ICCJ. Decizia nr. 3729/2012. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3729/2012
Dosar nr. 6393/1/2011*
Şedinţa publică de la 25 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul C.C.M. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat instanţei în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 554/2004:
- amendarea conducătorilor CCSD din cadrul ANRP;
- acordarea de despăgubiri pentru neexecutarea Deciziei nr. 3.347 din 09 iunie 2011 pronunţată în dosarul 541/35/2010;
- amendarea conducătorilor ANRP-Comisia Centrală;
- despăgubiri de 100.000 euro;
- daune cominatorii de 1.000 euro/zi de întârziere.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a făcut toate demersurile pentru rezolvarea pe cale amiabilă a dispoziţiilor cuprinse în Decizia nr. 3.347 din 09 iunie 2011, că după data de 10 iunie 2011 a depus eforturi pentru a le transmite pârâţilor obligaţia dispusă de justiţia română, dar că au trecut mai mult de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a Deciziei nr. 3.347 din 09 iunie 2011 şi aceasta nu a fost executată.
Intimata A.N.R.P a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cererii de chemare în judecată, astfel încât Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare asupra acestei excepţii.
Prin Decizia nr. 4.725 din 13 octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 16 februarie 2012.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 2.121 din 23 martie 2012 Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte cererea formulată de reclamantul C.C.M. şi a aplicat conducătorului CCSD-ANRP o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere de la data expirării termenului stabilit prin Decizia nr. 3.347 din 09 iunie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 541/35/2010 şi a respins cererea privind despăgubirile, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a constatat existenţa Deciziei nr. 3.347 din 09 iunie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 541/35/2010, rămasă neexecutată după expirarea termenelor legale prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
A reţinut instanţa că obligaţia stabilită prin această hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă nu a fost executată nici în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi nici până la data judecăţii prezentei cauze.
Curtea a conchis că era în sarcina Comisiei Centrale emiterea în favoarea reclamantului a deciziei reprezentând titlul de despăgubire aferent dosarului său în termen de maxim 6 luni de la pronunţarea deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deci conducătorul Comisiei Centrale din cadrul ANRP se face responsabil de neexecutarea acesteia.
Recursul
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
În motivarea recursului său, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a arătat în esenţă următoarele:
- Instanţa de fond a pronunţat o sentinţă netemeinică şi nelegală faţă de ANPR - referitor la competenţele acestei autorităţi în privinţa emiterii deciziei conţinând titlul de despăgubire.
- În ceea ce priveşte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se arată că a existat un viciu de procedură în ceea ce priveşte Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
- Instanţa de fond a încălcat dreptul părţilor la apărare şi implicit dreptul părţilor la un proces echitabil, conducătorul autorităţii publice nefiind citat în nume personal.
- Instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 247/2005 coroborat cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004.
Se arată astfel că potrivit art. 13 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 atribuţia de emitere a deciziilor privind titlul de despăgubire aparţine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Această Comisie este un organ colegial, cu 9 membrii, fiecare având drepturi legale.
Preşedintele Comisiei Centrale nu are competenţa de a constrânge pe ceilalţi membrii să adopte o anume decizie şi nu poate dispune individual emiterea unei decizii.
- În ceea ce priveşte executarea Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3.347 din 9 iunie 2011 - se arată că trebuie urmată procedura administrativă în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire prevăzut de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 coroborat cu prevederile O.U.G. nr. 4/2012.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 3041C. proc. civ.
În motivarea cererii sale de recurs Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a arătat în esenţă următoarele:
- În mod greşit a soluţionat instanţa de fond, excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, deoarece în procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a fost învestită cu emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
- Instanţa de fond a interpretat în mod greşit art. 13 din Legea nr. 247/200/2005 coroborat cu prevederile art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 întrucât Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are atribuţia de emitere a deciziei - titlu de despăgubire, iar art. 24 din Legea nr. 554/2004 se referă la sancţiunea amenzii aplicată numai conducătorului autorităţii publice obligate la una din prestaţiile expres prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Analizând cererile de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, precum şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt fondate pentru următoarele considerente:
Recursul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor
Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3.347 din 9 iunie 2011 s-a admis recursul reclamantei, a fost modificată în parte sentinţa atacată, în sensul că a fost obligată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită în favoarea reclamantei decizia de despăgubiri.
