ICCJ. Decizia nr. 3560/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3560/2012
Dosar nr. 10386/2/2009
Şedinţa publică de la 18 septembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în primă instanţă
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii - A.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ţ.A., constatarea existenţei calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, urmare a sesizării din 24 octombrie 2005, adresată Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de către Consiliul Superior al Magistraturii, s-a iniţiat verificarea, sub aspectul apartenenţei sau colaborării cu organele represive ale fostului regim, în ceea ce îl priveşte pe pârâtul Ţ.A., care ocupa, la momentul formulării sesizării, funcţia de consilier juridic asimilat magistraţilor în cadrul Consiliul Superior al Magistraturii.
S-a mai arătat că anterior acestei sesizări, prin decizia nr. 27 din 30 octombrie 2001, Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a stabilit, în absenţa oricăror documente sau dosare referitoare la activitatea de ofiţer de Securitate a pârâtului Ţ.A., că acesta „nu a desfăşurat activităţi de politie politică", iar ulterior acestei decizii Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a preluat şi apoi procesat noi materiale arhivistice, din cuprinsul cărora a reieşit că, în perioada 1980-1989, pârâtul a deţinut atât calitatea de Secretar I în cadrul Ambasadei Române de la Paris, cât şi - sub acoperirea diplomatică - pe cea de ofiţer al fostei Securităţi în cadrul U.M. nr. RR (subunitate a Centrului de Informaţii Externe).
Reclamantul a mai arătat că situaţia prezentată se încadrează în ipoteza art. 32 al O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, iar potrivit acestei prevederi, în cazul descoperirii de materiale sau informaţii noi şi neprocesate cu privire la calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, în legătură cu o persoană pentru care fusese emisă, anterior, o decizie de neapartenenţă şi necolaborare cu Securitatea, dacă persoana face parte din categoriile persoanelor verificate din oficiu, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii iniţiază şi aplică, în mod corespunzător, procedura prevăzută de ordonanţa de urgenţă.
De asemenea, s-a mai arătat că în cauză sunt îndeplinite ambele condiţii prevăzute de art. 2 lit. a), în sensul că pârâtul a avut calitatea de angajat al Securităţii, având gradul de maior în cadrul U.M nr. RR (subunitate a Centrului de Informaţii Externe) şi a îndeplinit misiuni prin care a încălcat dreptul la viaţă privată, la liberă exprimare, precum şi la liberă asociere în ceea ce priveşte o serie de persoane urmărite de Securitate pentru că făceau parte din organizaţii anticomuniste ale emigraţiei româneşti, ori pentru că se numărau printre colaboratorii postului de radio E.L.
Prin întâmpinare, pârâtul Ţ.A. a solicitat respingerea acţiunii, în principal, ca fiind inadmisibilă, în esenţă, pentru lipsa competenţei Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a solicita stabilirea calităţii sale de lucrător al Securităţii, iar în subsidiar, ca neîntemeiată, formulând totodată o cerere de chemare în garanţie a Serviciului de Informaţii Externe, pentru a fi obligat chematul în garanţie să ia măsurile adecvate pentru asigurarea reparaţiilor materiale şi morale care decurg din lezarea statutului său social, profesional şi civic.
Serviciul de Informaţii Externe a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie, faţă de cadrul normativ special care reglementează expres cadrul procesual şi condiţiile acţiunii în contencios administrativ privind constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, precum şi excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, iar în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de chemare în garanţie, ca neîntemeiată.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 421 din 24 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie, respingând atât acţiunea în constatare formulată de către reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul Ţ.A., cât cererea de chemare în garanţie a Serviciului de Informaţii Externe, ca inadmisibile.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că pârâtul Ţ.A. a ocupat funcţia de consilier juridic în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, având calitatea de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor. Iar în urma înaintării de către Consiliul Superior al Magistraturii a declaraţiilor date de judecători, procurori, magistraţi asistenţi, personal de specialitate juridică asimilat acestora şi personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, privind apartenenţa sau neapartenenţa ca agent sau colaborator al organelor de securitate, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a promovat prezenta acţiune, solicitând instanţei de contencios administrativ constatarea calităţii de lucrător al Securităţii în privinţa pârâtului.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că dispoziţiile O.U.G. nr. 24/2008 nu instituie premisele unei răspunderi morale şi juridice colective, fără existenţa unei fapte infamante şi fără vinovăţie, ci reflectă doar o materializare a dreptului la informare al cetăţenilor cu privire la persoanele care ocupă funcţii sau demnităţi publice, dacă şi în ce măsură aceştia au suprimat sau îngrădit, prin acţiunile lor, drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, evaluare care se face de instanţa de judecată in concreto, în raport de situaţia particulară a fiecăruia, prin evaluarea propriilor lor acţiuni.
