ICCJ. Decizia nr. 3432/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3432/2012
Dosar nr. 620/33/2011
Şedinţa publică de la 11 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2684 din 03 septembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 2445/117/2010 de Tribunalul Cluj, a fost admisă acţiunea reclamanţilor D.N.D. şi C.E. împotriva pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, reprezentată prin Direcţia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta la întocmirea documentelor de plată a despăgubirilor băneşti stabilite prin Hotărârea nr. 40/2007 emisă de Comisia Judeţeană Cluj pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. De asemenea a fost obligată pârâta să dispună, în baza dispoziţiilor art. 18 pct. 4 din Normele pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, plata despăgubirilor băneşti stabilite prin Hotărârea nr. 40/2007 în favoarea reclamanţilor, prin virarea lor conform H.G. 1277/2007 în contul acestora. A fost de asemenea obligată pârâta să plătească reclamanţilor suma de 1.785 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând admiterea recursului, rejudecarea cauzei în fond şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii formulate.
Instanţa, din oficiu, a pus în discuţia părţilor excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului în soluţionarea în primă instanţă a cauzei, iar prin Decizia nr. 1871 din 10 mai 2011 a Curţii de Apel Cluj a fost admis recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, casată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare în primă instanţă la Curtea de Apel Cluj, dispunându-se totodată repartizarea aleatorie a dosarului ca şi cauză directă.
În soluţionarea cauzei, instanţa a reţinut că cererea reclamanţilor vizează efectuarea unei operaţiuni ulterioare parcurgerii procedurii prevăzute de Legea nr. 290/2003, deoarece aceştia au obţinut hotărârea comisiei judeţene în temeiul art. 8 alin. (2) din Legea nr. 290/2003.
S-a apreciat că această operaţiune ulterioară vizează o obligaţie "de a face", obligaţie ce urmează a fi îndeplinită de o autoritate centrală, sub aspectul instanţei competente fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Cauza a fost repartizată aleatoriu ca şi cauză directă, pe rolul Curţii formându-se Dosarul nr. 620/33/2011, iar prin sentinţa civilă nr. 440/2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost admisă, instanţa dispunând obligarea pârâtei la întocmirea documentelor de plată a despăgubirilor băneşti datorate prin Hotărârea nr. 40/2007, adoptată de Comisia Judeţeană Cluj pentru Legea nr. 290/2003, precum şi obligarea pârâtei să dispună, în baza dispoziţiilor art. 18 pct. 4 din Normele de aplicare a Legii nr. 290/2003, plata despăgubirilor băneşti stabilite prin Hotărârea nr. 40/2007, în favoarea reclamanţilor, prin virarea lor, conform H.G. nr. 1277/2007, în contul acestora. A fost de asemenea obligată pârâta să plătească reclamanţilor suma de 2985 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin Hotărârea nr. 40/2007 emisă de Comisia Judeţeană Cluj pentru aplicare Legii nr. 290/2003, verificată pe cale administrativă de pârâtă sub aspectul conformităţii cu legea atât în substanţă cât şi din punct de vedere formal procedural şi găsită conformă, s-a admis cererea reclamanţilor privind acordarea despăgubirilor băneşti în sumă de 277.800,94 lei.
S-a constatat, de asemenea, că de la data emiterii acestui act administrativ de autoritate a trecut o perioadă lungă de timp fără ca autoritatea pârâtă să procedeze la punerea în executare efectivă, prin întocmirea documentelor de plată şi efectuarea plăţii efective, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (5) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate si Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările şi completările ulterioare aprobate prin H.G. nr. 1120/2006.
Curtea a mai reţinut că cererea privind plata despăgubirilor recunoscute reclamanţilor a fost înregistrată la pârâtă sub nr. 1929 din martie 2008, pârâta neprocedând la onorarea acesteia conform dispoziţiilor legale.
A apreciat instanţa că răspunsurile pârâtei pe parcursul acestei perioade de timp, conform cărora dosarul depus pentru plata despăgubirii este incomplet, s-au dovedit a fi lipsite de consistenţă faptică şi juridică, pârâta recunoscând în instanţă, pe parcursul judecării litigiului, împrejurarea că dosarul depus de reclamanţi este complet, invocând însă existenţa unui alt impediment al plăţii despăgubirilor, respectiv lipsa alocării resurselor financiare de plată.
În atare context, modul în care pârâta a tratat cererea reclamanţilor şi motivul invocat pe parcursul soluţionării cauzei golesc practic de conţinut dreptul la despăgubiri recunoscut definitiv în favoarea reclamanţilor de autoritatea publică competentă.
Drept urmare, instanţa a constatat existenţa refuzului executării actului administrativ prin care a fost stabilit dreptul la despăgubiri, asimilat refuzului nejustificat de soluţionare a unei cereri adresate unei autorităţi publice.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, prin prisma motivului de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a invocat dispoziţiile art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006, susţinând că din economia acestui text de lege rezultă că plata despăgubirilor este condiţionată de existenţa în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinaţie.
