ICCJ. Decizia nr. 3428/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3428/2012
Dosar nr. 6051/2/2011
Şedinţa publică de la 11 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 6 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca nefondată cererea de suspendare a executării deciziei de impunere din 30 aprilie 2010.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că prin acţiunea formulată reclamanta SC R.S. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Călăraşi, anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei din 21 decembrie 2010, a deciziei de impunere din 30 aprilie 2010, a raportului de inspecţie fiscală din 30 aprilie 2010, a deciziei privind nemodificarea bazei de impunere din 30 aprilie 2010 şi a dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală din 30 aprilie 2010, precum şi suspendarea executării deciziei de impunere.
S-a mai reţinut că în cuprinsul cererii introductive de instanţă şi al notelor de şedinţă depuse la dosar la termenul de judecată cu ocazia dezbaterilor asupra cererii de suspendare, reclamanta nu a invocat motive de fapt şi de drept în susţinerea cererii de suspendare, ci a criticat măsurile dispuse prin decizia de impunere contestată, prin care s-au stabilit obligaţii suplimentare de plată în sarcina societăţii în sumă de 93.913 RON, reprezentând TVA aferent achiziţionării unor servicii.
Reclamanta a depus concluzii scrise după rămânerea în pronunţare asupra cererii de suspendare a executării deciziei de impunere, în care a prezentat ample consideraţii teoretice cu privire la instituţia suspendării executării actului administrativ şi la condiţiile prevăzute de art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004 - paguba iminentă şi cazul bine justificat.
Prima instanţă a constatat că în speţă primele două condiţii prevăzute de lege sunt îndeplinite, decizia de impunere contestată fiind, în mod indiscutabil, în raport de conţinutul său, un act administrativ fiscal, împotriva căruia reclamanta a formulat acţiune în anulare. De asemenea, s-a reţinut îndeplinită condiţia consemnării cauţiunii.
Judecătorul fondului a apreciat neîndeplinită însă condiţia existenţei unui caz bine justificat, reţinând că argumentele invocate de reclamantă în sprijinul cererii de suspendare, identice cu cele invocate în susţinerea acţiunii în anulare, nu sunt de natură a crea, la o analiză sumară a actului contestat şi a împrejurărilor în care a fost adoptat, o îndoială serioasă în privinţa legalităţii acestuia, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ci presupun cercetarea aprofundată a fondului cauzei.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, s-a constatat că reclamanta nu a invocat, în concret, un prejudiciu material viitor sigur, previzibil şi dificil de reparat pe care urmează să-l suporte ca efect al punerii în executare a actului contestat şi nici nu a dovedit îndeplinirea în speţă a acestei condiţii prevăzute de lege, ci s-a limitat, în cuprinsul concluziilor scrise, la afirmaţii cu caracter general privind dificultăţile financiare pe care le-ar genera executarea actului pentru societate, în relaţiile cu salariaţii şi cocontractanţii.
Împotriva încheierii din data 6 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 6051/2/2011 prin care a fost respinsă cererea de suspendare a executării deciziei din 30 aprilie 2010, a formulat recurs reclamanta SC R.S. SRL, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă că în mod nelegal instanţa de judecată deşi a constatat că sunt îndeplinite cumulativ în totalitate condiţiile instituite de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a respins cererea de suspendare a executării deciziei din 30 aprilie 2010.
Astfel, susţine recurenta că în cauză este îndeplinită condiţia premiză reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în sensul că s-a formulat contestaţie pe cale administrativă conform dispoziţiilor art. 205-209 C. proc. fisc., iar executarea imediată a deciziei ar conduce la falimentarea societăţii şi imposibilitatea onorării contractelor asumate şi a disponibilizării personalului angajat.
În mod neîntemeiat s-a reţinut de către instanţa de fond că nu s-a dovedit existenţa unui caz bine justificat deşi s-a demonstrat punctual că actul de control a reţinut eronat ca fiind imputabile, sume deductibile.
Totodată, recurenta a criticat soluţia instanţei de fond, apreciind că în mod eronat nu s-a reţinut ca fiind îndeplinită şi condiţia pagubei iminente deşi împotriva acesteia s-a început executarea silită, ceea ce ar putea conduce la blocarea activităţii societăţii.
În temeiul art. 137 C. proc. civ. Înalta Curte va examina cu prioritate excepţia tardivităţii formulării recursului invocată de intimatul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, excepţie care va fi respinsă ca nefondată, întrucât astfel cum rezultă din documentul aflat la dosarul de recurs, recursul a fost formulat în termenul legal de 5 zile, conform art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, de la data comunicării încheierii atacate.
Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat.
Într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea actului administrativ”.
Noţiune de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din aceeaşi Lege ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Instanţa de recurs reţine din textul legal mai sus menţionat, că este vorba de împrejurări vădite care pot fi observate de instanţa de contencios administrativ, fără cercetarea fondului cauzei, cum ar fi încălcarea procedurii de emitere, adoptarea actului cu încălcarea regulilor de competenţă, lipsa evidentă a unui temei legal, etc.
Ori, în cauză susţinerile recurentei-reclamante vizând în fapt nelegalitatea actului fiscal contestat nu puteau fi examinate decât cu ocazia soluţionării fondului cauzei, instanţa de fond fiind obligată să verifice susţinerile făcute fără a se antepronunţa cu privire la legalitatea actului atacat.
În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, astfel cum este aceasta definită de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de control judiciar constată că în mod corect s-a reţinut de către instanţa de fond neîndeplinirea acesteia, în cauză nefiind invocat în concret un prejudiciu material viitor, sigur, previzibil şi greu de reparat.
Susţinerile recurentei privind imposibilitatea desfăşurării activităţii, a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale ca şi a eventualelor disponibilizări nu sunt de natură a concluziona că în cauză ar fi îndeplinită această condiţie legală prevăzută de dispoziţiile art. 14 din Lege.
Având în vedere aceste considerente, apreciind că în mod corect instanţa de fond a reţinut că, în cauză, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, pentru suspendarea deciziei de impunere din 30 aprilie 2010, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004 modificată, va respinge recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia tardivităţii recursului.
Respinge recursul declarat de SC R.S. SRL împotriva încheierii din 06 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3542/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3432/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
