ICCJ. Decizia nr. 3724/2012. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3724/2012
Dosar nr. 1079/33/2011
Şedinţa publică de la 25 septembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ formulată la data de 09 august 2011 de reclamantul I.I.V. în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Ministerul Administraţiei şi Internelor a solicitat în principal anularea Dispoziţiei nr. 1409 din 21 martie 2011 a Inspectorului General al Poliţiei Române, privind sancţionarea disciplinară a reclamantului cu "trecerea într-o funcţie inferioară până cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut" respectiv funcţia de ofiţer specialist 1, în temeiul art. 57 lit. b), 58 lit. c), 59, 60 şi 61 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 12 al (1) lit. b), 15 lit. b) şi 17 lit. d), din O.M.A.I. nr. 400/2004, privind regimul disciplinar al personalului din MAI, a raportului de cercetare prealabilă nr. S/256.736 din 16 decembrie 2010 şi încheierea Consiliului de Disciplină nr. 99.246 din 178 martie 2011 şi pe cale de consecinţă repunerea în funcţia deţinută anterior emiterii ordinului, cu drepturile băneşti aferente, plus obligarea entităţii juridice emitente la plata diferenţei de salariu de la data aplicării sancţiunii până la date repunerii pe funcţie, în subsidiar înlocuirea sancţiunii disciplinare cu una mai puţin aspră, proporţională cu gravitatea faptei şi cu gradul de vinovăţie aplicată în conformitate cu principiile proporţionalităţii şi aplicării graduale a sancţiunilor prevăzute de art. 39 lit. e) din O.M.A.I. nr. 400/2004 şi art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, şi obligarea entităţii să-şi modifice actul atacat.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că nu se face vinovat de săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa.
Pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor a formulat întâmpinare la acţiunea formulată de reclamantul I.I.V., prin care a solicitat, în principal, respingerea cererii formulate ca urmare a admiterii excepţiei procesuale pasive, nefiind emitentul dispoziţiei de sancţionare, iar în subsidiar, respingerea ca nefondată a cererii.
Pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române (I.G.P.R.) a formulat întâmpinare la acţiunea formulată de reclamantul I.I.V., prin care a solicitat respingerea cererii formulate, pentru aceleaşi motive invocate de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Prin Sentinţa nr. 676 din 17 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul I.I.V., s-a anulat Ordinul nr. II/2549 din 15 aprilie 2011, emis de M.A.I. şi în consecinţă a modificat Dispoziţia nr. 1409 din 21 martie 2011 emisă de I.G.P.R., în sensul că a înlocuit sancţiunea aplicată, de trecere a reclamantului într-o funcţie inferioară, până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut cu sancţiunea diminuării drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită cu 10% pe o perioadă de 3 luni şi a obligat pârâtele să plătească reclamantului diferenţele de drepturi salariale cuvenite ca urmare a înlocuirii sancţiunii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut în esenţă următoarele:
Cu privire la excepţia invocată
Prin Dispoziţia Inspectorului General al Poliţiei Române nr. 1409 din 21 martie 2011, reclamantul I.I.V., care până la acea dată ocupase funcţia de şef al Poliţiei Mun. Bistriţa, a fost sancţionat disciplinar cu "trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut".
Împotriva acestei dispoziţii, reclamantul a formulat contestaţie, care a fost respinsă prin Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 11/2549 din 15 aprilie 2011.
Acest ordin a fost atacat prin prezenta cerere, astfel încât, fiind emitentul actului administrativ contestat, pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor nu se poate reţine excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Pe fondul cauzei, Curtea a constatat următoarele:
Reclamantul a fost sancţionat disciplinar cu "trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut", pentru săvârşirea abaterii disciplinare de "neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege".
Curtea a constatat însă, că reclamantul avea obligaţia întocmirii planului propriu de măsuri în baza dispoziţiilor art. 18 din Concepţia Unitară a IGPR 44597 din 27 martie 2006, care a fost elaborată după 1 an de la întocmirea planului de care se prevalează reclamantul.
Prin urmare, indiferent dacă neîntocmirea acestui plan a avut sau nu repercusiuni asupra bunului mers al activităţilor desfăşurate, Curtea a reţinut că reclamantul se face vinovat de săvârşirea faptei reţinute la pct. 1 din dispoziţia atacată.
La pct. 2 din dispoziţie, s-a reţinut că reclamantul nu s-a implicat în organizarea şi eficientizarea activităţilor de primire, înregistrare, intervenţie şi soluţionare a evenimentelor sesizate prin SNUAU 112, în sensul că nu a urmărit corespunzător modul în care este pusă în aplicare dispoziţia sa, înregistrată cu nr. 43/2008.
