ICCJ. Decizia nr. 3977/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3977/2012
Dosar nr. 3063/2/2011
Şedinţa publică de la 5 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul R.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.) - A.G.V. - obligarea la emiterea actului administrativ privind despăgubirea menţionată în dispozitivul Deciziei nr. 2098/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
De asemenea, a solicitat şi obligarea pârâtului la plata unor daune morale şi materiale.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că i-au fost încălcate dreptul la petiţionare şi la proprietate, întrucât pârâtul a refuzat să răspundă la Petiţia nr. 809 din 12 ianuarie 2011 prin care a solicitat să dispună a fi despăgubit conform deciziei Înaltei Curţi, reiterând şi Petiţia nr. 7623 din 21 martie 2011.
2. Apărările formulate în cauză
Preşedintele C.N.V.M. - A.G.V., prin întâmpinare a invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, autorităţii lucrului judecat, precum şi inadmisibilităţii acţiunii.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a preşedintelui C.N.V.M., a susţinut că, atât amenda, cât şi despăgubirea pentru întârziere pot fi solicitate fie conducătorului autorităţii publice, fie persoanei obligate prin sentinţă, astfel că, în raport de aceste aspecte, a solicitat respingerea acţiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, astfel cum a fost formulată şi în raport de prevederile art. 24 din Legea contenciosului administrativ, a susţinut că cererea reclamantului este inadmisibilă, având în vedere că titlul executoriu a fost emis de o instanţă penală, respectiv Sentinţa penală nr. 423 din 20 martie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2098 din 4 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat a arătat că pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal s-au aflat mai multe cauze, în care reclamantul R.M. a solicitat, în temeiul aceluiaşi articol din legea contenciosului administrativ, amendarea Preşedintelui Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, pentru nepunerea în aplicare a Deciziei penale nr. 2098 din 4 iunie 2009.
3. Hotărârea instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 6124 din 24 octombrie 2011 a respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, autorităţii de lucru judecat şi a inadmisibilităţii acţiunii.
Totodată, a respins acţiunea formulată de reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâtul Preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond, a reţinut în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului a constatat că este neîntemeiată, sens în care a respins-o ca atare, având în vedere că reclamantul a adresat cererea de a fi despăgubit pârâtului Preşedintele C.N.V.M., astfel încât revenea acestuia obligaţia de a da un răspuns acestei cereri, existând identitate între persoana acestui pârât şi persoana împotriva căreia reclamantul s-a îndreptat cu solicitarea obligării de a fi soluţionată favorabil cererea.
Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţa a constatat că în cauzele menţionate în susţinerea acestei excepţii, cererile reclamantului întemeiate pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 nu au fost soluţionate pe fond, ci respinse ca inadmisibile. Pe de altă parte, obiectul prezentei cauze nu a fost aplicarea acestor dispoziţii, ci exclusiv analizarea refuzului pârâtului de a da curs favorabil cererii reclamantului adresată în scopul valorificării dreptului la despăgubirile stabilite prin Decizia nr. 2098/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii, instanţa a reţinut că este neîntemeiată,având în vedere că obiectul cauzei este analizarea legalităţii refuzului pârâtei de a da o soluţie favorabilă petiţiilor adresate succesiv de către reclamant.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că pârâtul a înţeles să răspundă motivat petiţiilor adresate succesiv de către reclamant, menţionând că nu poate da curs acestor solicitări, întrucât executarea acestei decizii penale a fost suspendată conform celor arătate în cuprinsul adreselor de răspuns precizate anterior.
Mai arată instanţa de fond că pârâtul a procedat conform dispoziţiilor O.G. nr. 27/2002 răspunzând acestor petiţii adresate de reclamant, în termenul prevăzut de lege, nefiind relevantă sub aspectul constatării unui exces de putere împrejurarea că răspunsurile date petiţiilor formulate de către reclamant sunt nefavorabile acestuia.
4. Recursul declarat de reclamantul R.M.
Împotriva soluţiei pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul R.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
Recurentul combate soluţia primei instanţe sub următoarele aspecte:
4.1. S-a încălcat principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, prin aceea că nu a fost „invitat” să se apere în privinţa „excepţiei netemeiniciei” acţiunii sale; de asemenea cauza s-a judecat în prezenţa reprezentantului pârâtului şi în lipsa sa.
4.2. Nu s-a soluţionat capătul de cerere privind daunele morale.
4.3. Instanţa a dat altceva decât s-a cerut întrucât şi-a motivat soluţia pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, text pe care reclamantul nu l-a invocat.
