ICCJ. Decizia nr. 4211/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4211/2012
Dosar nr. 1780/2/2010
Şedinţa publică de la 18 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 5003 din 8 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul V.D. şi, în consecinţă, a constatat calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului V.D.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, în considerarea dispoziţiilor art. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii şi a calităţii pârâtului de candidat la funcţia de parlamentar în Parlamentul Europei, s-a procedat din oficiu la verificarea calităţii pârâtului de colaborator al Securităţii.
Analizând într-o manieră detaliată conţinutul notelor informative semnate de către pârât, precum şi ale rapoartelor privind activitatea desfăşurată de acesta, Curtea a apreciat că reiese în mod cert întrunirea cerinţei privind furnizarea de către pârât organelor de securitate de informaţii privind activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, în speţă, simplele legături ale cetăţenilor români cu cetăţeni străini fiind privite ca potrivnice regimului comunist şi considerate periculoase pentru securitatea acestuia.
Totodată, instanţa de fond a reţinut îndeplinirea şi a celei de-a doua condiţii, respectiv ca furnizarea de informaţii să vizeze îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Astfel, a constatat judecătorul fondului, furnizarea acestor informaţii către organele de securitate a expus persoanele în cauză unor consecinţe negative pentru ele (precum supravegherea informativă a acestora, aviz negativ la solicitarea de plecare, fie şi temporară, din ţară ş.a.), vizând îngrădirea dreptului la viaţă privată şi de familie, consacrat legislativ în epocă în art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, semnată de România la data de 14 decembrie 1955 şi în art. 17 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974.
Pe de altă parte, Curtea a apreciat că apărările pârâtului vizând motivul pentru care a acceptat să devină informator al securităţii nu sunt relevante în cauză.
Împotriva Sentinţei civile nr. 5003 din data de 8 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs în termen legal pârâtul V.D., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii formulate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
S-a învederat, prin motivele de recurs, că hotărârea recurată este nelegală şi netemeinică, întrucât prima instanţă a interpretat greşit prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Notele şi rapoartele scrise, a menţionat recurentul, nu au vizat libertatea şi îngrădirea drepturilor fundamentale ale omului, şi nu s-a probat că a avut loc, efectiv, o vătămare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor trecute în note şi în rapoarte (a dreptului de a se căsători, de a trăi liber, de a avea dreptul la viaţă privată şi de familie). Nu există, a mai relevat recurentul, niciun fel de dovadă că persoanelor evidenţiate în note le-au fost respinse cererile privitoare la plecarea din ţară, nu au primit corespondenţa, le-a fost distrusă reputaţia şi onoarea sau au fost supuse vreunei forme de presiune din partea organelor de securitate.
Notele informative, s-a subliniat, erau făcute pentru a sprijini şi combate traficul de droguri, consumul acestora, difuzarea de materiale pornografice, precum şi pentru a împiedica cetăţenii străini aflaţi la studii în România să săvârşească infracţiuni sau atentate îndreptate statului şi cetăţenilor acestuia. Analiza documentelor depuse în cauză, a mai arătat recurentul, nu poate conduce în niciun fel la concluzia că prin informaţiile furnizate Securităţii au fost încălcate prevederile art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 17 pct. 1 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, nefiind astfel întrunite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
Intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nu a depus întâmpinare.
Recursul este nefondat şi va fi respins, pentru motivele ce se vor arăta în cele ce urmează.
În mod întemeiat prima instanţă, prin sentinţa recurată, a admis acţiunea formulată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi a constatat calitatea pârâtului V.D. de colaborator al Securităţii, fiind întrunite în litigiu cerinţele prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii, cu modificările şi completările ulterioare, prin colaborator al Securităţii se înţelege "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor".
Rezultă, din definiţia de mai sus, că pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. b) fraza I din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare, se cere întrunirea a două condiţii cumulative: pe de o parte, prin informaţiile furnizate lucrătorilor securităţii să fie denunţate activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi, pe de altă parte, aceste informaţii să fi vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului (nu se are în vedere îngrădirea sau suprimarea efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, o atare exigenţă fiind prevăzută imperativ, prin art. 2 lit. a) din ordonanţă, în cazul acţiunii în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii).
În cauză, cum judicios a reţinut şi instanţa de fond (pe baza materialului probator pe care s-a întemeiat Nota de constatare nr. S DI/1/2165 din 20 iulie 2009 emisă de Direcţia Investigaţii din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii), sunt îndeplinite condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare, pentru constatarea calităţii recurentului V.D. de colaborator al Securităţii. Recurentul pârât a avut, în perioada 16 noiembrie 1987 - 9 martie 1989, calitatea de informator al organelor de securitate, cu numele conspirativ de "A.". De la data recrutării şi până la scoaterea sa din evidenţa reţelei informative, recurentul a fost folosit de organele Securităţii pentru cunoaşterea stării de spirit din rândul studenţilor străini cazaţi în Complexul studenţesc Regie şi Grozăveşti, a preocupărilor şi relaţiilor stabilite de aceştia în rândul cetăţenilor români şi străini, şi a furnizat mai multe note informative (la 16 noiembrie 1987, la 19 aprilie 1988, la 4 mai 1988) în care s-a făcut referire la întreţinerea de relaţii de către români cu cetăţeni străini precum şi la comportările şi atitudinea cetăţenilor străini aflaţi în România.
Este îndeplinită în speţă condiţia denunţării, prin informaţiile furnizate Securităţii de către recurent, a unor activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, fiind considerată potrivnică regimului comunist şi periculoasă pentru securitatea acestuia întreţinerea de relaţii cu cetăţenii străini. De asemenea, cum a precizat şi judecătorul fondului, este întrunită, în cauză, şi cerinţa ca informaţiile furnizate să fi vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fiind evident că prin conduita recurentului s-a îngrădit dreptul la viaţă privată şi de familie, proclamate şi recunoscute prin art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului semnată de România la data de 14 decembrie 1955 şi prin art. 17 pct. 1 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974.
Apărările pârâtului privitoare la raţiunile pentru care a acceptat să devină colaborator al Securităţii - pentru a sprijini şi combate traficul de droguri, consumul acestora, difuzarea de materiale pornografice, precum şi pentru a împiedica cetăţenii străini aflaţi la studii în România să săvârşească infracţiuni sau atentate îndreptate statului şi cetăţenilor acestuia - nu sunt relevante şi nu sunt de natură a duce, prin raportare la textul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, la respingerea acţiunii Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Nu poate fi considerată colaborator al Securităţii "persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată", dar pârâtul recurent nu se află în această situaţie.
Faţă de cele mai sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză şi că este temeinică şi legală hotărârea atacată, urmează a se dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de V.D. împotriva Sentinţei civile nr. 5003 din data de 8 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de V.D. împotriva Sentinţei civile nr. 5003 din 8 decembrie a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4214/2012. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 4198/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
