ICCJ. Decizia nr. 3344/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3344/2012
Dosar nr. 1211/44/2011
Şedinţa publică de la 29 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Judecata în primă instanţă.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, reclamanta SC U.H. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi, anularea Deciziei nr. 8888/50 din 17 iunie 2011 de regularizare a situaţiei privind obligaţiile fiscale suplimentare şi suspendarea executării acesteia în conformitate cu art. 15 din Legea 554/2004, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în contencios administrativ ce vizează anularea actului administrativ-fiscal.
În motivarea cererii de suspendare, reclamanta a susţinut, privitor la obligaţiile fiscale reţinute în sarcina sa, că există serioase dubii cu privire la stabilirea răspunderii sale şi că organele de control şi-au îndeplinit defectuos obligaţiile legale.
În opinia reclamantei, există o serioasă îndoială în privinţa legalităţii şi temeiniciei actului administrativ fiscal contestat, fiind astfel îndeplinită în speţă cerinţa cazului bine justificat.
În argumentarea cazului bine justificat, reclamanta a arătat că prin decizia contestată s-a stabilit în sarcina sa obligaţia de plată a sumei totale de 4.203.395 lei reprezentând accize şi diferenţe de TVA, precum şi accesoriile aferente acestora, pe motiv că societatea nu beneficiază de scutirea de accize prevăzută de art. 20660 din C. fisc., întrucât nu are autorizaţia de expeditor înregistrat.
A mai arătat reclamanta că, anterior efectuării operaţiunilor vamale prevăzute în actul administrativ atacat, a solicitat pârâtei un punct de vedere privind aplicabilitatea art. 20660 din C. fisc. activităţii societăţii, respectiv operaţiunilor de aprovizionare a navelor cu produse energetice livrate în vederea utilizării drept combustibil pentru navigaţia pe căile navigabile interioare, precum şi asupra condiţiilor ce trebuie îndeplinite pentru a beneficia de scutirea de la plata accizelor prevăzute de acest text de lege.
În acest sens, reclamanta a arătat că prin adresa de răspuns nr. 19320 din 23 decembrie 2010, autoritatea vamală i-a comunicat care este procedura legală, pe care a respectat-o întocmai şi a obţinut cele două autorizaţii înainte de efectuarea operaţiunilor vamale, operaţiuni care au fost acceptate cu scutire de la plata accizelor, pârâta acordând liberul la vamă, pentru ca după trei luni, cu ocazia controlului din 17 iunie 2011, să-şi reconsidere poziţia, susţinând că este necesară autorizaţia de expeditor pentru a beneficia de scutire de la plata accizelor.
În optica reclamantei, organele vamale au impus condiţii noi, ce exced cadrului legal pentru acordarea scutirii de acciză, prevăzută de art. 20660 alin. (1), lit. b) din C. fisc. şi pct. 113.2.1 din normele metodologice, emise în aplicarea acestuia.
Reclamanta a susţinut că este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie, privind iminenţa unei pagube ce s-ar produce în cazul executării, atât prin valoarea debitului în sine, incontestabil mare(4.203.395 lei), cât şi faţă de împrejurarea afectării directe a patrimoniului în eventualitatea executării deciziei contestate, fapt ce ar putea atrage falimentul.
Faţă de împrejurarea că a atacat decizia criticată, care a fost dată cu încălcarea legii, consideră că subzistă aparenţa dreptului său pentru a solicita suspendarea executării până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii sale.
Prin întâmpinare, autoritatea pârâtă a solicitat respingerea cererii de suspendare, susţinând că reclamanta nu a făcut dovada condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 15 în referire la art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv a cazului bine justificat şi a producerii unei pagube iminente.
Totodată, a invocat şi excepţia autorităţii de lucru judecat, motivat de faptul că prin sentinţa 227/2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, în dosarul 933/44/2011, definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului s-a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 8888/50 din 17 iunie 2011 până la pronunţarea instanţei de fond.
Prin încheierea din data de 01 februarie 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC U.H. SA în contradictoriu cu pârâta Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi.
