ICCJ. Decizia nr. 3860/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3860/2012
Dosar nr. 5444/1/2010*
Şedinţa de la 2 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 18 iunie 2010, reclamantul B.V.P. a chemat în judecată pe pârâtul Parlamentul României solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să oblige pârâtul să treacă pe ordinea de zi a Parlamentului a unui punct referitor direct la rezultatele Referendumului din data de 22 noiembrie 2009.
În motivare, reclamantul a arătat că prin Referendumul ţinut simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, pe data de 22 noiembrie 2009, la care s-au prezentat, conform datelor Biroului Electoral Central, 50.4% din electoratul cu drept de vot - ceea ce a făcut posibilă validarea acestui plebiscit - la întrebarea nr. 2 privind acordul sau dezacordul faţă de „reducerea de la 471 la maximum 300 de parlamentari”, rezultatul Referendumului validat oficial de Curtea Constituţională a fost într-o proporţie covârşitoare, de aproape 90% (respectiv 88,84%) în favoarea reducerii la maximum 300 a numărului de parlamentari.
Reclamantul a susţinut că, deşi au trecut aproape 7 luni de la validarea rezultatelor referendumului, pârâtul nu a efectuat nici un demers în sensul respectării voinţei cetăţenilor de a reduce la 300 numărul parlamentarilor, nefiind suficientă constituirea unei Comisii pentru revizuirea Constituţiei.
Conchide reclamantul că, la o citire corectă a Constituţiei, a legilor adiacente şi mai ales a Legii alegerilor parlamentare pentru Camera Deputaţilor şi Senat, voinţa poporului precede voinţa Parlamentului, solicitând obligarea pârâtului, ca într-un termen rezonabil de maxim 30 de zile, să se pună pe ordinea de zi, atât a Camerei Deputaţilor cât şi a Senatului, punctul privitor la traducerea în viaţă, eventual chiar fără modificarea Constituţiei, a voinţei poporului exprimată în proporţie de 88,84% la întrebarea nr. 2 din Referendumul din 22 noiembrie 2009.
Mai arată că întrebările nr. 1 şi nr. 2 din referendum trebuie disjunse din punct de vedere formal, datorită faptului că întrebarea nr. 1 privind trecerea la un Parlament Unicameral implică obligatoriu revizuirea Constituţiei, în timp ce întrebarea nr. 2 nu necesită revizuirea Constituţiei.
Pârâtul Parlamentul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a solicitat respingerea acţiunii, ca inadmisibilă, faţă de prevederile Legii nr. 554/2004.
În motivare, s-a arătat că nu poate fi reţinută conformitatea obiectului acţiunii cu exigenţele Legii contenciosului administrativ, având în vedere că prin cererea sa, reclamantul solicită concursul instanţei de contencios administrativ în scopul obligării autorităţii legiuitoare la declanşarea unei proceduri legislative.
Prin Decizia nr. 552 din 01 februarie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, având în vedere calitatea de autoritate publică centrală a pârâtului, reţinând incidenţa art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 3 C. proc. civ., şi a înaintat cauza spre competenţă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Prin Sentinţa nr. 5987 din 18 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul B.V.P., în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României, ca inadmisibilă.
Analizând cauza sub aspectul admisibilităţii ei, Curtea de apel a reţinut că cererea de obligare a Parlamentului la înscrierea pe ordinea de zi a unui punct în vederea dezbaterilor nu poate fi primită, deoarece excede competenţei generale a instanţelor judecătoreşti, în virtutea prevederilor constituţionale care consacră principiul separării puterilor în stat, enunţat în cuprinsul art. 1 alin. (4) din Constituţie.
A mai reţinut Curtea că procedurile parlamentare pentru elaborarea şi adoptarea legilor sunt supuse unui regim juridic de drept constituţional, nefiind cenzurabile de instanţele judecătoreşti, astfel că cererea reclamantului este inadmisibilă.
În termen legal, recurentul-reclamant a promovat recurs împotriva hotărârii primei instanţe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a-şi încadra în drept motivele de recurs.
În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut că hotărârea atacată reprezintă o sfidare juridică la adresa a 8 milioane de votanţi valizi motiv pentru care consideră soluţia instanţei nelegală, nepertinentă şi neconcludentă pe fond.
În opinia sa, cererea de chemare în judecată nu vizează o derogare de la principiul separării puterilor în stat, deoarece nu obligă în niciun fel Parlamentul să facă ceva împotriva voinţei sale, aşa încât nu se poate susţine că excede competenţei instanţelor judecătoreşti.
Consideră că instanţele judecătoreşti pot obliga, formal, Parlamentul României să dezbată, succint măcar, într-un for legislativ dacă este oportun sau nu să se transpună în viaţă ceea ce a votat electoratul.
Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, susţinând în esenţă aceleaşi argumente privind inadmisibilitatea demersului procesual al recurentului-reclamant.
Înalta Curte examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ. dar şi faţă de apărările intimatului Parlamentul României reţine că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să impună fie casarea, fie modificarea hotărârii pronunţate de prima instanţă.
Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect obligarea Parlamentului României la trecerea pe ordinea de zi a unui punct privind aplicarea voinţei poporului exprimat prin rezultatele Referendumului din data de 22 noiembrie 2009, în termen de maxim 30 de zile, în temeiul art. 2 din Constituţie şi art. 1077 C. civ.
În raport de natura litigiului dedus judecăţii, instanţa de fond a stabilit în mod judicios că demersul reclamantului excede competenţei generale a instanţelor judecătoreşti, în virtutea prevederilor constituţionale care consacră principiul separării puterilor în stat, enunţat în cuprinsul art. 1 alin. (4) din Constituţie, acţiunea în contencios administrativ fiind inadmisibilă.
Concluzia se impune deoarece solicitarea recurentului reclamant vizează, în realitate, intervenţia instanţei judecătoreşti în activitatea legislativului reglementată de legiuitor în cuprinsul Constituţiei, ceea ce este inadmisibil, în condiţiile în care, procedurile parlamentare pentru elaborarea şi adoptarea legilor sunt supuse unui regim juridic de drept constituţional, nefiind cenzurabile de instanţele judecătoreşti.
În virtutea principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie şi a prevederilor art. 61 alin. (1), numai Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală.
Instanţele judecătoreşti nu au o asemenea competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective.
În consecinţă, toate considerentele expuse converg către concluzia că, în raport cu dispoziţiile legale incidente în cauză, soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii reclamantului, pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, motiv pentru care urmează a fi înlăturate toate criticile formulate de recurentul-reclamant.
Faţă de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge aşadar ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B.V.P. împotriva Sentinţei nr. 5987 din 18 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3891/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3851/2012. Contencios → |
|---|
