ICCJ. Decizia nr. 3553/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3553/2012
Dosar nr. 154/43/2011
Şedinţa de la 18 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în primă instanţă
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, reclamanta S.H.J., în contradictoriu cu S.R. – G.R. – C.C.S.D., a solicitat anularea Deciziei nr. 13139/ FF din 26 august 2010 emisă de C.C.S.D., ca nelegală, şi obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii, prin care să se dispună eliberarea unui nou titlu de despăgubire, în favoarea reclamantei, în dosarul nr. 19476/FFCC/2009, pentru suma de 883.700 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii sale, reclamanta a arătat că la baza deciziei au stat două rapoarte de evaluare, întocmite la 9 aprilie 2010 şi 15 iunie 2010, cel dintâi cuprinzând suma de 89.100 lei, care a fost de altfel cuprinsă în titlul de despăgubire.
În opinia reclamantei, actul atacat este nelegal, întrucât doar cel de-al doilea raport de expertiză cuprinde o evaluare justă, dată fiind calitatea de terenului în suprafaţă de 0,2877 ha, care se află în intravilanul municipiului Târgu Mureş.
Pârâta C.C.S.D., a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii formulării acţiunii, în raport de prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dată fiind emiterea deciziei la 26 august 2010 şi înregistrarea acţiunii la 03 mai 2011, precum şi excepţia lipsei procedurii prealabile, întemeiată pe prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 185 din 27 septembrie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureş a admis excepţia lipsei plângerii prealabile, formulată de pârâta şi a respins acţiunea introductivă formulată de reclamanta S.H.J., în contradictoriu cu C.C.S.D., ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că potrivit art. 19 alin. (1) din Capitolul VI al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, deciziile adoptate de C.C.S.D. pot fi atacate în condiţiile legii contenciosului administrative, iar faptul că reclamanta trebuia să uzeze de procedura prealabilă, rezultă din cuprinsul alin. (2) al articolului precizat, potrivit căruia valorificarea titlurilor de despăgubire se face numai după finalizarea procedurii prealabile.
Prin urmare, instanţa de fond a constatat că reclamanta avea obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile, potrivit atât dispoziţiilor exprese ale Legii nr. 247/2005, cât şi ale Legii nr. 554/2004.
3. Recursul declarat în cauză
Împotriva sentinţei Curţii de apel a declarat recurs reclamanta S.H.J., criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, s-a susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unor chestiuni puse în discuţia părţilor cu ocazia dezbaterilor şi nu a observat că prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a arătat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, nemaifiind necesară procedura administrativă prealabilă.
De altfel, a mai arătat recurenta, la dosarul cauzei există „un înscris depus împotriva Deciziei nr. 1319/FF/2010 prin care a fost soluţionat dosarul nr. 19476/FFCC/2009, unde a solicitat reevaluarea sumei, ca urmare a faptului că dosarul de despăgubire a fost refăcut de evaluator”, înscris ce reprezintă îndeplinirea procedurii prealabile
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Pentru a ajunge la această soluţia instanţa a avut în vedere următoarele considerente.
Conform celor expuse anterior, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.J. a solicitat anularea Deciziei nr. 13139/ FF din 26 august 2010 emisă de C.C.S.D., ca nelegală, şi obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii, prin care să se dispună eliberarea unui nou titlu de despăgubire, în favoarea reclamantei, în dosarul nr. 19476/FFCC/2009, pentru suma de 883.700 lei,
În mod corect instanţa de fond a reţinut că obiectul acţiunii în contencios administrativ îl reprezintă Decizia C.C.S.D. nr. 13139/ FF din 26 august 201, întrucât reclamanta este nemulţumită de cuantumul sumei stabilite cu titlu de despăgubire pentru imobilul în litigiu.
Or, conform dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Titlul VII – „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005: „Deciziile adoptate de către C.C.S.D. pot fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările şi completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin C.C.S.D. Plângerea suspendă exerciţiul dreptului de opţiune asupra titlului de despăgubire al titularului.”
Astfel fiind, rezultă că sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora: „Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”.
În consecinţă, nu pot fi primite susţinerile recurentei în sensul că nu sunt incidente dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, Înalta Curte constată că sunt nefondate şi susţinerile privind îndeplinirea procedurii prealabile, întrucât chiar şi în situaţia în care petiţia adresată de către reclamantă, A.N.R.P. ar putea fi interpretată ca o veritabilă plângere prealabilă, aceasta a fost formulată cu depăşirea termenului de 30 zile prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, din analiza actelor de la dosar rezultă că decizia atacată i-a fost comunicată reclamantei la data de 22 noiembrie 2010, iar memoriul formulat de reclamantă a fost înregistrat la registratura pârâtei la data 14 ianuarie 2011, cu mult peste termenul de 30 zile, prevăzut de norma legală arătată, calculat de la data comunicării actului.
Înalta Curte constată că, raportat la obiectul acţiunii, în mod corect şi în acord cu prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ a Curţii de Apel Timişoara a dat o dezlegare judicioasă prin admiterea excepţiei lipsei plângerii prealabile, dată fiind tardivitatea formulării acesteia.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.H.J. împotriva Sentinţei nr. 185 din 27 septembrie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3541/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3555/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
