ICCJ. Decizia nr. 3878/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3878/2012
Dosar nr. 621/59/2010
Şedinţa publică de la 3 octombrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 1 iunie 2010, reclamantul M.D.A. a chemat în judecată Ministerul Justiţiei, solicitând anularea ordinului din 29 martie 2010 precum şi suspendarea executării aceluiaşi act administrativ.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că prin ordinul atacat s-a dispus încetarea calităţii sale de executor judecătoresc, urmare a pensionării pentru limită de vârstă.
S-a arătat că ordinul a fost emis cu încălcarea prevederilor Legii nr. 188/2000 şi a Legii nr. 19/2000 şi cu nerespectarea dispoziţiilor art. 15, art. 16, art. 20, art. 41, art. 53 şi art. 148 din Constituţie.
La data de 22 iunie 2010, reclamantul şi-a precizat acţiunea în sensul chemării în judecată şi a Ministrului Justiţiei , în calitate de emitent al actului administrativ contestat.
Prin sentinţa civilă nr. 75 din 30 ianuarie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamantul a desfăşurat activitatea de executor judecătoresc atât înainte, cât şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 188/2000, prin care activitatea executorilor judecătoreşti a fost reorganizată în cadrul unor birouri specializate.
Instanţa a constatat că în aplicarea art. 63 din Legea nr. 188/2000, reclamantul a fost numit începând cu data de 4 aprilie 2001 ca executor judecătoresc în circumscripţia Judecătoriei Timişoara, iar ulterior, la cererea sa, a beneficiat de la 10 mai 2001 de pensie anticipată, transformată în pensie pentru munca depusă şi limită de vârstă începând cu 8 august 2001, continuându-şi şi activitatea în cadrul biroului înfiinţat potrivit noii legi.
S-a reţinut în cuprinsul sentinţei că ordinul atacat a fost emis cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/2000, dispoziţii criticate pentru neconstituţionalitate dar constatate a fi conforme Constituţiei prin Decizia nr. 1307 din 4 octombrie 2011 a Curţii Constituţionale.
Prin sentinţa civilă nr. 115 din 20 februarie 2012 a aceleiaşi instanţe s-a respins cererea reclamantului de completare a hotărârii, cu motivarea că soluţia de respingere a acţiunii priveşte ambele petite, atât anularea ordinului, cât şi suspendarea executării actului, iar în considerente s-au arătat argumentele pentru care a fost respinsă cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva sentinţei nr. 75 din 30 ianuarie 2012, a declarat recurs reclamantul M.D.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamantul a învederat că instanţa nu a ţinut cont de faptul că pensionarea intervenită în anii 2001 şi respectiv 2002 a avut ca bază legală prevederile Legii nr. 19/2000, drepturile fiind stabilite pentru activitatea prestată anterior datei de 4 aprilie 2001 când a început exercitarea activităţii independente de executor judecătoresc, conform Legii nr. 188/2000.
S-a arătat de asemenea că ordinul atacat a fost emis la cererea Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti fără a exista o solicitare a reclamantului de încetare a activităţii, astfel încât nu este îndeplinită una din cerinţele impuse de art. 22 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/2000, fiind încălcate şi dispoziţiile art. 47 din Regulamentul de aplicare a actului normativ susmenţionat, conform cărora încetarea calităţii de executor judecătoresc se dispune la data pensionării şi nu după o perioadă de peste 9 ani.
Reclamantul a mai invocat şi discriminarea sa pe criterii de vârstă, precum şi încălcarea dreptului său, ca liber profesionist, de a cumula calitatea de pensionar cu cea de executor judecătoresc.
În cauză, reclamantul a formulat recurs şi împotriva sentinţei nr. 115 din 20 februarie 2012, arătând că instanţa a omis să se pronunţe asupra suspendării, executării ordinului până la rămânerea irevocabilă a hotărârii, măsură de natură a produce biroului său un prejudiciu grav şi iminent.
Analizând cauza în raport de motivele invocate şi de art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse.
Astfel, potrivit art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/2000, republicată în anul 2011, calitatea de executor judecătoresc încetează prin pensionare sau în cazul constatării incapacităţii de muncă, în condiţiile legii, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 23 alin. (2) din lege, încetarea acestei calităţi se constată sau se dispune, după caz, de ministrul justiţiei, la solicitarea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti sau din oficiu.
Aşadar, legea privind executorii judecătoreşti, a căror activitate este coordonată şi controlată de Ministerul Justiţiei prevede expres intervenirea pensionării ca un caz de încetare a calităţii celui învestit să îndeplinească un serviciu public, nefiind necesară existenţa unei cereri a celui vizat şi nici nefiind reglementat în lege sau în regulament dreptul executorului judecătoresc de a-şi continua activitatea şi după pensionare.
Ordinul atacat a fost astfel emis cu respectarea dispoziţiilor art. 22 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din lege, neavând relevanţă împrejurarea că pensionarea a intervenit în 2001, fapt ce nu a fost cunoscut de autoritatea publică emitentă decât în anul 2010.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect inexistenţa discriminării pe criteriul vârstei de pensionare, norma legală privind încetarea calităţii aplicându-se în mod egal executorilor judecătoreşti care se pensionează, fără a se institui vreo discriminare.
Nici critica privind nerespectarea dreptului la cumulul pensiei cu veniturile obţinute în calitate de executor judecătoresc nu poate fi primită, dispoziţiile legale în vigoare permiţând cumulul, însă cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de actul normativ pentru exercitarea profesiei.
Referitor la sentinţa nr. 115/2012, soluţia instanţei, de respingere a cererii de completare a dispozitivului este corectă, cât timp prin hotărârea din 30 ianuarie 2012 instanţa s-a pronunţat asupra tuturor petitelor, motivând inclusiv asupra îndeplinirii condiţiilor pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursurile formulate de reclamant, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de M.D.A. împotriva sentinţei nr. 75 din 30 ianuarie 2010 şi a sentinţei nr. 115 din 20 februarie 2012 ale Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4004/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 4241/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