A opinat recurenta că prevederile aceluiaşi text de lege privind eşalonarea plăţii pe parcursul a doi ani consecutivi, sunt aplicabile doar în situaţia în care sunt alocate suficiente fonduri de la bugetul de stat pentru plata despăgubirilor.
Sub acest aspect, recurenta a arătat că în perioada 2007-2009 autorităţii i-a fost alocată de către Ministerul Finanţelor Publice pentru plata despăgubirilor o sumă totală de 704.085.968 lei, din această sumă Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 fiindu-i alocate:
- 52.911.909,15 lei în anul 2007;
- 17.567.560, 94 lei în anul 2008;
- 20.389.425, 80 lei în anul 2009;
A mai precizat recurenta că fondurile au fost alocate autorităţii din bugetul de stat, fiind acordate în baza a trei acte normative, respectiv Legea nr. 9/1998, Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 290/2003.
Prin motivele de recurs s-a mai arătat că, la data de 17 decembrie 2007, Instituţia Prefectului Judeţului Cluj - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a emis pe numele reclamanţilor Hotărârea nr. 40, prin aceasta stabilindu-se cu titlu de despăgubire suma de 277.803,94 lei, reprezentând compensaţii băneşti pentru bunurile deţinute de autorii C.V. şi E., abandonate şi sechestrate în satul Viişoara - judeţul Hotin.
S-a mai precizat că prin cererea introductivă reclamanţii au solicitat obligarea la plata întregii sume stabilite ca despăgubire, apreciindu-se totodată că, în absenţa disponibilităţilor băneşti ale statului, raportat la dificultăţile prin care trece economia ţării, prin admiterea acţiunii s-ar stabilii în sarcina Autorității Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor o obligaţie imposibil de realizat şi care este de natură să afecteze principiul egalităţii de tratament, recunoscut atât în plan intern cât şi în plan european.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs formulate de pârâtă, acţiunea şi legislaţia aplicabilă, constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare:
Astfel, la data de 17 decembrie 2007, Instituţia Prefectului Judeţului Cluj - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a emis pe numele reclamanţilor Hotărârea nr. 40, prin aceasta stabilindu-se cu titlu de despăgubire suma de 277.803,94 lei, reprezentând compensaţii băneşti pentru bunurile deţinute de autorii C.V. şi E., abandonate şi sechestrate în satul Viişoara - Judeţul Hotin.
După cum a arătat şi recurenta, conform art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006 compensaţiile se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat.
Or, în cauză s-a susţinut că nu au fost alocate fonduri bugetare cu această destinaţie, situaţie în care operează motive obiective, care justifică neexecutarea hotărârii comisiei, iar reclamanţii nu au făcut dovada că pârâţii au primit suma datorată de la bugetul de stat şi au refuzat să le-o achite.
Înalta Curte va avea în vedere, la soluţionarea prezentei cauze, şi împrejurările concrete în care trebuia să acţioneze statul român prin autorităţile sale.
În acest context trebuie precizat că, după înlăturarea regimului comunist, statul român a înţeles să adopte mai multe categorii de legi reparatorii, care implică indemnizarea unor largi categorii de proprietari, indemnizare de natură a avea consecinţe economice evidente asupra ansamblului statului.
Instanţa europeană a arătat în cauza Broniowski c/Pologne, că situaţiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de personal prin măsuri legislative ce pot avea consecinţe economice importante asupra ansamblului unui stat, autorităţile naţionale trebuie să dispună de o mare putere discreţionară, nu numai în a alege măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar şi pentru a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor asemenea măsuri.
Apreciind asupra compatibilităţii legislaţiei naţionale cu normele Convenţiei, Înalta Curte are în vedere şi un alt criteriu, propriu jurisprudentei Curţii Europene a Drepturilor Omului, anume acela al proporţionalităţii măsurii, al echilibrului care trebuie să existe în materie de protecţia dreptului individual de proprietate şi exigenţele apărării unor interese generale (cauza Saggio c/Italie).
Lipsa de resurse financiare a Statului român, în raport de amploarea numărului de solicitări, este de natură a justifica măsura şi a nu înfrânge echilibrul între dreptul individual şi interesele generale ale ansamblului statului.
Având în vedere că până la data introduceri acţiunii nu s-a făcut dovada că au existat suficiente sume alocate prin bugetul de stat cu această destinaţie, aşa cum prevede H.G. nr. 1120/2006, se constată că recursul declarat este fondat, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei civile nr. 440/2011 din 8 septembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal şi se va modifica atacată, în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei civile nr. 440/2011 din 8 septembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanţii D.N.L. şi C.E., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3428/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3434/2012. Contencios. Anulare acte privind... → |
|---|
