ICCJ. Decizia nr. 3384/2012. Contencios. Anulare acte privind reglementarea concurenţei(componentă ajutor de stat, componentă concurentă). Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3384/2012
Dosar nr. 198/2/2010
Şedinţa publică de la 5 iulie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC R. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.C., anularea deciziei nr. 61 din 07 decembrie 2009, emisă de pârât, şi exonerarea sa de la obligaţia de plată a amenzii în valoare de 94.814 RON .
S-a solicitat şi suspendarea executării deciziei contestate până la soluţionarea cauzei, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin Decizia nr. 61 din data de 7 decembrie 2009, C.C. a constatat încălcarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, de către 17 agenţi economici activi pe piaţa pâinii din judeţul Maramureş, printre care se află şi reclamanta, stabilind în sarcina acesteia o amendă în cuantum de 94.814 lei.
În faţa instanţei de fond, reclamanta a argumentat nelegalitatea deciziei contestate, pentru următoarele considerente:
1. În speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru existenţa unei înţelegeri neconcurenţiale. Astfel, discuţiile purtate în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei Maramureş nu prezintă natura unor hotărâri de fixare a unui nivel minim al preţului de vânzare a pâinii, cu caracter de obligativitate pentru membrii asociaţiei şi nu pot fi interpretate ca o înţelegere anticoncurenţială;
2. Agenţii economici participanţi la Adunarea Generală din data de 7 februarie 2006 nu ar fi putut afecta comerţul cu pâine din judeţul Maramureş întrucât reprezintă o pondere scăzută din totalul cifrei de afaceri a societăţilor active pe piaţa pâinii din judeţul Maramureş;
3. Reclamanta nu a întreprins niciun act sau fapt având ca obiect sau ca efect restrângerea, denaturarea sau împiedicarea concurenţei pe piaţa pâinii din judeţul Maramureş.
Referitor la cererea de suspendare a executării deciziei atacate, a arătat reclamanta că executarea acestei decizii ar avea consecinţe extrem de grave asupra activităţii societăţii în condiţiile prezentei crize economice, obligând-o practic la încetarea activităţii şi la intrarea în stare de incapacitate de plată a salariilor angajaţilor şi de onorare a contractelor curente.
Pârâtul C.C. a formulat întâmpinare prin intermediul căreia a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, pentru următoarele argumente:
1. Acţiunile membrilor A.P.M.P.P.F. din Judeţul Maramureş, evidenţiate prin procesele-verbale de şedinţă ale Asociaţiei, reprezintă, neîndoielnic, demersuri în vederea realizării unei înţelegeri având ca obiect fixarea preţului minim de vânzare pentru pâinea albă, înţelegere cu evident caracter anticoncurenţial.
Pârâta a arătat că nu este necesar ca această înţelegere să fie obligatorie pentru părţi, fiind suficient numai ca agenţii economici să-și fi exprimat voinţa comună de a se comporta pe piaţă într-un anume mod. În acest context, nu are relevanţă nici dacă Adunarea Generală a fost sau nu legal constituită.
2. Faptul că agenţii economici participanţi erau de mici dimensiuni nu poate determina consecinţa neaplicarii art. 5 alin. (l) din Legea concurenţei. Astfel, conform prevederilor art. 8 alin. (2) din aceeaşi lege, exceptarea prevăzută agenţilor economici de mici dimensiuni de la aplicarea prevederilor art. 5 nu se aplică înţelegerilor care privesc fixarea preturilor.
3. Pentru a se reţine existența unei înţelegeri interzisă de prevederile art. 5 alin. (l) din aceeaşi lege, nu este necesar ca părţile la respectiva înţelegere să acţioneze în fapt conform celor agreate în cadrul sau. Potrivit jurisprudenței comunitare, simplul fapt de a realiza o înţelegere al cărei obiect este restricționarea concurenței prin încălcarea art. 81 alin. (l) din Tratat reprezintă în sine o încălcare a acestei prevederi, indiferent dacă acea înţelegere a fost sau nu în fapt implementată. Neimplementarea în practică a unei înţelegeri anticoncurenţiale poate fi cel mult de natură să contribuie la individualizarea sancţiunii, prin luarea acestui aspect în calcul ca reprezentând o circumstanţă atenuantă.
