea la plata acestora.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate, iar instanţa de fond în mod corect a respins ca nefondate pretenţiile reclamantei privind plata cheltuielilor de judecată.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.A. împotriva sentinţei civile nr. 1872 din 09 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3312/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3314/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
