ICCJ. Decizia nr. 3320/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3320/2012

Dosar nr. 1073/98/2009

Şedinţa publică de la 28 iunie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 2247 din 11 mai 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii; a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul M.S.A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Direcţia Judeţeană pentru Tineret Ialomiţa; a admis cererea de intervenţie accesorie în interesul Guvernului, formulată de intervenientul Ministerul Administraţiei şi Internelor; a respins ca inadmisibile cererile de anulare, respectiv suspendare a O.U.G. nr. 37/2009; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului; a respins cererea de suspendare a deciziei nr. 205/2009; a anulat decizia nr. 205 din 24 aprilie 2009 emisă de Direcţia Judeţeană pentru Tineret Ialomiţa şi a obligat pârâta Direcţia Judeţeană pentru Tineret Ialomiţa la plata către reclamant a drepturilor salariale de la data de 29 mai 2009 până la data pronunţării.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia pentru Sport şi Tineret a Judeţului Ialomiţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

La termenul din 7 aprilie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că niciuna dintre părţi nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii, deşi procedura de citare a fost legal îndeplinită, a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Datorită faptului că în termen de un an de la suspendare nici una dintre părţi nu a solicitat repunerea cauzei pe rol şi nici nu a îndeplinit vreun act de procedură, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a repus cauza pe rol, din oficiu, în condiţiile prevăzute de art. 252 C. proc. civ., respectiv a fixat termen, cu citarea părţilor, pentru a se discuta dacă operează perimarea cererii în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.: „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an”, iar potrivit art. 249 C. proc. civ. „perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes”.

Cum, în speţă, de la data suspendării cauzei şi până la repunerea acesteia pe rol, pricina a rămas în nelucrare din vina părţilor şi având în vedere că nu s-au îndeplinit nici un fel de acte de procedură de natură a întrerupe şi nici de a suspenda perimarea, astfel cum sunt prevăzute în art. 249 şi 251 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 252 alin. (1) din acelaşi cod, constatându-se din oficiu perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul declarat de Direcţia pentru Sport şi Tineret a Judeţului Ialomiţa împotriva Sentinţei civile nr. 2247 din 11 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2012.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3320/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs