ICCJ. Decizia nr. 3376/2012. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3376/2012
Dosar nr. 813/64/2009
Şedinţa publică de la 3 iulie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Pe rolul Curţii de Apel Braşov a fost înregistrată la data de 11 noiembrie 2009 cererea reclamantei SC D.I.G. SRL Braşov formulată în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor Bucureşti şi Administraţia Finanţelor Publice Braşov - Activitatea de Inspecţie Fiscală, privind constatarea nulităţii absolute a Deciziei de impunere nr. 751 din 6 noiembrie 2008 şi în accesoriu a Deciziei nr. 263 din 21 iulie 2009 pentru suma de 137.301 RON, T.V.A. stabilit suplimentar, şi în accesoriu pentru suma de 78.963 RON, reprezentând majorări de întârziere pentru lipsa obiectului actului administrativ; - anularea în tot a Deciziei de impunere nr. 751 din 6 noiembrie 2008 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 29048A din 6 noiembrie 2008 ca netemeinice şi nelegale, respectiv pentru suma totală de 3.362.455 RON; anularea în parte a Deciziei nr. 263 din 21 iulie 2009 cu cheltuieli de judecată.
Pe rolul Curţii de Apel Braşov a fost înregistrată încă o cauză având aceleaşi părţi, ca şi în dosarul cu numărul de mai sus, cu obiect similar, iar Dosarul nr. 898/64/2009 al Curţii de Apel Braşov a fost conexat la cauza de faţă.
Asupra celor două acţiuni şi asupra excepţiei de conexare a dosarului instanţa s-a pronunţat în şedinţa din 15 februarie 2010, prin încheiere, dispunând conexarea Dosarului nr. 898/64/2009 al Curţii de Apel Braşov, la dosarul prezent nr. 813/64/2009, având în vedere obiectul celor două cauze a dispus în sensul conexării lor, natura litigiului şi organul emitent al deciziilor de impunere contestate în cele două dosare, apreciind ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 164 C. proc. civ.
Întrucât societatea reclamantă a intrat în insolvenţă pe parcursul judecării cauzei, instanţa a încuviinţat introducerea în cauză a Casei de Insolvenţă T. Cluj, în calitate de administrator judiciar.
2.Hotărârea Curţii de Apel
Prin Sentinţa nr. 86 din 28 aprilie 2011 a Curţii de Apel Braşov a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta SC D.I.G. SRL Braşov, prin administrator judiciar C. SPRL în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor Bucureşti şi Administraţia Finanţelor Publice Braşov - Activitatea de Inspecţie Fiscală şi în consecinţă, a fost anulată Decizia de impunere nr. 751 din 6 noiembrie 2008 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. 29048A din 6 noiembrie 2008, a fost anulată în parte a Decizia nr. 263 din 21 iulie 2009, cu privire la pct. 1 referitoare la suma de 3.362.455 RON, contestată de reclamantă.
Instanţa a respins cererea reclamantei privind nulitatea absolută a actelor administrativ fiscale atacate sus-menţionate.
Instanţa a admis acţiunea formulată de aceeaşi reclamantă în contradictoriu cu aceleaşi pârâte din dosarul conexat nr. 898/64/2009 al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, a anulat în tot Decizia de impunere nr. 751 din 6 noiembrie 2008, modificată în data de 16 ianuarie 2009, şi Raportul de inspecţie fiscală nr. 29048A din 6 noiembrie 2008, modificat la data de 16 ianuarie 2009, emis de pârâta Administraţia Finanţelor Publice Braşov.
A fost anulată în tot Decizia nr. 285 din 7 august 2009 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor Bucureşti şi a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 14.170 RON, reprezentând onorariu expertiză efectuată în cauză.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că la data de 6 noiembrie 2008 s-a emis Decizia de impunere nr. 751 din 6 noiembrie 2008 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. 29048A din 6 noiembrie 2008.
