ICCJ. Decizia nr. 3426/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3426/2012

Dosar nr. 7867/2/2009

Şedinţa publică de la 11 septembrie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul M.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale - U.M. nr. 01026:

1. anularea Deciziei administrativ-jurisdicţionale nr. 52/C.J.283 din 23 iulie 2009 pronunţată de către Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.Ap.N., ca nelegală şi netemeinică;

2. anularea Hotărârii nr. CRA-1555 din 4 mai 2009 emisă de către pârât, prin care a fost admisă în parte contestaţia sa împotriva Deciziei de imputare nr. 93 din 23 martie 2009, ca nelegală şi netemeinică;

3. anularea Deciziei de imputare nr. 104 din 1 iunie 2009 emisă de către pârât;

4. suspendarea Deciziei de imputare nr. 104 din 1 iunie 2009 până la soluţionarea irevocabilă a cauzei;

5. anularea Deciziei administrativ-jurisdicţională nr. 91/C.J.520 din 7 ianuarie 2009, pronunţată de către Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.Ap.N., ca fiind nelegală şi netemeinică, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Decizia de imputare nr. 104 din 1 iunie 2009 a fost angajată răspunderea sa materială şi a fost obligat la plata sumei de 36.402,10 RON, cu titlu de prejudiciu, compus din cheltuieli de întreţinere pe timpul şcolarizării, cauzat fostului său angajator, respectiv M.Ap.N. - U.M. nr. 01026 Bucureşti.

A mai precizat reclamantul că decizia de imputare a fost emisă după ce, în prealabil, a fost cercetat administrativ în data de 20 martie 2009, prilej cu care a fost întocmit un proces-verbal.

S-a mai arătat că anterior emiterii deciziei de imputare contestate, pârâtul a emis Decizia de imputare nr. 14 din 19 mai 2008, pentru suma de 49.533,19 RON, decizie casată prin Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 62/CJ. 357/2008 din 15 octombrie 2008. Tot prin aceasta decizie a fost anulat şi procesul-verbal de cercetare administrativă întocmit cu ocazia efectuării cercetării administrative.

Deoarece procesul-verbal de cercetare administrativă în baza căruia a fost emisă prima decizie de imputare a fost anulat, pentru a putea fi cercetat administrativ pentru a 2-a oară, s-a pronunţat Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 91/C.J. 250 din 7 ianuarie 2009 de către Comisia de jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.Ap.N, decizie prin care pârâtul a fost repus în termenul legal pentru efectuarea acestei cercetări, fiind emisă Decizia de imputare nr. 93 din 23 martie 2009 pentru suma de 56.219,55 RON.

Reclamantul a precizat că a contestat din nou actul administrativ - Decizia de imputare nr. 93 din 23 martie 2009 - potrivit reglementărilor din legea specială, respectiv O.G. nr. 121/1998, prin Hotărârea nr. CRA-1555 din 4 mai 2009, fiind admisă în parte contestaţia formulată şi emisă o nouă decizie de imputare, respectiv nr. 104/2009, pentru o sumă mai mică (36.402,10 RON).

Prin Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 52/CJ.283 din 23 iulie 2009, pronunţată de către Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.Ap.N., a fost respinsă plângerea promovată de reclamant împotriva hotărârii mai sus menţionate.

A mai precizat reclamantul că motivul care stă la baza imputării sumei de 36.402,10 RON este un pretins prejudiciu produs de către acesta pârâtului prin demisia din cadrul M.Ap.N.

În ce priveşte actele atacate, reclamantul a susţinut că potrivit dispoziţiilor art. 25, alin. (5) şi (6) din legea specială - O.G. nr. 121/1998, proba temeiniciei şi legalităţii deciziei de imputare trebuie făcută de către unitatea al cărei comandant emite această decizie, în speţă de către U.M. nr. 01026 Bucureşti, în temeiul acestor prevederi pârâtul având obligaţia de a dovedi atât existenţa, cât şi întinderea pretinsului prejudiciu.