4. Simpla participare a unui agent economic la o întâlnire cu caracter anticoncurenţial este suficientă pentru a se reţine participarea acestuia la o încălcare art. 81 din Tratat, întrucât în speţă contează voinţa părţilor la acea înţelegere de a restrânge concurenţa, independent de transpunerea acesteia în practică.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 3998 din 19 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de către reclamanta SC R. SRL.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a apreciat că situaţia de fapt reţinută în cuprinsul deciziei contestate este fundamentată pe înscrisurile existente la dosarul cauzei, potrivit cărora societăţile comerciale participante la întâlnire au stabilit, prin reprezentanţii lor, preţul minim de desfacere a pâinii albe, iar această înţelegere a fost consemnată în procesul verbal încheiat la data respectivă.
În consecinţă, prima instanță a apreciat ca nedovedite susţinerile reclamantei, referitoare la faptul că, în speţă, se stabilea preţul de cost sau de producţie al produsului, în condițiile în care, cu aceeaşi ocazie, s-a stabilit şi monitorizarea reciprocă a comportamentului participanţilor la înţelegere pe piaţă în privinţa preţului minim de vânzare a pâinii.
Analizând atât dispoziţiile legii naţionale, cât şi normele şi jurisprudenţa comunitară, instanţa de fond a ajuns la concluzia că este suficient ca o înţelegere să fie anticoncurenţială doar prin obiectul său sau doar prin efectul său, că nu este necesar ca înţelegerea să aibă caracter obligatoriu pentru părţi, că simplul fapt de a realiza o înţelegere al cărui obiect este restricţionarea concurenţei, prin încălcarea art. 81 alin. (1) din Tratat, respectiv art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, reprezintă o faptă anticoncurenţială indiferent dacă acea înţelegere a fost în fapt implementată.
Pe de altă parte, prima instanță a constatat că nu sunt fundamentate pe niciun mijloc de probă administrat în cauză susținerile reclamantei privind exceptarea de la sancționare, față de cota redusă pe piaţa pretins afectată a înţelegerii anticoncurenţiale sancţionate, derivând din cifra de afaceri a reclamantei pentru exerciţiul financiar precedent.
În plus, această exceptare a fost reglementată prin dispoziţiile O.U.G. nr. 75/2010, iar decizia contestată a fost emisă în luna decembrie 2009.
Prima instanță a avut în vedere şi faptul că din înscrisurile existente la dosarul cauzei reiese că reclamanta avea cunoştinţă de caracterul anticoncurenţial al înţelegerilor la care participa, iar împrejurarea că nu a majorat preţul de vânzare al pâinii după data de 7 februarie 2006 nu prezintă relevanţă în raport de temeiul legal în baza căruia s-a dispus sancţionarea sa.
În ceea ce priveşte amenda aplicată societăţii SC R. SRL, s-a reținut că aceasta a fost individualizată corect în raport de dispozițiile art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, ţinându-se cont de gravitatea, durata faptei anticoncurenţiale, de consecinţele asupra concurenţei, dar şi de împrejurarea, reţinută ca circumstanţă atenuantă, că acordul nu a fost transpus în practică.
3. Recursul exercitat împotriva sentinţei
Reclamanta SC R. SRL a atacat cu recurs hotărârea Curţii de apel, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acţiunii, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta – reclamantă a criticat sub două aspecte:
3.1. Instanţa de fond a ignorat prevederile legale în temeiul cărora SC R. SRL era exceptată de la aplicarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996.
În acest sens, recurenta – reclamantă a arătat că se află în cel puţin trei situaţii de exceptare legală de la aplicarea prevederilor sancţionatorii ale art. 5 alin. (1) lit. 1) din Legea concurenţei, atât în varianta în vigoare în anul de referinţă (2006), cât şi, mai ales, astfel cum această lege a fost modificată prin O.U.G. nr. 75/2010, publicată în M. Of. al României nr. 459 din 6 iulie 2010.