A suspendat executarea Deciziei pentru regularizarea situaţiei nr. 8888/50 din 17 iunie 2011 emisă de pârâta Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentei cauze şi a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că sunt îndeplinite . condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, atât în privinţa existenţei unui caz bine justificat, cât şi în ceea ce priveşte riscul producerii unei pagube iminente, fiind de asemenea achitată cauţiunea fixată în conformitate cu dispoziţiile art. 215 alin. (2) C. proc. fisc.
Existenţa unui caz bine justificat a fost reţinută de instanţa de fond în raport de motivele de nelegalitate invocate de reclamantă, din care rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate ce planează asupra Deciziei nr. 8888/50 din 17 iunie 2011.
S-a mai reţinut că deşi reclamanta a făcut referiri ample cu privire la nelegalitatea actului contestat, care nu se pot analiza în cadrul procedurii de suspendare de faţă, instanţa este obligată a se limita la constatarea faptului că ele au fost invocate şi că acestea ar putea conduce la desfiinţarea actului atacat.
Şi condiţia pagubei iminente a fost reţinută în cauză, prima instanţă considerând că, punerea în executare a deciziei contestate poate determina blocarea conturilor reclamantei, ceea ce ar atrage un blocaj financiar şi chiar imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii, susţinerile reclamantei confirmând iminenţa pagubei, condiţionată de punerea de îndată în executare a deciziei atacate.
Excepţia autorităţii de lucru judecat a fost însă respinsă, cu motivarea că nu există identitate de obiect şi cauză, întrucât prin sentinţa 227/2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, în dosarul 933/44/2011, definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului s-a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 8888/50 din 17 iunie 2011 până la pronunţarea instanţei de fond, în condiţiile art. 14 din Legea 554/2004, iar în prezenta cauză s-a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 8888/50 din 17 iunie 2011 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anularea actului administrativ fiscal, în condiţiile art. 15 din acelaşi act normativ.
2. Recursul declarat de pârât.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi în nume propriu, precum şi pentru persoana juridică Autoritatea Naţională a Vămilor invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., cu motivarea că hotărârea este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ potrivit cărora „Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleaşi motive” iar pe fond cererea de suspendare nu este probată nici în privinţa cazului bine justificat şi nici a pagubei iminente, condiţii imperative cerute de lege.
Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea unui act, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai in cadrul unei acţiuni in anulare.
Până la anularea de către o instanţă judecătorească, ordinul a cărei suspendare se solicita se bucura de prezumţia de legalitate.
Cu privire la existenţa unei pagube iminente, se arată că din cuprinsul acţiunii nu rezulta că reclamanta a făcut dovada privind producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, cu atât mai mult cu cât, autoritatea vamală nu a procedat la întocmirea vreunui dosar de executare pe seama reclamantei.
3. Apărarea intimatei-reclamante.
Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamanta SC U.H. SA a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Cu privire la primul motiv de recurs se arată de intimata-reclamantă că a formulat două cereri de suspendare succesive întemeiate pe dispoziţii legale diferite, nefiind incidente dispoziţiile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, apreciază că în mod corect prima instanţă a reţinut că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ.
4. Procedura derulată în recurs.
În conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ., în recurs au fost administrată proba cu înscrisuri, la solicitarea intimatei-reclamante.
II. Considerentele Înaltei Curţi, asupra recursului.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatei cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte, constată că recursul este fondat pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Prin actele administrativ fiscale a căror suspendare a fost dispusă de instanţa de fond în temeiul art. 15 cu referire la art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. s-a stabilit în sarcina intimatei – reclamante obligaţia de plată a sumei totale de 4.203.393 lei reprezentând accize şi diferenţe de TVA, precum şi accesoriile aferente acestora.
1.1 Motivul de recurs referitor la incidenţa art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.
Într-adevăr intimata-reclamantă a mai formulat o cerere de suspendare, care a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar cererea din prezenta cauză are ca temei juridic art. 15 din acelaşi act normativ.