Împotriva acestor acte administrative fiscale SC D.I.G. SRL a formulat contestaţie, iar prin Decizia nr. 263 din 21 iulie 2009 Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a admis în parte contestaţia pentru suma de 104.552 RON şi a desfiinţat parţial decizia pentru suma de 41.689 RON, reprezentând taxa pe valoare adăugată, fiind respinsă ca rămasă fără obiect contestaţia pentru suma de 96.650 RON. A fost respinsă contestaţia pentru suma de 3.362.455 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar cu majorări de întârziere aferente, taxa pe valoare adăugată stabilită suplimentar cu majorări de întârziere aferente.
Pentru a stabili aceste obligaţii fiscale suplimentare, organul fiscal de control a apreciat, în urma controlului efectuat, că sumele alocate cu formare şi perfecţionare profesională a personalului angajat sunt sume nedeductibile fiscal, pe considerentul că formarea profesională „nu constituie cheltuială efectuată în scopul realizării de venituri impozabile” şi nu s-a făcut dovada scopului economic al operaţiunii de şcolarizare, iar cheltuielile cu cartele telefonice „nu au legătura cu activitatea societăţii”, nu s-a aplicat procedeul sutei mărite pentru determinarea contravalorii TVA legat de factura emisă de către SC I. S.A.
Prin formularea contestaţiilor, atât a celor pe cale administrativă, cât şi a celor ce fac obiectul Dosarelor nr. 813/64/2009 şi nr. 898/64/2009, reclamanta a susţinut că emiterea celor două decizii de impunere succesive au fost întocmite cu încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de către O.G. nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, a Codului Muncii - Legea nr. 53/2003, care prevede formarea profesională obligatorie anuală a angajaţilor, precum şi a prevederilor Codului Fiscal - Legea 571/2003, dispoziţii legale care nici nu specifică şi nici nu condiţionează realizarea formării profesionale în scopul realizării de venituri impozabile şi nici de efectuarea dovezii scopului economic.
Un prim aspect pe care îl sesizează instanţei de judecată relativ la Decizia de impunere nr. 751/2008 îl constituie calcularea în mod abuziv a majorărilor de întârziere, după data începerii inspecţiei fiscale, respectiv după data de 17 aprilie 2007.
Un alt motiv al contestaţiei formulată de reclamantă pe cale administrativă a fost acela că organul emitent a calculat în mod eronat majorări de întârziere la impozitul pe profit pe anul 2003 trim. II în cuantum de 107.389 RON, în loc de 10.739 RON.
Dar contestaţia a fost respinsă ca rămasă fără obiect, motivată de faptul că organul emitent a procedat la rectificarea greşelilor de calcul în ceea ce priveşte calcularea în plus a sumei de 96.650 RON, considerând-o o greşeală materială.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut un prim aspect de nelegalitate şi netemeinicie cu privire la modalitatea de calcul, respectiv faptul că suma de 96.650 RON a fost reţinută şi calculată în plus prin Decizia de impunere nr. 751/2008 (fapt recunoscut şi de aceasta prin emiterea Adresei nr. 20048A din 19 ianuarie 2009) întrucât organul de control în mod eronat a calculat suma de 107.389 RON, în loc de 10.739 RON, sens în care instanţa a apreciat că se impune anularea Deciziei de impunere nr. 751/2008 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 29048A din 6 noiembrie 2008 pentru suma de 96.650 RON.
Un al doilea aspect de nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul modalităţii de calcul, priveşte calcularea majorărilor de întârziere la toate presupusele obligaţii de plată, care s-au calculat după data începerii inspecţiei fiscale, 17 aprilie 2007, contrar dispoziţiilor Ordinului nr. 2052bis din 30 noiembrie 2006, anexa 17.
