ICCJ. Decizia nr. 3516/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3516/2012
Dosar nr. 298/59/2011
Şedinţa publică de la 14 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
a) cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, reclamanta SC W.P.R. SRL a chemat în judecată pârâtele A.N.V., D.R.A.O.V. Timişoara şi D.J.A.O.V. Arad, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea Deciziei de impunere nr. 1/ CIF din 25 februarie 2010 privind obligaţiile fiscale suplimentare şi a Raportului de inspecţie fiscală cu aceeaşi dată emise de D.J.A.O.V. Arad, prin care s-au stabilit drepturi de plată accize în sumă de 47.456.421 lei pentru perioada 01 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2008 şi majorări de întârziere de 36.136.554 lei; repararea pagubei cauzate al cărei cuantum o va arăta şi motiva printr-un înscris separat.
La data de 07 iunie 2011, prin înscris depus la dosarul cauzei, reclamanta a învederat instanţei că renunţă la judecata primului capăt de cerere deoarece prin Decizia nr. 53 din 28 februarie 2011 emisă de A.N.A.F. s-a admis contestaţia administrativă, s-a anulat decizia de impunere şi s-a dispus ca organele de inspecţie fiscală să procedeze la o nouă verificare.
b) întâmpinarea formulată în cauză
Prin întâmpinare, pârâta D.R.A.O.V. Timişoara a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii faţă de împrejurarea că prin Decizia nr. 53 din 28 februarie 2011, D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. Bucureşti a fost desfiinţată decizia de impunere contestată pentru suma de 88.051.721 lei şi s-a dispus efectuarea unei noi verificări pe aceeaşi perioadă şi pentru acelaşi tip de taxă.
Având în vedere că procedura prealabilă prevăzută de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost finalizată, iar reclamanta nu a înţeles să atace refuzul organului competent de soluţionare în procedura prealabilă a contestaţiei sau decizia emisă în procedura prealabilă, pârâta solicită respingerea acţiunii faţă de actul administrativ fiscal reprezentat de Decizia de impunere nr. 1/ CIF din 25 februarie 2010, ca inadmisibilă.
Cu referire la capătul de cerere privind repararea pagubei, solicită respingerea acestuia ca nemotivat în fapt şi nedovedit, reclamanta neindicând care este paguba cauzată şi nefăcând nicio dovadă a existenţei acesteia.
Pârâta a mai solicitat respingerea ca tardiv a acestui capăt de cerere, nefiind introdus în termenul prevăzut de art. 11 alin. 1 lit. c), coroborat cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
c) sentinţa şi considerentele primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 386 din 21 septembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara s-a luat act de renunţarea reclamantei SC W.P.R. SRL la judecata cererii de anulare a Deciziei de impunere nr. 1/ CIF din 25 februarie 2010 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 1939 din 25 februarie 2010 emise de pârâta D.J.A.O.V. Arad.
A fost respinsă ca tardiv formulată cererea în despăgubiri formulată de reclamanta SC W.P.R. SRL în contradictoriu cu pârâţii A.N.V., D.R.A.O.V. Timişoara şi D.J.A.O.V. Arad, întemeiată pe Decizia de impunere nr. 1/ CIF din 25 februarie 2010 emisă de pârâta D.J.A.O.V. Arad.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâţi, a rămas fără obiect, ca urmare a faptului că reclamanta a renunţat la petitul privind anularea deciziei de impunere şi a procesului-verbal de inspecţie fiscală.
În ceea ce priveşte tardivitatea cererii, prima instanţă a reţinut că s-a soluţionat contestaţia la data de 28 februarie 2011, cu depăşirea termenului de 45 de zile prevăzut de art. 213 raportat la art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. (termenul s-a împlinit la data de 24 aprilie 2010).
Instanţa a fost sesizată la data de 01 martie 2011 printr-o cerere de chemare în judecată depusă la poştă în data de 24 februarie 2011, adică după 10 luni de la împlinirea termenului de 45 de zile.
Potrivit art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la (…) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii”.
