ICCJ. Decizia nr. 3338/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3338/2012
Dosar nr. 316/45/2009
Şedinţa publică de la 28 iunie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Cadrul procesual
1. Procedura derulată de prima instanţă
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC U. SA Iaşi a solicitat:
- anularea Deciziei nr. 7 din 24 iunie 2008, înregistrată la D.G.F.P. - A.F.P. pentru Contribuabili Mijlocii Iaşi, de soluţionare a contestaţiei sale cu nr. 57 din 14 septembrie 2007 şi înregistrată la organul fiscal sub nr. 452965 din 14 septembrie 2007 şi emiterea unei decizii care să rezulte în urma unui raport de inspecţie fiscală, conform Codului de procedură fiscală;
- modificarea prin actualizare a graficelor de eşalonare conform Deciziei I.C.C.J. nr. 4861 din 11 octombrie 2005 şi a Deciziei M.E.F. - Direcţia Generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul A.N.A.F. nr. 314 din 08 noiembrie 2007;
- includerea în graficul de eşalonare a sumelor reprezentând obligaţia de plată către bugetul consolidat de stat, a sumelor din Convenţia ET/4898/1 din 6 noiembrie 2002 şi a Convenţiei ET/4898/2 din 6 noiembrie 2002 de eşalonare la plată a obligaţiilor către Fondul de asigurări de sănătate; a Convenţiei 86 din 20 ianuarie 2003 de eşalonare a obligaţiilor către Bugetul asigurărilor pentru şomaj, precum şi a Convenţiei 431 din 28 mai 2003 de eşalonare la plata obligaţiilor către Bugetul asigurărilor sociale de stat, pentru perioada cuprinsă între data pierderii eşalonării şi până la repunerea ei efectivă în vigoare;
- anularea penalităţilor şi majorărilor de întârziere, calculate între data pierderii eşalonării şi data repunerii în fapt a acesteia, conform Deciziei nr. 4861 din 11 octombrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Suma totală cuprinsă în Decizia nr. 7 din 24 iunie 2008 se cifrează la 2.771.359 lei.
Reclamanta a susţinut că prin Nota de constatare nr. 2861 din 27 martie 2003 a Direcţiei Generale a Finanţelor Prahova, s-a stabilit pierderea înlesnirilor la plată prevăzute în Convenţia 82 din 27 septembrie 2002 încheiată cu M.F.P., însă contestaţia pe care a formulat-o a fost admisă prin Decizia nr. 261 din 14 august 2003 a Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, care, la punctul 2, dispunea transmiterea la Direcţia Generală de Procedură şi Gestiune a Colectării Veniturilor Bugetare din cadrul M.F.P. a solicitării sale de modificare prin actualizare a Convenţiei nr. 82/2002.
Întrucât Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova a refuzat punerea în aplicare a Deciziei nr. 261/2003 anterior menţionate, s-a adresat instanţei de contencios administrativ, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispunând, prin Decizia nr. 4861 din 11 octombrie 2005, obligarea A.N.A.F. să execute pct. 2 din Decizia nr. 261/2003.
Prin Decizia nr. 314 din 08 noiembrie 2007, se stabilesc ca debite curente, debitele înregistrate de la pierderea eşalonării în sumă de 6.406.854 lei, pentru care calculează penalităţi până la data întocmirii Notei de constatare în valoare de 8.662.698 lei şi se întocmesc grafice de eşalonare cu adresa din 29 august 2007 pentru sumele din Convenţia nr. 82/2002, penalităţi actualizate până la 29 august 2007.
Reclamanta a mai arătat că actuala Convenţie nr. 82/2002, conform deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie menţionate, implică eşalonarea tuturor obligaţilor sale .
Pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi, prin întâmpinare a susţinut că solicitarea reclamantei de a repune în termen toate eşalonările încheiate pentru celelalte bugete, precum şi a altor obligaţii la plată în afara celor înscrise în convenţia nr. 82/2002, nu are suport legal, actele normative ce reglementau acordarea acelor facilităţi fiind abrogate prin O.U.G. nr. 26 din 31 martie 2005 aprobată prin Legea nr. 244/2005.