Un al treilea motiv de nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul modalităţii de calcul, în ceea ce priveşte desfiinţarea parţială a Deciziei de impunere nr. 751/2008 prin Decizia nr. 263/2009, instanţa reţine că, deşi prin această decizie se desfiinţează decizia cu privire la suma de 41.689 RON reprezentând taxa pe valoare adăugată, în cuprinsul deciziei de soluţionare nu se face vorbire care ar fi şi accesoriile aferente sumei de 41.689 RON, care se înlătură din cuprinsul Deciziei nr. 751/2008, respectiv dacă suma de 78.963 RON este anulată sau nu.
Ţinând cont de faptul că organul de control fiscal a calculat în mod nelegal accesorii după data începerii inspecţiei fiscale, 17 aprilie 2007, instanţa a reţinut că se impune anularea Deciziei de impunere nr. 751/2008 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 29048A din 6 noiembrie 2008, pentru suma de 1.412.843 RON, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar şi suma de 1.871.687 RON, reprezentând accesoriile calculate la acest impozit pe profit stabilit suplimentar.
Instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile legale privind formarea profesională a adulţilor prevăd deductibilitatea acestor cheltuieli, nefiind prevăzute limite maxime sau minime în ceea ce priveşte cuantumul acestor cheltuieli.
Referitor la impozitul pe profit suplimentar stabilit în sarcina reclamantei derivând din cheltuieli de şcolarizare, instanţa reţine că dispoziţiile art. 21 alin. (20) lit. h) C. fisc. prevăd că „sunt cheltuieli în scopul realizării de venituri şi cheltuielile pentru formarea şi perfecţionarea profesională a personalului angajat”, iar coroborate cu prevederile art. 34 din O.G. nr. 129/2000, care dau posibilitatea angajatorilor de a forma profesional proprii angajaţii cu carnet de muncă, rezultă că, dacă actele normative enunţate nu prevăd limita de sumă a acestor cheltuieli cu formarea profesională a angajaţilor, aceste cheltuieli nu sunt limitate, deoarece nici C. fisc., nici C. muncii sau legea privind formarea profesională a adulţilor nu prevăd ca şi condiţie a deductibilităţii sumelor alocate cu şcolarizarea, încadrarea personalului şcolarizat pe funcţii de conducere, cum în mod eronat a apreciat organul de control, ca şi motiv al neacordării dreptului de deducere. În concluzie, instanţa de fond a apreciat că vor fi considerate deductibile cheltuielile cu formarea profesională a angajaţilor.
În susţinerea admiterii contestaţiei şi anulării sumei de 3.284.530 RON, instanţa a avut în vedere şi concluziile expertului P.F., concretizate în cuprinsul expertizei depuse la dosarul cauzei, potrivit cărora societatea a dedus în mod corect cheltuielile cu formarea profesionala, în sumă de 6.653.691 RON.
De asemenea, instanţa a reţinut că opinia organului de control fiscal ce se regăseşte în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, precum şi punctele de vedere ulterioare depuse, nu se întemeiază pe prevederi legale care să conducă la răsturnarea apărărilor reclamantei.
În ceea ce priveşte cuantumul sumelor efectuate cu şcolarizarea se reţine că, în legislaţia în vigoare, la data efectuării cheltuielilor nu exista un plafon minim sau maxim al cuantumului acestor cheltuieli de şcolarizare, fapt confirmat atât de legislaţia în vigoare, cât şi de expertul P.F. în cuprinsul expertizei depuse la dosarul cauzei, sens în care instanţa a apreciat că susţinerile organului de control, potrivit căruia cuantumul cheltuielilor cu formarea profesională ar fi prea mare, nu au suport legal.
Instanţa a reţinut şi soluţia dată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. 885/64/2008 prin Decizia nr. 134/F/2010, potrivit căreia cheltuielile efectuate de societate cu formarea profesională a salariaţilor proprii sunt deductibile fiscal.
În ceea ce priveşte cheltuielile efectuate de către societate cu cartelele telefonice, instanţa apreciază că aceste cheltuieli sunt deductibile fiscal, fapt reţinut şi de expert în lucrarea efectuată în cauză.
