ICCJ. Decizia nr. 3434/2012. Contencios. Anulare acte privind reglementarea concurenţei(componentă ajutor de stat, componentă concurentă). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3434/2012
Dosar nr. 7186/2/2009
Şedinţa publică de la 11 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC D.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei anularea parţială a deciziei nr. 35 din 16 iunie 2009 emisă de pârâtă, cu consecinţa exonerării societăţii reclamante de la plata amenzii stabilite în cuantum de 6475 RON, precum şi suspendarea executării acestui act administrativ, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la pronunţarea instanţei de fond.
La termenul de judecată din 15 octombrie 2010 reclamanta, prin reprezentat, şi-a precizat temeiul juridic al petitului al doilea ca fiind art. 15 din Legea contenciosului administrativ, precum şi faptul că înţelege să solicite suspendarea executării deciziei nr. 35 din 16 iunie 2009 în ceea ce o priveşte pe reclamantă, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin decizia atacată s-a constatat că reclamanta a încălcat dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, prin „realizarea unei înţelegeri orizontale având ca obiect majorarea tarifului la serviciile de şcolarizare auto categoria B în Municipiul Bucureşti începând cu data de 01 februarie 2008 şi fixarea tarifului la un nivel minim de 800 RON de către 32 de agenţi economici (...)”, aplicându-se o amendă contravenţională în cuantum de 6475 RON.
Reclamanta a susţinut că decizia nr. 35 din 16 iunie 2009 este netemeinică întrucât atât decizia atacată, cât şi raportul care a stat la baza elaborării acesteia, nu analizează elementele constitutive ale faptei săvârşite de reclamantă prin reprezentant legal, analiza care, dacă s-ar fi realizat, ar fi condus la concluzia că această faptă nu reprezintă o contravenţie.
Astfel, a susţinut reclamanta, la emiterea deciziei nu a fost luat în considerare faptul că aceasta nu a fost membra Federaţiei F., organizaţie ai cărei membri au iniţiat întâlniri şi discuţii privind diverse chestiuni legate de prestarea serviciilor de către şcolile de şoferi. În consecinţă, reclamanta, prin reprezentantul legal, nu a avut iniţiativă, respectiv putere de decizie sau de influenţare a altor agenţi economici în vederea modificării politicii tarifare, astfel încât nu poate avea calitatea de subiect activ al contravenţiei.
Totodată, în decizia atacată se menţionează că, în urma mediatizării realizate de iniţiatorii întâlnirii din data de 31 ianuarie 2008, tarifele au fost majorate în aceeaşi perioadă şi de către alte scoli de şoferi, diferite de cele ale căror reprezentanţi au participat la întâlnirea mai sus indicată, or, potrivit raţionamentului aplicat societăţii reclamante, investigaţiile ar fi trebuit extinse la nivelul tuturor şcolilor de şoferi din Municipiul Bucureşti, pentru a se analiza dacă în luna februarie 2008 au majorat tarifele şi care a fost nivelul minim al tarifului practicat.
O altă critică a vizat împrejurarea că prin decizia atacată s-a analizat latura obiectivă a contravenţiei în ce priveşte fiecare subiect activ sancţionat, cu excepţia reclamantei, decizia atacată nemenţionând în concret faptele care au fost săvârşite de reclamantă şi care ar putea întruni cumulativ condiţiile prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996.
Totodată, s-a mai susţinut, în decizia atacată nu a fost analizată concret politica tarifară practicată de reclamantă, politică tarifară care demonstrează fără tăgadă că acţiunile reclamantei nu întrunesc, în mod cumulativ, condiţiile reglementate de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996.
Astfel, prin punctul de vedere exprimat de reclamantă în adresa din 10 iulie 2008 s-ar fi dovedit şi faptul că în perioada 01 februarie 2008 - 31 mai 2008 aceasta a practicat următoarele tarife: 550 RON pentru Matiz şi Dacie Berlină - pentru elevi, studenţi şi şomeri; 600 RON pentru Matiz; 600 RON pentru Dacie Berlină; 750 RON pentru Dacia Logan - pentru elevi, studenţi şi şomeri; 820 RON pentru Dacia Logan. Totodată, s-ar fi demonstrat, detaliat, prin indicarea tuturor elementelor de cost, criteriile obiective care au stat la baza majorării tarifelor. Astfel, în anul 2007, ca urmare a schimbărilor legislative, societatea a realizat o investiţie constând în construirea unui spaţiu pentru susţinerea cursurilor de legislaţie, amortizarea acestei investiţii începând însă din anul 2008, impunând în mod obiectiv majorarea tarifelor.
