ICCJ. Decizia nr. 3687/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi conform O.U.G. nr. 214/1999( calitatea de luptator în rezistenţa anticomunistă). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3687/2012
Dosar nr. 248/36/2011
Şedinţa publică de la 21 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 220/CA din 6 iulie 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea formulată de către reclamanta B.C.D. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei - Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a solicitat instanţei de contencios administrativ să dispună anularea Deciziei nr. 2626 din 08 noiembrie 2007, prin care s-a respins cererea sa de constatare a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă ca fiind tardiv introdusă, cerând, totodată, să fie repusă în termenul prevăzut de O.U.G. nr. 214/1999.
Curtea a apreciat, în esenţă, că faptul că termenul prevăzut de lege pentru depunerea cererii de constatare a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă a fost depăşit de reclamantă pentru că în acea perioadă se afla într-o localitate izolată din Delta Dunării, fără a avea acces la mijloace de comunicare, fiind astfel în imposibilitate de a cunoaşte despre existenţa unui act normativ, nu reprezintă o împrejurare mai presus de voinţa părţilor în sensul art. 103 alin. (1) C. proc. civ.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal reclamanta B.C.D., solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, s-a susţinut că instanţa de fond reţine motive contradictorii, şi anume, pe de o parte, că art. 103 C. proc. civ. nu se poate aplica unui act normativ special, iar, pe de altă parte, că motivele concrete nu se încadrează în ipoteza textului legal menţionat.
Recurenta a mai susţinut că dispoziţiile art. 103 sunt aplicabile procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999 şi că greşit s-a refuzat repunerea sa în termen.
3. Soluţia instanţei de recurs
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi urmează a-l respinge, pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt conturată în prezenta speţă, procedând în consecinţă la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale incidente.
O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, adoptată în decembrie 1999, stabileşte persoanele care pot obţine recunoaşterea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, condiţiile în care poate fi obţinută această recunoaştere, precum şi drepturile de care pot beneficia persoanele având această calitate.
Pentru a beneficia însă de dispoziţiile acestei legi, persoanele îndreptăţite sau, după decesul acestora, soţul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv aveau obligaţia, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1), de a depune cerere de recunoaştere a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă până la data de 31 decembrie 2003.
Acest termen a fost prorogat, prin Legea nr. 173/2006 de modificare şi completare a O.U.G. nr. 214/1999, până la data de 27 noiembrie 2006.
Reclamanta-recurentă a formulat cerere de solicitare a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă pentru sine însăşi la data de 3 octombrie 2007.
Prin Decizia nr. 2626 din 8 noiembrie 2007, Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă a respins cererea recurentei ca tardiv introdusă.
Analizând legalitatea acestei decizii, instanţa de fond a examinat incidenţa dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ. în privinţa termenului de formulare a cererii de recunoaştere a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă şi a concluzionat că nu poate fi reţinută existenţa unei împrejurări mai presus de voinţa reclamantei, de natură a o împiedica pe aceasta în formularea cererii în termenul legal.
Nu pot fi, deci, reţinute criticile recurentei subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., privind contradictorialitatea motivării instanţei de fond.
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut că în mod greşit s-a refuzat repunerea sa în termen, în condiţiile în care împrejurarea că s-ar fi aflat într-o localitate izolată din Delta Dunării, fără a avea acces la mijloace de comunicare şi fiind astfel în imposibilitate de a cunoaşte despre existenţa unui act normativ se constituie în situaţia prevăzută de dispoziţiile art. 103 alin. (1) din C. proc. civ.
Critica este nefondată.
Pe de o parte, în practica judiciară s-a reţinut constant că prin sintagma „împrejurare mai presus de voinţa ei”, legiuitorul a înţeles să reglementeze acele situaţii, de natură obiectivă, care au condus la o imposibilitate de exercitare a dreptului în termenul prevăzut, asimilabile forţei majore, care nu putea fi prevăzută şi nici depăşită de către parte.
Recurenta consideră că s-ar fi aflat într-o asemenea situaţie, însă temeiurile de fapt care de care înţelege să se prevaleze, adică necunoaşterea legii şi faptul că s-ar fi aflat într-o localitate izolată în perioada 1 ianuarie 2006 - 1 octombrie 2007, nu se pot constitui în împrejurări mai presus de voinţa sa, care s-o împiedice să îndeplinească actul în condiţiile legii.
Căci nemo censetur ignorare legem.
Pe de altă parte, este totuşi discutabil în ce măsură dispoziţiile art. 103 C. proc. civ., aplicabile, esenţialmente, actelor procesuale, sunt incidente în situaţia termenului prevăzut de O.U.G. nr. 214/1999, modificat şi completat de Legea nr. 173/2006, termen de drept substanţial.
Însă chiar dacă considerentele primei instanţe de fond ar fi criticabile sub acest aspect, soluţia acesteia, de respingere a cererii reclamantei privind repunerea în termen, este corectă, câtă vreme nici O.U.G. nr. 214/1999, modificat şi completat de Legea nr. 173/2006, nu conţine dispoziţii în acest sens.
Pentru aceste considerente, neexistând motive pentru casarea sau modificarea sentinţei de fond, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte urmează a respinge recursul formulat de către recurenta-reclamantă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de B.C.D. împotriva Sentinţei civile nr. 220/CA din 6 iulie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2385/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3686/2012. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
