ICCJ. Decizia nr. 3541/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3541/2012
Dosar nr. 11268/2/2011
Şedinţa publică de la 18 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Procedura în primă instanţă
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta A.N.R., în contradictoriu cu pârâtul M.M.F.P.S., a solicitat desfiinţarea în tot a Deciziei nr. E 5813/ AZ din 16 iulie 2010, emisă de M.M.F.P.S., anularea Procesului-verbal de constatare nr. E3554/ AZ din 13 mai 2010 emis de pârâtă ca netemeinic, suspendarea executării titlului de creanţă privind plata debitului în sumă de 605.746 lei până la soluţionarea contestaţiei, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, precum şi constatarea ca eligibile a cheltuielilor în sumă totală de 605.746 lei .
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că în perioada 28 ianuarie - 10 februarie 2010 o echipă a A.M.P.O.S.D.R.U. a efectuat la sediul A.N.R., un control de verificare a modului de implementare a Proiectului „Şcoala – o şansă pentru fiecare” cofinanţat din F.S.E., în cadrul cărora A.N.R. au calitatea de beneficiar al finanţării externe nerambursabile, în urma căruia a fost încheiat Procesul social de constatare nr. E 3554/ AZ din 13 mai 2010, iar în data de 27 mai 2010 (după aproximativ 4 luni de la misiunea de verificare) a fost emisă o Notă de debit în valoare totală de 605.746 lei, în vederea recuperării sumelor plătite.
Reclamanta a susţinut că Procesul-verbal nr. E 3554/AZ/13 mai 2010 este lovit de nulitate relativă, fiind emis cu nerespectarea art. 3 din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003, care prevede în mod imperativ modul de întocmire a procesului verbal de constatare şi elementele obligaţiei din conţinutul acestuia.
Pe fondul acţiunii, reclamanta a susţinut că, în speţă, nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 30 alin. (1) C. muncii, nefiind vorba de posturi vacante din statul de funcţii al agenţiei şi nici dispoziţiile art. 17 alin. (2) şi (3) din H.G. nr. 281/1993 şi O.G. nr. 10/2008.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 4629 din 4 iulie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta A.N.R., în contradictoriu cu pârâtul M.M.F.P.S., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în urma controlului efectuat de către pârât în legătură cu proiectul „Şcoala o şansă pentru fiecare ID 4752 POSDRU/14/16.1/S/3”, s-a constatat, în primul rând, că procedura de angajare a personalului pentru realizarea acestui proiect,ca şi în cazul celorlalte proiecte, inclusiv a echipei manageriale s-a făcut fără respectarea prevederilor legale în vigoare.
S-a mai reţinut în considerentele sentinţei atacate că în urma acestui control s-a întocmit Procesul verbal nr. E 3554/ AZ din 13 mai 2010, prin care s-a constatat că pentru contractele de muncă cu timp parţial încheiate cu salariaţii A.N.R. care lucrează în cadrul proiectului nu au fost respectate prevederile art. 17 alin. (2) şi (3) din H.G. nr. 281/1993, astfel că sumele plătite sunt neeligibile.
De asemenea, instanţa de fond a mai reţinut că echipa de control a constatat că d-na M., responsabil financiar în cadrul proiectului, a fost contractat cu convenţie civilă deşi, conform ghidului solicitantului membrii echipei de management trebuie sa fie angajaţi ai beneficiarului, astfel că şi sumele plătite doamnei M. în baza contractului de prestări servicii sunt considerate neeligibile.
Echipa de verificare a constatat că beneficiarul proiectului a încheiat contracte de muncă cu angajaţii partenerilor C.E.D.P. - S.S. şi A.D.C. „împreună” pentru a realiza activităţile aflate în responsabilitatea partenerilor, pentru aceste contracte de muncă cu timp parţial încheiate cu salariaţii A.N.R. care lucrează în cadrul proiectului nefiind respectate prevederile art. 17 alin. (2) şi (3) din H.G. nr. 281/1993, iar sumele plătite pentru cei 9 colaboratori nefiind eligibile, în total fiind declarată neeligibilă suma de 605.746, 00 lei, adică 145.085,40 Euro.
Judecătorul fondului a constatat că este neîntemeiat motivul de nelegalitate al procesului verbal de control nr. E 3554/2010, invocat de reclamantă (lipsa audierii la care se referă Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1306/2007), întrucât la Capitolul V – Prezentarea aspectelor verificate din Procesul verbal de constatare nr. E 3554/2010, se menţionează în mod expres că managerul proiectului POSDRU /(/2.2/S/2 a fost audiat de echipa de verificare.
Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reţinut că este lipsită de temei susţinerea reclamantei în sensul că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 30 C. muncii şi nici cele prevăzute de pct. 4 şi pct. 7 din Anexa 12 la H.G. nr. 281/1993.