S-a mai precizat că prejudiciul pretins nu are la bază niciun înscris justificator din care să rezulte cuantumul acestuia, acesta stabilindu-se în baza unor simple adrese comunicate de către U.M. nr. 01512 Sibiu, care conţin o înşiruire de cifre nejustificate de niciun înscris.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 2 şi 4 din Metodologia privind stabilirea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării - Ordinul nr. M66 din 12 aprilie 2007, sumele imputate cu titlu de cheltuieli de şcolarizare trebuie să fie stabilite prin ordine de zi pe unitate, la încheierea fiecărui semestru, detaliat pentru fiecare categorie de personal, or, aceste înscrisuri nu se află la dosar şi nu au fost avute în vedere la cercetarea administrativă şi ulterior la emiterea deciziei de imputare.

Stabilirea sumei ce i se impută şi implicit dovedirea legalităţii şi temeiniciei ei, obligaţie stabilită de legiuitor în sarcina pârâtului, trebuie să se facă pe baza unor acte doveditoare, respectiv facturi, chitanţe, devize, etc.

O altă critică adusă de reclamant constă în faptul că actualizarea sumei ce reprezintă cheltuieli de şcolarizare comunicate prin adresele în speţă s-a făcut cu indicii preţurilor de consum corespunzători fiecărui an de studiu, şi nu cu indicele de inflaţie pentru aceleaşi perioade, astfel cum prevede Anexa nr. 1 a Ordinului nr. M 66/2007 al Ministrului Apărării pentru aprobarea Metodologiei privind stabilirea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării.

Un alt aspect de nelegalitate invocat constă în aceea că la data la care reclamantul a început studiile militare universitare - anul 2002, stagiul militar era obligatoriu şi gratuit.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 46/1996, militarii în termen, elevii şi studenţii instituţiilor de învăţământ militar au dreptul la hrană, echipament, medicamente, soldă, documente de transport etc., primul an de studiu fiind considerat stagiu militar pentru elevii şi studenţii formelor de învăţământ militar.

Pe de altă parte, a mai susţinut reclamantul, potrivit Ordinului ministrului apărării nr. M 66/2007, pct. 2, cheltuielile de întreţinere pe timpul şcolarizării constau în cheltuieli efectuate cu hrănirea, echiparea, cazarea, transportul, aceste cheltuieli fiind aceleaşi cu cele care se făceau, potrivit legii, cu militarii în termen, atunci când stagiul militar era obligatoriu.

În atare context, reclamantul a opinat că suma imputată cu titlu de prejudiciu pentru primul an de studiu, respectiv 11.822,47 RON, este cel puţin abuzivă, deoarece i se solicită să repare un pretins prejudiciu material ce constă într-o sumă de bani, sumă de bani ce reprezintă o gratuitate pentru acesta, de care a beneficiat în temeiul unei legi.

În ce priveşte cererea de suspendare a Deciziei de imputare nr. 104 din 1 iunie 2009, reclamantul a susţinut că prezumţia de legalitate de care aceasta beneficiază este puternic afectată faţă de toate aspectele dezvoltate.

S-a mai susţinut că Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 91/CJ.520 din 7 ianuarie 2009, pronunţată de către Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.Ap.N, prin care a fost admisă cererea de repunere în termen, formulată de către pârât pentru efectuarea cercetării administrative este nelegală şi netemeinică faţă de dispoziţiile art. 33 din O.G. nr. 121/1998.

Potrivit acestei norme legale, instituţia repunerii în termenul legal de efectuare a cercetării administrative funcţionează doar dacă există motive temeinice şi doar atunci când cercetarea administrativă nu s-a efectuat.

Or, în cauză, pârâtul nu a dovedit niciun motiv temeinic pentru a putea fi repus în termen şi nici nu poate fi vorba despre neefectuarea cercetării administrative, deoarece această cercetare a fost efectuată, ulterior, prin Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 62/CJ.357/2008 din 15 octombrie 2008 pronunţată de către Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.Ap.N., procesul-verbal de cercetare administrativă fiind anulat.

La 14 septembrie 2009, reclamantul a depus cerere completatoare, solicitând în plus anularea Procesului-verbal de cercetare administrativă nr. A2363, emis de către pârât în data de 20 martie 2009, ca fiind nelegal.

La 5 martie 2010, reclamantul şi-a precizat cererea în sensul că doreşte să apară ca pârâtă în cauză UM nr. 01026, alături de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale.