Reclamanta a mai învederat faptul că majorarea tarifelor începând din luna februarie 2008 a fost un act unilateral, determinat de faptul că la baza majorării s-a avut în vedere şi compararea rezultatului exerciţiului financiar din perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2007, cu nivelul investiţiilor realizate efectiv de reclamantă. Din contră, tarifele practicate de reclamantă au avut ca scop şi ca efect atragerea de noi clienţi, întrucât au fost mai avantajoase în mod semnificativ decât ale majorităţii şcolilor de şoferi din Municipiul Bucureşti.
A mai apreciat reclamanta că aceste tarife, aflate în mare măsură sub minimul obligatoriu de 800 RON stabilit la nivelul „cartelului”, arată că reclamanta nu a avut intenţia de a adera, expres sau tacit la practica anticoncurenţială incriminată, iar simpla participare, cu caracter informativ, fără a cunoaşte scopul, obiectivele şi finalitatea acestei întruniri, nu determină includerea ab initio a reclamantei în cadrul „cartelului”.
S-a mai susţinut că nelegalitatea deciziei atacate decurge şi din faptul că, sub aspectul individualizării sancţiunii, nu au fost reţinute următoarele împrejurări: - participarea la o singură şedinţă a Federaţiei din cele trei reţinute de Consiliul Concurentei; - neimplicarea în propunerea şi adoptarea deciziilor incriminate; -politica tarifară a reclamantei, ulterioară, diferită de a altor scoli de şoferi, precum şi colaborarea în cursul investigaţiilor efectuate de Consiliul Concurenţei - prin justificarea politicii tarifare în cadrul adresei din 10 iulie 2008.
Referitor la petitul având ca obiect suspendarea exercitării efectelor deciziei contestate, reclamanta a mai susţinut că în speţă sunt întrunite cerinţele impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat fiind dat de aparenţa de nelegalitate a actului administrativ.
Prin sentinţa civilă nr. 4496 din 12 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost admisă în parte, instanţa dispunând anularea deciziei nr. 35 din 16 iunie 2009 în parte, în ceea ce priveşte reclamanta, precum şi suspendarea executării deciziei în speţă, în ceea ce priveşte reclamanta, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a apreciat decizia contestată ca fiind parţial nelegală şi anume în ce priveşte sancţiunea aplicată societăţii reclamante, în acest sens instanţa considerând ca fondată critica axată pe lipsa unei motivări.
Prima instanţă a reţinut că prin decizia atacată pârâtul nu a procedat la analizarea în concret a elementelor constitutive ale faptei de înţelegere anticoncurenţială reţinute în sarcina reclamantei, şi anume latura obiectivă concretă, mai exact numărul de participări la şedinţele „cartelului” şi importanţa acelor şedinţe asupra deciziilor viitoare ale participanţilor, cât şi latura subiectivă, concretă, prin raportarea la o situaţie de fapt în ce priveşte participarea reclamantei, mai exact intenţia reclamantei de a pune în aplicare şi urmarea concretă în acest sens.
A apreciat judecătorul fondului că pârâtul Consiliul Concurenţei s-a rezumat să se bazeze pe o prezumţie trasă din participarea la unele din aceste întâlniri, fără a le stabili însă în concret în ceea ce priveşte reclamanta, spre a se putea verifica forţa probantă a acestei prezumţii.
S-a mai reţinut că se impunea analizarea atentă şi concretă de către autoritate a obiecţiunilor reclamantei, privind justificarea preţurilor noi practicate, ţinând seama de faptul că partea a demonstrat în cadrul dosarului că practica tarife la nivelul de 800 RON încă din anul 2007.
De asemenea, pârâta nu a procedat la o analiză corectă din perspectiva criteriilor de individualizare a sancţiunii în ceea ce o priveşte pe reclamantă, nemotivând de ce nu a adaptat şi în cazul acesteia cuantumul amenzii, respectiv de ce nu a ţinut seama, în cazul acesteia, de factori obiectivi precum situaţia societăţii, contextul economic specific şi avantajele economice obţinute, gradul de implicare al acesteia în cadrul „cartelului”, şi, mai ales, de atitudinea de colaborare a acesteia.
A apreciat instanţa fondului că, fiind un act emis de o instituţie a administraţiei statale, cu consecinţe inclusiv asupra patrimoniului şi, mai mult, intrând chiar pe tărâmul dreptului penal din perspectiva criteriilor stabilite în jurisprudenţa CEDO, era imperios necesar ca acesta să întrunească cerinţa motivării.
