ICCJ. Decizia nr. 3554/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3554/2012
Dosar nr. 692/46/2011
Şedinţa de la 18 septembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în primă instanţă
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, reclamanta M.G.C., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat obligarea pârâtelor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire aferent Dosarului nr. 29291/CC, pe numele reclamantei, conform dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi a Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în termen de 30 de zile de la pronunţarea sentinţei, precum şi obligarea pârâtelor la plata de daune cominatorii în sumă de 500 RON pe zi întârziere, de la data introducerii acţiunii şi până la data emiterii titlului de despăgubire, conform art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.
În motivarea acţiunii, reclamanta arătat că în 2001 a notificat Primăria Municipiului Piteşti, solicitând acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul situat în Piteşti, B-dul R., judeţul Argeş, construcţii în suprafaţă de 281,42 m.p., iar prin dispoziţia nr. 6006 din 31 octombrie 2006 emisă de Primarul Municipiului Piteşti, cererea de acordare a despăgubirilor formulată de autorul său a fost respinsă, propunându-se acordarea de despăgubiri în favoarea sa, în condiţiile legii speciale, dispoziţia nefiind contestată.
Reclamanta a arătat că deşi de la data emiterii dispoziţiei au trecut aproape 5 ani, perioadă în care a solicitat de mai multe ori numirea unui evaluator şi emiterea titlului de despăgubire, dosarul nu a fost soluţionat până în prezent, deşi art. 131 şi respectiv art. 16 alin. (5) şi (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, singurul răspuns primit din partea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor fiind adresa din 07 aprilie 2011, prin care era informată că Dosarul nr. 29291/CC nu a fost repartizat în vederea analizării cu scopul evaluării şi emiterii titlului de despăgubire.
Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin întâmpinarea înregistrată la data de 29 iunie 2011, a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, susţinând că potrivit art. 13 alin. (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor numeşte aleatoriu evaluatori autorizaţi, trimite la evaluare şi în final emite titlurile de despăgubire.
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat cerere de chemare în garanţie împotriva Primăriei Municipiului Piteşti, prin Primar, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor la care ar fi obligată pârâta, în ipoteza căderii în pretenţii.
Prin întâmpinare, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiei nr. 6006 din 31 octombrie 2006, emisă de Primăria Municipiului Piteşti, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinare, Primăria Municipiului Piteşti solicită respingerea cererii de chemare în garanţie formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, susţinând că cererea nu îndeplineşte cerinţele legale prevăzute de art. 60-63 C. proc. civ., între cele două instituţii neexistând un raport obligaţional, ci atribuţii ce le revin fiecăreia, potrivit dispoziţiilor legale în materie. Mai arată că Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 Capitolul V Titlul VII din Legea nr. 247/2005, după primirea dispoziţiilor emise de entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în baza raportului de evaluare, procedează fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 390 din 21 septembrie 2011, Curtea de Apel Piteşti a admis acţiunea formulată de reclamanta M.G.C. împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a obligat pârâta să emită decizia, reprezentând titlul de despăgubire în Dosarul nr. 29291/CC, pe numele reclamantei. Totodată, Curtea de Apel a respins atât capătul de cerere privind acordarea daunelor cominatorii, cât şi acţiunea faţă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, pentru lipsa calităţii procesuale pasive, precum şi cererea de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Piteşti, prin Primar.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că potrivit art. 4 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, dacă de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile de trimitere a excepţiei spre soluţionare către tribunal, faţă de dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut în esenţă că singura posibilitate pe care o are Comisia, în raport cu competenţele recunoscute de lege, este aceea de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, iar dacă constată că această restituire era posibilă, nu va emite decizia de stabilire a titlului de despăgubire.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că deşi dispoziţia a fost emisă în anul 2006, aflându-se împreună cu dosarul la autoritatea pârâtă, aceasta nu a procedat potrivit dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 247/2005, până în prezent, prin urmare în cauză este depăşit termenul rezonabil.
Prin urmare, judecătorul fondului a constatat că autoritatea pârâtă nu şi-a îndeplinit toate obligaţiile legale, prevăzute de dispoziţiile art. 16 alin. (4), (5) şi (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Referitor la capătul de cerere privind daunele cominatorii Curtea de Apel a constatat că acesta nu este întemeiat, deoarece neemiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire nu poate constitui o neexecutare din partea comisiei, nefiind incidente în cauză dispoziţiile art. 5802 şi art. 5803 C. proc. civ.
