ICCJ. Decizia nr. 35/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 35/2012
Dosar nr.769/39/2011
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin Sentinţa nr. 268 din 5 august 2011, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii precum şi cererea de suspendare a Ordinului nr. 2253/23 iunie 2011, formulată de reclamantul M.P.D. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia de Administrare Fiscală Bucureşti, ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Astfel, instanţa de fond reţine că premisa suspendării unui act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, este că acest act nu şi-a produs în parte sau în întregime efectele.
Din analiza Ordinului nr. 2253/23 iunie 2011 emis de Ministerul Finanţelor Publice - ANAF Bucureşti se reţine că obiectul de reglementare al acestuia priveşte aprobarea structurii organizatorice, prin stabilirea numărului maxim de posturi pentru Comisariatul General al Gărzii Financiare, secţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti şi aprobarea noilor state de funcţii (art. 1 - 4 din ordin). Consideră instanţa de fond că respectivele dispoziţii au intrat în vigoare începând cu data de 25 iulie 2011.
Mai constată instanţa de fond că prin acelaşi ordin, s-a aprobat Regulamentul pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de testare profesională a funcţionarilor publici, ultima probă desfăşurându-se la data de 15 iulie 2011.
Prin urmare, a considerat instanţa de fond că efectele actului administrativ a cărui suspendare se cere s-au produs anterior judecării cererii de suspendare.
Se mai reţine că faptul că reclamantul a contestat legalitatea ordinului sau rezultatele examenului, nu înlătură situaţia prezentată. De asemenea, consideră judecătorul fondului că nici împrejurarea că Deciziile de eliberare din funcţie sau de numire în funcţia publică de execuţie nu au fost emise sau nu au fost comunicate reclamantului, nu înlătură executarea tuturor efectelor ordinului, problema emiterii acestor acte administrative individuale, fiind reglementată de dispoziţiile Legii nr. 188/1999 şi nu de dispoziţiile actului a cărui suspendare s-a cerut.
Consideră instanţa de fond că executarea ordinului înainte de judecarea cererii de suspendare şi respingerea cererii reclamantului pentru acest motiv, face inutilă cercetarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 544/2004.
2. Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei nr. 268 din 5 august 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul M.P.D., în temeiul art. 304 pct. 7 şi pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut, în esenţă, următoarele:
2.1 Printr-un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susţine recurentul că hotărârea recurată se întemeiază pe considerente contradictorii în condiţiile în care instanţa de fond reţine fie că respectivul ordin nu şi-a produs sau nu şi-a produs în întregime efectele fie că efectele ordinului s-ar fi produs anterior judecării cererii de suspendare.
În opinia recurentului motivarea primei instanţe este contradictorie cu privire la executarea Ordinului despre care iniţial apreciază că nu şi-a produs efectele, iar ulterior, în aceiaşi pagină a motivării instanţa apreciază că efectele ordinului s-ar fi produs anterior judecării cererii de suspendare.
2.2 În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. recurentul susţine că în mod greşit Curtea de Apel nu a mai intrat în cercetarea condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ci a reţinut doar că efectele ordinului s-ar fi produs anterior judecării cererii de suspendare, fără a arăta ce efecte a produs ordinul până la data pronunţării sentinţei. În acest sens susţine recurentul că la data soluţionării cererii de suspendare Decizia de încetare a raporturilor de muncă emisă în baza respectivului ordin nu-i fusese comunicată ceea ce înseamnă că ordinul nu-şi produsese efectele.
Pe fondul cererii de suspendare recurentul invocă ca şi caz bine justificat faptul că Ordinul a fost pus în executare înainte de intrarea lui în vigoare, prin publicarea în M. Of., în acord cu dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 24/2000, fără a exista o concordanţă între ordin şi actele administrative cu o forţă juridică superioară, în temeiul şi în executarea căruia a fost emis, respectiv art. 41 alin. (1) din Constituţia României, art. 99 şi art. 100 din Legea nr. 188/1999 şi HG nr. 611/2008.
Mai susţine recurentul că nulitatea Ordinului este justificată şi de faptul că acesta nu a fost însoţit de o evaluare preliminară a impactului noilor reglementări asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, aşa cum impune dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.
