ICCJ. Decizia nr. 3580/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3580/2012
Dosar nr. 765/33/2011
Şedinţa publică de la 19 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată la 8 iunie 2011, reclamantul S.T.D. a solicitat anularea hotărârii din 29 aprilie 2011 a Consiliului Uniuni Naţionale a Notarilor Publici din România şi a hotărârii din 5 februarie 2011 a Consiliului de disciplină al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, prin care a fost admisă acţiunea disciplinară formulată împotriva sa şi i s-a aplicat sancţiunea observaţie scrisă în baza dispoziţiilor art. 41 lit. a), raportat la art. 39 din Legea nr. 36/1995.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că, prin cele două acte administrative contestate, a fost nelegal sancţionat disciplinar prin reţinerea unei pretinse ambiguităţi de redactare a contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 10 iulie 2009 între numiţii P.S., P.G.M. şi SC P. SRL, reprezentată de W.M.A., prin reţinerea în sarcina sa a unor obligaţii suplimentare, care excedează dispoziţiilor legale care reglementează activitatea notarului public de autentificare a unui antecontract de vânzare - cumpărare, netranslativ de proprietate şi neconstitutiv de drepturi reale, precum şi prin analizarea şi fundamentarea deciziei de sancţionare a sa pe aspecte asupra cărora Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România nu a fost învestit.
Reclamantul a învederat că nu au fost întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare de neglijenţă în cazul autentificării contractului de vânzare - cumpărare menţionat anterior şi care are valoare de antecontract, astfel că, se impune anularea ca nelegale a celor două hotărâri întocmite de către autoritatea pârâtă pentru sancţionarea sa.
Referitor la pretinsa instrumentare ambiguă a contractului de vânzare - cumpărare, s-a precizat că nu au fost analizate înscrisurile din care rezultă că actul autentificat reprezintă întocmai voinţa exprimată de părţi cu privire la natura şi efectele juridice ale convenţiei lor, în sensul că, transmiterea dreptului de proprietate nu s-a realizat în baza antecontractului de vânzare - cumpărare din data de 29 iulie 2009, urmând a se realiza la data perfectării contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică, respectiv la data intabulării.
Referitor la pretinsa încălcare a obligaţiilor legale prin încheierea unui contract de vânzare - cumpărare fără documentele justificative necesare pentru redactarea şi valabilitatea sa, reclamantul a arătat că organele disciplinare nu au luat în considerare că verificarea de către notarul public a calităţii vânzătorului de proprietar se face numai cu ocazia perfectării contractului translativ de proprietate şi nicidecum la data încheierii unui antecontract, care naşte numai obligaţia de a perfecta în viitor actul translativ de proprietate, moment până la care promitentul - vânzător are obligaţia de a dobândi proprietatea bunului promis. Sub acest aspect, s-a menţionat că nu poate fi considerat ca neserios sau dat în glumă consimţământul exprimat de către promitenţii vânzători, ceea ce rezultă şi din faptul că aceştia au devenit proprietari ai imobilelor promise, ulterior perfectării antecontractului de vânzare - cumpărare.
Nelegalitatea celor două hotărâri întocmite de către autoritatea pârâtă a fost invocată şi pentru fundamentarea lor pe aspecte asupra cărora nu au fost învestite organele disciplinare şi anume, nerespectarea unei obligaţii de echivalare în RON a preţului stabilit în euro, la cursul stabilit de Banca Naţională Română şi cuantumul onorariului notarului public.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 459 din 15 septembrie 2011, prin care a admis acţiunea, a anulat hotărârea din 29 aprilie 2011 a Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România şi hotărârea din 5 februarie 2011 a Consiliului de disciplină al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, înlăturând sancţiunea disciplinară a observaţiei scrisă aplicată reclamantului.
Analizând conţinutul faptei de neglijenţă în efectuarea lucrărilor, ca abatere disciplinară, în raport de datele în cauză, instanţa de fond a considerat că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 39 lit. a) din Legea nr. 36/1995 pentru sancţionarea disciplinară a reclamantului faţă de încheierea contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 10 iulie 2009.