La 5 martie 2010, pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, invocând totodată excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a Unităţii Militare 01026 Bucureşti, întrucât unităţile din cadrul Ministerului Apărării Naţionale nu au personalitate juridică.

La aceeaşi dată, prima instanţă a dispus suspendarea executării Deciziei de imputare nr. 104 din 1 iunie 2009, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, respingând excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu a pârâtei Unităţii Militare 01026 Bucureşti, deoarece potrivit art. 41 alin. (2) C. proc. civ., deşi nu are personalitate juridică, unitatea poate sta în judecată ca pârâtă, având organe proprii de conducere.

Prin Sentinţa civilă nr. 4975 din 9 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, cererea formulată a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin Decizia de imputare nr. 104 din 1 iunie 2009, atacată în cauză, a fost angajată răspunderea materială a reclamantului şi a fost obligat la plata sumei de 36.402,10 RON, cu titlu de prejudiciu compus din cheltuieli de întreţinere pe timpul şcolarizării, cauzat fostului său angajator, respectiv M.Ap.N. - U.M. nr. 01026 Bucureşti, această decizie fiind emisă după ce, în prealabil, reclamantul a fost cercetat administrativ în data de 20 martie 2009, prilej cu care a fost întocmit un proces-verbal.

A mai reţinut instanţa fondului că, anterior emiterii deciziei de imputare contestată, pârâtul a emis Decizia de imputare nr. 14 din 19 mai 2008, prin care i se impută reclamantului suma de 49.533,19 RON, decizie casată prin Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 62/CJ.357/2008 din 15 octombrie 2008, prin care a fost anulat şi procesul-verbal de cercetare administrativă întocmit cu ocazia efectuării cercetării administrative.

Pentru a putea fi cercetat administrativ pentru a 2-a oară, s-a pronunţat Decizia nr. 91/C.J. 250 din 7 ianuarie 2009 de către Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.Ap.N, decizie prin care pârâtul a fost repus în termenul legal pentru efectuarea acestei cercetări. După efectuarea celei de-a doua cercetări administrative a reclamantului, a fost emisă Decizia de imputare nr. 93 din 23 martie 2009 pentru suma de 56.219,55 RON.

Reclamantul a contestat din nou Decizia de imputare nr. 93 din 23 martie 2009 - potrivit reglementărilor din legea specială, respectiv O.G. nr. 121/1998, prin Hotărârea nr. CRA-1555 din 4 mai 2009 fiind admisă în parte contestaţia formulată şi emisă o nouă decizie de imputare, cea atacată în cauză, respectiv nr. 104/2009, pentru o sumă mai mică (36.402,10 RON).

Totodată, prin Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 52/CJ.283 din 23 iulie 2009, pronunţată de către Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.Ap.N., a fost respinsă plângerea pe care a promovat-o reclamantul împotriva ultimei hotărâri.

S-a mai reţinut că prin Decizia de imputare nr. 104 din 1 iunie 2008 s-a stabilit în sarcina reclamantului obligaţia de plată a sumei de 36.402,10 RON, reprezentând cota-parte a cheltuielilor de şcolarizare şi întreţinere efectuate de Ministerul Apărării Naţionale, imputabile contestatorului ca urmare a neexercitării profesiei de cadru militar aferentă perioadei pentru care s-a angajat, conform contractului.

Astfel, la începutul studiilor militare, reclamantul a încheiat un angajament cu Ministerul Apărării Naţionale, prin care s-a obligat să îndeplinească serviciul militar activ pe o durată de cel puţin 10 ani după absolvirea studiilor, în unităţile şi garnizoanele Ministerului Apărării Naţionale, în acelaşi act stipulându-se că, în situaţia în care acesta va fi trecut în rezervă, se obligă să restituie Ministerului Apărării Naţionale toate cheltuielile de întreţinere pe timpul cât a fost şcolarizat, potrivit dispoziţiilor legale.

Prima instanţă a reţinut că potrivit expertizei efectuate, aceste cheltuieli sunt în sumă de 36.295,62 RON, potrivit OZU nr. 250 din 31 decembrie 2007, suma menţionată actualizată atingând valoarea de 39.714,67 RON, superioară celei imputate reclamantului, apreciindu-se astfel că, din punct de vedere al cuantumului, decizia de imputare este legală şi temeinică.

