ICCJ. Decizia nr. 3939/2012. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3939/2012
Dosar nr. 10351/1/2010
Şedinţa publică de la 4 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Constată că prin acţiunea înregistrată la instanţă, legal timbrată, reclamanta SC „T. 99" SRL Satu Mare a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. Bucureşti, solicitând să se dispună anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de Inspecţia Fiscală nr. 533 din 16 iulie 2009, respectiv a Raportului de inspecţie fiscală nr. 65524 din 15 iulie 2009 prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii de plată suplimentare de 1.482.222 RON.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că împotriva actelor administrative mai sus arătate a formulat Contestaţia nr. 74511 din 17 august 2009 la care nici până în prezent nu a primit răspuns. A mai arătat că Raportul de inspecţie fiscală nr. 65524 din 15 iulie 2009 cuprinde analiza raporturilor sale comerciale cu mai multe societăţi române şi străine, stabilindu-se de organul de control că s-au înregistrat pe cheltuieli sume din contracte de prestări servicii şi s-a dedus TVA aferent unor facturi pentru care nu s-au prezentat documente justificative de recepţie. Consideră concluziile raportului nelegale şi netemeinice, fiind rezultatul unei interpretări lapidare şi greşit. Majoritatea activităţilor de prestări servicii care fac obiectul acestor constatări, sunt servicii de consultanţă, management.
În ceea ce priveşte impozitul pe profit, concluziile sunt identice pentru toate societăţile analizate, respectiv încălcarea disp. H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal. Din simpla lecturare a art. 48 din H.G. nr. 44/2004 se poate observa că documentele prin care se justifică prestarea efectivă a serviciilor nu sunt limitativ prevăzute şi mai ales nu sunt prevăzute în mod cumulativ, rezultă deci că, în funcţie de specificul activităţii prestate de către prestator pentru justificarea prestării efective a serviciului, este suficientă existenţa oricărui document dintre cele enumerate în textul de lege. Exprimarea folosită de legiuitor „orice alte materiale corespunzătoare" trebuie coroborată în mod direct cu alin. (2) din pct. 48 din H.G. 44/2004, care impune raportarea cheltuielilor la „specificul activităţilor prestate".
Mai arată că în nici una din situaţii nu s-a constatat că furnizorii reclamantei nu ar exista ca şi persoane juridice. Organul de control a uitat să constate că societatea reclamantă a facturat la rândul ei diverse produse, lucrări şi servicii către terţi beneficiari, care constituindu-se în venituri şi T.V.A. colectat, au reprezentat importante venituri pentru bugetul statului.
Referitor la impozitul pe veniturile realizate de nerezidenţi, arată că organul de control a înscris constatări preconcepute, deoarece nu a ţinut cont de disp. pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a art. 115 alin. (1) lit. e) - i) din Legea nr. 571/2003 reprodus în forma prev. de pct. l al secţiunii D a art. l din Hotărârea nr. 84 din 3 februarie 2005, potrivit căreia „Veniturile obţinute din România din prestări servicii de management sau de consultanţă în orice domeniu, care nu sunt efectuate în România, sau veniturile care sunt cheltuieli atribuite unui sediu permanent din România al unui nerezident sunt impozabile potrivit titlului V atunci când nu sunt încheiate convenţii de evitare a dublei impuneri între România şi statul de rezidenţă al beneficiarului de venit sau când beneficiarul de venit nu prezintă documentul care atestă rezidenţa sa fiscală". Între România şi Ungaria există convenţie de evitare a dublei impuneri, iar reprezentantul legal al contribuabilului a explicat în limba maghiară acest fapt echipei de control şi a prezentat şi certificate de rezidenţă fiscală a prestatorilor din Ungaria, Slovacia.
A mai menţionat reclamanta că, aşa cum se observă din conţinutul raportului începând cu pct. 4 până la pct. 14, toate obligaţiile bugetare verificate au fost constatate ca fiind corect stabilite şi achitate bugetului de stat, echipa de control limitându-se în a interpreta eronat dispoziţiile legale în ce priveşte impozitul pe profit, TVA şi impozitul pe veniturile nerezidenţilor.