Din conţinutul acestui act, s-a apreciat că rezultă natura lui juridică de contract de vânzare - cumpărare, netranslativ al dreptului de proprietate, aşa cum aparent s-ar înţelege din denumirea actului, astfel că nu poate fi reţinută o neglijenţă a notarului în activitatea sa şi aceasta cu atât mai mult cu cât, în partea finală a contractului părţile au declarat explicit că au citit personal cuprinsul actului, constatând că acesta corespunde voinţei lor şi condiţiilor pe care le-au stabilit, autentificând declaraţia respectivă prin semnătura lor.
Instanţa de fond a considerat că nu se poate constata în cauză săvârşirea unei abateri disciplinare prin încălcarea de către reclamant a dispoziţiilor art. 70 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, deoarece acestea prevăd obligaţia notarului public de a pretinde prezentarea titlurilor de proprietate ale înstrăinătorului şi după caz, extrasul de carte funciară sau certificatul de sarcini şi certificatul de atestare fiscală numai pentru autentificarea actelor de transmisiuni sau constituiri de drepturi reale imobiliare şi nu în cazul unui antecontract de vânzare - cumpărare, cum este cazul celui autentificat din 10 iulie 2009.
Motivul de nelegalitate prin care s-a invocat analizarea de către pârâtă a unor aspecte asupra cărora nu a fost sesizată a fost respins ca neîntemeiat, cu motivarea că, potrivit dispoziţiilor art. 31 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 39 din aceeaşi Lege, acţiunea disciplinară se exercită de colegiul director, din oficiu, la sesizarea ministrului justiţiei sau a biroului executiv al Consiliului Uniunii, în termen de 60 de zile de la data când a luat cunoştinţă de existenţa unei abateri.
Referitor la aceste aspecte avute în vedere la aplicarea sancţiunii disciplinare, instanţa de fond a considerat că sunt întemeiate apărările invocate prin acţiune, întrucât nu constituie o abatere disciplinară stabilirea preţului în euro, fără conversia în monedă naţională, la cursul zilei stabilit de Banca Naţională a României şi nici maniera de calcul a onorariului în cazul unui contract fără avans, pentru care nu sunt aplicabile criteriile de stabilire a onorariilor minime prevăzute de art. 28 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 36/1995.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, solicitând ca, în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantul S.T.D.
În primul motiv de recurs a fost criticată concluzia instanţei de fond că, faţă de intimatul - reclamant nu se poate reţine neglijenţa acestuia, cu motivarea că nu a fost avută în vedere şi teza a II-a din art. 6 al Legii nr. 36/1995, care prevede obligaţia notarului public să ceară şi să dea lămuriri părţilor asupra conţinutului actelor, spre a se convinge că le-au înţeles sensul şi le-au acceptat efectele, în scopul prevenirii litigiilor.
În acest sens, s-a arătat că au fost greşit reţinute pentru calificarea actului autentificat elemente de fapt ulterioare, dat fiind că, actul notarial produce efecte prin el însuşi şi nu poate fi întregit sau explicat prin acte şi fapte ulterioare.
Recurenta a precizat că fapta constatată ca abatere disciplinară a intimatului - reclamant a fost dovedită prin încălcarea de către acesta a obligaţiilor legale, conform cărora, trebuia să califice corect actul întocmit şi să folosească termeni juridici, nu de natura celor din cuprinsul actului.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, s-a susţinut că instanţa de fond a apreciat eronat că intimatul - reclamant nu avea obligaţia respectării dispoziţiilor art. 70 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 faţă de natura juridică a actului de antecontract.
Recurenta a învederat că această situaţie a fost invocată de către intimatul - reclamant după declanşarea acţiunii disciplinare, dar autentificarea a avut ca obiect un contract de vânzare - cumpărare pentru care nu erau îndeplinite condiţiile legale, întrucât vânzătorii nu aveau calitatea de proprietari ai bunului vândut.
Cel de-al treilea motiv de recurs vizează concluzia instanţei de fond că nu este reglementat un onorariu minimal pentru autentificarea unui act de natura celui avut în vedere pentru sancţionarea disciplinară a intimatului - reclamant.