Cu referire la suma precizată, instanţa apreciază că aceasta a fost reţinută nelegal în sarcina reclamantei cu titlu de datorii fiscale, motiv pentru care va fi anulată decizia cu privire la această sumă.
În ce priveşte legalitatea Deciziei de impunere nr. 751/2008 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 29048A din 6 noiembrie 2008, modificate în data de 16 ianuarie 2009, ce fac obiectul acţiunii din Dosarul nr. 898/64/2009, se reţine că urmare a depunerii contestaţiei la organul emitent împotriva actelor administrativ-fiscale mai sus menţionate, organul fiscal în loc să dea curs contestaţiei pentru suma de 96.650 RON, eronat calculată cu titlu de majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, a emis o nouă decizie de impunere şi un nou raport de inspecţie fiscală cu aceleaşi numere ca şi primele, iar prin Adresa nr. 20048A din 19 ianuarie 2009 remite aceste 2 acte administrativ-fiscale reclamantei, precizând că au fost corectate erorile materiale din cuprinsul celor două acte pentru suma de 96.650 RON.
Prin emiterea celei de-a doua decizii de impunere cu acelaşi număr şi aceeaşi dată, dar expediate în 16 ianuarie 2009, organul emitent nu dispune revocarea primului act administrativ fiscal, respectiv Decizia nr. 751 din 6 noiembrie 2008 şi raportul din noiembrie.
Prin nerevocarea primului act administrativ emis, respectiv Decizia de impunere nr. 751 din 6 noiembrie 2008, instanţa apreciază că în cauză suntem în prezenta unei duble impuneri, cu atât mai mult cu cât împotriva celor două acte administrativ-fiscale emise în luna ianuarie, reclamanta a făcut contestaţie şi aceasta a fost respinsă prin Decizia nr. 285/2009 de către Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, ca fiind rămasă fără obiect.
În ce priveşte existenţa în cauză a dublei impuneri, instanţa reţine următoarele argumente:
- prima Decizie de impunere nr. 751/2008 emisă şi primul Raport de inspecţie fiscală nr. 29048A din 6 noiembrie 2008 nu au fost revocate de organul fiscal emitent, iar
- noua Decizie de impunere nr. 751/2008 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. 29048A din 6 noiembrie 2008 emise în 16 ianuarie 2009 cuprind sume suplimentare primei decizii de impunere, în ceea ce priveşte impozitul pe profit stabilit suplimentar. Astfel, în prima decizie de impunere impozitul pe profit stabilit suplimentar era de 1.412.843 RON, în timp ce în cea de-a doua este de 1.436.350 RON.
Aşadar, se poate observa că de fapt cuantumul impozitul pe profit stabilit suplimentar este mult mai mare faţă de prima decizie şi eronat evidenţiată, deoarece potrivit concluziilor raportului de inspecţie fiscală ar trebui să fie numai de 1.412.843 RON, aşa cum se menţionează şi în primul raport de inspecţie fiscală, precum şi în cel de-al doilea raport de inspecţie fiscală.
Un prim aspect de nelegalitate şi netemeinicie al celei de-a doua decizii de impunere este incorecta evidenţiere a cuantumului presupusului impozit pe profit stabilit suplimentar datorat de 1.436.350 RON, în loc de 1.412.843 RON.
Un al doilea aspect al dublei impuneri ar fi acela că deşi suma de 104.552 RON (compusă din 30.579 RON, impozit pe alte venituri persoane fizice, - 46.367 RON, majorări de întârziere aferente impozitului alte venituri persoane fizice, - 10.971 RON, impozit pe venituri din dividende, -16.635 RON, majorări aferente impozitului pe venituri din dividende) şi suma de 41.689 RON (admisă la contestaţie în vederea refacerii controlului), au fost admise la contestaţie şi desfiinţate prin prima decizie de impunere, respectiv Decizia nr. 263/2009 emisă de Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor.