Din analiza actelor de la dosar, prima instanţă a constatat că în perioada supusă controlului, în cadrul A.N.R. au fost efectuate angajări de personal din afara instituţiei care să-şi desfăşoare activitatea doar în cadrul celor şase proiecte cu finanţare europeană nerambursabilă, fără a se putea face dovada organizării unui concurs sau examen pentru ocuparea acestor posturi.
Referitor la remunerarea personalului implicat în realizarea proiectului POSDRU /8/2.2/S/2, instanţa de fond a constatat că în mod corect organele de control au reţinut că, atât în ceea ce îi priveşte pe salariaţii A.N.R., cât şi în ceea ce îi priveşte pe angajaţii partenerilor colaboratori, sunt aplicabile dispoziţiile art. 17 alin. (2) şi (3) din H.G. nr. 281/1993 şi O.G. nr. 10/2008, astfel că sumele achitate, care totalizează suma de 605.746,00 lei sunt neeligibile.
3. Recursul declarat de reclamantă
Împotriva sentinţei instanţei de fond în termen legal a declarat recurs A.N.R., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În contextul unei ample prezentări a situaţiei de fapt, incluzând redarea conţinutului cererii de chemare în judecată şi a înfăţişării argumentelor proprii cu referire la problemele ce au condus la declararea ca neeligibile a unor plăţi efectuate, în sumă de 605.746 lei, în esenţă, recurenta a înfăţişat următoarele critici faţă de hotărârea instanţei de fond:
- s-a realizat o interpretare eronată a prevederilor art. 30 C. muncii, fiind scoase din context alin. (1) al art. 30 întrucât dispoziţiile menţionate fac referire la „posturi vacante existente în statul de funcţii al instituţiei”, situaţia care nu-i este însă aplicabilă recurentei, posturile din proiecte nefiind incluse în structura organizatorică;
- cu referire la opinia instanţei privind remunerarea personalului din proiecte finanţate din Fondul Social European, la nivelul salariilor de bază din sectorul bugetar, se remarcă că toate elementele raţionamentului sunt utilizate eronat, mai cu seamă că poziţiile din proiect nu au corespondent în prevederile O.G. nr. 10/2008;
- declararea sumelor rezultate ca obligaţie de plată în baza contractelor de muncă, s-a realizat cu respectarea prevederilor din Anexa 3 – „Reguli de eligibilitate” a Ordinului comun al M.M.F.S.S. şi M.F.P. nr. 3/185 din 21 ianuarie 2008 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate şi a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operaţiunilor finanţate prin POSDRU 2007-2013 în care sunt prevăzute şi considerate ca eligibile cheltuielile de personal, inclusiv contribuţiile salariale suportate de către angajator şi angajat;
- în mod eronat s-a apreciat de către prima instanţă că nu au fost respectate prevederile art. 17 din H.G. nr. 281/1993, în condiţiile în care această normă legală nu este incidentă în cauză, respectiv nu se aplică în cazul contractelor încheiate de către A.N.R., alin. (2) al art. 17 reglementând o situaţie subsecventă alin. (1) şi nu o situaţie independentă;
- nu a fost comunicată nici o anexă privind modul de calcul al creanţei bugetare stabilite de echipa de verificare (605.746 lei), instanţa de fond respingând cererea de chemare în judecată pe unicul argument înfăţişat de corpul de control al Primului Ministru.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Recursul nu este fondat.
Examinând hotărârea atacată raportat la criticile ce i-au fost aduse, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., faţă de actele şi lucrările dosarului dar şi prin prisma prevederilor legale aplicabile din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că nu subzistă motive de recurs de natură a atrage fie casarea, fie modificarea sentinţei primei instanţe, în considerarea celor în continuare arătate.
Recurenta-reclamantă A.N.R. a învestit instanţa de contencios administrativ competentă cu soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. E 5813/ AZ din 16 iulie 2010, emisă de M.M.F.P.S. (A.M.P.O.S.D.R.U.) ca şi a actelor administrative însoţitoare, solicitând anularea acestora, cu consecinţa declarării ca eligibile a cheltuielilor în sumă totală de 605.746 lei, apreciate ca neeligibile prin actele atacate.
Cu titlu prealabil examinării punctuale a criticilor decelate în cuprinsul cererii de recurs a recurentei, raportat la soluţia primei instanţe, Înalta Curte reţine că preponderent, în calea de atac exercitată, recurenta a reluat prezentarea atât a contextului factual în care s-au derulat atât misiunea de verificare a modului de implementare a Proiectului „Şcoala – o şansă pentru fiecare”, cofinanţat din Fondul Social European, în cadrul căruia recurenta are calitatea de beneficiar al finanţării externe nerambursabile, cât şi a conţinutului constatărilor cuprinse în actele de control.