Totodată, deşi nu este consacrată expressis verbis legislativ, motivarea actului administrativ reprezintă, totuşi, o obligaţie generală aplicabilă oricărui act administrativ, în condiţiile în care în doctrină şi în jurisprudenţă se susţine în mod constant că motivarea este o condiţie procedurală esenţială pentru emiterea actului emis de autoritatea administraţiei, menită să asigure transparenţa în activitatea administraţiei publice, ceea ce reprezintă un principiu democratic într-un stat de drept.
Faţă de criticile reclamantei, instanţa fondului a apreciat că actul administraţiei trebuia să prezinte, în mod complet, precis, clar şi neechivoc raţionamentul autorităţii pârâte, să enunţe considerentele de fapt şi de drept care constituie fundamentul actului din această privinţa, sub acest aspect constatând că pârâtul Consiliul Concurenţei a făcut referire la reclamantă doar tangenţial, anume numai cu privire la participarea acesteia la unele dintre întâlnirile „cartelului”, fără nicio altă analiză concretă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a formulat recurs pârâtul Consiliul Concurenţei, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate în temeiul art. 304 pct. 7, pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut următoarele:
- sentinţa atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii, în ceea ce priveşte respingerea prezumţiei unei înţelegeri anticoncurenţiale, în cazul în care între membrii înţelegerii au existat schimburi de informaţii comerciale, referitoare la tarif;
- sentinţa conţine afirmaţii contrare realităţii, reţinându-se că decizia nr. 35/20096 nu ar fi motivată în ceea ce priveşte criteriile de individualizare a sancţiunii, deşi în cuprinsul acesteia este stabilită modalitatea concretă de individualizare a sancţiunii conform dispoziţiilor art. 52 din Legea concurenţei cât şi a instrucţiunilor adoptate de Consiliul Concurenţei;
- sentinţa a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, întrucât constatarea instanţei de fond a faptului că, partea practica tarife la nivelul de 800 RON încă din anul 2007 se întemeiază pe greşita aplicare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei;
- soluţia instanţei de fond a fost determinată de interpretarea greşită a probatoriului administrat în cauză, întrucât decizia de sancţionare a participanţilor la realizarea înţelegerii anticoncurenţiale a avut la bază un probatoriu solid, existenţa faptei anticoncurenţiale fiind probată conform standardului legal cât şi a jurisprudenţei europene, constatarea Consiliului Concurenţei având la bază documentele ridicate (procese-verbale) în timpul inspecţiilor inopinate, din care rezultă, în mod clar intenţia agenţilor economici de a adopta un comportament comun pe piaţă, în sensul stabilirii unui tarif minim cât şi declaraţiile agenţilor economici date ulterior datei de 31 ianuarie 2008.
În ceea ce priveşte suspendarea executării deciziei nr. 35/2009 recurentul-pârât a susţinut în temeiul art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., că instanţa a admis acest capăt de cerere fără a-şi motiva soluţia iar sentinţa recurată este nelegală şi netemeinică întrucât, în cauză nu au fost dovedite ca fiind îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Intimatul-reclamant SC D.T. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii atacate, susţinând în esenţă că prin decizia nr. 35 din 16 iunie 2009 nu s-a reuşit să se demonstreze în mod clar că această societate a realizat o înţelegere anticoncurenţială de tip cartel, prin care să se influenţeze piaţa din domeniu.
Astfel, susţine intimatul că simpla prezenţă întâmplătoare la doar două şedinţe ale Federaţiei nu poate fi considerată ca o aderare la un cartel şi implicit aceasta nu poate fi sancţionată iar documentul depus de către Consiliul Concurenţei „Oferta de preţuri” nu a fost semnat de reprezentantul societăţii, tariful de 800 RON fiind aplicat de societate anterior datei de 1 februarie 2008, conform contractelor depuse la dosarul cauzei.
Examinând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este fondat şi urmează a fi admis, având în vedere următoarele considerente:
Prin decizia nr. 35 din 16 iunie 2009 emisă de Consiliul Concurenţei, urmare a investigaţiei efectuate pe piaţa serviciilor de şcolarizare auto pentru obţinerea permisului se conducere categoria B, s-a constatat încălcarea de către 32 de agenţi economici a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, prin realizarea unei înţelegeri orizontale având ca obiect majorarea tarifului pentru serviciile de şcolarizare auto categoria B, în Bucureşti, precum şi fixarea tarifului la un nivel minim de 800 RON dispunându-se sancţionarea acestora, printre care şi intimata-reclamantă SC D.T. SRL prin fixarea unei amenzi reprezentând 6% din cifra de afaceri realizată în anul 2008, respectiv suma de 6.475 RON.
Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei „sunt interzise orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici sau asociaţiile de agenţi economici, orice decizii luate de asociaţiile de agenţi economici şi orice practici concentrate, care au ca obiect sau efect, restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau o parte a acesteia”, în special cele care urmăresc „a) fixarea concertată, în mod direct sau indirect a preţurilor de vânzare ori de cumpărare, a tarifelor, a rabaturilor, a adaosurilor precum şi a oricăror alte condiţii comerciale”.
Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că înţelegerile realizate între agenţii economici sau asociaţiile de agenţi economici, deciziile şi practicile concentrate sunt interzise, fie că au ca obiect, fie că au ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei, indiferent dacă cu fost săvârşite cu intenţie sau din culpă.
În fapt, urmarea imediată a săvârşirii contravenţiei constă fie în efectul propriu-zis asupra concurenţei prin împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei, fie numai prin crearea unei situaţii de pericol asupra concurenţei, care ia naştere chiar şi în lipsa efectelor propriu-zise, fiind determinată de obiectul anticoncurenţial al unei astfel de înţelegeri.
În cauză, înţelegerea de fixare a tarifului minim la care a participat intimata-reclamantă reprezintă o înţelegere anticoncurenţială prin obiect, în care urmarea imediată suficientă pentru constatarea contravenţiei este reprezentată de stare de pericol generată de obiectivul anticoncurenţial al înţelegerii şi care poate fi însoţită sau nu, de producerea efectelor propriu-zise de distorsionare a concurenţei.
Instanţa de control judiciar constată că în raport de aceste prevederi legale, prin hotărârea instanţei de fond se reţine fără a se motiva faptul că decizia contestată a avut la bază o prezumţie care a rezultat din participarea agenţilor economici sancţionaţi la întâlnirile cu caracter anticoncurenţial, prezumţie care nu a fost probată de către Consiliul Concurenţei.
Această reţinere a instanţei de fond este însă eronată întrucât, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, decizia a fost emisă pe baza raportului de investigaţie întocmit în cauză ca şi a documentaţiei şi declaraţiilor participanţilor la întâlnirile cu caracter anticoncurenţial, iar pe de altă parte, în cauză este incidentă prezumţia existenţei unui raport de cauzalitate între participarea la aceste întâlniri, în cadrul cărora s-a realizat schimbul de informaţii privind tariful şi conduita pe piaţa în cauză a SC D.T. SRL, în condiţiile în care a continuat să-şi exercite activitatea pe această piaţă, simplul schimb de informaţii confidenţiale reprezentând însuşi conţinutul anticoncurenţial al faptei sancţionate de Consiliul Concurenţei.
Conform practicii jurisdicţiei europene în materie, o prezumţie care tinde la probarea existenţei înţelegerii anticoncurenţiale sancţionate, nu poate fi înlăturată decât prin proba contrară care trebuie făcută de agenţii economici interesaţi – în speţă intimata-reclamantă - care demonstrează că s-a distanţat public de ceea ce s-a discutat în cadrul întâlnirilor în cauză (a se vedea în acest sens Cauza C-8/08 T – Mobile Netherlands BV – hotărârea din 4 iunie 2009 § 21 şi C-199/2 P Hüls vs. Comisia § 155).
În speţă, simpla participare a SC D.T. SRL la întâlnirea din 31 ianuarie 2008 este suficientă pentru a opera prezumţia potrivit căreia prezenţa sa la întâlnire a fost determinată de scopul participanţilor de stabilire a unei înţelegeri anticoncurenţiale având ca obiect majorarea tarifelor serviciilor şi fixarea unui tarif minim, prezumţie care nu a fost răsturnată de către agentul economic, conform principiului distanţării publice (a se vedea în acest sens cauzele conexate C 403/04.82, C – 403/04 P şi C 405/04 P Sumitomo Metal Industries Ltd. şi alţii vs. Comisia).
Astfel fiind, simpla participare a societăţii intimate la întâlnirea din 31 ianuarie 2008 este suficientă pentru a opera prezumţia că prezenţa sa a fost determinată de scopul comun al participanţilor, respectiv de stabilire a unei înţelegeri anticoncurenţiale.
În ceea ce priveşte aplicarea criteriilor de individualizare a sancţiunii, Înalta Curte constată că în mod eronat s-a reţinut prin sentinţa atacată faptul că decizia nr. 35/2009 nu ar fi motivată, deşi în paragrafele 120-126 din decizie, se precizează faptul că amenda aplicată intimatei a fost stabilită în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 52 din Legea concurenţei nr. 21/1996 cât şi cu Instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute de art. 56 din Legea concurenţei.