La dosarul cauzei a fost administrată proba cu înscrisuri, iar prin încheierea de şedinţă din 06 octombrie 2009, s-a pus în discuţia părţilor utilitatea probei cu expertiza contabilă, pentru a se verifica dacă în intervalul cuprins între data emiterii Notei de constatare nr. 2861 din 27 martie 2003, şi data de 29 august 2007, când reclamanta a primit noul grafic întocmit ca urmare a deciziei Î.C.C.J. nr. 4861/2005, aceasta din urmă a avut conturile blocate şi consecinţele acestui fapt asupra respectării convenţiei nr. 82/2002 şi a celorlalte convenţii cu bugetele de asigurări sociale, probă însuşită de reclamantă şi efectuată de expertul Ţ.A.
2. Hotărârile Curţii de apel
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 163 din 5 mai 2011 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea reclamantei SC U. SA Iaşi, formulată în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a Judeţului Iaşi, a dispus anularea Deciziei nr. 7 din 24 iunie 2008 emisă de pârâtă, cu obligarea acesteia la emiterea unei decizii de actualizare a graficelor de eşalonare ale Convenţiei nr. 82/2002 perfectată cu Ministerul Finanţelor Publice, validată de Decizia Î.C.C.J. nr. 4861 din 11 octombrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 8276/2004, a dispus anularea accesoriilor calculate de pârâtă asupra debitelor ce au făcut obiectul eşalonării la plată ce a constituit obiectul Convenţiei nr. 82/2002, până la emiterea deciziei de actualizare a graficelor de eşalonare, a respins capătul de cerere din acţiunea reclamantei având ca obiect includerea în acest grafic şi a sumelor reprezentând obligaţii la plată eşalonate conform Convenţiilor nr. ET/4898/1 din 06 noiembrie 2002, nr. ET/4898/2 din 06 noiembrie 2002, nr. 86 din 20 ianuarie 2003 şi nr. 431 din 28 mai 2003 şi a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 20.000 lei cheltuieli de judecată - onorariu expert.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că, în temeiul O.G. nr. 40/2002, aprobată prin Legea nr. 491/2002, precum şi a Ordin M.F. nr. 580/2002, modificat prin Ordinul M.F.P. nr. 1048/2002, reclamanta a formulat cererea din 13 august 2002, înregistrată la M.F.P. sub nr. 287654 din 04 septembrie 2009, prin care solicita acordarea de înlesniri la plata obligaţiilor restante la bugetul de stat, fiind emisă Convenţia nr. 82 din 27 septembrie 2002.
Reclamanta a mai încheiat convenţii de eşalonare şi pentru debitele sale, altele decât cele aferente bugetului de stat, astfel:
- Convenţiile nr. ET/4898/1 din 6 noiembrie 2002 şi ET/4898/2 din 6 noiembrie 2002 stabileau eşalonări şi dobânzi pentru debitele existente la data convenţiilor la bugetul gestionat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Prin Adresa 2078 din 18 martie 2003 graficele de eşalonare ale celor două convenţii sunt înlocuite în conformitate cu prevederile art. 1 şi 2 din H.G. nr. 1513 din 18 decembrie 2002.
- la data de 20 ianuarie 2003 - A.N.O.F.M. din cadrul M.M.S.S. a încheiat cu SC U. SA Convenţia nr. 86 din 20 ianuarie 2003 pentru acordarea de înlesniri la plata creanţelor bugetare administrate de M.M.S.S.
Tot cu M.M.S.S., se încheie Convenţia nr. 431/ RU în data de 28 mai 2003, urmare a cererii exprese a SC U. SA nr. 10153 din data de 1 august 2002.
Prin Nota de constatare nr. 2861 din 27 martie 2003 încheiată de organul de control din cadrul Direcţiei de metodologie şi administrare a veniturilor statului - D.G.F.P. Prahova, s-a constatat pierderea înlesnirii la plată prin neachitarea în termen a ratei din data de 15 ianuarie 2003, notă ce a făcut obiectul contestaţiei din 09 aprilie 2003 înregistrată la D.G.F.P. Prahova sub nr. 13159 din 09 aprilie 2003, drept pentru care s-a emis Decizia nr. 261 din 14 august 2003, ulterior atacată la instanţa de contencios administrativ şi fiscal.