Din analiza dispoziţiilor art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008, prima instanţă a constatat însă, că funcţia de consilier juridic în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, având calitatea de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, ocupată de către pârât, nu se regăseşte printre cele enumerate, pentru care art. 5 alin. (1) din actul normativ prevede efectuarea verificărilor din oficiu, verificări cărora să le fie aplicabilă procedura reglementată în Secţiunea a 3-a - Dispoziţii procedurale comune.
Judecătorul fondului a mai reţinut că, deşi verificarea activităţii pârâtului nu s-a făcut din oficiu, ci la sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii, în baza dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, totuşi Consiliul Superior al Magistraturii nu este o „persoană îndreptăţită” în sensul actului normativ, iar funcţia ocupată de către pârât nu se regăseşte printre cele enumerate de art. 3 lit. b) - h1), pentru care art. 5 alin. (1) să prevadă şi efectuarea verificărilor din oficiu, iar procedura reglementată de art. 6 alin. (1) face referire exclusiv la aceste două situaţii.
Având în vedere prevederile art. 6 din Legea nr. 303/2004 care reglementează obligaţia judecătorilor, procurorilor, magistraţilor-asistenţi, personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate „să facă o declaraţie autentică, pe propria răspundere potrivit legii penale, privind apartenenţa sau neapartenenţa ca agent sau colaborator al organelor de securitate” şi competenţa reclamantului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a verifica „declaraţiile, Curtea de apel a apreciat că dispoziţiile Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică nu se pot aplica decât în măsura compatibilităţii sale, respectiv în privinţa procedurii de verificare, nicidecum, prin conferirea competenţei de sesizare a instanţei.
Prin urmare, instanţa de fond a constatat că raţiunea reglementării cuprinse în O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii nu poate fi atinsă prin extinderea sferei sale de aplicare la alte categorii de persoane decât cele expres prevăzute în art. 3 lit. b) - h1), însuşi legiuitorul limitând sfera persoanelor pentru care poate fi sesizată instanţa.
Conchizând, prima instanţă a reţinut că faţă de cadrul normativ special care reglementează cadrul procesual determinat, cererea de chemare în garanţie, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă, acţiunea în constatare în sine nefiind de natură să determine căderea pârâtului în pretenţii pentru care s-ar putea ulterior regresa împotriva chematului în garanţie, în condiţiile art. 60 C. proc. civ.
II. Instanţa de recurs
Recursul pârâtului
Împotriva acestei sentinţei a declarat recurs reclamantul Ţ.A., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că s-a aplicat greşit legea la soluţionarea cauzei şi că hotărârea cuprinde o motivare ambiguă, străină de natura pricinii, drept invocându-se dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 7 C. proc. civ.
Recurentul - reclamant a susţinut că sesizarea instanţei de contencios administrativ de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii cu acţiunea privind constatarea calităţii sale de „lucrător” al Securităţii, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 a condus la pierderea funcţiei publice de conducere deţinută în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, oprobiul colegilor, distrugerea imaginii de onestitate şi seriozitate profesională, alterarea statutului social.
S-a învederat că după declanşarea şi prelungirea în timp a duratei acţiunii judiciare a formulat apărări de fond şi a administrat probatorii de natură a contracara toate susţinerile reclamantului, interesul procesual legitim pentru fiecare dintre părţi fiind de a se clarifica respectarea sau încălcarea normelor şi cutumelor diplomatice/consulare în perioada invocată de reclamant, stabilirea săvârşirii vreunei fapte incompatibile cu statutul de reprezentant oficial al Statului român.
S-a concluzionat că refuzul instanţei de a examina susţinerile sale reprezintă o greşită aplicare a legii de natură a-l prejudicia, întrucât subzistă toate acuzele reclamantului, ca urmare a soluţionării cauzei pe excepţie şi nu pe fond.
Recurentul pârât a mai arătat că în mod greşit s-a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie a Serviciul de Informaţii Externe, cu o argumentare străină cauzei, întrucât această cerere avea drept scop clarificarea limitelor legislaţiei aplicabile lucrătorilor structurilor de informaţii externe în succesiunea aplicării legilor în timp, solicitându-se admiterea recursului şi în principal trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond, iar în subsidiar respingerea acţiunii reclamantului, care nu a probat realitatea alegaţiilor din cuprinsul notei de constatare „elaborate” de acesta.
