ICCJ. Decizia nr. 3688/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3688/2012
Dosar nr. 1014/33/2011
Şedinţa publică de la 21 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta K.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr. 23078 din 28 iunie 2011 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la acordarea, către reclamantă, a calităţii de beneficiară a dispoziţiilor Legii nr. 189/2000, începând cu data de 29 iulie 2009.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că părinţii săi s-au refugiat în noiembrie 1941 din localitatea Săvădisla în oraşul Cluj-Napoca, ca urmare a cedării Ardealului de Nord, reclamanta născându-se în timpul refugiului.
Prin Sentinţa nr. 492 din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea reclamantei K.E. şi, în consecinţă, a anulat Hotărârea nr. 23078 din 28 iunie 2011 a Casei Judeţene de Pensii Cluj - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 şi a obligat pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj să emită o hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 şi să îi acorde drepturile prevăzute de lege pentru perioada 28 septembrie 1943 - 06 martie 1945, începând cu data de 01 august 2009.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a apreciat că soluţia adoptată de pârâtă este netemeinică, întrucât, pe de o parte, este necontestat faptul că familia T. a fost nevoită să se refugieze în cursul lunii noiembrie 1941 din Săvădisla în Cluj-Napoca, judeţul Cluj, ca urmare a cedării Ardealului de Nord în urma Dictatului de la Viena, iar pe de altă parte, reclamanta a probat că s-a născut în data de 28 septembrie 1943, în Cluj-Napoca, astfel cum rezultă din certificatul său de naştere.
Instanţa fondului a arătat că ar fi inechitabil ca reclamantei, deşi s-a născut în refugiu şi a trăit o perioadă de timp în aceleaşi condiţii ca şi părinţii săi, să nu îi fie aplicabil un tratament legal similar doar pentru motivul că nu era născută în momentul în care părinţii săi s-au refugiat. În mod cert, consecinţele persecuţiei din motive etnice suferite de părinţii săi, şi, de altfel, recunoscute de pârâtă, s-au răsfrânt şi asupra reclamantei.
Împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond în mod greşit a acordat reclamatei drepturile reparatorii, întrucât K.E. nu se încadrează în ipoteza reglementată de norma legală, întrucât nu şi-a schimbat domiciliul, fiind născută în localitatea de refugiu, din părinţi care s-au refugiat anterior naşterii sale, fără a fi suferit persecuţii din motive etnice.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu dispoziţiile legale incidente, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În esenţă, criticile recurentei-pârâte vizează acordarea beneficiului Legii nr. 189/2000 persoanelor născute în localitatea în care părinţii lor s-au refugiat în urma cedării Ardealului de Nord prin Tratatul de la Viena din 30 august 1940.
În cauză, intimata-reclamantă a făcut dovada faptului că familia sa s-a refugiat, în anul 1941, din localitatea de domiciliu, Săvădisla, în oraşul Cluj-Napoca, unde, s-a născut intimata, aspecte, de altfel, necontestate de către autoritatea pârâtă în recurs.
În mod constant, în practica Înaltei Curţi s-a reţinut că, din interpretarea teleologică a dispoziţiilor din O.G. nr. 105/1999, aşa cum a fost modificată şi aprobată prin Legea nr. 189/2000, şi a dispoziţiilor Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, rezultă că atât obiectul cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi cu caracter reparatoriu pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate din motive etnice, în mod direct şi indirect, de regimurile instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Astfel, instanţa de fond a reţinut întemeiat că persoane asupra cărora persecuţiile din motive etnice s-au răsfrânt nemijlocit sunt şi copiii născuţi în perioada în care părinţii lor au fost strămutaţi şi care au avut de suferit toate consecinţele nefavorabile ce decurg din această situaţie.
În consecinţă, în mod corect a reţinut Curtea de apel că reclamanta a făcut, prin probele administrate, dovada că părinţii săi s-au refugiat în altă localitate în anul 1941 şi că s-a născut în localitatea în care aceştia s-au refugiat, astfel că a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile ca şi părinţii săi, fiind, deci, îndreptăţită să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
A admite teza recurentei-pârâte ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între intimata-reclamantă, pe de o parte, şi părinţii săi, pe de altă parte, cu care aceasta s-a aflat în aceeaşi situaţie, în speţă cea de refugiat, suportând consecinţe nefavorabile similare datorate persecuţiilor din motive etnice.
Interpretarea pe care instanţa de fond a dat-o dispoziţiilor Legii nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, este în acord şi cu aspectele reţinute de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie beneficiază de aceleaşi drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuţie prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti”.
În consecinţă, pe baza probatoriului administrat, Curtea de apel, întemeiat şi legal, a reţinut că familia reclamantei s-a refugiat, în anul 1941, din localitatea de domiciliu, Săvădisla, în oraşul Cluj-Napoca, pentru a scăpa de persecuţiile etnice urmare a cedării Ardealului de Nord prin Tratatul de la Viena din 30 august 1940, oraş în care, la 29 august 1943, s-a născut reclamanta, care, astfel, se încadrează în prevederile art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aşa cum a fost modificată şi aprobată prin Legea nr. 189/2000, şi beneficiază de drepturile cu caracter reparatoriu prevăzute de lege pentru perioada cuprinsă între data naşterii şi data limită prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945.
Faţă de cele arătate, Curtea constată că sentinţa civilă atacată este legală şi temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva Sentinţei nr. 492 din 26 septembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3776/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2385/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
