ICCJ. Decizia nr. 3851/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3851/2012
Dosar nr. 1707/2/2012
Şedinţa publică de la 2 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia instanţei de fond.
Prin Sentinţa civilă nr. 2161 din 26 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
(i) A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta M.Z., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi drept urmare, a aplicat pârâtului Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în calitate de conducător al pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 27 noiembrie 2011 şi până la data executării Sentinţei nr. 4789 din 29 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia Contencios Administrativ şi Fiscal în Dosarul nr. 671/2/2010;
(ii) A respins celelalte capete ale acţiunii ca neîntemeiate;
(iii) A respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi
(iv) A obligat pârâţii în solidar la plata către reclamantă a sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 alin. (3) şi art. 276 C. proc. civ.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanta a învestit instanţa cu o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea pârâtelor, pentru neexecutarea Sentinţei nr. 4789 din 29 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, rămasă irevocabilă, la plata daunelor materiale în cuantum total de 20.000 euro (echivalentul în RON la data plaţii) conform art. 24 alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004; la plata unei amenzi de 20% din salariul brut pe economie, pe zi de întârziere pentru intervalul cuprins între 03 august 2011 şi până la data îndeplinirii obligaţiei în privinţa emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, pentru refuzul de a pune în executare Sentinţa civilă nr. 4789 din 29 noiembrie 2010 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, la plata unor penalităţi de 1.000 RON/zi de întârziere pentru intervalul de timp menţionat sus; la plata cheltuielilor de judecată.
A reţinut instanţa de fond că prin Sentinţa nr. 4789 din 29 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantă şi, în consecinţa, a fost obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD) să desemneze un evaluator în termen de 5 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii şi să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la data definitivării raportului de evaluare.
Dispoziţiile primei instanţe cu privire la obligaţiile stabilite în sarcina pârâtei au rămas irevocabile prin Decizia nr. 4957 din 26 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal. S-a reţinut că până la data promovării prezentei acţiuni, pârâta nu a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire.
Analizând dispoziţiile incidente în cauză, dar şi titlul executoriu prezentat de reclamantă, instanţa a ajuns la concluzia că pârâta CCSD avea obligaţia de a emite decizia privind titlul de despăgubire, urmare a întocmirii raportului de evaluare ataşat în fotocopie la dosarul cauzei, însă, în mod nejustificat nu şi-a îndeplinit această obligaţie stabilită prin hotărâre irevocabilă, deşi a expirat termenul de 30 zile de la data pronunţării deciziei de soluţionare a recursului, respectiv de la data de 26 octombrie 2011.
Susţinerea pârâtei, în sensul că este vorba despre o culpă comună, iar nu numai în privinţa preşedintelui acestei comisii, a fost înlăturată de instanţă, faţă de dispoziţiile clare ale art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 la care face trimitere art. 25 alin. (1) din acelaşi act normativ.
În opinia instanţei, faptul că această comisie nu a funcţionat din lipsa cvorumului, deşi pârâtul Preşedintele CCSD a convocat şedinţa în vederea realizării titlului executoriu, nu are relevanţă, faţă de împrejurarea că acesta din urmă, chemat în judecată ca pârât, îndeplinea funcţia de conducere a comisiei, legiuitorul prezumând culpa acestuia în calitate de conducător al pârâtei CCSD, care figurează în titlul executoriu.
Pe de altă parte, instanţa a stabilit că pârâtul amendat are la dispoziţie calea procesuală prevăzută de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 554/2004 (respectiv, conducătorul autorităţii publice se poate îndrepta cu acţiune împotriva celor vinovaţi de neexecutarea hotărârii, potrivit dreptului comun, iar în cazul în care cei vinovaţi sunt funcţionari publici se vor aplica reglementările speciale).
Raportat la considerentele reţinute, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către pârâta CCSD cu privire la preşedintele acesteia.
Asupra capătului de cerere privind obligarea pârâţilor la plata unor daune materiale în sumă de 20.000 euro, constând în echivalentul sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor de care a fost lipsită reclamanta, instanţa a reţinut că acesta este neîntemeiat, faţă de lipsa probelor din care să rezulte valoarea prejudiciului pretins a fi fost suferit prin refuzul emiterii deciziei privind titlul de despăgubire, precum şi raportat la caracterul exigibil al prejudiciului, având în vedere că potrivit procedurii prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, reclamanta are un drept de opţiune cu privire la despăgubirile solicitate, respectiv plata în numerar sau prin emiterea unui titlu de conversie de către ANRP, astfel încât la acest moment procesual nu se poate stabili cuantumul prejudiciului pretins.
Asupra cererii privind plata unor penalităţi de 1.000 RON/pentru fiecare zi de întârziere, instanţa de fond a constatat, de asemenea, că este neîntemeiată având în vedere, pe de o parte, considerentele reţinute în privinţa capătului de cerere privind despăgubirile materiale, iar pe de altă parte împrejurarea că dispoziţiile art. 24 - 25 din Legea nr. 554/2004 nu prevăd posibilitatea obligării debitorului sau a conducătorului autorităţii pârâte la plata unor astfel de penalităţi către reclamant ori către statul român, cu excepţia solicitării privind aplicarea unei amenzi în cuantumul prevăzut de art. 24 alin. (2) din acelaşi act normativ.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., instanţa a dispus obligarea celor doi pârâţi în solidar (faţă de culpa comună a acestora privind refuzul nejustificat de a pune întocmai în executare titlul executoriu al reclamantei, conform celor anterior precizate) la plata către reclamantă a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat, în parte, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., faţă de complexitatea redusă a pricinii, precum şi raportat la de soluţia asupra capetelor de cerere respinse în mod proporţional acestor cheltuieli dovedite conform facturii fiscale ataşată în fotocopie.
2. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD).
Invocând ca temei legal al căii de atac promovate prevederile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ., recurenta a criticat hotărârea instanţei de fond sub următoarele aspecte:
- instanţa de fond a interpretat în mod greşit prevederile art. 13 din Legea nr. 247/2005, coroborate cu art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care atribuţia de emitere a deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire aparţine Comisiei ce funcţionează ca organism colegial, alcătuit din 9 membri, fiecare având drepturi egale în cadrul acesteia;
- preşedintele comisiei nu are competenţa de a constrânge pe ceilalţi membrii să adopte o anume decizie, după cum nu poate nici dispune individual în acest sens, astfel că, în cel mai rău caz, s-ar putea aplica sancţiunea amenzii comisiei în întregul său şi nu doar preşedintelui;
- nu se poate reţine în cauză refuzul nejustificat al preşedintelui CCSD de executare a Sentinţei civile nr. 4789 din 29 noiembrie 2010 întrucât a convocat şedinţe de lucru şi a dispus introducerea dosarului pe ordinea de zi, lipsa cvorumului nefiindu-i imputabilă;
- în fine, s-a mai arătat că de la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4 din 13 martie 2012, emiterea titlurilor de despăgubire a fost legal suspendată, astfel că nici din această perspectivă culpa autorităţii nu poate fi reţinută, neîntemeiată fiind, drept urmare, şi obligarea la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, incluzând art. 3041 C. proc. civ. dar şi faţă de actele şi lucrările dosarului, reţine că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a antrena modificarea soluţiei primei instanţe, în sensul solicitat de recurentă, în considerarea celor în continuare arătate.
Reclamanta-intimată a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere având ca obiect, conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, aplicarea unei amenzi de 20% din salariul brut pe economie, preşedintelui CCSD pentru intervalul cuprins între 3 august 2011 şi până la data îndeplinirii obligaţiei în privinţa emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire conform Sentinţei civile nr. 4789 din 29 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, irevocabilă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal nr. 4957 din 26 octombrie 2011, ca şi acordarea unor daune materiale în sumă de 20.000 Euro.
Prima instanţă a admis, în parte, cererea reclamantei şi pentru considerentele expuse în rezumat mai sus, a aplicat preşedintelui CCSD o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, începând cu 27 noiembrie 2011 şi până la executarea Sentinţei nr. 4789 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Reţinând argumentele expuse de judecătorul fondului şi faţă de conţinutul normei legale incidente, Înalta Curte arată că nu pot fi primite criticile recurentei.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 24 alin (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:
„(1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se va face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere”.
În temeiul acestor prevederi legale preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor era obligat ca, până la data de 27 noiembrie 2011, potrivit dispozitivului sentinţei sus-indicate, să ia toate măsurile pentru emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire având ca obiect acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, urmare a evaluării efectuate în condiţiile art. 15 alin. (5) şi (6) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru imobilul în litigiu”.
Necontestat, acest fapt nu s-a realizat, aşa încât soluţia primei instanţe, de amendare a preşedintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, este legală.
În plus, este de remarcat că dincolo de aspecte pur formale ce ţin de organizarea instituţională, recurenta nu a invocat nici un element concret de natură a anihila inerţia în soluţionarea cauzei reclamantei, în termenele prescrise în hotărârea judecătorească a cărei punere în executare se impunea a fi realizată.
Cu referire la caracterul colegial al procedurii de adoptare a deciziilor, invocat de recurentă, Înalta Curte reafirmă, în acord cu alte soluţii jurisprudenţiale anterioare (e.g. Decizia nr. 425 din 27 ianuarie 2012) că împrejurarea potrivit cu care CCSD funcţionează ca un organism colegial, conform art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar voturile membrilor sunt egale, nu poate fi invocată ca un argument pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti în termenul legal, conducătorului autorităţii revenindu-i în mod evident obligaţii legale de organizare şi coordonare a activităţii de aşa manieră încât respectarea termenelor fixate prin lege şi prin hotărâri judecătoreşti să fie asigurată.
Nici argumentul invocat, cu referire la adoptarea O.U.G. nr. 4/2012 nu este de natură a antrena modificarea soluţiei adoptate, ce formează obiectul prezentului recurs.
Desigur, fără a contrazice conţinutul normei redat de recurentă că şi efectul suspensiv stipulat, Înalta Curte reţine că în prezenta cauză dispoziţiile acesteia nu pot fi invocate cu efect retroactiv, autoritatea recurentă fiind deja în întârziere în executarea hotărârii prin trecerea termenului de 30 zile prevăzut şi de art. 24 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.
În fine, nici criticile referitoare la obligarea la plata cheltuielilor de judecată nu sunt întemeiate câtă vreme prima instanţă a realizat, în opinia Înaltei Curţi, o corectă şi pertinent motivată aplicare a prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., raportat şi la admiterea în parte a acţiunii reclamantei-intimate.
Faţă de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge aşadar ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 2161 din 26 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3860/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3796/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
