ICCJ. Decizia nr. 3570/2012. Contencios. Litigiu privind regimul străinilor. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3570/2012
Dosar nr. 3077/2/2011
Şedinţa de la 18 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul B.M. în contradictoriu cu pârâţii O.R.I.; M.A.E. şi C.N.V. anularea măsurii dispuse prin adresa din 05 ianuarie 2011 şi obligarea pârâţilor la emiterea avizului de acordare a vizei pe care a solicitat-o.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 03 februarie 2010, i s-a acordat o viză de lungă şedere, valabilă până la data de 03 februarie 2011, iar la data de 11 iulie 2010 a depus la Ambasada României de la Chişinău o cerere pentru acordarea vizei, la care a primit un răspuns în care se preciza că deţine deja o viză până în februarie 2011 şi că demersul său este nejustificat, însă când s-a deplasat spre România la punctul de trecere Sculeni nu i s-a permis intrarea, fiindu-i reţinut paşaportul şi aplicată o a doua anulare a vizei.
Prin întâmpinare, pârâtul O.R.I. a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în temeiul art. 36 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002 potrivit căruia şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii ca fiind inadmisibilă.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 5058 din 13 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamantul B.M. în contradictoriu cu pârâţii O.R.I., M.A.E. şi C.N.V., ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că din actele aflate la dosar rezultă că viza acordată iniţial reclamantului, i-a fost anulată la data de 27 mai 2010, iar reclamantul nu a făcut dovada că a contestat măsura de anulare a vizei, situaţie în care cererea sa de obligare a pârâtului la acordarea unei noi vize este inadmisibilă, mai cu seamă în condiţiile în care, conform art. 36 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002, refuzul de acordare a vizei nu poate fi contestat.
3. Recursul reclamantului
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs reclamantul B.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea căii de atac, recurentul a arătat că în mod greşit instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a soluţionat cauza dedusă judecăţii pe excepţie.
Recurentul a susţinut că a solicitat instanţei să se constate refuzul pârâţilor de a-i acorda viza de lungă şedere în România şi obligarea acestora la emiterea avizului pentru acordarea vizei.
De asemenea, recurentul a susţinut că prima instanţă, în mod greşit, a interpretat cererea sa ca fiind o contestaţie împotriva refuzului de acordare a vizei şi nu ca o acţiune prin care s-a solicitat sancţionarea refuzului celor două autorităţi şi anularea adresei din 05 ianuarie 2011 prin care i s-a comunicat refuzul M.A.E. de acordare a vizei.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de autoritatea publică recurentă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Aşa cum s-a arătat şi în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, obiectul cererii de chemare în judecată constă în anularea măsurii dispuse prin adresa din 05 ianuarie 2011 şi obligarea pârâţilor la emiterea avizului de acordare a vizei pe care a solicitat-o.
Din analiza actelor din dosar, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că viza de scurtă şedere a reclamantului a fost anulată la 19 mai 2010 de C.N.V., întrucât străinul a încălcat reglementările vamale.
În fapt, prin adresa din 05 ianuarie 2011, reclamantului i s-a comunicat refuzul de acordare a unei noi vize de scurtă şedere în scop de afaceri, constatându-se că reclamantul nu îndeplineşte condiţia de acordare a vizei prevăzută de art. 6 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002.
Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod judicios, instanţa de fond a constatat că este inadmisibilă acţiunea reclamantului, având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002, refuzul acordării vizei de scurtă şedere nu poate fi contestat.
Susţinerile recurentului, în sensul că cererea sa vizează acordarea vizei de lungă şedere, nu pot fi reţinute, întrucât din probele administrate în dosar rezultă că viza solicitată avea caracter de scurtă şedere.
2. Temeiul legal al soluţiei pronunţate
Astfel fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare recursul formulat va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B.M. împotriva Sentinţei nr. 5058 din 13 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3555/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3571/2012. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