Totuşi, în urma soluţionării contestaţiei împotriva celei de-a doua decizii de impunere modificată de organul jurisdicţional, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor prin Decizia nr. 285/2009 nu a îndepărtat aceste sume, ci doar a respins contestaţia ca fiind fără obiect şi prin cea de-a doua decizie emisă în luna ianuarie a rămas perfect valabilă, dar de aceasta dată pentru întreaga suma evidenţiată în decizie, deci şi pentru sumele care fuseseră iniţial anulate prin Decizia nr. 263 din 21 iulie 2009, deşi este vorba de puterea de lucru judecat pentru suma de 104.552 RON şi suma de 41.689 RON.
Şi în ceea ce priveşte cea de-a doua decizie se reţine încălcarea dispoziţiilor legale sub aspectul modalităţii de calcul al accesoriilor, respectiv faptul că modalitatea corectă este aceea în conformitate cu care calcularea majorărilor de întârziere la toate presupusele obligaţii de plată trebuia să se facă în concordanţă cu dispoziţiilor Ordinului nr. 2052bis din 30 noiembrie 2006, anexa 17, respectiv, la data de 17 aprilie 2007 şi nu ulterior acestei date, respectiv până la data de 30 noiembrie 2008.
Ca urmare, se reţine şi faptul că şi Decizia de impunere nr. 751/2008, modificată, a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute de Ordinul nr. 2052bis din 30 noiembrie 2006, respectiv faptul că s-au calculat accesorii după data începerii inspecţiei fiscale, întrucât accesoriile trebuiau calculate până la data de 17 aprilie 2007, data începerii inspecţiei fiscale, şi nu până la data de 30 noiembrie 2008, aşa cum au fost calculate de organul fiscal.
În concluzie, instanţa apreciază că impozitul pe profit suplimentar reţinut în sarcina reclamantei pentru anii 2003 - 2007 de organul fiscal a fost greşit calculat.
Instanţa apreciază că în cauză nu se impune constatarea nulităţii absolute a celor două decizii de impunere şi a celor două decizii de soluţionare a contestaţiilor emise de către pârâta Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţilor Bucureşti, reţinând că aceste acte fiscale sunt motivate de organul fiscal emitent.
Raportat la nulitatea absolută invocată în cauză, instanţa consideră că actele respective trebuie analizate pe fondul lor, adică al legalităţii şi temeiniciei lor şi dacă reclamanta datorează sau nu sumele reţinute prin aceste acte fiscale cu titlu de impozit pe profit suplimentar stabilit şi majorări, TVA şi majorări, în sumele cuprinse în aceste acte fiscale.
Referitor la acţiunea formulată în Dosarul nr. 898/64/2009, instanţa constată că de fapt prin Decizia de impunere nr. 751 din 16 ianuarie 2009, organul fiscal a reţinut încă o dată în sarcina reclamantei, cu titlu de obligaţii fiscale, aceleaşi debite pentru aceeaşi perioadă, fiind vorba de o dublă impunere, motiv pentru care se impune admiterea acţiunii şi anularea actelor fiscale atacate.
În sensul admiterii în parte a acţiunii din dosarul prezent şi a admiterii acţiunii din dosarul conexat, instanţa a avut în vedere atât înscrisurile de la dosar, poziţia părţilor, prevederile legale privind impozitul pe profit suplimentar şi accesoriile, TVA şi majorări de întârziere, dar şi concluziile expertului, cuprinse în raportul de expertiză efectuat în cauză, precum şi a răspunsului la obiecţiunile la lucrarea de expertiză, luând în considerare răspunsul punctual al expertului la cele şapte obiective propuse pentru efectuarea acestei lucrări şi pentru clarificarea obiectului cauzei.
Instanţa reţine că, în fapt şi în drept datoria fiscală stabilită de organul de control în sarcina reclamantei prin prima decizie de impunere şi prin primul raport fiscal sunt nedatorate, iar sumele calculate cu titlu de impozit pe profit suplimentar calculate pentru anii 2003 - 2007 nu au bază legală, respectiv debitul stabilit cu privire la achiziţionarea cartelelor telefonice este nedatorat, cheltuielile de şcolarizare şi formare profesională pentru personalul angajat cu carnet de muncă la reclamantă nu pot fi impozitate suplimentar.