Deşi în anul 2009 au fost semnalate disfuncţii pe această linie, acestea au persistat şi în anul 2010, fapt ce a permis ca la nivelul Poliţiei mun. Bistriţa, în perioada iunie - august 2010, din cele 165 de apeluri de urgenţă verificate, în care sunt sesizate/semnalate fapte de natură penală, să se constate că în 30 de cazuri lucrătorii care s-au deplasat la faţa locului nu au clarificat, din punct de vedere procedural, situaţia de fapt, nu au întocmit acte premergătoare şi nici nu au aplicat sancţiuni contravenţionale.
S-a mai reţinut că în alte 26 de cazuri, membrii echipei operative din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale care s-au deplasat la faţa locului, au audiat formal persoanele în cauză şi ca urmare a celor declarate de acestea, respectiv că nu depun plângere pentru infracţiunea de distrugere, au omis să clarifice, în unele situaţii, dacă există urme de forţare a uşii de acces, de răvăşire a lucrurilor sau dacă li s-au sustras bunuri, deşi în unele dintre fişele de intervenţie se precizează că părţile vătămate declară verbal că li s-au sustras bunuri, astfel că şeful Biroului de Investigaţii Criminale şi adjunctul şefului Poliţiei mun. Bistriţa au avizat fişele de intervenţie şi nu au propus/dispus măsuri de înregistrare sau alte sarcini specifice, fiind de acord cu uşurinţă cu motivaţia invocată.
Cu privire la această faptă, Curtea a reţinut că este reală susţinerea pârâţilor în sensul că, potrivit art. 28 alin. (2) din Dispoziţia Inspectoratului General al Poliţiei Române nr. 207 din 10 aprilie 2006 pentru punerea în aplicare a Concepţiei Unitare privind modul de acţiune al efectivelor de poliţie pentru preluarea şi rezolvarea evenimentelor semnalate prin Sistemul Naţional pentru apeluri de urgenţă şefii unităţilor teritoriale sunt direct răspunzători de modul de pregătire a efectivelor de poliţie privind preluarea şi transmiterea evenimentelor, precum şi de modul în care se realizează intervenţia efectivelor de poliţie pentru soluţionarea acestora, dar tocmai în realizarea acestei atribuţii reclamantul a emis dispoziţii prin care a delegat activităţile respective în sarcina ofiţerilor cu funcţii de conducere care s-au aflat în subordinea sa, respectiv cms. Şef C.D. şi cms. Şef R.I. Deşi pârâţii susţin că reclamantul nu ar fi putut să delege aceste atribuţii, nu indică niciun text de lege care să conducă la această concluzie.
Mai mult decât atât, Curtea a apreciat că ar fi şi practic imposibil ca o singură persoană să poată verifica efectiv modul de soluţionare a sesizărilor semnalate prin Serviciul 112, astfel încât delegarea atribuţiilor de verificare a respectării dispoziţiilor legale în acest sens reprezintă tocmai îndeplinirea obligaţiei de serviciu ce decurge din art. 28 alin. (2) din Dispoziţia Inspectoratului General al Poliţiei Române nr. 207 din 10 aprilie 2006.
Prin urmare, Curtea a apreciat că fapta descrisă la pct. 2 din dispoziţia atacată nu poate fi reţinută în sarcina reclamantului, fiind nefondată.
S-a mai reţinut la pct. 3 din dispoziţie că reclamantul a vizat cu uşurinţă în 7 cazuri din totalul celor identificate fişele de intervenţie, fără a dispune măsuri de clarificare a situaţiei din punct de vedere procedural, nerespectându-se art. 28 alin. (2) din Dispoziţia Inspectoratului General al Poliţiei Române nr. 207 din 10 aprilie 2006.
În acest context, Curtea a constatat că nu are relevanţă faptul că reclamantul a avut convingerea că nu existau probleme cu privire la aceste fişe, în condiţiile în care erau vizate de ofiţerii care aveau obligaţia verificării modului de soluţionare a sesizărilor formulate prin Serviciul 112, atâta timp cât, prin vizarea acestor fişe, se presupune că se face o nouă verificare a lor.
În consecinţă, Curtea a apreciat că reclamantul se face vinovat de săvârşirea acestei fapte, apărările formulate nefiind de natură să îl exonereze de răspundere.