În opinia recurentului paguba iminentă rezultă din punerea în executare a Ordinului, care a dus la crearea unei situaţii juridice noi, pentru toate persoanele participante la concurs.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
3.1 Înalta Curte, în primul rând, va înlătura criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condiţiile în care hotărârea instanţei de fond corespunde exigenţelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanţa motivând în fapt şi în drept hotărârea pronunţată, fără a se putea reţine existenţa unor considerente contradictorii, cum în mod greşit se susţine prin cererea de recurs.
Astfel, din lecturarea considerentelor hotărârii recurate rezultă că instanţa de fond a apreciat fără echivoc că ordinul a cărei suspendare se solicită şi-a produs efectele anterior judecării cererii de suspendare, aşa încât raţionamentul juridic expus pe acest aspect justifică pe deplin soluţia pronunţată.
Prin urmare faptul că instanţa de fond a făcut referire la împrejurarea că Deciziile de eliberare din funcţie sau de numire în funcţia publică de execuţie nu au fost emise sau comunicate reclamantului nu intră în contradicţie cu concluzia că ordinul a cărei suspendare se solicită şi-a produs efectele juridice, cum în mod greşit susţine recurentul.
În acest context, Înalta Curte reaminteşte că la analiza exigenţelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., se are în vedere ansamblul considerentelor care au format convingerea instanţei asupra soluţiei pronunţate şi nu în mod izolat segmente din raţionamentul care a stat la baza hotărârii recurate.
3.2 Totodată, Înalta Curte analizând, prin prisma motivelor de recurs formulate de recurente, actele şi lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată că nu poate primi nici criticile formulate de recurent, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Înainte de a analiza în concret criticile formulate de recurent, Înalta Curte, reaminteşte că pentru a putea fi suspendată executarea unui act administrativ, este necesar ca acesta să fie susceptibil de executare, cu alte cuvinte să producă efecte în curs, a căror stopare să tindă a se realiza prin cerere. Prin urmare nu poate fi suspendat un act administrativ care şi-a epuizat efectele înainte de pronunţarea instanţei, fie chiar şi după sesizarea acesteia, deoarece ordinul emis de instanţă se raportează la momentul pronunţării.
În acest sens, analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a respins cererea reclamantului, în condiţiile în care este de necontestat că Ordinul nr. 2253/23 iunie 2011 emis de Ministerul Finanţelor Publice - ANAF Bucureşti, şi-a produs efectele juridice anterior judecării cererii de suspendare.
Astfel, în condiţiile în care prin Ordinul nr. 2253/23 iunie 2011 s-a aprobat structura organizatorică şi statele de funcţii a Comisariatului General al Gărzii Financiare şi a secţiilor judeţene şi Secţiei Municipiului Bucureşti ale Gărzii Financiare precum şi Regulamentul pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de testare profesională a funcţionarilor publici, în mod corect a apreciat instanţa de fond că la data judecării cererii ordinul contestat şi-a produs efectele juridice, cu atât mai mult cu cât la 15 iulie 2011 s-a desfăşurat ultima probă a examenului de testare profesională a funcţionarilor publici.
Faptul că recurentul susţine că nu i-a fost comunicată Decizia privind încetarea raporturilor de serviciu, nu poate conduce la concluzia că Ordinul nr. 2253/23 iunie 2011, nu şi-a produs efectele, cum în mod greşit se susţine prin cererea de recurs, în condiţiile în care, emiterea respectivului act administrativ cu caracter individual urmează regimul juridic reglementat de dispoziţiile Legii nr. 188/1999.
Totodată, Înalta Curte constată că în mod justificat instanţa de fond nu a procedat la analiza cererii de suspendare prin prisma dispoziţiilor art. 14 din LCA, în condiţiile în care executarea Ordinului nr. 2253/23 iunie 2011, face lipsită de sens o astfel de analiză, care trebuie să aibă ca situaţie premiză existenţa unui act administrativ susceptibil de a produce efecte.
Pentru toate aceste considerente, constatând că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică şi nu există motive pentru casarea sau modificarea acesteia, recursul se priveşte ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul M.P.D. împotriva Sentinţei nr. 268 din 5 august 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 349/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 352/2012. Contencios → |
|---|