În ce priveşte TVA respinsă la rambursare şi stabilită suplimentar pentru cartelele telefonice achiziţionate de la SC B.D. SRL, a fost calculată fără a se indica baza legală şi în mod greşit a fost respinsă la rambursare, fiind considerată nedeductibilă, motiv pentru care şi aceste sume vor fi anulate ca nefiind datorate.
Instanţa reţine şi faptul că în ceea ce priveşte accesoriile la impozitul pe profit suplimentar şi la TVA şi modalitatea de calcul a acestora utilizată de organul fiscal este nelegală, întrucât ele au fost calculate şi după data începerii controlului fiscal, adică după data de 17 aprilie 2007, motiv pentru care se vor anula şi aceste sume privind accesoriile calculate de pârâtă.
De altfel, instanţa constată că prin decizia de impunere emisă de pârâtă şi raportul fiscal nu s-a procedat la o corectare efectivă a erorilor materiale, iar calculul datoriei fiscale nu s-a făcut legal de organul fiscal prin cele două acte din 16 ianuarie 2009, nerevocând primul act fiscal, Decizia nr. 751 din 6 noiembrie 2008, sens în care atât actele iniţiale, cât şi cele ulterioare au fost anulate ca nelegale.
3. Recursurile declarate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Administraţia Finanţelor Publice Braşov - Activitatea de Inspecţie Fiscală
Considerentele expuse în motivele de recurs sunt comune ambelor recursuri, iar motivele se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunilor conexe şi de anulare a Deciziei de impunere nr. 751 din 6 noiembrie 2008 şi Raportului de inspecţie fiscală nr. 29048/A din 6 noiembrie 2008 şi aceleaşi acte astfel cum au fost modificate contestate şi în Dosarul conex nr. 898/64/2009 al Curţii de Apel Braşov.
S-a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 263 din 21 iulie 2009, respectiv cu privire la pct. 1 din decizie, privind suma de 3.362.455 RON, şi s-a dispus anularea în tot a Deciziei nr. 285 din 7 august 2009 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor Bucureşti.
În motivele de recurs se arată următoarele în ceea ce priveşte soluţia recurată.
În ceea ce priveşte anularea în parte a Deciziei nr. 263 din 21 iulie 2009 cu privire la pct. 1 în ceea ce priveşte suma de 3.362.455 RON apreciindu-se greşit de instanţa de fond în sensul că această sumă a fost reţinută nelegal în sarcina reclamantei.
Se apreciază în motivele de recurs că instanţa de fond a apreciat greşit în raport de perioada supusă controlului 2003 - 2009 în ceea ce priveşte calculul impozitului pe profit că reclamanta a înregistrat la cheltuieli deductibile fiscal aferente anului 2003 în contul 628 suma de 949.836 RON, reprezentând contravaloare cursuri de formare profesională.
Recurentele arată că această sumă nu este deductibilă deoarece nu reprezintă o cheltuială efectuată în scopul realizării de venituri impozabile şi pe cale de consecinţă s-a stabilit corect un impozit pe profit suplimentar aferent anului 2003 în sumă de 237.644 RON.
Cu privire la suma de 2.472.094 RON, reprezentând cheltuieli de salarizare aferente anului 2004, facturate de Fundaţia D. pentru angajaţii societăţii, se arată că s-a reţinut corect de organele de inspecţie fiscală că această cheltuială nu este deductibilă la calculul profitului impozabil deoarece nu a fost efectuată în scopul realizării de venituri impozabile, se invocă greşita aplicare a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 şi a normelor metodologice.
Pentru anul 2006 se arată că reclamanta a înregistrat greşit ca fiind cheltuieli deductibile fiscal de 2.166.476 RON, organele fiscale constatând că această cheltuială nu este deductibilă fiscal, iar instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 coroborat cu dispoziţiile art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi pct. 48 din H.G. nr. 44/2004.