Înalta Curte, constată că legiuitorul în art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 a stipulat că nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive întemeiate pe aceleaşi motive, dispoziţii ce au ca scop sancţionarea exercitării abuzive a drepturilor procesuale ale reclamantului.
Cum în prezenta cauză, motivele invocate în cele două cereri, ca şi temeiul juridic în baza căruia au fost promovate sunt diferite, în mod corect a fost respinsă de prima instanţă excepţia autorităţii de lucru judecat, Înalta Curte, constată că motivul de recurs ce vizează incidenţa art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, nu este fondat, iar criticile formulate de recurenta-pârâtă sub acest aspect nu pot fi reţinute.
1.2 Motivul de recurs privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Articolele 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 reglementează procedura suspendării executării actului administrativ, la cererea persoanei vătămate, formulată fie în faza procedurii prealabile administrative (art. 14), fie după declanşarea procedurii judiciare prin acţiunea în anularea actului (art. 15).
În ambele ipoteze, legea impune în mod cumulativ două condiţii, cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Îndeplinirea acestor două condiţii este analizată în funcţie de circumstanţele cauzei, fiind lăsată la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.
Criticile de nelegalitate privind îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (19 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ sunt fondate.
În privinţa cazului bine justificat prima instanţă a reţinut existenţa unei argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ în discuţie, deci existenţa unui indiciu temeinic de nelegalitate ca urmare a inconsecvenţelor de raţionament ale organului fiscal în cea ce priveşte aplicabilitatea art. 20660 C. fisc. activităţii societăţii intimate, respectiv operaţiunilor de aprovizionare a navelor cu produse energetice livrate în vederea utilizării drept combustibil pentru navigaţia în apele comunitare şi pentru navigaţia pe căile navigabile interioare, precum şi asupra condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de scutirea de la plata accizelor prevăzute de art. 20660 C. fisc., Înalta Curte, constată că aparenţa de nelegalitate poate fi discutabilă în condiţiile în care acţiunea în primă instanţă a fost respinsă de Curtea de Apel Galaţi, prin sentinţa nr. 121 din 15 martie 2012 pronunţată în dosarul nr. 1211/44/2011.
Paguba iminentă este definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 drept prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenţă sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.
Suspendarea executării este însă o măsură de excepţie, care se justifică numai dacă actul administrativ conţine dispoziţii a căror îndeplinirea i-ar produce reclamantei un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului, condiţie care nu este îndeplinită în cauză.
Susţinerile intimatei-reclamante potrivit cărora prin executarea actului administrativ fiscal i s-ar provoca o perturbare a activităţii şi i s-ar produce un prejudiciul material nu pot fi reţinute, în primul rând pentru că nu există o astfel de tulburare, nici pagubă dovedite.
Nu poate fi avută în vedere nici motivarea reţinută de prima instanţă pe baza susţinerilor reclamantei că paguba iminentă s-ar produce în patrimoniul reclamantei prin punerea în executare a deciziei contestate în condiţiile în care aşa cum arată şi recurenta iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată. Îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminenta presupune administrarea de dovezi care sa probeze iminenţa producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanţă simplele afirmaţii făcute ca atare în acţiunea formulata cu atât mai mult cu cat, autoritatea vamala nu a procedat la întocmirea vreunui dosar de executare pe seama intimatei-reclamante.
Având în vedere cele reţinute cu privire la cazul bine justificat şi împrejurarea că în privinţa pagubei iminente instanţa de fond în motivarea încheierii atacate a analizat susţinerile intimatei-reclamante, dar nedovedite cu actele depuse la dosar, Înalta Curte, constată că din probele administrate nu rezultă îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
2. Temeiul legal al soluţiei pronunţate în recurs.
Având în vedere considerentele expuse în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ. va fi modificată încheierea în sensul respingerii cererii de suspendare conform art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi, în nume propriu şi pentru Autoritate Naţională a Vămilor împotriva încheierii din 1 februarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică încheierea atacată, în sensul că respinge cererea reclamantei SC U.H. SA, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3323/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3364/2012. Contencios. Excepţie de... → |
|---|