Această decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a fost pusă în executare de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar reclamanta intimată a introdus cerere de executare în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004.
Este fondat recursul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - întrucât în conformitate cu prevederile art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 atribuţia de emitere a deciziilor referitoare la acordarea titlului de despăgubire aparţine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin urmare, neavând ca atribuţie emiterea acestor decizii, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor prin conducătorul său nu poate fi chemat în judecată pentru nerespectarea hotărârii judecătoreşti irevocabile . Procedura de citare a fost legal îndeplinită în conformitate cu art. 85 C. proc. civ.
În consecinţă se va admite recursul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, în conformitate cu art. 304 pct. 9 se va modifica sentinţa civilă atacată în sensul că se va admite excepţia calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se va respinge acţiunea în consecinţă.
Recursul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor
Potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004:
1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
(3) Neexecutarea din motive imputabile sau nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate de instanţa de contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la data aplicării amenzii prevăzute la alin. (2), constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 2.500 RON la 10.000 RON.
Potrivit O.U.G. nr. 4 din 5 martie 2012, activitatea de emitere a titlurilor de despăgubire este suspendată pe o perioadă de 6 luni.
Apreciază Înalta Curte că incidenţa acestui din urmă act normativ este evidentă, reclamanta fiind titularul unui drept care este afectat de un termen suspensiv - şi nu se poate cere realizarea acestui drept (emiterea titlului - decizia de despăgubire) înainte de împlinirea termenului.
De altfel, perioada de suspendare a fost prelungită prin Legea nr. 117/2012 până în 15 mai 2013 şi în acest fel, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor justifică oprirea procedurilor de acordare a despăgubirilor.
Perioada în litigiu se suprapune peste perioada de suspendare a activităţii CCSD de emitere a titlurilor de despăgubire, precum şi faptul că în perioada de pasivitate a pârâtei este cuprinsă inclusiv perioada de judecată în cauză, apreciind astfel neîndeplinite condiţiile prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
S-a mai reţinut că într-o jurisprudenţa recentă, Curtea de la Strasbourg a nuanţat obligaţia statului de punere în executare în orice condiţii a unei hotărâri judecătoreşti, respectiv în cauza Fociac c. României s-a arătat că dreptul de acces la justiţie nu poate obliga un stat să dispună executarea fiecărei hotărâri cu caracter civil, indiferent care ar fi circumstanţele (Sanglier împotriva Franţei, nr. 50342/99, pct. 39, 27 mai 2003). Atunci când autorităţile sunt obligate să execute o hotărâre judecătorească şi nu fac acest lucru, respectiva inerţie angajează răspunderea statului în sfera de aplicare a art. 6 § 1 din convenţie.
Această răspundere funcţionează numai ca sancţiune a stării de inerţie, or, în litigiul de faţă, fiind suspendată prin lege activitatea pârâtului şi a autorităţii publice pe care o reprezintă de emitere a titlurilor de despăgubire, nu se poate reţine existenţa unei atitudini de pasivitate care să fie sancţionabilă.
Faţă de cele arătate mai sus, în raport de caracterul special al procedurii prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va înlătura argumentele reclamanţilor.
Temeiul legal al soluţiei pronunţate
În consecinţă, se va admite recursul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 3041C. proc. civ., se va modifica sentinţa recurată în sensul că se va respinge acţiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva Sentinţei nr. 2.121 din 23 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată în sensul că admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P. şi respinge acţiunea în consecinţă.
Respinge cererea formulată de reclamantul C.C. în contradictoriu cu C.C.S.D. ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2012.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 3725/2012. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3733/2012. Contencios. Amendă pentru... → |
|---|