Aceasta deoarece s-a constatat în mod corect de organele de inspecţie fiscală că participarea la cursurile de formare profesională plătite de reclamanta Fundaţia D. nu erau necesare şi pe cale de consecinţă nu pot fi recunoscute ca fiind o atitudine de formare profesională în sensul reglementărilor O.G. nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, neexistând o legătură între ocupaţiile personalului „instruit” şi rezultatele activităţii desfăşurate de către reclamantă.
S-a apreciat că în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca deductibile la calculul impozitului pe profit cheltuielile cu titlu de formare profesională pentru angajaţii societăţii, cheltuielile care nu au constituit o activitate generatoare de venit.
Cu privire la impozitul pe profit în sumă de 67.268 RON aferent cheltuielilor cu cartele telefonice achiziţionate în perioada septembrie - decembrie 2006, în valoare totală de 420.421 RON, se arată că aceste cheltuieli nu sunt deductibile fiscal având în vedere numărul mare de cartele telefonice achiziţionate în raport de numărul de salariaţi.
Referitor la suma de 137.301 RON reprezentând TVA se arată că în mod corect s-a apreciat că reclamanta nu are drept de deducere pentru TVA înscrisă în facturile de achiziţie de cartele telefonice deoarece aceste achiziţii nu sunt destinate în folosul realizării de operaţiuni taxabile, iar recurenta nu a prezentat în justificare documente din care să reiasă modul efectiv în care utilizarea respectivelor cartele telefonice a avut ca efect realizarea de operaţiuni taxabile în raport de dispoziţiile art. 145 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 571/2003.
În ceea ce priveşte soluţia dispusă de instanţa de fond de anulare atât a Deciziei de impunere nr. 751/2008 cât şi a Deciziei nr. 285 din 7 august 2009 se arată că instanţa de fond a apreciat greşit în sensul existenţei unei duble impuneri pentru reclamanta-intimată din partea organelor fiscale.
În cauză, reclamanta-intimată a formulat trei contestaţii împotriva deciziei de impunere soluţionată prin Decizia nr. 285 din 7 august 2009.
Prin Decizia nr. 263 din 21 iulie 2009 a fost soluţionată contestaţia reclamantei pentru suma de 3.605.346 RON, sumă care cuprinde şi debitul de 3.508.696 RON la data de 9 februarie 2009, astfel că în mod corect a fost respinsă contestaţia pentru această sumă ca rămasă fără obiect, prin Decizia nr. 285 din 7 august 2009.
Iar eroarea materială a fost corectată de organele fiscale prin emiterea Deciziei de impunere nr. 751 din 6 noiembrie 2008, corectată şi comunicată intimatei-reclamante la data de 21 ianuarie 2009.
Iar această condiţie a fost efectuată în baza art. 48 din O.G. nr. 92/2003 şi s-a procedat la emiterea Deciziei de impunere nr. 751 din 6 noiembrie 2008, corectată, unde a înscris suma de 1.436.350 RON, reprezentând impozit pe profit calculat prin raportul de Inspecţie fiscală nr. 29048 din 6 noiembrie 2008. În consecinţă, se arată că susţinerea instanţei de fond în sensul existenţei unei duble impuneri este eronată.
Recurentele solicită admiterea recursurilor şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunilor conexe ca nefondate.
La dosar, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare şi concluzii scrise în care a invocat excepţia nulităţii recursurilor, iar pe fond a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Excepţia nulităţii recursurilor, Curtea, în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ., o va respinge apreciind că motivele de recurs invocate se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind aplicabile în cauză dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Analizând recursurile declarate, în raport de motivele invocate, Curtea le apreciază pentru următoarele considerente ca nefondate, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. respectiv greşita aplicare a legii.