În raport cu criticile reclamantului, instanţa a mai constatat că potrivit art. 35 din Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, elevii şcolilor militare şi studenţii care nu mai continuă studiile sunt trimişi la unităţi militare pentru completarea serviciului militar până la 12 luni, iar dacă aceştia au îndeplinit serviciul militar înainte de a intra în instituţia militară de învăţământ sau au terminat cel puţin anul I de studii, sunt trecuţi în rezervă, textul nefăcând referiri la compensarea/reducerea sumelor de la buget, în cazul în care studiile nu sunt continuate.

Art. 66 din Legea nr. 46/1996 stabileşte dreptul de hrană, echipament, medicamente, soldă, documente militare de transport pentru militarii în termen, elevii şi studenţii instituţiilor de învăţământ, prin precizarea/enumerarea distinctă legiuitorul dorind să evidenţieze că nu este vorba despre aceleaşi cheltuieli, aceleaşi cuantumuri/valori ale serviciilor, pentru categoriile de persoane menţionate.

A apreciat instanţa fondului că există regimuri diferite de acordare a acestor drepturi, iar primul an de studiu este cuprins în perioada de şcolarizare şi nu poate fi asimilat stagiului militar obligatoriu, natura şi scopul întreţinerii fiind diferite în cele două situaţii.

Relativ la ultima critică formulată de reclamant, judecătorul fondului a reţinut că din interpretarea teleologică a art. 33 din O.G. nr. 121/1998 rezultă că efectuarea unei cercetări administrative lovite de nulitate ca urmare a nechemării şi neascultării persoanei cercetate (încălcarea dreptului său la apărare), este un motiv de repunere în termen, întrucât această situaţie este similară cu cea în care nu s-a efectuat cercetarea administrativă.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a formulat recurs reclamantul, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.

În motivarea recursului formulat, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut în esenţă că, în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind legală decizia de imputare contestată, deşi intimaţii nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a dovedi atât existenţa, cât şi întinderea prejudiciului pretins, cuantificarea acestuia fiind făcută în baza unor simple adrese, iar prin sentinţa atacată, s-a apreciat prejudiciul pe baza unei expertize contabile, fără examinarea înscrisurilor care au stat la baza cuantificării acestuia.

Totodată, recurentul a susţinut că în mod eronat a fost inclusă în calculul prejudiciului şi contravaloarea cheltuielilor aferente primului an de studiu, deşi acesta era echivalent stagiului militar obligatoriu şi gratuit, conform art. 34 şi 35 din Legea nr. 46/1996, cât şi suma de 1.549 RON, reprezentând cheltuieli aferente cursului de bază ofiţeri infanterie, deşi cursul respectiv a fost absolvit după terminarea studiilor şi numirea în funcţia de ofiţer.

Recurentul a criticat sentinţa instanţei de fond ca fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie, întrucât a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile O.G. nr. 121/1998, privind instituţia repunerii în termen, intimaţii nedovedind motivele temeinice care au determinat neefectuarea cercetării administrative.

Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a legii, nefiind dat în speţă niciun motiv care să impună modificarea sau casarea acesteia, conform considerentelor care vor fi expuse în continuare.

Obiectul principal al acţiunii formulate de recurentul-reclamant l-a constituit anularea Deciziei de imputare nr. 104 din 1 iunie 2009, prin care s-a stabilit obligaţia de plată a sumei de 36.402,10 RON, cu titlu de prejudiciu reprezentând cheltuieli de întreţinere pe timpul şcolarizării, cauzat fostului său angajator, respectiv MAN - UM nr. 01026 Bucureşti, urmare a demisiei acestuia, cheltuieli imputabile ca urmare a neexecutării profesiei de cadru militar pentru perioada din contract rămasă neefectuată.

Împotriva acestei decizii de imputare recurentul-reclamant a formulat plângere care a fost respinsă prin Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 52/C.J.283 din 23 iulie 2009 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul MAN.