Curtea a mai constatat că însuşi Consiliul de disciplină desemnat cu efectuarea cercetării disciplinare a consemnat, în raportul de cercetare prealabilă, că deficienţa constatată la pct. 4 se confirmă doar în parte, datorită faptului că, deşi au fost executate un număr mare de acţiuni la nivelul Poliţiei Mun. Bistriţa iar reclamantul a avut o atitudine combativă, acestea nu au avut eficienţa scontată şi nu şi-au atins întotdeauna scopul.
Prin urmare, Curtea a mai constatat că însuşi Consiliul de Disciplină desemnat cu efectuarea cercetării prealabile a reţinut că reclamantul s-a implicat efectiv în limitarea activităţii infracţionale, iar faptul că aceste activităţi nu au avut tot timpul efectul scontat nu poate conduce la concluzia încălcării, de către reclamant, a atribuţiilor prevăzute la cap. D din fişa postului.
Prin urmare, Curtea a apreciat că reclamantul nu se face vinovat de săvârşirea faptei descrise la pct. 4.
Curtea a constatat că singurele fapte care pot fi reţinute în sarcina reclamantului sunt cele descrise la pct. 1 şi 3 din dispoziţia atacată, referitoare la neîntocmirea planului propriu de măsuri şi la vizarea, superficială, a celor 7 fişe de intervenţie.
Or, raportat la faptele săvârşite de reclamant şi confirmate de probatoriul administrat în cauză şi la gravitatea redusă a acestora, Curtea a apreciat că sancţiunea aplicată prin Dispoziţia nr. 1409 din 21 martie 2011 a Inspectorului General al Poliţiei Române este disproporţionată, mai ales în condiţiile în care însuşi Consiliul de Disciplină a reţinut activitatea anterioară meritorie a reclamantului.
Prin urmare, Curtea a constatat că dispoziţia contestată este nelegală sub aspectul sancţiunii aplicate, sancţiune care nu respectă principiul proporţionalităţii şi care nu este în niciun fel justificată de niciunul dintre pârâţi.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Cluj au declarat recurs Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Ministerul Administraţiei şi Internelor.
În motivarea recursurilor formulate, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 3041C. proc. civ. ambii recurenţi au susţinut în esenţă că, în mod greşit instanţa de fond a reţinut apărările formulate de intimatul-reclamant cu privire la abaterile reţinute la pct. 2 şi 4 din actul administrativ contestat şi a admis în parte contestaţia acestuia cu privire la sancţionarea disciplinară aplicată.
Recurentul-pârât Ministerul Administraţiei şi Internelor a invocat prin recursul formulat şi încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, susţinând în acest sens că prin modificarea sancţiunii disciplinare aplicate intimatului, instanţa şi-a depăşit atribuţiile întrucât dreptul de a cenzura actele administrative emise de autorităţi nu echivalează cu dreptul de a înlocui dispoziţiile de sancţionare din cuprinsul actelor administrative contestate.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţate de instanţa de fond.
Examinând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile formulate în cauză sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În fapt, intimatul-reclamant a contestat Dispoziţia nr. 1409 din 21 martie 2011 a Inspectoratului General al Poliţiei Române prin care a fost sancţionat disciplinar cu "trecerea într-o funcţie inferioară până la cele mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut", respectiv funcţia de ofiţer specialist 1, în temeiul art. 57 lit. b), art. 58 lit. c1), art. 59, art. 60 şi art. 61 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, Ordinul ministrului nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului M.A.I. şi Ordinul ministrului nr. 600/2005.
S-a reţinut prin dispoziţia de sancţionare că abaterea săvârşită de intimat constă în neglijenţa manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege.
Contestaţia împotriva acestei dispoziţii a fost respinsă prin Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 11/2549 din 15 aprilie 2011.
Verificând legalitatea actelor administrative atacate, în baza probatoriului administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut că intimatul-reclamant nu se face vinovat de săvârşirea faptelor prevăzute la pct. 2 şi pct. 4 din decizia de sancţionare şi în consecinţă a apreciat că aceasta este nelegală sub aspectul sancţiunii aplicate, nefiind respectat principiul proporţionalităţii motiv pentru care a anulat actele contestate, procedând la înlocuirea sancţiunii aplicate cu o sancţiune mai uşoară, respectiv diminuarea drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită cu 10% pe o perioadă de 3 luni.
Criticile recurentului-pârât Ministerul Administraţiei şi Internelor vizând greşita soluţionare de către instanţa de fond a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive sunt nefondate şi urmează a fi înlăturate având în vedere faptul că acesta este emitentul ordinului prin care a fost respinsă contestaţia formulată de intimatul-reclamant ordin care a fost atacat prin contestaţia formulată.
În ceea ce priveşte criticile recurenţilor pe fondul cauzei, potrivit cărora instanţa de fond a apreciat în mod eronat că nu pot fi reţinute în sarcina reclamantului faptele descrise la pct. 2 şi 4 din dispoziţia atacată, instanţa de control judiciar le apreciază ca fiind nefondate.
În ceea ce priveşte pct. 2 al dispoziţiei de sancţionare prin care s-a reţinut neimplicarea în organizarea şi eficientizarea activităţilor de primire, înregistrare, intervenţie şi soluţionare a evenimentelor sesizate prin SNUAU 112 în sensul că nu a urmărit corespunzător modul în care este pusă în aplicare dispoziţia sa nr. 43/2009, se constată că instanţa de fond a apreciat corect prin sentinţa criticată că fapta respectivă nu poate fi reţinută în sarcina reclamantului, din probatoriul administrat în cauză rezultând că intimatul-reclamant şi-a îndeplinit atribuţiile specifice de conducere şi manageriale a emis dispoziţii prin care a responsabilizat adjuncţii şi şefii birourilor de siguranţă publică şi investigaţii criminale de a verifica activitatea persoanelor din subordine, în ceea ce priveşte sesizările primite prin SNUAU 112 cât şi soluţionarea legală a acestora.
Astfel fiind, instanţa de control judiciar constată că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa atacată că reclamantul nu se face vinovat cu privire la săvârşirea faptei reţinute la pct. 2 din dispoziţia de sancţionare.
În ceea ce priveşte pct. 4 din dispoziţia de sancţionare prin care s-a reţinut faptul că dispozitivul de siguranţă publică organizat nu a avut eficienţa scontată în sensul că fenomenul infracţional stradal a cunoscut un trend ascendent atât în mediul urban cât şi în cel rural, reţinându-se încălcarea dispoziţiilor cap. D din fişa postului, criticile recurenţilor-pârâţi cu privire la aprecierea eronată a instanţei de fond, în ceea ce priveşte această abatere, nu pot fi primite.
Astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză respectiv din raportul de cercetare prealabilă, intimatul-reclamant a întreprins o multitudine de activităţi, întocmirea de materiale preventive ca şi analize tactice lunare, acţiuni menite să prevină şi să limiteze creşterea infracţionalităţii stradale pe raza municipiului Bistriţa, ceea ce nu poate conduce la concluzia că acesta şi-a încălcat atribuţiile prevăzute la cap. D din fişa postului.
În ceea ce priveşte criticile recurentului-pârât Ministerul Administraţiei şi Internelor referitoare la dispozitivul sentinţei atacate, prin care s-a dispus înlocuirea sancţiunii aplicate, în sensul că prin aceasta s-a produs o încălcare a principiului separaţiilor puterii în stat, Înalta Curte urmează a le respinge ca fiind nefondate, instanţa de fond pronunţându-se în baza competenţelor legale.
De altfel însăşi dispoziţiile legale invocate de recurent respectiv Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului prevăd competenţa instanţei de contencios de a soluţiona contestaţiile cu privire la sancţiunile disciplinare aplicate, iar instanţa este abilitată de lege să dispună atât anularea cât şi modificarea sancţiunii aplicate, respectiv a ordinului ori a dispoziţiei de sancţionare.
Verificând legalitatea actelor de sancţionare contestate, instanţa de fond a apreciat şi reţinut în mod corect în baza probatoriului administrat în cauză, că intimatul-reclamant nu este răspunzător pentru toate faptele reţinute prin actul de sancţionare şi în consecinţă a apreciat în conformitate cu competenţele sale legale, că în aplicarea sancţiunii disciplinare nu a fost respectat principiul proporţionalităţii, şi al aplicării graduale a sancţiunilor prevăzute de dispoziţiile art. 39 lit. e) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 şi art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 şi a dispus înlocuirea sancţiunii aplicate cu una mai uşoară, în raport cu gravitatea faptelor reţinute şi cu gradul de vinovăţie al intimatului-reclamant, ceea ce nu poate fi apreciat ca fiind o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea pronunţată în cauză este legală şi temeinică, nefiind incident niciunul din motivele de casare sau modificare a acesteia şi în consecinţă în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ va respinge recursurile formulate, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva Sentinţei nr. 676 din 17 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 3719/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 3725/2012. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