Curtea apreciază că soluţia de admitere a acţiunilor conexe este dată cu aplicarea corectă a legii, ambele decizii de impunere succesive contestate care fac obiectul Dosarelor nr. 813/64/2009 şi nr. 898/64/2009 fiind emise cu încălcarea dispoziţiilor legale, aspecte de nelegalitate invocate în motivele de recurs nefiind reţinute.
Cu privire la aplicarea dispoziţiilor prevăzute de O.G. nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, în mod corect au fost interpretate aceste dispoziţii în sensul că aceste cheltuieli efectuate cu formarea profesională de către reclamanta-intimată sunt cheltuieli deductibile fiscal, în condiţiile art. 21 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 571/2003. Această categorie de cheltuieli, cele pentru formarea şi perfecţionarea profesională a personalului angajat, sunt prezumate de legiuitor ca având natura unor cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri, art. 21 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 constituindu-se ca normă derogatorie de la textul de principiu în materia deductibilităţii fiscale a cheltuielilor, respectiv dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, care arată că pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.
Dispoziţiile legale aplicabile nu condiţionează realizarea formării profesionale în scopul realizării de venituri impozabile şi nici de efectuarea dovezii scopului economic, respectiv realizarea veniturilor societăţii.
În acest sens sunt şi concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, în sensul că aceste cheltuieli sunt deductibile.
Aspectul de nelegalitate privind cheltuielile efectuate de reclamantă cu cartelele telefonice, în mod corect s-a apreciat că suma de 420.421 RON este deductibilă fiscal. În acest sens şi concluziile raportului de expertiză în condiţiile în care din punct de vedere legal acest tip de cheltuieli nu poate fi eliminat, nu există un plafon maxim al acestor cheltuieli, iar achiziţionarea de cartele telefonice nu intră sub incidenţa operaţiunilor taxabile, acestea fiind folosite în activitatea curentă a societăţii reclamante şi nu pentru a fi vândute ca atare, nefiind supuse operaţiunii de taxare.
În ceea ce priveşte relaţia de aplicare invocată în recurs între societatea reclamantă care are ca asociat unic pe P.L. şi Fundaţia D., în cauză nu poate fi reţinută relaţia de afiliere, în condiţiile în care P.L. deţine doar 9% din drepturile de vot din cadrul Fundaţiei D., nefiind îndeplinit procentul de 25%, conform dispoziţiilor art. 7 pct. 21 din Legea nr. 571/2003.
Acest aspect nu a format obiectul analizei instanţei de fond, care a verificat în concret legalitatea celor două decizii de impunere succesive în raport de sumele de reţinute ca fiind datorate.
În mod corect s-a apreciat de prima instanţă că prin nerevocarea expresă a primei Decizii de impune nr. 751/2008 s-a realizat o dublă impunere pentru reclamantă prin emiterea Deciziei nr. 285/2009.
Nu poate fi reţinută ca legală soluţia administrativă de respingere a contestaţiei ca rămasă fără obiect, nefiind vorba de o simplă eroare materială. În mod corect s-a apreciat de instanţa de fond existenţa dublei impuneri pentru suma de 104.552 şi, respectiv, suma de 41.689 RON.
În mod corect instanţa de fond a constatat că sumele reţinute în deciziile de impunere pentru anii 2003 - 2007 nu reprezintă datorii fiscale legal datorate, atât cele stabilite cu titlu de impozit pe profit suplimentar, cât şi TVA respinsă la rambursare şi accesorii aferente.
În acest sens sunt şi concluziile raportului de expertiză prin care s-a apreciat că impozitul este o datorie fiscală nelegală şi nejustificată, iar TVA respinsă la rambursare a fost stabilită în lipsa unei baze legale.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ., art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursurilor invocate de reclamanta-intimată, iar pe fond va respinge recursurile ca nefondate menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursurilor.
Respinge recursurile formulate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Administraţia Finanţelor Publice Braşov - Activitatea de Inspecţie Fiscală împotriva Sentinţei nr. 86 din 28 aprilie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3346/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3384/2012. Contencios. Anulare acte privind... → |
|---|