Astfel, recurenta - reclamantă a susţinut că procentul său de participare în totalul cifrei de afaceri înregistrate de agenţii economici pe piaţa pâinii din judeţul Maramureş a fost în anul de referinţă 2006 sub pragul de sancţionare, conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, în forma anterioară intrării în vigoare a modificărilor adoptate prin O.U.G. nr. 75/2010 (5 %) şi cu atât mai mult în raport cu reglementarea actuală, în care acest prag a fost mărit la 10 %.
Un alt argument invocat în dezvoltarea acestui motiv de recurs se referă la condiţiile de exceptare prevăzute în art. 5 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, conform modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 75/2010, pe care partea afirmă că le îndeplineşte în mod cumulativ:
Interdicţia prevăzută la alin. (1) nu se aplică înţelegerilor sau categoriilor de înţelegeri între întreprinderi, deciziilor sau categoriilor de decizii ale asociaţiilor de întreprinderi, practicilor concertate sau categoriilor de practici concertate, atunci când acestea îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) contribuie la îmbunătăţirea producţiei sau distribuţiei de mărfuri ori la promovarea progresului tehnic sau economic, asigurând, în acelaşi timp, consumatorilor un avantaj corespunzător celui realizat de părţile la respectiva înţelegere, decizie ori practică concertată;
b) nu impun întreprinderilor în cauză restricţii care nu sunt indispensabile pentru atingerea acestor obiective;
c) nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurenţa de pe o parte substanţială a pieţei produselor în cauză”.
În fine, recurenta – reclamantă a arătat că îndeplineşte condiţiile de exceptare de la sancţionare prevăzute în art. 101 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea U.E. (fostul art. 81 din Tratatul C.E.), care a primit o interpretare obligatorie din partea Curţii Europene de Justiţie, în sensul că „denaturarea concurenţei provocată de acordul în cauză cade sub incidenţa interdicţiei de drept comunitar prevăzută de art. 85 (în prezent art. 81) numai în măsura în care acordul poate afecta comerţul (Hotărârea Curţii Europene de Justiţie din 13 iulie 1966, E.C. SARL şi G.V.F.C. CEE, cauzele conexe C-56/64 şi C-58/64). Aşadar, pentru ca un acord să fie calificat drept înţelegere anticoncurenţială prin obiectul său, în sensul Tratatului C.E., este necesar ca acesta să poată afecta comerţul în mod concret. În cazul de faţă însă, după cum a fost arătat anterior, dezbaterile care au avut loc în Adunarea generală a Asociaţiei Maramureş din 7 februarie 2006 nu au produs niciun fel de efecte anticoncurenţiale.
3.2. Instanţa de fond a aplicat greşit legea atunci când a reţinut existenţa unei fapte anticoncurenţiale în sarcina SC R. SRL.
Argumentând neîndeplinirea, în cazul său, a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, recurenta - reclamantă a arătat că, în speţă, nu a existat o înţelegere anticoncurenţială, că Adunarea Generală din data de 7 februarie 2006, încriminată, nu a fost de natură a adopta o hotărâre obligatorie pentru asociaţi şi că discuţiile purtate în cadrul Adunării Generale nu au avut ca scop fixarea concertată a preţurilor de vânzare a pâinii, nu au avut ca obiect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei şi nu au avut acest efect.
4. Apărările intimatului
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul C.C. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, formulând, în esenţă, următoarele apărări:
- instanţa de fond a interpretat corect conţinutul procesului verbal din 7 februarie 2006, din care rezultă cu claritate că participanţii, inclusiv recurenta, au fost de acord cu preţul minim stabilit şi chiar au gândit un mecanism de monitorizare reciprocă a punerii în practică a înţelegerii;
- prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 se aplică indiferent de cota de piaţă a participanţilor la înţelegere, în temeiul art. 8 alin. (2) din aceeaşi lege, în forma în vigoare la data respectivă [art. 8 alin. (4), în prezent], în cazul practicilor anticoncurenţiale având ca obiect fixarea preţurilor, împărţirea pieţei sau a clienţilor, considerate restricţii grave ale concurenţei prin chiar natura lor;
- pragul de 5 % prevăzut în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 şi invocat de recurenta - reclamantă nu se referă la cota de piaţă individuală a părţilor înţelegerii, ci la cota de piaţă cumulată a întreprinderilor implicate;
- în speţă, nu sunt incidente prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, care în forma în vigoare la momentul înţelegerii, anterioară O.U.G. nr. 75/2010, impunea formularea unei notificări pentru exceptarea individuală, pentru că nu era realizată cel puţin una dintre condiţiile cumulative impuse prin textul legal menţionat, aceea de asigurare, pentru consumatori, a unui avantaj corespunzător celui obţinut de părţile înţelegerii;
- dispoziţiile art. 101 TFUE nu sunt aplicabile, pentru că, pe de o parte, fapta imputată s-a petrecut anterior aderării la U.E., pe de altă parte, textul avea corespondent în art. 5 din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi, în fine, recurenta - reclamantă a citat trunchiat hotărârea din cauzele conexe C – 56/64 şi C – 58/64, al cărei sens este acela că „denaturarea concurenţei provocată de acordul în cauză cade sub incidenţa interdicţiei de drept comunitar prevăzută de art. 85 din Tratat numai în măsura în care acordul poate afecta comerţul dintre Statele Membre.”