Astfel, intimatei i s-a aplicat o amendă reprezentând un procent de 6% din cifra de afaceri totală realizată în anul 2008, fiind stabilit nivelul de bază conform art. 51 alin. (1) lit. a) şi art. 52 din lege, fără a fi majorat sau diminuat întrucât nu au fost identificate circumstanţe agravante sau atenuante, avându-se în vedere criteriile stabilite prin instrucţiuni cu privire la gravitatea faptei, durata acesteia şi consecinţele asupra mediului concurenţial pe piaţa în cauză.
Instanţa de control judiciar constată că în cauză este fondat şi motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât sentinţa atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, în speţă a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei, care interzic atât înţelegerile exprese cât şi cele tacite, între agenţii economici, înţelegerea în cauză reprezentând o încălcare prin obiect.
Conform practicii europene în materie, calificarea unei înţelegeri ca înţelegere prin obiect, a apreciat că înţelegerile privind fixarea preţurilor sau împărţirea pieţelor sunt considerate în mod automat ca restricţionând concurenţa fiind considerate înţelegeri per se (în acest sens a se vedea cauzele conexate T-374, 375, 384 şi 388/94 European Night Services vs. Comisia - § 136).
În speţă, înţelegerea de tip cartel realizată de către agenţii economici activi pe piaţa serviciilor de şcolarizare auto, printre care şi intimata, având ca obiect majorarea tarifului şi fixarea acestuia la nivelul minim de 800 RON, reprezintă o restricţionare prin obiect, respectiv o încălcare per se a regulilor de competenţă.
Astfel fiind, în cauză nu este necesară existenţa unor etape ulterioare de punere în practică a acesteia întrucât realizarea înţelegerii anticoncurenţiale în sine, reprezintă o încălcare per se a regulilor de concurenţă prin întâlnirea acordului de voinţă al agenţilor economici în cauză, în sensul adoptării unei conduite comune pe viitor.
Astfel fiind, încălcarea regulilor de concurenţă are loc prin realizarea înţelegerii anticoncurenţiale din data de 31 ianuarie 2008 la care a participat şi intimata, independent de practicarea sau nu a tarifului stabilit de către aceasta, iar neanalizarea tarifelor practicate anterior faptelor anticoncurenţiale sancţionate nu reprezintă un aspect de nelegalitate al deciziei de sancţionare contestate, cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond.
De altfel, din întregul material probator administrat în cauză, respectiv documentaţia care a stat la baza emiterii deciziei atacate, procesele-verbale ale întâlnirilor organizate anterior realizării înţelegerii anticoncurenţiale, procesul verbal din data de 31 ianuarie 2008 privind oferta de preţuri incluzând tariful majorat pentru categoria B la nivelul minim de 800 RON, aprobat şi semnat de fiecare participant, declaraţiile ulterioare datei de 31 ianuarie 2008, sunt relevante din punct de vedere al realizării înţelegerii în cauză, înţelegere care reprezintă o încălcare a art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei.
În ceea ce priveşte suspendarea executării deciziei nr. 35/2009, instanţa de control judiciar constată că în mod greşit s-a reţinut prin hotărârea atacată că sunt întrunite cerinţele cazului bine justificat cât şi al pagubei iminente, prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 şi în consecinţă s-a dispus suspendarea executării acestei decizii în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată intimatei-reclamante.
Astfel, în ceea ce priveşte prima cerinţă, respectiv cazul bine justificat, astfel cum este acesta definit de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 reprezentat de acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, Curtea apreciază că în mod eronat instanţa de fond a reţinut ca fiind îndeplinită această condiţie, apreciind ca fiind insuficient motivat actul atacat deşi legalitatea acestuia a fost dovedită prin probatoriul administrat în cauză.
Nu se poate reţine nici îndeplinirea celei de-a doua condiţii legale, cea a producerii unei pagube iminente, definită de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca reprezentând un prejudiciu material viitor şi previzibil, instanţa de fond apreciind în mod greşit că punerea în executare a deciziei nr. 35/2009 i-ar produce o pagubă iminentă.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, reţinând că sentinţa pronunţată de către instanţa de fond este nelegală şi netemeinică în cauză fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ. va admite recursul formulat şi va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge acţiunea formulată de SC D.T. SRL, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Consiliul Concurenţei împotriva sentinţei civile nr. 4496 din 12 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de SC D.T. SRL, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3432/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3437/2012. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