În acest sens, s-a arătat că, instanţa de fond nu se poate prevala de necunoaşterea legii, întrucât prin Ordinul ministerului justiţiei nr. 46/C din 6 ianuarie 2011 au fost aprobate Normele privind tarifele de onorarii pentru serviciile notariale prestate de notarii publici, inclusiv onorariul pentru autentificarea promisiunii bilaterale sau unilaterale privind înstrăinarea dreptului de proprietate sau constituirea altor drepturi reale imobiliare, dacă nu se confirmă primirea unei sume de bani.
În ultimul motiv de recurs, a fost criticată hotărârea atacată pentru lipsa unei motivări specifice şi explicite, care poate constitui o încălcare a dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. şi art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în sensul încălcării dreptului la un proces echitabil.
De asemenea, s-a arătat că instanţa de fond nu a verificat temeiurile de drept ale sancţiunii disciplinare aplicate, respectiv dispoziţiile art. 43, 45 şi art. 49 lit. g) din Legea nr. 36/1995, care au fost încălcate de către intimatul - reclamant, ceea ce constituie neglijenţă în efectuarea lucrărilor, abatere prevăzută de art. 39 lit. a) din aceeaşi Lege.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin hotărârea din 5 februarie 2011 a Consiliului de disciplină al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România a fost admisă acţiunea disciplinară formulată de Colegiul director al Camerei Notarilor Publici Cluj şi în baza dispoziţiilor art. 41 lit. a) din Legea nr. 36/1995, raportat la art. 39 lit. a) din aceeaşi Lege, s-a aplicat notarului public S.T.D. sancţiunea disciplinară „observaţie scrisă”.
Contestaţia formulată împotriva acestei hotărâri de către notarul public S.T.D. a fost respinsă prin hotărârea din 29 aprilie 2011 a Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România.
Sancţiunea disciplinară „observaţie scrisă” a fost aplicată intimatului - reclamant S.T.D. pentru săvârşirea faptelor constatate în nota de control din 25 august 2010 întocmită de Uniunea Naţională a Notarilor Publici, fapte care întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare de neglijenţă în efectuarea lucrărilor, prevăzută de art. 36 lit. a) din Legea nr. 36/1995.
Din situaţia de fapt avută în vedere la întocmirea de către autoritatea recurentă a actelor administrative susmenţionate, se reţine că, intimatul - reclamant a instrumentat contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 10 iulie 2009, în care părţi sunt P.S. şi P.G.M., în calitate de vânzători şi SC P. SRL, reprezentată de administratorul W.M.A., în calitate de cumpărătoare, act care conţine dispoziţii contractuale formulate în termeni ambigui, inclusiv denumirea actului redactat de avocatul cumpărătorului de „contract de vânzare - cumpărare”, deşi clauzele contractuale se referă la un antecontract de vânzare - cumpărare.
De asemenea, s-a avut în vedere că, notarul public nu a solicitat extrasele de carte funciară pentru a se asigura că vânzătorii sunt proprietarii bunului vândut, nu a stabilit în RON echivalentul preţului în euro declarat de părţi şi a calculat un onorariu de 100 de ori mai mare decât cel prevăzut de lege pentru un antecontract fără avans.
Instanţa de fond a dispus în mod greşit anularea actelor administrative întocmite de recurenta - pârâtă pentru sancţionarea disciplinară a intimatului - reclamant şi soluţia pronunţată în acest sens este rezultatul interpretării greşite a probelor care au fost administrate şi a dispoziţiilor legale referitoare la activitatea de autentificare a înscrisurilor desfăşurată de notarii publici şi la răspunderea disciplinară a acestora.
În exercitarea controlului jurisdicţional pentru care a fost învestită, instanţa de fond a analizat natura juridică şi efectele actului autentificat din 9 iulie 2010 de către intimatul - reclamant, deşi acestea vizează raporturile juridice dintre părţile contractante şi nu pot fi examinate pe calea contenciosului administrativ, având ca obiect cele două hotărâri întocmite de către recurentă şi a căror legalitate trebuia examinată în raport cu obligaţiile legale ale notarului public şi condiţiile angajării răspunderii disciplinare a acestuia pentru activitatea notarială desfăşurată.
Referitor la obligaţiile legale care reveneau intimatului - reclamant, în calitate de notar public, se constată că prima instanţă nu a avut în vedere reglementarea cuprinsă în Legea nr. 36/1995 şi în Regulamentul de punere în aplicare a acestei legi, care a şi constituit temeiul juridic al actelor administrative contestate.
Astfel, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 36/1995, cu modificările şi completările ulterioare, notarii publici, care desfăşoară activitate notarială, au atât obligaţia să verifice dacă actele pe care le instrumentează cuprind clauze contrare legii şi bunelor moravuri, cât şi obligaţia să ceară şi să dea lămuriri părţilor asupra conţinutului acestor acte spre a se convinge că le-au înţeles sensul şi le-au acceptat efectele, în scopul prevenirii litigiilor.
În art. 43, art. 45 şi art. 49 din aceeaşi Lege, se prevede de asemenea că, notarul public are obligaţia să desluşească raporturile reale dintre părţi cu privire la actul pe care vor să-l încheie, iar în cazul înscrisurilor redactate de părţi sau, după caz, de reprezentanţii lor legali sau convenţionali, trebuie să verifice îndeplinirea condiţiilor de fond şi de formă, având dreptul să le aducă modificările şi completările corespunzătoare, cu acordul părţilor.
Intimatul - reclamant nu a dovedit îndeplinirea acestor obligaţii legale impuse pentru activitatea sa de autentificare a înscrisurilor, iar apărările pe care le-a formulat şi probele pe care le-a administrat nu au dovedit o altă situaţie de fapt decât aceea constată în nota de control din 25 august 2010 şi avută în vedere la stabilirea răspunderii disciplinare.
Cea mai mare parte acestor apărări au fost greşit însuşite de instanţa de fond, fără a se avea în vedere că ele nu constituie motive de nelegalitate a actelor contestate, vizând fapte ale părţilor contractante după data autentificării actului de vânzare - cumpărare din 10 iulie 2009 şi care sunt lipsite de relevanţă în prezenta cauză, întrucât actul notarial produce efecte prin el însuşi şi nu poate fi întregit sau explicat prin acte şi fapte ulterioare.
Această concluzie se impune faţă de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 36/1995, care prevăd că, actul îndeplinit de notarul public, purtând sigiliul şi semnătura acestuia, este de autoritate publică şi are forţa probantă recunoscută de lege.
Din acest motiv, se constată că în mod nelegal a fost înlăturată incidenţa în cauză a dispoziţiilor legale menţionate anterior referitoare la obligaţiile notarului public în exercitarea activităţii de autentificare a înscrisurilor, respectiv art. 6, art. 43, art. 45 şi art. 49 din Legea nr. 36/1995, cu modificările şi completările ulterioare, care au fundamentat din punct de vedere juridic decizia uniunii recurente de aplicare a sancţiunii disciplinare „observaţie scrisă”.
De asemenea, s-a considerat în mod greşit că, faţă de natura juridică a actului autentificat din 10 iulie 2009 intimatul - reclamant nu avea obligaţia prevăzută de art. 70 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995, de a pretinde prezentarea titlurilor de proprietate ale înstrăinătorului.
Deşi această obligaţie a notarului public de a verifica situaţia proprietăţii şi sarcinile bunului a fost reglementată expres pentru actele de transmisiuni sau constituiri de drepturi reale, intimatul - reclamant a fost în mod nejustificat exonerat de răspundere juridică faţă de natura juridică a actului autentificat de antecontract de vânzare - cumpărare, fără a se observa că, actul a fost denumit contract de vânzare - cumpărare, că nu s-a solicitat nici un extras de carte funciară pentru nici una din cele 41 parcele de teren care formează obiectul actului, că la mapa din arhivă nu se regăseşte nici un act sau document din care să rezulte că soţii P. ar fi proprietarii celor 41 parcele de teren sau că deţin un titlu asupra acestora.