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă SC R SRL – Baia Mare a supus controlului de legalitate Decizia Plenului Consiliului Concurenţei nr. 61 din 7 decembrie 2009 prin care a fost sancţionată cu o amendă în cuantum de 94.814 lei pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 a concurenţei, prin realizarea unei înţelegeri de fixare a preţului minim la kg de pâine albă.
Intimatul a reţinut în actul administrativ (pct. 49) că la data de 7 februarie 2006, în cadrul Adunării Generale a A.P.M.P.P.F. din Judeţul Maramureş, un număr de 17 agenţi economici, între care şi recurenta, au fixat un nivel minim al preţului de vânzare pentru pâinea albă, de 19.000 lei /kg(1,9 lei/kg), plus TVA.
Această înţelegere, care a purtat asupra unui parametru esenţial al concurenţei, preţul, a permis participanţilor să previzioneze cu un grad suficient de certitudine care va fi politica adoptată de concurenţii lor de pe piaţă şi, prin aceasta, a înfrânt dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei.
Toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în cursul procedurii judiciare au fost examinate de Curtea de apel, după cum rezultă din prezentarea de la pct. I.2 din această decizie, concluzia fiind în sensul că actul atacat este legal.
Această concluzie este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru argumentele expuse punctual în continuare, prin raportare la motivele de recurs.
1.1. Referitor la existenţa unei fapte anticoncurenţiale
Prin sancţiunea contravenţională aplicată recurentei în baza art. 51 lit. a) din Legea nr. 21/1996, a fost sancţionată o practică anticoncurenţială, respectiv cea descrisă la art. 5 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ potrivit cu care:
„ Sunt interzise orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici ori asociaţiile de agenţi economici, orice decizii luate de asociaţiile de agenţi economici şi orice practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care urmăresc:
a) fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare ori de cumpărare, a tarifelor, a rabaturilor, a adaosurilor, precum şi a oricăror alte condiţii comerciale”.
Recurenta – reclamantă a susţinut că în cadrul Adunării Generale din data de 7 februarie 2006 nu se putea încheia o înţelegere anticoncurenţială, pentru că discuţiile au avut loc într-un cadru informal, având caracterul unei simple consultări a membrilor Asociaţiei, nu a fost întrunită condiţia de cvorum pentru valabilitatea Adunării Generale şi nu a fost vorba despre o fixare concertată a preţurilor, în scopul sau cu efectul distorsionării concurenţei.
Aceste susţineri sunt infirmate însă de conţinutul procesului - verbal al Adunării generale, unde se menţionează că cele 17 întreprinderi participante au fixat, „în unanimitate”, „preţul minim de desfacere a pâinii” sau „preţul minim de vânzare a pâinii albe” la valoarea de 19.000 lei/kg + TVA, discuţiile nepurtând asupra preţului de cost sau de producţie decât la modul generic, prin raportare la „scumpirea utilităţilor”. Participanţii au gândit şi un mecanism de punere în practică a celor agreate în cadrul înţelegerii, respectiv comunicarea preţului convenit către membrii asociaţiei care au lipsit, precum şi modul de soluţionare a eventualelor conflicte.