Instanţa de fond a reţinut că prin Decizia nr. 261 din 14 august 2003 se constată expres de organul fiscal, că reclamanta îşi îndeplinise obligaţiile prevăzute prin Convenţia nr. 82/2002, de a anunţa D.G.F.P. Prahova privind executarea scrisorii de garanţie, iar neexecutarea acesteia şi „respectiv necreditarea contului bugetar corespunzător nu se datorează culpei societăţii contestatoare, care astfel în luna ianuarie 2003 nu a pierdut înlesnirile la plată acordate prin Convenţia nr. 82/2002”.
Rezultă aşadar, că înlesnirile convenite între părţi prin Convenţia nr. 82/2002 şi-au produs efectele prevăzute de lege în tot intervalul cuprins între data perfectării acesteia, 27 septembrie 2002, data pronunţării deciziei Î.C.C.J. nr. 4861 din 11 octombrie 2005 şi, în continuare, până la punerea în executare a dispozitivului deciziei, interval în care reclamanta nu mai avea obligaţia repunerii în termen a înlesnirilor, cum se pretinde de pârâtă, în baza unor acte normative apărute în această perioadă, fapt reţinut de altfel expres în decizia sus-menţionată.
În executarea Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4861 din 11 octombrie 2005, pârâta emite Nota de constare nr. 54 din 29 august 2007, stabilind totalul obligaţiilor pentru perioada 27 martie 2003 - 28 august 2007, cu debite curente, în valoare de 15.069.552 lei.
Urmare unei noi contestaţii promovate de reclamantă, prin decizia nr. 314 din 08 noiembrie 2007, A.N.A.F. - D.G.S.C. decide desfiinţarea măsurilor luate prin Nota de constatare nr. 54/2007 şi trimite Administraţiei Finanţelor Publice Iaşi, spre soluţionare, contestaţia reclamantei pentru capătul de cerere privind graficele modificate la Convenţia nr. 82/2002, aşa încât, Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii transmite reclamantei Decizia nr. 7 din 24 iunie 2008, privind graficele modificate la Convenţia nr. 82/2002.
Cu contestaţia înregistrată la nr. 83 din 14 iulie 2008 reclamanta atacă Decizia nr. 7 din 24 iunie 2008, iar în intervalul de 6 luni prevăzut de lege pentru atacarea în instanţă a deciziei, pârâta emite Nota de constatare nr. 9123 din 24 iulie 2008, contestată de reclamantă sub nr. 20305 din 20 august 2008.
Prin Decizia nr. 11347 din 05 septembrie 2008, pârâta transmite reclamantei Decizia nr. 12 cu privire la respingerea contestaţiei din 20 august 2008 la Nota de constatare nr. 9123 din 24 iulie 2008.
Prin Decizia în litigiu cu nr. 7 din 24 iunie 2008 s-au eşalonat la plată sumele rămase din sold din Convenţia nr. 82/2002, respectiv suma de 2.771.359 lei, pe o perioadă de 45 luni, cu 3 luni perioadă de graţie cuprinsă în perioada de eşalonare.
S-a reţinut în conţinutul deciziei că suma eşalonată a fost determinată după scăderea sumelor obţinute de organul fiscal urmare executării silite a scrisorilor de garanţii bancare din 26 noiembrie 2002 şi nr. 20580 din 05 iunie 2003, întrucât după pierderea eşalonărilor de către contestatoare, aceasta nu a mai solicitat repunerea în termen a înlesnirilor de plată.
Instanţa de fond a mai reţinut că expertiza contabilă efectuată în cauză de expertul Ţ.A. atestă faptul că în intervalul 27 martie 2003, - data emiterii Notei de constatare nr. 2861, prin care s-a decis de organul fiscal pierderea înlesnirilor acordate reclamantei prin Convenţia nr. 82/2002, şi 29 august 2007, - când aceasta a primit noul grafic de eşalonare întocmit, urmare deciziei Î.C.C.J. nr. 4861/2005, a avut conturile blocate, astfel că nu a fost în măsură a respecta eşalonările acordate pentru evitarea blocajului financiar conform O.G. nr. 40/2002, Ordinul M.F.P. nr. 580/2002, prin Convenţia nr. 82/2002, dar şi prin Convenţia nr. ET/4898/1 din 06 noiembrie 2001, Convenţia nr. 4898/2 din 06 noiembrie 2002, Convenţia nr. 86 din 20 ianuarie 2003, Convenţia nr. 431 din 28 mai 2003, ceea ce a condus şi la pierderea acestor din urmă eşalonări, cu consecinţe negative asupra întregii activităţi comerciale a firmei.