În consecinţă, se constată că în mod întemeiat s-a reţinut în actele administrative contestate că, pentru autentificarea actului din 10 iulie 2009 era oportună şi chiar necesară verificarea titlului de proprietate al vânzătorilor, dat fiind că şi în ipoteza unui antecontract de vânzare - cumpărare, obligaţia viitoare de a vinde nu poate să fie total nejustificată - jocandi cauza; pentru ca un act juridic să producă efecte, consimţământul trebuie dat cu intenţia de a se obliga, manifestarea sa de voinţă făcută în glumă nu produce efecte juridice, iar posibilitatea de a deveni proprietar în viitor trebuie probată cumpărătorului cu înscrisuri sub semnătură privată sau alte probe, verificate de către notar.
Exercitarea de către intimatul - reclamant a acestor atribuţii se impunea în scopul prevenirii litigiilor, conform dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 36/1995, scop care nu s-a realizat prin activitatea notarială desfăşurată, întrucât actul autentificat din 10 iulie 2009 a generat litigiul care face obiectul Dosarului nr. 701/33/2011, aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
În hotărârea instanţei de fond au fost de asemenea în mod greşit însuşite apărările intimatului - reclamant privind lipsa de temei juridic pentru obligaţia de a echivala în RON, la cursul zilei stabilit de Banca Naţională a României, preţul declarat de pârâţi în moneda euro şi de a calcula onorariul în raport cu onorariile minimale aprobate pentru actul autentificat.
Astfel, se reţine că, deşi instanţa de fond nu a negat reglementarea prin art. 3 din Regulamentul valutar al Băncii Naţionale a României nr. 4/2005 a obligaţiei ca operaţiunile între rezidenţi care fac obiectul comerţului de bunuri sau servicii să se realizeze numai în moneda naţională (leu), a considerat neîntemeiat că aceasta nu este incidentă faţă de obiectul şi efectele juridice ale actului autentificat din 10 iulie 2009. Concluzia primei instanţe se dovedeşte a fi eronată, în condiţiile în care, reglementarea susmenţionată nu cuprinde o asemenea distincţie a actelor prin care se realizează operaţiuni între rezidenţi.
Fără temei a fost înlăturată de către instanţa de fond şi aplicarea în cauză a dispoziţiilor Ordinului nr. 46/C din 6 ianuarie 2011 emis de ministerul justiţiei pentru aprobarea Normelor privind tarifele de onorarii pentru serviciile notariale prestate de notarii publici, publicat în M. Of. nr. 133/22.02.2011, Partea I.
Autentificarea unui înscris redactat în termeni ambigui, prin neîndeplinirea de către notarul public a obligaţiilor impuse de lege pentru activitatea de autentificare a înscrisurilor, nu poate constitui un just temei pentru înlăturarea reglementării adoptate în cadrul ordinului profesional cu privire la onorariile minimale în raport cu natura actului şi pentru stabilirea unui onorariu în mod arbitrar, fără nici un criteriu legal, aşa cum a procedat intimatul - reclamant în cazul actului autentificat din 10 iulie 2009.
Faţă de argumentele de fapt şi de drept care au fost expuse, rezultă că intimatul - reclamant a săvârşit abaterea disciplinară prevăzută de art. 39 lit. a) din Legea nr. 36/1995, care constă în neglijenţă în efectuarea lucrărilor şi pentru care i s-a aplicat sancţiunea disciplinară minimă de observaţie scrisă, prevăzută de art. 41 lit. a) din aceeaşi Lege.
În atare situaţie, se constată că au fost greşit anulate cele două hotărâri întocmite de către autoritatea recurentă, acte care se dovedesc a fi fost legal întocmite, prin aplicarea corectă a dispoziţiilor legale şi regulamentare referitoare la obligaţiile notarului public şi printr-o justă apreciere asupra activităţii notariale desfăşurate de intimatul - reclamant cu prilejul autentificării contractului de vânzare - cumpărare din 10 iulie 2009.
În consecinţă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004, se impunea a fi respinsă acţiunea în anulare formulată de către intimatul - reclamant şi a fi menţinute cele două acte administrative deduse judecăţii.
3. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
Pentru considerentele arătate, în baza prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite prezentul recurs şi va modifica sentinţa pronunţată de instanţa de fond, în sensul că, va respinge ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul S.T.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România împotriva sentinţei civile nr. 459/2011 din 15 septembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică hotărârea atacată în sensul că respinge ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul S.T.D.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3566/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3587/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