2. Recursul reclamantului
Recurentul - reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că deşi în cuprinsul acesteia se recunoaştere obligaţia categoriei din care face parte pârâtul de a completa o declaraţie privind aparenţa sau colaborarea cu Securitatea, recurentului - reclamant revenindu-i atribuţia de a verifica aceste declaraţii, conform art. 6 din Legea nr. 303/2004, totuşi instanţa a apreciat că recurentul - reclamant nu poate sesiza instanţa cu o acţiune în constatarea calităţii de lucrător, ceea ce lipseşte de eficienţă dispoziţiile legale menţionate anterior.
A susţinut recurentul că art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008 prevede expres posibilitatea ca „autorităţile şi instituţiile publice” să formuleze cereri de verificare, nefiind corectă concluzia că Consiliul Superior al Magistraturii nu este o persoană îndreptăţită la sesizarea instanţei, potrivit O.U.G. nr. 24/2008.
S-a concluzionat că, chiar dacă cererea de verificare s-a formulat sub imperiul legii anterioare, art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 a prevăzut că acestea continuă potrivit procedurii noului act normativ – O.U.G. nr. 24/2008, solicitându-se admiterea recursului, respingerea excepţiei de inadmisibilitate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, primei instanţe.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:
Cum ambele recursuri privesc soluţionarea pretins greşită a cauzei, prin admiterea excepţiei de inadmisibilitate, urmează a fi analizate împreună.
Potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. instanţa se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi a celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte cercetarea fondului cauzei deduse judecăţii.
Prin urmare, în situaţia în care instanţa a apreciat că o asemenea excepţie este întemeiată şi a admis-o, nu se mai puteau verifica susţinerile părţilor care vizează fondul cauzei şi nici nu se mai puteau examina probatoriile solicitate în acelaşi sens, chiar dacă părţile ar fi formulat o asemenea cerere, întrucât normele de procedură sunt imperative, obligatoriu a fi aplicate, indiferent de conduita sau interesul părţilor.
În concluzie, recursul pârâtului se va respinge ca nefondat, întrucât Curtea de Apel Bucureşti a aplicat corect legea la soluţionarea cauzei, nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocate de recurentul - pârât.
În privinţa recursului reclamantului, se constată că prin art. 8 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 s-a recunoscut legitimarea procesuală activă, atât pentru persoana urmărită de securitate sau succesorii legali, dar şi a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a promova din oficiu sau la sesizarea persoanei îndreptăţite, acţiuni în constatarea calităţii de „lucrător/colaborator” al Securităţii, justificată de apărarea unui interes general (aşa cum rezultă din preambulul actului normativ) şi anume de deconspirarea organelor securităţii statului, parte a poliţiei politice, care în perioada de dictatură comunistă au exercitat o permanentă presiune împotriva cetăţenilor ţării, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale acestora.
În speţă, funcţia ocupată de recurentul - pârât - consilier juridic la Consiliul Superior al Magistraturii, făcând parte din personalul asimilat judecătorilor şi procurorilor din această instituţie nu se regăseşte printre funcţiile enumerate la art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008, pentru care „orice cetăţean român cu domiciliul în ţară sau străinătate, precum şi presa scrisă şi audiovizuală, partidele politice, organizaţiile neguvernamentale legal constituite, autorităţile sau instituţiile publice au dreptul de a fi informate, la cerere, în legătură cu existenţa sau inexistenţa calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia (…)”.
Aceeaşi concluzie se impune şi în privinţa „sesizării din oficiu”, instituită de art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 care vizează expres şi limitativ numai persoanele care ocupă demnităţile şi funcţiile enumerate la art. 3 lit. b) - h1), între care nu se regăseşte funcţia exercitată de recurentul - pârât.
De altfel, funcţia ocupată de recurentul - pârât nu s-a regăsit nici în cuprinsul Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică şi nu a fost introdusă nici prin Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea O.U.G. nr. 24/2008, astfel că persoana care exercită această funcţie nu ar putea fi supusă verificărilor reglementate de O.U.G. nr. 24/2008 decât la sesizarea/solicitarea persoanei îndreptăţite, în sensul art. 1 alin. (7) din Ordonanţă, adică a persoanei „subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate (…)”.
Prin urmare, actualul cadru legislativ nu îndreptăţeşte recurentul – reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii să sesizeze instanţa de judecată pentru alte categorii de personal” decât cele prevăzute expres în art. 3 din acest act normativ, chiar dacă recurentul - pârât face parte din categoria celor obligaţi să-şi declare apartenenţa /neapartenenţa la Securitate, ca poliţie politică, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, iar Consiliul Superior al Magistraturii este îndreptăţit să fie informat asupra acestei calităţi, neexistând o corelare legislativă a acestor texte de lege.
Constatând că sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzută de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi de Ţ.A. împotriva sentinţei nr. 421 din 24 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3556/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3561/2012. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