Cum aceste aspecte au fost în detaliu prezentate şi apoi analizate de prima instanţă, astfel după cum rezultă şi din expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii, de mai sus, nu se impune desigur reluarea descrierii factuale şi de către instanţa de control judiciar.
Înalta Curte, analizând punctual criticile recurentei arată că nu pot fi primite argumentele înfăţişate vizând astfel, cum s-a susţinut, greşita interpretare a instanţei de fond cu privire la prevederile art. 30 C. muncii.
Potrivit acestui text de lege: „1) Încadrarea salariaţilor la instituţiile şi autorităţile publice şi la alte unităţi bugetare se face numai prin concurs sau examen, după caz.
(2) Posturile vacante existente în statul de funcţii vor fi scoase la concurs, în raport cu necesităţile fiecărei unităţi prevăzute la alin. (1).
(3) În cazul în care la concursul organizat în vederea ocupării unui post vacant nu s-au prezentat mai mulţi candidaţi, încadrarea în muncă se face prin examen.
(4) Condiţiile de organizare şi modul de desfăşurare a concursului/examenului se stabilesc prin regulament aprobat prin hotărâre a Guvernului.”
Faţă de actele dosarului şi raportat desigur şi la cerinţele cuprinse în proiectele cu finanţare europeană nerambursabilă, Înalta Curte reţine, în deplin acord cu prima instanţă că în mod corect prin actele contestate s-a reţinut nerespectarea acestor dispoziţii legale în condiţiile în care procedura de angajare a personalului s-a făcut în alt mod şi nu prin „concurs sau examen după caz”, cum se prevede expres în art. 30 alin. (1) C. muncii.
Nu sunt întemeiate susţinerile recurentei vizând inaplicabilitatea acestor prevederi în cazul său, în condiţiile în care în contractele de finanţare semnate între părţile din cauză s-a precizat expres (art. 8) în cazul tuturor celor 6 proiecte, „obligaţia beneficiarului de a respecta prevederile regulamentelor comunitare şi ale legislaţiei naţionale în vigoare”.
Norma generală cuprinsă în art. 30 alin. (1) C. muncii, vizând necesitatea încadrării salariaţilor la instituţiile şi autorităţile publice ca şi la alte unităţi bugetare, numai prin concurs sau examen se aplică şi în cazul concret al proiectelor recurentei, nefiind cuprinsă nici o altă prevedere şi nici o distincţie în ceea ce priveşte posturile vacante din statul de funcţii.
Referirea din alin. (2) al art. 30 la „posturile vacante din statul de funcţiuni” nu este de natură nici să limiteze şi nici să înlăture regula general aplicabilă cuprinsă în art. 1 cu privire la procedura de încadrare stabilită şi care, în cauză, după cum s-a constatat cu ocazia verificărilor şi de altfel recunoscut şi de recurentă, nu a fost respectată.
Nici criticile recurentei vizând opinia instanţei de fond privind remunerarea personalului din proiectele finanţate din Fondul Social European, la nivelul salariilor de bază din sectorul bugetar, nu sunt fondate.
Prima instanţă, în acord cu constatările organelor de control a stabilit judicios că atât cu privire la salariaţii A.N.R., ca organ de specialitate a administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, cât şi în ceea ce-i priveşte pe membrii echipei proiectului cu care reclamanta a încheiat contract individual de muncă, se aplică regulile incidente personalului bugetar, conform art. 157 alin. (2) C. muncii. Totodată, instanţa de fond a reţinut motivat şi incidenţa art. 17 alin. (2) şi (3) din H.G. nr. 281/1993 şi a O.G. nr. 10/2008, în ceea ce priveşte modalitatea concretă de „plată cu ora”.
Astfel, contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte reţine ca fiind edificatoare împrejurarea că în cuprinsul actelor de control atacate sunt examinate în detaliu şi nominal toate contractele individuale de muncă, cu timp parţial, încheiate cu salariaţii unităţii recurente care au lucrat şi în cadrul proiectului, ocazie cu care s-a evidenţiat explicit că neregula ce a condus la constatarea ca neeligibilă a sumei reţinute a constat în neluarea în considerare la calculul tarifului orar, a salariului de bază prevăzut în O.G. nr. 10/2008, astfel cum se prevede expres în H.G. nr. 281/1993.
Raportat aşadar la prevederile legale enunţate, Înalta Curte apreciază că raţionamentul primei instanţe este corect şi ca atare criticile recurentei şi pe acest aspect urmează a fi respinse.
Concluzionând, în raport cu toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge aşadar, ca nefondat, recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.N.R. împotriva Sentinţei nr. 4629 din 4 iulie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3516/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 3553/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