S-a evidenţiat, totodată, că decizia a cărei anulare se solicită în cauză - nr. 7 din 24 iunie 2008, nu a respectat dispoziţiile din decizia Î.C.C.J. nr. 4861/2005 de refacere a graficului de eşalonare conform Convenţiei nr. 82/2002, ci a avut în vedere şi executarea silită a reclamantei în intervalul 2003 - 2007, deşi aceasta a fost ilegal dispusă, raportat soluţiei irevocabile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că fiscul avea obligaţia repunerii reclamantei în situaţia anterioară emiterii Notei de constatare de pierdere a înlesnirilor nr. 2861, respectiv prin întocmirea unei eşalonări conform Convenţiei nr. 82/2002 iniţiale, iar nu prin luarea în considerare a modificărilor intervenite prin executarea silită efectuată în baza Notei de constatare ilegale, cum a procedat de fapt.
Cât priveşte includerea în acest grafic de eşalonare, ce a fost întocmit de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi şi a sumelor reprezentând obligaţia de plată ”către bugetul consolidat al statului”, datorate de reclamantă conform convenţiilor nr. ET/4898/1 din 06 noiembrie 2002, nr. ET/4898/2 din 06 noiembrie 2002, nr. 86 din 20 ianuarie 2003 şi nr. 431 din 28 mai 2003, Curtea de apel a respins acest capăt de cerere, având în vedere că aceste acte de eşalonare au fost perfectate cu M.M.S.S., A.N.O.F.M., C.N.A.S. şi nici nu au fost avute în vedere la pronunţarea deciziei Î.C.C.J. nr. 4861/2005 la care se face trimitere în petitul acţiunii reclamantei. Aceasta în condiţiile în care, abia începând cu anul 2005, a fost pusă în practică noua aplicaţie informatică, prin care bugetul consolidat al statului a preluat toate bugetele, numai că, chiar şi în această ipoteză, eventuala reeşalonare a graficelor aferente bugetelor de asigurări sociale trebuia cenzurată de instanţă în contradictoriu cu instituţiile emitente ale graficelor iniţiale - M.M.S.S., A.N.O.F.M., C.N.A.S. -, ce nu au fost chemate însă în judecată.
Instanţa de fond a mai reţinut că prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamanta a făcut referiri asupra prejudiciului înregistrat prin pierderea eşalonărilor în litigiu, prejudiciu asupra căruia s-a pronunţat şi expertiza contabilă, - ca fiind estimat la 68.026.130 lei -, însă instanţa nu a fost învestită pe parcursul litigiului cu soluţionarea unor astfel de pretenţii, ele putând eventual face obiectul unui litigiu separat, în condiţiile legii.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., Curtea de apel a admis, în parte, capătul de cerere privind cheltuielile de judecată - onorariu expert, la nivelul sumei de 20.000 lei, corespunzător verificărilor efectuate pentru lămurirea capetelor de acţiune admise în cauză.
2.2. Prin Sentinţa civilă nr. 228 din 4 iulie 2011 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins ca tardiv formulată cererea de completare a dispozitivului sentinţei nr. 163/ CA din 05 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul de faţă, cerere promovată de către reclamanta SC U. SA Iaşi.
Instanţa de fond, din oficiu, în temeiul art. 301 C. proc. civ., a invocat excepţia tardivităţii cererii, având în vedere că sentinţa în cauză a fost comunicată reclamantei la data de 02 iunie 2011, iar cererea de completare a fost înregistrată la data de 21 iunie 2011.