5. Apărările intimatului Preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare
Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimatul Preşedintele C.N.V.M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
După prezentarea istoricului raporturilor litigioase dintre părţi, intimatul a punctat în sensul că instanţa de judecată a calificat corect cererea formulată şi că soluţia de respingere a acesteia este legală, în raport de faptul că executarea silită a titlului de care se prevalează recurentul a fost suspendată.
Mai mult, intimatul a mai arătat că prin Încheierea pronunţată la 15 noiembrie 2011, Judecătoria Sectorului 4 a admis în parte contestaţia la executare formulată de CNVM, anulând adresele de înfiinţare a popririi emise de BEJ Asociaţii „D.G., L.G. şi M.P.”, la cererea reclamantului recurent.
Cât priveşte aspectele procedurale invocate în recurs, intimatul a susţinut că sunt lipsite de suport legal, instanţa de fond procedând în acord cu dispoziţiile art. 122 alin. (4), art. 125 alin. (2) coroborat cu art. 127, precum şi cu dispoziţiile art. 129, toate C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, după cum permit dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
După cum rezultă din prezentarea rezumativă a hotărârii primei instanţe (pct. I.3), aceasta a calificat cererea de chemare în judecată formulată de R.M. în temeiul art. 84 C. proc. civ., demers necesar în raport de maniera imprecisă în care a fost redată problema dedusă judecăţii.
S-a stabilit, astfel, că ceea ce se reclamă în concret este un prezumtiv refuz nejustificat de soluţionare a unor petiţii (nr. 809 din 12 ianuarie 2011, respectiv nr. 7623 din 21 martie 2011).
Din această perspectivă, critica enunţată la pct. I.4.3 este străină de hotărârea judecătorească examinată. Invocarea dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a făcut numai în contextul analizei excepţiei inadmisibilităţii invocate de C.N.V.M., concluzia judecătorului fondului fiind contrară celei prezentate de recurent. S-a reţinut textual că „obiectul cauzei, astfel cum acesta se desprinde din analizarea motivelor invocate în acţiunea introductivă, nu este aplicarea art. 24 din Legea nr. 554/2004”.
Cât priveşte critica recurentului că instanţa ar fi încălcat principii fundamentale ale procesului civil, respectiv principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, Înalta Curte remarcă lipsa oricărui temei legal al aspectelor invocate, circumscrise acesteia.
Instanţa de judecată nu are obligaţia legală de a „invita” pe reclamant să justifice temeinicia acţiunii sale, ci, dimpotrivă, reclamantul are obligaţia, potrivit art. 112 pct. 4 şi art. 129 alin. (1) C. proc. civ. să indice motivele de fapt şi de drept ale acţiunii sale şi, totodată, să urmărească desfăşurarea procesului şi să-şi probeze pretenţiile.
De altfel, recurentul este în eroare atunci când consideră că acţiunea sa a fost respinsă ca efect al admiterii „excepţiei de netemeinicie”, fiind evident că instanţa a examinat pricina pe fondul său, respingând-o ca efect al constatării că adresele de răspuns ale pârâtului nu pot fi circumscrise unui refuz nejustificat în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Nici susţinerea că, deşi recurentul-reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă, aceasta s-a realizat cu participarea reprezentantului - consilier juridic al C.N.V.M., nu poate avea vreo finalitate, câtă vreme dispoziţiile art. 242 alin. (2) C. proc. civ., conferă o facilitate procesuală părţii care le invocă, fără însă a institui derogări de la principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare de care beneficiază partea adversă, în cadrul unei proceduri contencioase cum este cea de faţă.
Curtea de apel, verificând conţinutul concret al celor două cereri formulate de reclamant şi al răspunsurilor comunicate de C.N.V.M. cu nr. 809 din 12 ianuarie 2011, respectiv nr. 5760 din 25 martie 2011 a concluzionat în sensul că, exprimarea explicită a voinţei de a nu emite actul de despăgubire pentru cele 3092 unităţi de fond deţinute de R.M. la FNI, nu s-a realizat cu exces de putere, în sensul definiţiei legale a conceptului de refuz nejustificat, câtă vreme procedura de executare silită a dispoziţiilor civile din Decizia penală nr. 2098/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost suspendată de către instanţa de executare, iar acest aspect nu a fost contestat de către recurent.
În fine, împrejurarea că instanţa de fond nu a mai analizat cererea de acordare a daunelor morale, critica de la pct. I.4.2., nu poate avea semnificaţia unei „omisiuni de a cerceta fondul pricinii”, dată fiind legătura de interdependenţă care există între alin. (1) şi alin. (3) ale art. 18 din Legea nr. 554/2004, fiind evident că în condiţiile în care refuzul autorităţii publice nu este nejustificat nu se pune problema acordării vreunor daune.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamantul R.M. împotriva Sentinţei nr. 6124 din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3963/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3986/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
