ICCJ. Decizia nr. 3700/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3700/2012
Dosar nr. 8562/101/2011
Şedinţa publică de la 21 septembrie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna B.M., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi România - Camera de Conturi Mehedinţi, anularea Încheierii nr. 2/2011 emisă de către pârâtă.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în urma efectuării auditului financiar asupra contului de execuţie bugetară pe anul 2009 - 2012, Camera de Conturi Mehedinţi a emis Decizia nr. 25/2011, prin care s-au dispus unele măsuri şi s-au stabilit termene de realizare.
Apreciind decizia ca nelegală şi netemeinică, reclamanta a formulat contestaţie la Curtea de Conturi, contestaţie respinsă prin Încheierea nr. 2/2011.
Prin Sentinţa civilă nr. 2270 din 13 decembrie 2011, Tribunalul Mehedinţi a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de către pârâta Curtea de Conturi a României, şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că potrivit art. 228 din Hotărârea Curţii de Conturi nr. 130/2010, competenţa de soluţionare a sesizării formulate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiei aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate.
La rândul său, prin Sentinţa civilă nr. 162 din 8 martie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, procedând, din oficiu, la verificarea competenţei sale materiale, a dispus declinarea cauzei, spre competentă soluţionare, către Tribunalul Mehedinţi.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130 din 4 noiembrie 2010, care stabilesc în favoarea curţii de apel competenţa de soluţionare a sesizării formulate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, nu pot contraveni normelor de competenţă stabilite prin art. 10 din Legea nr. 554/2004, în acest sens fiind şi Decizia nr. 4522/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost admisă excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor respective din Regulament.
Arătând că actele administrative a căror anulare se solicită au fost emise de o autoritate publică locală, respectiv de Camera de Conturi Mehedinţi şi constatând că în cauză nu este prevăzută o competenţă expresă a curţii de apel, Curtea a aplicat art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004.
Prin Încheierea din 8 mai 2012, Tribunalul Mehedinţi, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, a decis, în temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 şi 22 alin. (3) C. proc. civ., înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Examinând conflictul negativ de competenţă, Curtea va constata că în speţă, în raport de obiectul litigiului şi dispoziţiile legale incidente, competenţa soluţionării cauzei aparţine Tribunalului Mehedinţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Situaţia de fapt supusă analizei instanţei de contencios administrativ în prezenta cauză, potrivit susţinerilor reclamantei şi înscrisurilor aflate la dosar, poate fi rezumată astfel:
1. În perioada 28 iunie 2011 - 5 august 2011 a fost efectuat audit financiar asupra situaţiilor financiare încheiate pe anul 2012 la Primăria Comunei B.M., în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 94/1992;
2. Auditul s-a finalizat prin Procesul-verbal de constatare înregistrat la Primăria Comunei B.M. sub nr. 3097 din 5 august 2011, iar ulterior, în baza acestui proces-verbal, Camera de Conturi Mehedinţi a emis Decizia nr. 25 din data de 31 august 2011, prin care, în urma constatării unor nereguli, s-au dispus, în sarcina Primăriei Comunei B.M., o serie de măsuri;
3. Împotriva Deciziei nr. 25 din 31 august 2011, Primăria Comunei B.M. a formulat contestaţie în data de 23 septembrie 2011, pe care a adresat-o Curţii de Conturi a României;
4. Prin Încheierea nr. 2 din 7 octombrie 2011, Curtea de Conturi a României a respins contestaţia formulată de către Primăria Comunei B.M. împotriva Deciziei nr. 25 din 31 august 2011 emisă de către Camera de Conturi Mehedinţi.
Pe de o parte, obiectul acţiunii în contencios administrativ îl reprezintă, în esenţă, actul prin care se dispun măsuri cu privire la entitatea verificată, în speţă Decizia nr. 25 din 31 august 2011 emisă de către Camera de Conturi Mehedinţi.
Aceste măsuri şi constatări se circumscriu prevederilor art. 37 raportat la art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.
În conformitate cu prevederile art. 37 „În situaţia în care, în urma verificărilor efectuate pe parcursul execuţiei bugetului la persoanele juridice prevăzute la art. 23 şi 24, rezultă fapte prin care au fost constatate prejudicii sau abateri cu caracter financiar, valorificarea constatărilor se face potrivit prevederilor art. 33”.
Art. 33 alin. (3) prevede - „În situaţiile în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entităţii publice auditate această stare de fapt, stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţie a conducerii entităţii audiate”.
Pe de altă parte, Legea nr. 94/1992 nu conţine norme derogatorii de la regulile generale de determinare a competenţei materiale a instanţelor de contencios administrativ, astfel cum sunt reglementate în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevede: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Având ca reper textul de lege precitat, rezultă că au fost stabilite două criterii pentru determinarea competenţei materiale a instanţelor de contencios administrativ: a) criteriul poziţiei în sistemul autorităţilor publice a emitentului actului; b) criteriul valoric în cauzele fiscale (500.000 RON - valoarea impozitului, taxei, contribuţiei datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat).
Cum în speţa de faţă nu se contestă acte administrative care să privească plata taxelor, impozitelor, contribuţiilor sau datoriilor vamale, rezultă că este aplicabil criteriul poziţiei în sistemul autorităţilor publice a pârâtei Camera de Conturi a judeţului Mehedinţi.
În aceste condiţii, competenţa soluţionării acţiunii reclamantei, vizând, în esenţă, anularea actelor administrative emise de Camera de Conturi a judeţului Mehedinţi, revine tribunalului, iar nu curţii de apel.
Este lipsit de relevanţă că prevederile art. 228 din Hotărârea nr. 130/2010 trimit la curtea de apel, în a cărei rază teritorială este situat sediul entităţii verificate de controlorii financiari din cadrul Curţii de Conturi, ca instanţă competentă material a soluţiona acţiunea, deoarece nu poate fi aplicată cu prioritate o regulă dintr-un act infralegislativ în detrimentul normei cu putere de lege care reglementează competenţa materială a instanţelor de contencios administrativ (art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004), în lipsa unei norme derogatorii de aceeaşi forţă juridică cu regula consacrată în Legea contenciosului administrativ.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competenţa materială de soluţionare în primă instanţă a cauzei revine Tribunalului Mehedinţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, soluţionând conflictul negativ de competenţă în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna B.M. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Mehedinţi în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 3699/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3701/2012. Contencios. Conflict de... → |
---|