2.3. Prin încheierea pronunţată la aceeaşi dată 4 iulie 2011, prima instanţă a admis cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei nr. 163/ CA din 5 mai 2011, formulată de SC U. SA Iaşi, dispunând lămurirea alineatului al doilea din dispozitivul sentinţei în sensul că: „Dispune anularea Deciziei nr. 7 din 24 iunie 2008 emisă de pârâtă, cu obligarea acesteia la emiterea unei decizii de actualizare a graficelor de eşalonare ale Convenţiei nr. 82/2002 perfectată cu M.F.P., validată de Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4861 din 11 octombrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 8276/2004, de la data pierderii eşalonării şi până la data emiterii noii decizii”.
3. Recursurile declarate în cauză
Împotriva acestor hotărâri părţile au declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., corespunzător rezolvărilor primei instanţe care le sunt defavorabile.
3.1. Recursurile declarate de SC U. SA.
Reclamanta a exercitat calea de atac a recursului atât împotriva Sentinţei nr. 163/2011, cât şi împotriva Sentinţei nr. 228/2011 ale Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, formulând următoarele critici:
- încălcarea principiilor dreptului la apărare, al rolului activ al judecătorului şi al contradictorialităţii, prin aceea că instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor în privinţa celorlalte convenţii; nerespectarea dispoziţiilor art. 129 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 161 din Legea nr. 554/2004;
- ignorarea interdependenţei existente între convenţiile de eşalonare încheiate cu M.M.S.S., A.N.O.F.M., C.N.A.S. şi Convenţia nr. 82, precum şi a împrejurării că acestea nu au putut fi respectate din culpa exclusivă a fiscului care, urmare popririi conturilor societăţii comerciale, toate sumele disponibile au fost transmise direct către accesoriile aferente Convenţiei nr. 82/2002; în condiţiile în care toate bugetele au fost unificate într-unul singur, consolidat, de la data de 1 ianuarie 2004, organul fiscal chemat în judecată „are calitate procesuală în prezenta cauză, singur sau alături de celelalte instituţii”;
- diminuarea nelegală a cheltuielilor de judecată, respectiv a onorariului plătit pentru expertiza contabilă, câtă vreme Convenţia nr. 82/2002 reprezintă mai mult de jumătate din debitul total al societăţii, inclusiv accesoriile iar culpa procesuală a pârâtei este evidentă;
- soluţionarea greşită a cererii de completare a dispozitivului Sentinţei nr. 163/2011, în condiţiile necitării reclamantei cu menţiunea punerii în discuţie a excepţiei tardivităţii şi a omiterii faptului că cererea s-a transmis prin fax la data de 20 iunie 2011.
3.2. Recursurile declarate de către M.F.P. şi D.G.F.P. Iaşi.
Cei doi pârâţi au formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 163 din 5 mai 2011 printr-un memoriu comun, invocând următoarele:
- interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 215 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, precum şi a dispozitivului Deciziei nr. 4861/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal; contrar primei instanţe, organul fiscal a modificat corect prin actualizare graficele de eşalonare, stabilind un nou grafic de plată şi un nou termen de 60 de zile în care să se constituie garanţia bancară;
- referitor la continuarea executării silite prin poprire în perioada 27 martie 2003 - 29 august 2007, recurenţii susţin că instanţa de fond nu a avut în vedere împrejurarea că nu s-a cerut şi nu s-a dispus suspendarea executării silite; de altfel, mai arată că neexistând rulaj prin conturile poprite şi neplătindu-se din proprie iniţiativă, practic, activitatea economică a societăţii nu a fost afectată de executarea silită;
- referitor la expertiza contabilă efectuată de Ţ.A., recurentele susţin că acesta pleacă de la o premisă greşită, nu ţine cont de cadrul legislativ şi nu face referiri la comportamentul debitorului.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând sentinţele atacate prin prisma criticilor formulate de recurenţi, cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu există motive pentru modificarea ori casarea acestora.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Obiectul controlului de legalitate îl constituie Decizia nr. 7 din data de 24 iunie 2008 prin care Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a dispus, în esenţă:
a) eşalonarea la plată a sumelor rămase în sold din Convenţia nr. 82/2002 pe o perioadă de 45 luni, cu 3 luni perioadă de graţie cuprinsă în perioada de eşalonare, în sumă totală de 2.771.359 lei;
b) amânarea la plată a dobânzilor în sumă totală de 1.775.218 lei şi a penalităţilor de întârziere în sumă de 45.733 lei până la ultimul termen de plată din eşalonare;
c) reducerea cu 75% a majorărilor de întârziere şi a penalităţilor de întârziere, după ultimul termen de plată din eşalonare în situaţia în care vor fi respectate întocmai termenele de plată din eşalonare şi condiţiile în care aceasta a fost acordată;
d) noul termen de constituire a garanţiei în sumă de 290.681 lei este de 60 de zile de la data luării la cunoştinţa a noilor grafice de eşalonare.
Totodată s-a prevăzut că înlesnirea la plata obligaţiilor la bugetul de stat se acordă cu menţinerea condiţiilor prevăzute în Convenţia nr. 82 din 27 septembrie 2002 şi achitarea ratelor conform noilor termene stabilite în graficele ce fac parte integrantă din această decizie.
Decizia atacată a fost pronunţată în cadrul procedurii administrative declanşate prin contestaţia formulată de recurenta-reclamantă SC U. SA Iaşi împotriva notei de constatare din 29 august 2007 şi a graficelor de eşalonare întocmite de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi, soluţionată prin Decizia nr. 314 din 8 noiembrie 2007 de către A.N.A.F. - D.G.S.C., în sensul desfiinţării măsurilor din nota de constatare privind suma de 15.069.552 lei şi transmiterii contestaţiei pentru capătul de cerere privind graficele modificate la Convenţia de înlesnire la plată nr. 82 din 27 septembrie 2002, spre competentă soluţionare intimatei-pârâte D.G.F.P. Iaşi.
1. Referitor la recursurile M.F.P. şi D.G.F.P. Iaşi.
Prin Convenţia nr. 82 din data de 27 septembrie 2002 încheiată între recurentul-pârât M.F.P. şi recurenta-reclamantă SC U. SA Iaşi s-au acordat mai multe tipuri de înlesniri la plata obligaţiilor restante la bugetul de stat - eşalonări, amânări, reduceri - la pct. III stabilindu-se condiţiile în care operează acestea.
În istoricul raporturilor fiscale dintre părţi prezintă o relevanţă deosebită Decizia nr. 4861 din 11 octombrie 2005 prin care, în esenţă, admiţându-se recursul declarat de SC U. SA a fost obligată A.N.A.F. „să execute punctul 2 din Decizia nr. 261/2003 a D.G.S.C. privind stabilirea unui nou grafic de plată la Convenţia nr. 82/2002 şi a unui nou termen de 60 de zile în care să se constituie garanţie bancară de către recurenta-reclamantă”.
Litigiul finalizat prin pronunţarea deciziei indicate a tranşat chestiunea referitoare la pierderea înlesnirilor la plată acordate prin Convenţia nr. 82/2002 într-un sens favorabil contribuabilului, instanţa de recurs reţinând explicit în considerente că acesta are dreptul de a beneficia în continuare de înlesniri, nefiindu-i aplicabile prevederile O.G. nr. 86 din 31 august 2003 privind reglementarea unor măsuri în materie financiar fiscală care sunt ulterioare Deciziei nr. 261 din 14 august 2003, prin care, în procedura administrativă de contestare, societatea comercială obţinuse câştig de cauză, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor constatând că aceasta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate şi că „necreditarea contului bugetar nu se datorează culpei societăţii”.
Mai mult, într-un considerent distinct, instanţa de recurs a reţinut că „nu i se pot imputa recurentei faptele culpabile ale organelor fiscale de a stabili măsuri nelegale prin Nota de constatare nr. 2861/2003 şi de a nu executa cu promptitudine Decizia nr. 261/2003” şi că independent de apariţia unor noi acte normative în materie, aceasta are dreptul la stabilirea unui nou grafic de plată şi a unui nou termen pentru constituirea garanţiei bancare.
În acest cadru şi având în vedere concluziile expertizei contabile efectuate de expertul Ţ.A. care au confirmat susţinerile reclamantei că în intervalul 27 martie 2003 - 29 august 2007 a avut conturile blocate de către organul fiscal, soluţia adoptată de prima instanţă, în sensul anulării deciziei atacate şi, implicit, a accesoriilor calculate asupra debitelor ce au făcut obiectul eşalonării la plată, apare ca fiind legitimă.