Conform Contractului încheiat între părţi nr. A 4174 din 12 noiembrie 2002, privind exercitarea profesiei de cadru militar în activitate, recurentul-reclamant s-a obligat ca după terminarea studiilor militare să îndeplinească serviciul militar activ pe o perioadă de 8 ani.

Potrivit dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, modificată şi completată, în cazul nerespectării angajamentului, respectiv a perioadei de timp prevăzute pentru îndeplinirea serviciului militar, persoanele în cauză sunt obligate să restituie cheltuielile de întreţinere pe timpul şcolarizării, proporţional cu perioada rămasă neexecutată.

Criticile recurentului privind nedovedirea existenţei şi a prejudiciului pretins sunt nefondate, din materialul probator administrat în cauză, inclusiv expertiza contabilă, rezultând că acesta a fost stabilit în conformitate cu dispoziţiile legale, conform documentelor transmise de unităţile militare în care recurentul a fost şcolarizat, conform metodologiei privind stabilirea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării, aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. 66 din 12 aprilie 2007.

Nefondate sunt şi criticile formulate de recurent privitoare la includerea în calculul prejudiciului a cheltuielilor aferente primului an de studiu, cât şi a cheltuielilor aferente cursului de bază pentru ofiţeri infanterie.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, „Tinerii admişi în instituţiile de învăţământ, cu excepţia celor din liceele militare, sunt consideraţi încorporaţi”, iar potrivit dispoziţiilor art. 35, „elevii şcolilor militare şi studenţii care nu mai continuă studiile sunt trimişi la unităţi militare pentru completarea serviciului militar până la 12 luni”.

Art. 66 din Legea nr. 46/1996 stabileşte dreptul la hrană, echipament, medicamente, soldă, documente militare de transport pentru militarii în termen, elevii şi studenţii instituţiilor de învăţământ.

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că perioada anului I de studii este doar asimilată stagiului militar fără a se asimila şi cheltuielile de şcolarizare efectuate de către intimat cu cele efectuate pentru militarii care efectuau stagiul militar, întrucât există regimuri juridice distincte pentru acordarea acestor drepturi.

În fapt, textul legal mai sus menţionat instituie doar un beneficiu în favoarea candidaţilor admişi într-o instituţie de învăţământ superior, fără a mai fi necesară satisfacerea prealabilă a stagiului militar, anul I de studiu fiind asimilat acestuia.

În ceea ce priveşte cheltuielile aferente anului I suportate de intimat, reprezintă cheltuieli cu şcolarizarea care nu sunt echivalente cu cheltuielile de întreţinere ale unui militar în termen, fiind mai mari, datorită normelor de hrană, echipare, rechizite, soldă şi transport.

Nici critica privind includerea sumei de 1.549 RON, reprezentând cheltuieli de şcolarizare curs bază ofiţeri infanterie în calculul prejudiciului imputat nu poate fi reţinută, întrucât instanţa de fond a menţinut prejudiciul stabilit prin Decizia de imputare nr. 104 din 1 iunie 2009, şi nu cel stabilit prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, respectiv suma de 36.295,62 RON, faţă de 39.714,67 RON, stabilită prin raportul de expertiză în care a fost inclusă şi aceasta.

În ceea ce priveşte criticile recurentului-reclamant cu privire la interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor O.G. nr. 121/1998, instanţa de control judiciar le apreciază ca fiind nefondate, întrucât dispoziţiile art. 33 reglementează posibilitatea legală a comandantului sau şefului unităţii competente de a solicita comisiei de jurisdicţie repunerea în termen, când din motive temeinice nu s-a efectuat cercetarea administrativă sau nu s-a emis în temeiul legal decizia de impunere.

Ori în speţă, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond prin hotărârea pronunţată în cauză, efectuarea unei cercetări administrative lovite de nulitate ca urmare a neaudierii persoanei este echivalentă situaţiei în care cercetarea administrativă nu a fost efectuată.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, în cauză fiind îndeplinite condiţiile legale privind angajarea răspunderii materiale a recurentului-reclamant, ca urmare a nerespectării obligaţiilor asumate prin angajament şi contract, în condiţiile în care raporturile de serviciu au încetat la solicitarea acestuia.

Astfel fiind, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.A. împotriva Sentinţei civile nr. 4975 din 9 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 septembrie 2012.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3426/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs