ICCJ. Decizia nr. 3684/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3684/2012
Dosar nr. 4656/2010
Şedinţa publică de la 21 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul R.M., constatarea calităţii pârâtului de colaborator al Securităţii.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 1525 din 28 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de către reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi, în consecinţă, a constatat calitatea pârâtului R.M. de colaborator al Securităţii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din cuprinsul Notei de Constatare nr. D1/1/1880 din 23 iunie 2009 şi din înscrisurile ataşate cererii de chemare în judecată, rezultă că pârâtul R.M. a fost recrutat la data de 06 septembrie 1971 de către Direcţia a IU, sub numele conspirativ "R.", în special pentru încadrarea informativă a diplomaţilor de la ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, dar "a fost dirijat şi spre unii angajaţi din mediul sanitar care vin în contact cu cetăţeni străini, precum şi pentru încadrarea persoanelor urmărite din com. Bălăceanu, judeţul Buzău". La aceeaşi dată a semnat olograf angajamentul redactat de ofiţerul recrutor.
Analizând înscrisurile depuse în cauză, Curtea a apreciat ca fiind întrunită cerinţa calităţii prevăzute de lege a informaţiei, aceea de a denunţa atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi, în acelaşi timp, de a viza, chiar acceptând în mod indirect, îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. A arătat că latura volitivă a acţiunii de furnizare a informaţiilor este întrunită prin aceea că pârâtul putea şi trebuia să-şi dea seama că, aducând la cunoştinţa Securităţii intenţiile de emigrare ale persoanelor respective, posibilitatea ca acestea să intre în vizorul organelor de represiune era ridicat, chiar dacă partea nu ar fi urmărit efectiv acest rezultat prin informaţia furnizată.
A mai arătat Curtea că legea nu impune ca îngrădirea unui drept fundamental să se şi producă efectiv, ci numai să existe pericolul ca această împrejurare să se producă şi că, deşi există doar câteva activităţi de furnizare de informaţii atingând cerinţa prevăzută de O.U.G. nr. 24/2004, prin această furnizare de informaţii s-a făcut posibilă îngrădirea dreptului la viaţa privată prevăzut de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul R.M., invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac recurentul-pârât a susţinut că prima instanţă a interpretat în mod eronat dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 apreciind ca fiind întrunită cerinţa calităţii prevăzute de legea informaţiei, aceea de a denunţa atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi în acelaşi timp, de a viza, chiar acceptând într-un mod nevoit indirect îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului", deoarece dispoziţiile legale sunt de strictă interpretare şi nu pot fi extrapolate la alte aspecte ale laturii subiective a faptelor prevăzute de textul de lege. Astfel, considerând că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege chiar şi atunci când îngrădirea libertăţilor este acceptată într-un mod nevoit (indirect), prima instanţă a interpretat în mod eronat textul de lege.
Prima instanţă a apreciat că pârâtul putea şi trebuia să-şi dea seama de pericolul generat de faptele sale, însă în mod eronat a considerat că această atitudine se încadrează în dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Consideră că informaţiile furnizate nu pot fi încadrate în prevederile art. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, neputând justifica constatarea calităţii sale de colaborator al Securităţii.
Informaţiile nu au avut ca scop îngrădirea drepturilor şi libertăţilor persoanelor respective, neexistând niciun fel de dovadă cu privire la o asemenea intenţie a pârâtului. Informaţiile nu au avut niciun fel de consecinţe, neexistând niciun fel de dovadă cu privire la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor persoanelor în cauză.
Arată că informaţiile pe care le-a furnizat sunt de fapt afirmaţii incidentale făcute în contexte mai largi şi în cadrul unor activităţi ce aveau cu totul alt scop, nicidecum cel al îngrădirii drepturilor şi libertăţilor persoanelor respective.
Recurentul-pârât a depus concluzii scrise prin care sunt reluate toate apărările formulate prin întâmpinarea înregistrată la 24 noiembrie 2010 în dosarul de fond.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, prima instanţă interpretând şi aplicând corect prevederile O.U.G. nr. 24/2008 în raport cu baza factuală rezultată din probele cauzei.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect constatarea calităţii recurentului-pârât R.M. de colaborator al Securităţii.
Recurentul-pârât prin cererea adresată C.N.S.A.S. a solicitat verificarea propriei persoane, în calitate de deţinător al titlului de luptător pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989, precizând în mod expres că a fost colaborator al vechii securităţi şi nu-şi aminteşte să fi participat la acţiuni de poliţie politică.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. b) din acest act normativ, prin colaborator al Securităţii se înţelege "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Curtea de apel, pentru considerentele expuse la pct. 1.2 din prezenta decizie, a reţinut că sunt îndeplinite cele trei condiţii referitoare la:
1) furnizarea de informaţii, indiferent sub ce formă;
2) calitatea informaţiilor, de a viza activităţi sau atitudini potrivnice regimului, şi
3) efectele informaţiilor, de a fi apte să conducă la îngrădirea dreptului şi libertăţilor fundamentale ale omului, aşa încât a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.
Contrar susţinerilor recurentului-pârât, prima instanţă, în mod corect, analizând înscrisurile depuse la dosar prin prisma tuturor condiţiilor prevăzute de textul legal menţionat, a considerat că informaţiile furnizate de acesta denunţau atitudini sau activităţi potrivnice regimului comunist şi vizau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, mai precis dreptul la viaţa privată.
Aşa cum a susţinut reprezentantul intimatului, denunţarea unei persoane care vrea să emigreze, profitând de deplasarea în străinătate, era considerată atitudine ostilă regimului comunist, denunţătorul fiind conştient de riscurile la care îl supunea pe cel denunţat în momentul în care oferea detalii despre planurile de plecare şi alte persoane care cunoşteau aceste planuri.
În ceea ce priveşte calitatea informaţiilor, se constată că acestea vizau atitudini potrivnice regimului comunist în condiţiile în care persoana denunţată intenţiona să emigreze, folosind un prilej legal de plecare din ţară.
Este adevărat că cele mai multe informaţii date de recurentul-pârât se referea la diferite aspecte şi nu întrunesc cerinţele legii, sau privesc activitatea de contraspionaj aşa cum s-a menţionat în motivul de recurs, însă acesta a furnizat şi informaţii care denunţau acţiuni şi activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist şi care vizau îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Astfel informaţia furnizată privind posibilitatea de emigrare a persoanelor vizate în materialul informativ din 5 mai 1974 sau cel privind pe dr. N.C.P., "viza încălcarea unor drepturi fundamentale" fiind aptă prin ea însăşi să conducă cel puţin la încălcarea dreptului la viaţă privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile civile şi politice şi de art. 12 de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, prin aceea că regimul politic comunist era tentat să caute şi să obţină noi informaţii despre persoana vizată, fără acordul acesteia, iar pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii este suficient, în accepţiunea legii, ca denunţul să creeze numai o stare de pericol pentru cel denunţat, iar în speţă această condiţie este îndeplinită.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei atacate, potrivit art. 3041 C. proc. civ., sau art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de R.M. împotriva Sentinţei civile nr. 1525 din 28 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 3441/2012. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3707/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