De altfel, recurenţii M.F.P. şi D.G.F.P. Iaşi nici nu au contestat că au insistat în procedura de executare silită şi după pronunţarea deciziei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, argumentând însă că în litigiul respectiv nu se dispusese suspendarea executării. Acest punct de vedere nu poate fi primit pentru că, practic, face abstracţie de dispoziţiile unei hotărâri judecătoreşti trecute în puterea lucrului judecat care consfinţise dreptul SC U. SA Iaşi de a beneficia în continuare de Convenţia nr. 82/2002 şi caracterul nelegal al „pierderii înlesnirilor”, lipsind astfel de fundament continuarea procedurii de executare silită.
Referitor la criticile aduse raportului de expertiză contabilă, Înalta Curte remarcă natura generică a acestora. Aceleaşi observaţii, referitoare la „premisa greşită, cadrul legislativ şi comportamentul debitorului” au fost formulate şi la prima instanţă, cu titlu de obiecţiuni la expertiză (filele 66-68 volumul al II-lea al dosarului de fond), expertul răspunzând detaliat şi convingător într-un sens pe care şi-l însuşeşte şi instanţa de recurs, respectiv că dispoziţiile art. 215 alin. (1) C. proc. fisc. care consacră caracterul nesuspensiv de executare al contestaţiei administrative nu pot justifica poprirea conturilor contribuabilului, câtă vreme lipseşte fundamentul executării silite, respectiv existenţa unui debit restant, după cum s-a detaliat în precedent.
Cât priveşte recursul declarat de M.F.P., în condiţiile în care prin dispozitivul sentinţei atacate nu s-a stabilit nicio obligaţie în sarcina acestuia, nu există un interes procesual concret care să fie proteguit prin exercitarea căii de atac a recursului.
2. Referitor la recursurile reclamantei
Criticile recurentei-reclamante SC U. SA Iaşi vizează respingerea cererii sale având ca obiect includerea în graficul de eşalonare a sumelor reprezentând obligaţii de plată aferente unor convenţii încheiate cu C.N.A.S., M.M.S.S. şi A.N.O.F.M.
Contrar susţinerilor acesteia, Înalta Curte constată că soluţia curţii de apel nu a fost rezultatul admiterii unei „excepţii privind lipsa calităţii procesuale pasive”, ci a avut în vedere, pe de o parte, lipsa de temei a cererii, în condiţiile în care Decizia nr. 4861/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, de care se prevalează reclamanta nu a analizat şi aceste convenţii, instanţa nefiind învestită în acest sens şi, pe de altă parte, cadrul procesual deficitar, instituţiile publice respective nefiind chemate în judecată de reclamantă.
În privinţa cadrul procesual, Înalta Curte reţine că motivul de recurs referitor la încălcarea mai multor principii ale procesului civil de către prima instanţă, nu poate fi primit.
Recurenta-reclamantă a beneficiat de apărare calificată pe tot parcursul judecării cauzei iar împrejurarea că avocatul său a fixat un cadru procesual incomplet nu poate fi imputată completului de judecată care nu avea, potrivit art. 161 din Legea nr. 554/2004, obligaţia introducerii în cauză a instituţiilor publice respective.
Şi în privinţa cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că suma acordată cu acest titlu - 20.000 lei, corespunde prevederilor art. 276 C. proc. civ., reprezentând, prin apreciere, circa o cincime din onorariul total plătit pentru expertiza cotabilă (97.500 lei), corespunzător părţii din lucrare care a antrenat admiterea acţiunii.
În fine, în raport de soluţia preconizată, examinarea criticii referitoare la modul de soluţionare a cererii de completare a dispozitivului Sentinţei nr. 163/2011, a devenit de prisos.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge toate recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de SC U. SA Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 163 din 5 mai 2011 şi a sentinţei civile nr. 228 din 4 iulie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 163 din 5 mai 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de M.F.P. împotriva sentinţei civile nr. 163 din 5 mai 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3097/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5105/2012. Contencios → |
|---|