Mai mult, din procesul verbal al aceleiaşi asociaţii din data de 30 mai 2006, rezultă că părţile la înţelegere îşi monitorizau între ele comportamentul, fiind criticaţi membrii care „nu s-au ţinut de cuvânt privind preţul propus înainte cu două luni”, ceea ce demonstrează că preţul stabilit în cadrul întâlnirii din 7 februarie 2006 nu era „consultativ”.
Concluzia la care a ajuns judecătorul fondului este în deplină concordanţă cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a U.E., în care s-a reţinut că este suficient ca autoritatea de concurenţă să arate că recurenta a participat la întâlnirile la care au fost încheiate înţelegeri anticoncurenţiale, fără a se opune, pentru a se considera că a făcut dovada la standardul cerut că aceasta a participa la cartel (de ex. hotărârea din 5 decembrie 2006, cauza T-303/2002, W.G.N. v. Comisia).
În ceea ce priveşte incidenţa art. 101 TFUE, Înalta Curte are în vedere că, aşa cum s-a reţinut şi într-o altă cauză similară prevederile Tratatului, invocate de recurentă, nu pot fi aplicate, întrucât faptele reţinute ca fiind anticoncurenţiale s-au petrecut anterior aderării României la U.E.
Pe de altă parte, din preambulul articolului 101 TFUE (fostul 81 TFUE) rezultă că acest text vizează acte şi fapte anticoncurenţiale care pot afecta în mod semnificativ comerţul intracomunitar. Or, în speţă, piaţa geografică a judeţului Maramureş nu reprezintă o piaţă semnificativă din piaţa comună, care să justifice incidenţa textului invocat de recurentă (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 5027 din 28 octombrie 2011).
1.2. Referitor la incidenţa unui caz de exceptare de la aplicarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996.
Recurenta – reclamantă a susţinut exceptarea dintr-o dublă perspectivă: pe de o parte, îndeplinirea cerinţelor prevăzute cumulativ în art. 5 alin. (2) din Legea nr. 21/1996 şi pe de altă parte, neîndeplinirea pragului minim de cotă de piaţă, prevăzut în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996.
Aceste susţineri sunt, de asemenea, lipsite de fundament, având în vedere argumentele prezentate în cele ce urmează.
Potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, în forma în vigoare la data de 7 februarie 2006, „Pot fi exceptate de la interdicţia stabilită la alin. (1) înţelegerile, deciziile luate de asociaţiile de agenţi economici sau practicile concertate care îndeplinesc cumulativ condiţiile prevăzute la lit. a) - d) şi una dintre condiţiile prevăzute la lit. e), după cum urmează:
a) efectele pozitive prevalează asupra celor negative sau sunt suficiente pentru a compensa restrângerea concurenţei provocată de respectivele înţelegeri, decizii luate de asociaţiile de agenţi economici sau practici concertate;
b) beneficiarilor sau consumatorilor li se asigură un avantaj corespunzător celui realizat de părţile la respectiva înţelegere, decizie luată de către o asociaţie de agenţi economici sau practică concertată;
c) eventualele restrângeri ale concurenţei sunt indispensabile pentru obţinerea avantajelor scontate, iar prin respectiva înţelegere, decizie luată de către o asociaţie de agenţi economici sau practică concertată părţilor nu li se impun restricţii care nu sunt necesare pentru realizarea obiectivelor enumerate la lit. c);
d) respectiva înţelegere, decizie luată de o asociaţie de agenţi economici sau practică concertată nu dă agenţilor economici sau asociaţiilor de agenţi economici posibilitatea de a elimina concurenţa de pe o parte substanţială a pieţei produselor ori serviciilor la care se referă;
e) înţelegerea, decizia luată de o asociaţie de agenţi economici sau practica concertată în cauză contribuie ori poate contribui la:
1. ameliorarea producţiei ori distribuţiei de produse, executării de lucrări ori prestărilor de servicii;
2. promovarea progresului tehnic sau economic, îmbunătăţirea calităţii produselor şi serviciilor;
3. întărirea poziţiilor concurenţiale ale întreprinderilor mici şi mijlocii pe piaţa internă;
4. practicarea în mod durabil a unor preţuri substanţial mai reduse pentru consumatori”.