A arătat prima instanţă că nu numai cererile prin care se solicită anularea actului administrativ ci şi cele care vizează repararea pagubei sunt supuse unui termen de 6 luni (având natura unui termen de prescripţie cf. art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004).
Prima instanţă a explicat că susţinerea reclamantei în sensul că nu art. 11 ci art. 19 din Legea nr. 554/2004 este incident în cauză (termenul fiind în acest caz de un an) deoarece art. 19 se referă la ipoteza în care s-a cerut anularea actului fără să se ceară în acelaşi timp şi despăgubiri, adică la o ipoteză diferită decât cea de faţă. Acţiunea în despăgubiri întemeiată pe dispoziţiile art. 19 este condiţionată întotdeauna de soluţionarea unei acţiuni anterioare în contencios administrativ, ceea ce nu este cazul în speţă.
2. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC W.P.R. SRL.
a) Motivele de recurs
În motivele de recurs s-a apreciat că acţiunea în despăgubire care formează obiectul acestei cauze se introduce în termen de un an de la data când a cunoscut întinderea pagubei, aşa cum rezultă din prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
S-a mai susţinut că acţiunea în despăgubiri este o acţiune de sine stătătoare, deoarece a renunţat la cererea privind anularea deciziei de impunere.
b) Întâmpinarea formulată în cauză
Prin întâmpinare, pârâta D.R.A.O.V. Timişoara, a solicitat respingerea recursului cu precizarea că cererea de despăgubiri reprezintă o cerere secundară, alăturată cererii principale de anulare a actului.
c) Analiza motivelor de recurs
Înalta Curte, examinând motivele de recurs, probele cauzei şi legislaţia aplicabilă, reţine că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Obiectul prezentei acţiuni, aşa cum a rezultat după precizarea acţiunii, îl constituie obligarea pârâtei D.R.A.O.V. Timişoara la repararea pagubei cauzate de pârâtă prin emiterea unui act administrativ nelegal.
Înalta Curte precizează că obiectul acţiunii judiciare la instanţa de contencios administrativ este reglementat de art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit acestui text de lege, persoana vătămată în dreptul sau interesul său, printr-un act administrativ unilateral, poate solicita anularea actului, repararea pagubei şi eventuale daune morale.
Analiza conţinutului normativ al art. 8 din Legea nr. 554/2004 relevă că cererea de reparare a pagubei, a prejudiciului are caracter subsidiar şi nu poate fi formulată independent, fără a se solicita şi anularea actului administrativ, care a avut ca efect producerea unei pagube în patrimoniul reclamantului.
Potrivit art. 19 din Legea nr. 554/2004 cererea de acordare a despăgubirilor poate fi introdusă şi separat, atunci când persoana vătămată a cerut anularea actului fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri.
Admisibilitatea cererii de despăgubiri formulată separat este condiţionată de soluţionarea unei acţiuni anterioare în contencios administrativ.
Aşadar, cererea de despăgubiri materiale poate fi introdusă odată cu acţiunea în anularea actului sau separat, după soluţionarea acţiunii în anularea actului administrativ, în ambele cazuri regimul său juridic fiind în indisolubilă dependenţă de exercitarea acţiunii în anularea actului administrativ.
Cum în cauză s-a renunţat la petitul principal privind anularea deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală, recursul este nefondat pentru că aşa cum s-a explicat în precedent, acţiunea în despăgubiri poate fi introdusă separat, dar numai după anularea actului administrativ pretins vătămător.
Actul pe care reclamantul l-a considerat vătămător a fost desfiinţat în procedura prealabilă, ca urmare a exercitării contestaţiei administrative, iar despăgubirile pe calea contenciosului administrativ se pot acorda numai concomitent cu anularea actului sau ulterior, după anularea actului.
d) Soluţia instanţei de recurs
În consecinţă, criticile reclamantei sunt neîntemeiate, iar apărările pârâtei sunt fondate, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC W.P.R. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 386 din 21 septembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3465/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3541/2012. Contencios → |
|---|