În fine, prima instanţă a constatat că cererea de chemare în garanţie, deşi neprecizată, aceasta poate avea ca obiect numai sumele la care ar fi fost obligată pârâta cu titlu de daune cominatorii sau cheltuieli de judecată, însă în cauză nu este îndeplinită ipoteza căderii în pretenţii în ce o priveşte pe pârâtă, obligaţia ce se va dispune în sarcina acesteia, neputând fi pusă în sarcina chematei în garanţie.
3. Recursul declarat în cauză
Împotriva sentinţei Curţii de Apel a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a criticat sentinţa sub următoarele aspecte:
Dezlegarea fondului cauzei, prin obligarea sa la emiterea titlului de despăgubire pentru imobilul în litigiu, este greşită, în condiţiile în care s-a constatat că Dosarul nr. 29291/CC trebuie completat cu înscrisurile solicitate .
În opinia recurentei, instanţa de fond a reţinut în mod greşit încălcarea termenului rezonabil de soluţionare a cauzei fără să ţină seama de particularităţile cauzei, de complexitatea procedurii administrative impuse prin art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi de normele administrative emise pentru stabilirea ordinii de soluţionare a dosarelor prin decizia nr. 2815/2008, prin care autoritatea emitentă a căutat să asigure egalitatea de tratament a persoanelor îndreptăţite care au dosare de despăgubire.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă şi a prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Piteşti, B-dul R., judeţul Argeş, construcţii în suprafaţă de 281,42 m.p., Bucureşti, str. H., sectorul 2.
Notificarea formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost soluţionată prin dispoziţia nr. 6006 din 31 octombrie 2006 emisă de Primarul Municipiului Piteşti care a dispus a dispus acordarea de acordarea de masuri reparatorii prin echivalent.
Potrivit datelor comunicate de pârâtă, reclamantei i s-a adus la cunoştinţă în mod repetat că analiza dosarului nu este finalizată.
În raport cu datele menţionate, instanţa de control judiciar îşi însuşeşte concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, principiu aplicabil nu numai procedurii judiciare, ci şi celei administrative.
Complexitatea procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care, într-adevăr, nu poate fi parcursă în termenul general de 30 de zile reglementat în art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, constituie un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite pasive a autorităţii publice. În egală măsură, normelor administrative emise de autoritatea competentă în vederea organizării propriei activităţi de executare a legii şi stabilirii ordinii soluţionării dosarelor nu li se pot conferi efecte juridice în sensul justificării încălcării principiului termenului rezonabil şi a celorlalte garanţii ale bunei administrări.
Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere că art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, conferă Comisiei Centrale atribuţia de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, iar nu de a cenzura dispoziţia emisă în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001 din alte perspective ce intrau exclusiv în competenţa entităţii învestite cu soluţionarea notificării şi a instanţelor competente să exercite controlul judecătoresc asupra acesteia.
În acelaşi timp, împrejurările invocate nu pot justifica totala pasivitate a Comisiei Centrale în perioada scursă de la data înregistrării Dosarului nr. 29291/CC, în condiţiile în care aşa cum a constatat şi instanţa de fond, pârâta nu a depus la dosarul cauzei nici o dovadă care să justifice existenţa unor motive obiective pentru care cererea reclamantei nu a fost analizată într-un termen rezonabil, iar invocarea lipsei unor documente din cuprinsul dosarului de despăgubire nu poate fi reţinută.
Aşa cum rezultă din cele expuse anterior, ceea ce a sancţionat instanţa de fond prin hotărârea pronunţată a fost încălcarea termenului rezonabil în derularea procedurii administrative şi prelungirea stării de incertitudine juridică asupra măsurilor reparatorii, durata excesivă a procedurii aducând atingere atât dreptului la un proces echitabil prevăzut în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cât şi dreptului de proprietate ocrotit în Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.
Înalta Curte constată, de asemenea, neîntemeiat şi ultimul motiv de recurs, sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluţionare a dosarelor, prevăzute în decizia nr. 2815/2008.
Dispoziţiile art. 20 din Constituţia României şi normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenţie ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil şi aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci şi în cadrul procedurii administrative şi, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.
Aşadar, complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere în ce priveşte respectarea termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivităţi a autorităţii publice, în condiţiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la pronunţarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 390/F-Cont din 21 septembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3552/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3556/2012. Contencios → |
|---|