Ulterior, textul a fost modificat, dar fără a fi afectată în mod semnificativ esenţa acestuia, astfel că în prezent conţinutul este următorul: „(2) Interdicţia prevăzută la alin. (1) nu se aplică înţelegerilor sau categoriilor de înţelegeri între întreprinderi, deciziilor sau categoriilor de decizii ale asociaţiilor de întreprinderi, practicilor concertate sau categoriilor de practici concertate, atunci când acestea îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) contribuie la îmbunătăţirea producţiei sau distribuţiei de mărfuri ori la promovarea progresului tehnic sau economic, asigurând, în acelaşi timp, consumatorilor un avantaj corespunzător celui realizat de părţile la respectiva înţelegere, decizie ori practică concertată;
b) impun întreprinderilor în cauză doar acele restricţii care sunt indispensabile pentru atingerea acestor obiective;
c) nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurenţa de pe o parte substanţială a pieţei produselor în cauză”.
Dincolo de aspectul de ordin procedural legat de formalităţile care trebuiau îndeplinite pentru obţinerea unei exceptări individuale la nivelul anului 2006, conform art. 5 alin. (3) – (7) din Legea nr. 21/1996, în forma atunci în vigoare, Înalta Curte constată că recurenta – reclamantă nu a prezentat argumente consistente în sensul întrunirii cumulative a prevederilor art. 5 alin. (2), cel puţin una dintre ele fiind, în mod evident, neîndeplinită, de vreme ce prin fixarea concertată a unui preţ minim de vânzare a pâinii s-ar pretinde că se asigură, în acelaşi timp, consumatorilor, un avantaj corespunzător celui realizat de părţile la respectiva înţelegere.
Aşa cum a susţinut şi intimatul, în întâmpinare, neîndeplinirea uneia dintre condiţiile prevăzute cumulativ face inutilă examinarea pe fond a celorlalte.
În ceea ce priveşte celălalt motiv de exceptare invocat, Înalta Curte reţine că, atât la data Adunării Generale în cadrul căreia s-a adoptat hotărârea calificată drept înţelegere anticoncurenţială, cât şi la data adoptării deciziei Consiliului Concurenţei, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 avea următorul conţinut:
„ Prevederile art. 5 nu se aplică în cazul agenţilor economici sau grupărilor de agenţi economici la care cifra de afaceri pentru exerciţiul financiar precedent recurgerii la comportamente susceptibile a fi calificate practici anticoncurenţiale nu depăşeşte un plafon stabilit anual de către Consiliul Concurenţei şi:
- cota de piaţă totală a agenţilor economici implicaţi în înţelegerea, decizia asociaţiei de agenţi economici sau practica concertată nu depăşeşte 5 % pe nici una dintre pieţele relevante afectate, în cazul înţelegerilor, deciziilor luate de asociaţiile de agenţi economici sau practicilor concertate dintre agenţii economici concurenţi; sau cota de piaţă a fiecărui agent economic implicat în înţelegerea, decizia asociaţiei de agenţi economici sau practica concertată nu depăşeşte 10 % pe nici una dintre pieţele relevante afectate, în cazul înţelegerilor, deciziilor luate de asociaţiile de agenţi economici sau practicilor concertate dintre agenţii economici care nu sunt concurenţi”
Procentul invocat de recurenta – reclamantă se referă, aşadar, la teza I a prevederii legale citate, în ipoteza căreia se încadrează situaţia de fapt reţinută, raportându-se nu la cota de piaţă individuală a agenţilor economici implicaţi în înţelegere, ci la cota de piaţă totală a acestora.
Distinct de această împrejurare, neîndeplinirea condiţiilor de exceptare, în raport cu calificarea dată înţelegerii participanţilor la Adunarea Generală din 7 februarie 2006, rezultă şi din prevederile clare ale art. 8 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, în forma atunci în vigoare [alin. (4), în prezent], potrivit cărora limitele legate de cotele de piaţă nu sunt aplicabile practicilor anticoncurenţiale care privesc, între altele, fixarea preţurilor de vânzare a produselor.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de către SC R. SRL Maramureş împotriva sentinţei nr. 3998 din 19 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3376/2012. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 3422/2012. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
