ICCJ. Decizia nr. 4004/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Anulare acte administrativ cu caracter normativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4004/2012
Dosar nr. 3972/108/2011
Şedinţa publică de la 9 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 2 noiembrie 2011 a Tribunalului Arad, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost sesizată Curtea de Apel Timişoara cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1.025/2006 astfel cum a fost modificată şi completată prin H.G. nr. 1.682/2008.
S-a apreciat că de actul administrativ contestat în procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004 depinde soluţionarea pe fond a litigiului prin care reclamanta Ş.L.M. a solicitat anularea Deciziei nr. 1294661988667 din 10 ianuarie 2011 precum şi Decizia nr. 5.052 din 05 iulie 2011 emise de Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Arad şi obligarea acestei pârâte la emiterea unei decizii prin care să-i recunoască reclamantei dreptul la acordarea retroactivă a indemnizaţiei pentru creşterea copilului pe perioada 27 august 2010 - 05 mai 2011, cu dobânda legală aferentă.
Odată cu acţiunea de fond, reclamanta a invocat şi nelegalitatea art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1.025/2006 modificată prin H.G. nr. 1.682/2008, precizând că prin această dispoziţie se creează un vădit caracter discriminatoriu între copii născuţi la o diferenţă de 2 ani sau mai mare, situaţie în care se primesc ambele indemnizaţii integral pe câte 2 ani şi copii născuţi la o diferenţă mai mică de timp situaţie în care cel de-al doilea copil este luat în evidenţă nu de la naştere ci de la o dată ulterioară.
Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 201 din 19 martie 2012 a respins excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1.025/2006 modificate şi completate prin H.G. nr. 1.682/2008.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că în cauză dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1.025/2006 sunt în deplină concordanţă cu prevederile art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 148/2005 prevederi ce nu au fost declarate neconstituţionale în condiţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, astfel încât acestea rămân în vigoare şi sunt pe deplin aplicabile în cauză, motiv pentru care instanţa reţine că excepţia de nelegalitate invocată este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Ş.L.M., criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului formulat, recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, în sensul că deşi iniţial a solicitat constatarea nelegalităţii dispoziţiilor art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1.025/2006, prin precizările ulterioare a solicitat şi constatarea nelegalităţii dispoziţiilor art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 148/2005, privitoare la acordarea unei singure indemnizaţii în situaţia în care, în cursul aceleiaşi maternităţi, se dă naştere celui de-al doilea copil.
Astfel, susţine recurenta că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra nelegalităţii acestor dispoziţii iar pe de altă parte nelegalitatea dispoziţiilor invocate nu a fost analizată în raport de prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cât şi a dispoziţiilor art. 8 din H.G. nr. 1.025/2006 şi art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 148/2005.
Intimaţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale cât şi Guvernul României au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului formulat în cauză şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, susţinând în esenţă că în mod corect s-a apreciat ca fiind legale dispoziţiile contestate, prin raportare la actele normative cu forţă superioară, în aplicarea cărora a fost adoptată H.G. nr. 1.025/2006.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta Ş.L.M. şi cu soluţionarea căreia a fost sesizată Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, vizează prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1.025/2006 modificată şi completată prin H.G. nr. 1.682/2008 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora "În cazul în care persoana îndreptăţită, beneficiară a stimulentului lunar dau după caz a concediului şi a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului, până la împlinirea de către acesta a vârstei de 2 ani respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap, naşte în această perioadă unul sau mai mulţi copii ori i se încredinţează spre adopţie, i se încuviinţează adopţia, i se dau în plasament unul sau mai mulţi copii, ori este numit tutore se procedează după cum urmează:
a) dacă cele 12 luni prevăzute la art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă sunt acoperite în totalitate de perioada de concediu şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului, acordarea acestora se prelungeşte corespunzător până la încheierea duratei de acordare pentru cel din urmă copil conform legii, a concediului şi indemnizaţiei, la aceeaşi valoare cu indemnizaţia primită anterior naşterii celui din urmă copil".
În mod întemeiat instanţa de fond a dispus, prin hotărârea atacată, respingerea ca nefondată a excepţiei de nelegalitate invocată de reclamant.
Se constată, în primul rând, că în cadrul procedurii reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de contencios administrativ învestită cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanţa actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului.
În fapt, cu ocazia soluţionării excepţiei de nelegalitate, instanţa trebuie să verifice dacă actul administrativ sau textul atacat din actul administrativ în analiză, îndeplineşte următoarele cerinţe de legalitate:
- actul a fost adoptat sau emis de către autoritatea competentă material şi teritorial şi în limitele competenţei ce-i revine;
- conţinutul actului este conform cu conţinutul legii în baza căreia este emis şi cu actele normative cu forţă juridică superioară;
- actul corespunde scopului urmărit de legea pe care o pune în executare;
- actul a fost adoptat sau emis în forma specifică actelor administrative şi cu respectarea procedurilor şi normelor de tehnică legislativă prevăzute de lege;
- actul administrativ este actual şi oportun.
Instanţa de control judiciar constată că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa atacată faptul că dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 1.025/2006 sunt în deplină concordanţă cu cele cuprinse în O.U.G. nr. 148/2005, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv dispoziţiile art. 6 alin. (3) şi alin. (4) care stipulează că durata de acordare a concediului prevăzut la alin. (1) se prelungeşte corespunzător în cazul suprapunerii a două sau trei situaţii de natură a genera acest drept, iar în cazurile prevăzute la alin. (3) se acordă o singură indemnizaţie, în cuantumul prevăzut de ordonanţă.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că hotărârea contestată a fost adoptată de Executiv prin însuşirea proiectului iniţiat de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, iar la elaborarea acesteia au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative precum şi cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptarea Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 50/2005 (în vigoare la acea dată), proiectul actului fiind avizat de autorităţile publice interesate în aplicarea acestuia, precum şi de către Ministerul Justiţiei.
În ceea ce priveşte criticile recurentei-reclamante potrivit cărora dispoziţiile legale a căror nelegalitate a fost invocată, ar avea caracter discriminatoriu, instanţa de control judiciar le va înlătura ca fiind nefondate, întrucât atât concediul cât şi indemnizaţia de creştere a copilului sunt drepturi ale părintelui care îşi întrerupe activitatea profesională pentru a sta cu copii iar alocaţia de stat este destinată acoperirii nevoilor copilului, aceasta acordându-se fiecărui copil separat.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ş.L.M. împotriva Sentinţei civile nr. 201 din 19 martie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2012.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4007/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3878/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
