ICCJ. Decizia nr. 3609/2012. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Fond



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3609/2012

Dosar nr. 2102/1/2012

Şedinţa publică de la 19 septembrie 2012

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1006 din 14 februarie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de pârâta SC C.A.O. SA împotriva sentinţei nr. 1948 din 05 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 16203/63/2011, în contradictoriu cu intimatul - reclamant D.I. şi a modificat sentinţa recurată în sensul că a respins acţiunea.

Împotriva acestei decizii Dinulescu Ioan a formulat cerere de revizuire.

Înalta Curte, sesizată cu soluţionarea cererii de revizuire, constată faptul că, înainte de termenul de judecată stabilit pentru soluţionarea cauzei la data de 19 septembrie 2012, intimatul-reclamant D.I. a transmis la dosarul cauzei, prin fax, la data de 17 august 2012, o cerere de renunţare la judecata revizuirii formulate în prezenta cauză (fila nr. 12 din dosar).

Manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecata cererii, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al revizuentului, care nu este supus cenzurii Înaltei Curţi, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.

În raport de dispoziţiile art. 246 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă”, având în vedere şi dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de cererea de renunţare la judecata cererii de revizuire formulate în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea la judecata cererii de revizuire formulată de D.I. împotriva deciziei nr. 1006 din 14 februarie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 septembrie 2012.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3609/2012. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Fond