La termenul din 15 martie 2010 reclamanta a formulat o precizare de acţiune solicitând să se dispună anularea Deciziei 50 din 9 februarie 2010 privind suspendarea contestaţiei formulată de SC T. 99 SRL Satu Mare înregistrată la A.N.A.F. sub nr. 908252 din 4 septembrie 2009 şi obligării pârâtului la continuarea soluţionării contestaţiei.
În motivarea precizării de acţiune, reclamanta a arătat că a formulat acţiunea ca urmare a nesoluţionării în termen legal a contestaţiei, cu puţin înainte de expirarea termenului de 6 luni prev. de art. 2 din Legea nr. 554/2004. După ultimul termen de judecată din 15 februarie 2010 i s-a comunicat Decizia nr. 50 din 9 februarie 2010 de soluţionare a contestaţiei, emisă mult după expirarea termenului de 45 de zile, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei în conformitate cu disp. art. 214 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu motivarea că organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă, că sesizarea a fost înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare la data de 30 iulie 2009.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Finanţelor Publice A.N.A.F. Bucureşti a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin Sentinţa civilă nr. 283/CA-P.I. din 25 octombrie 2010, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta SC „T. 99" SRL împotriva pârâtului Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F.
A anulat Decizia nr. 50 din 9 februarie 2010 emisă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. privind soluţionarea contestaţiei formulată de reclamanta SC T. SRL, înregistrată la A.N.A.F. sub nr. 908252 din 4 septembrie 2009 şi a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. la soluţionarea contestaţiei pe fond.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Decizia nr. 50 din 9 februarie 2010 emisă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de reclamanta SC T. 99 SRL Satu Mare împotriva Deciziei de impunere 533 din 16 iulie 2009 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 65524 din 15 iulie 2009 referitoare la obligaţiile de plată suplimentare în cuantum de 1.482.222 RON.
Temeiul de drept în baza căruia s-a pronunţat decizia menţionată mai sus îl constituie prev. art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în conformitate cu care:
„(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:
a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă .."
În speţă, organul de soluţionare a contestaţiei a reţinut că societatea reclamantă nu a prezentat nici un fel de acte sau documente justificative, respectiv devize, situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, înregistrând în contabilitate facturile emise de SC T.&L. SRL, SC R.C. SRL, SC T.C. SRL, I.J.P. SRL, SC TVD T. SRL, SC P.G. SRL, SC B.C. SRL, C.B. BT, N. KFT, C.T.C. KFT SC G. 99 SRO, S.P. KFT şi O.N.L. fără să fie individualizate felul prestărilor, preţul unitar sau valoarea, fără date exacte privind utilajele folosite. Organele de inspecţie fiscală au mai constatat că societăţile comerciale cu care colaborează reclamanta nu au depus declaraţii de impozite şi taxe, contribuţii, deconturi de TVA, bilanţuri contabile, sunt declarate inactive, nu figurează la sediul declarat şi nu au personal angajat. Urmare a celor constatate s-au stabilit în sarcina SC T. 99 SRL Satu Mare obligaţii fiscale în cuantum de 1.482.222 RON reprezentând : 586.205 RON - impozit pe profit, 250.144 RON - majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 321.345 RON - TVA, 113.194 RON - majorări aferente TVA, 141.771 RON - impozit pe veniturile obţinute de nerezidenţi şi 69.563 RON - majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile obţinute de nerezidenţi.
Prin Adresa 699 din 30 iulie 2009 emisă de DGFP Satu Mare Activitatea de Inspecţie Fiscală, Sesizarea penală nr. 69819 din 30 iulie 2009 privind cele constatate în Raportul de inspecţie fiscală nr. 65524 din 15 iulie 2009 în baza căruia s-a emis Decizia de impunere 533 din 16 iulie 2009 a fost înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, conf. art. 108 din O.G. nr. 92/2003 republicată, în vederea constatării existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni.
Organul fiscal a reţinut că între stabilirea obligaţiilor fiscale de natura TVA, impozitului pe venit şi a impozitului pe profit stabilite în sarcina SC „T. 99" SRL Satu Mare şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite, există o strânsă legătură de interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei în procedură administrativă.
În raport de această situaţie de fapt Curtea de Apel Oradea a constatat că decizia organului fiscal de suspendare a soluţionării contestaţiei formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere şi raportului de inspecţie fiscală, a avut la bază Sesizarea penală nr. 69819 din 30 iulie 2009 înaintată de Ministerul Finanţelor Publice A.N.A.F. la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare la data de 30 iulie 2009, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.
Prin adresa înregistrată la instanţă la 18 octombrie 2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare a comunicat instanţei că Sesizarea penală nr. 69819 din 30 iulie 2009 înregistrată sub nr. 3196/P/2009 privind pe SC T. 99 SRL Satu Mare, T.Z., M.E., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală se află în curs de cercetare la I.P.J. Satu Mare - SIF.
S-a reţinut astfel că, în decurs de aproximativ 14 luni cercetarea penală nu a fost finalizată, iar această ineficientă a instituţiilor statului nu poate atrage sancţionarea societăţii reclamante cu obligarea acesteia la plata debitului şi accesoriilor, ci impune verificarea legalităţii şi oportunităţii stabilirii acestora prin soluţionarea contestaţiei pe fond.
În consecinţă, din analiza textului art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 republicată, prima instanţă a apreciat că suspendarea nu este o obligaţie, ci o dispoziţie facultativă pentru organul fiscal competent.
În final a mai constatat instanţa de fond ca Raportul de inspecţie fiscală este unul complex, cuprinzând constatări multiple, însă doar pentru unele aspecte s-a făcut sesizare penală, pentru celelalte aspecte reţinute şi contestate punctual, organul fiscal avea posibilitatea ca în baza datelor existente să soluţioneze contestaţia, întrucât faţă de acestea nu este vreo sesizare penală, fiind exclusă, astfel, ab initio posibilitatea soluţionării pozitive a constatărilor care nu fac obiectul sesizării penale, soluţia suspendării soluţionării contestaţiei având la bază analiza lapidară a contestaţiei, aceasta fiind făcută doar la nivel formal.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:
- hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). În mod greşit instanţa de fond a reţinut că nefinalizarea cercetării penale în aproximativ 14 luni nu poate atrage sancţionarea societăţii reclamante cu obligarea acesteia la plata debitului. În fapt, organele de inspecţie fiscală au constatat că intimata-reclamantă nu a prezentat nici un fel de acte sau documente justificative, respectiv devize, înregistrând facturi fără să fie individualizate felul prestărilor, preţul unitar sau valoarea DGFP a judeţului Satu Mare considerând necesar ca parchetul să verifice caracterul infracţional al faptelor sesizate, fiind aplicabile prevederile art. 214 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003;
- organele administrative nu se pot pronunţa pe fondul cauzei înainte de a se finaliza soluţionarea laturii penale, având în vedere principiul de drept „penalul ţine în loc civilul”.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, în mod corect instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 214 alin. (1) lit. a din O.G. nr. 92/2003 republicată, sesizarea organelor penale nu atrage, în orice condiţii, suspendarea soluţionării contestaţiei, ci numai în condiţiile unei decizii temeinic motivate. În speţă, Decizia nr. 50 din 9 februarie 2010 nu cuprinde o motivare convingătoare privind indiciile săvârşirii unei infracţiuni, ci o simplă enumerare a unor nereguli fiscale.
Mai mult, pe parcursul soluţionării prezentei cauze, la data de 13 decembrie 2010 a fost emisă Rezoluţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare privind neînceperea urmăririi penale faţă de numitul T.Z., în raport cu faptele sesizate de Garda Financiară Satu Mare, fapt ce confirmă, o dată în plus, netemeinicia deciziei de suspendare a soluţionării contestaţiei reclamantei.
În ceea ce priveşte principiul de drept invocat de recurent, potrivit căruia „penalul ţine în loc civilul”, acesta nu este incident în cauză, deoarece existenţa unei sesizări penale nu poate fi asimilată cu existenţa unui proces penal, în sensul codului de procedură penală.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei nr. 283/CA-PI din 25 octombrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3951/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3932/2012. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
