ICCJ. Decizia nr. 4015/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4015/2012
Dosar nr. 2088/1/2012
Şedinţa publică de la 9 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor anularea actului administrativ nr. 39142 din 5 iulie 2011, suspendarea executării Ordinului nr. 7072 din 2 august 2011, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor băneşti egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul reintegrării pe postul deţinut anterior datei la care Ordinul nr. 7072 şi-a produs efectele, obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 5000 lei şi a cheltuielilor de judecată.
În susţinerea cererii de suspendare reclamanta a arătat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind suspendarea executării unui act administrativ.
În ceea ce priveşte cazul bine justificat reclamanta a susţinut că Ordinul nr. 7072 din 2 august 2011 încalcă drepturile conferite funcţionarilor publici prin Legea nr. 188/1999.
În ceea ce priveşte prejudiciul, reclamanta a precizat că efectul imediat al acestui act administrativ îl constituie lipsirea sa de câştigul realizat sub forma de salariu şi crearea condiţiilor unei existenţe precare.
Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal prin încheierea din 16 noiembrie 2011 a admis cererea formulată de reclamantă şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 7072 din 2 august 2011 emis de vicepreşedintele Autorităţii Naţionale a Vămilor, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii ce are ca obiect anularea acestui act administrativ.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, referitor la prima condiţie, instanţa a reţinut că sunt suficiente indicii care să creeze aparenţa conturării acelor împrejurări legate de starea de fapt şi de drept prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, instanţa constată că reclamanta a făcut dovada faptului că în prezent veniturile sale s-au diminuat în mod considerabil aspect ce afectează atât posibilitatea sa de a-şi achita datoriile contractate în perioada în care îndeplinea funcţia publică de inspector vamal, cât şi de a duce o existenţă în condiţii decente.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor .
Recurenta a susţinut că instanţa de judecată a apreciat eronat starea de îndoială asupra legalităţii Ordinului nr. 7072 din 2 august 2011, deoarece a apreciat că Ordinele nr. 2406 şi 2407 din 4 iulie 2011, care au stat la baza emiterii Ordinului nr. 7072 din 2 august 2011 trebuiau publicate în M. Of. al României fără însă a analiza caracterul administrativ normativ al acestora.
Cu privire la condiţia pagubei iminente recurenta a susţinut că absenţa remuneraţiei lunare ca efect al eliberării din funcţia publică nu reprezintă o pagubă în aprecierea art. 14 din Legea nr. 554/2004, ci un efect direct al încetării raportului de muncă dintre reclamantă şi autoritatea vamală.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu motivele invocate, sentinţa pronunţată şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va admite recursul şi va modifica în tot sentinţa atacată, în sensul că va respinge cererea de suspendare formulată în cauză ca nefondată.
Înalta Curte a reţinut că actul administrativ atacat, respectiv Ordinul nr. 7072/2011, a fost emis de autoritatea pârâtă având în vedere prevederile H.G. nr. 110/2009, Legii nr. 188/1999, Ordinului nr. 2406 din 4 iulie 2001 privind aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central al Autorităţii Naţionale al Vămilor, Direcţiilor Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, Direcţiilor Judeţene şi a Municipiului Bucureşti pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, Ordinului nr. 2407 din 4 iulie 2011 privind aprobarea statului de funcţii al Autorităţii Naţionale a Vămilor – aparat central şi structuri subordonate, ordine emise de Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, avizele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publice nr. 895341 din 29 iunie 2011 şi nr. 986404 din 4 iulie 2011, preavizul nr. 39142/2011, lista funcţiilor publice vacante corespunzătoare puse la dispoziţie pentru a opta în vederea numiri în una din funcţiile publice, opţiunea d-nei C.C. pentru ocuparea funcţiei publice teritoriale de execuţie de inspector vamal grad profesional asistent în cadrul Biroului Autorizări – Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov, rezultatele finale ale examenului de testare profesională desfăşurat în perioada 18-29 iulie 2011 pentru ocuparea funcţiilor publice vacante din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor.
În aplicarea acestor dispoziţii, la data de 4 iulie 2011 au fost emise Ordinele Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2406/2011 privind aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central al Autorităţii Naţionale a Vămilor, Direcţiilor Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale şi Direcţiilor Judeţene şi a Municipiului Bucureşti şi nr. 2407/2011 privind aprobarea statelor de funcţii ale Autorităţii Naţionale a Vămilor, aparat central şi structuri subordonate.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Înalta Curte, văzând dispoziţiile legale mai sus arătate a constatat că un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care vor fi îndeplinite cumulativ cele două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În jurisprudenţa sa constantă, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/ şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.
Ori, aşa cum s-a arătat, actul administrativ atacat a fost emis ca urmare a dispoziţiilor legale referitoare la reorganizarea Autorităţii Naţionale a Vămilor, fiind emise şi comunicate preavizele acelor funcţionari publici ale căror posturi au fost supuse reorganizării.
Toate aspectele prezentate de reclamantă au fost analizate de Înalta Curte şi s-a constatat că nu există indicii de nelegalitate în emiterea actelor administrative atacate.
De asemenea, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege, rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiţie inexistentă în cazul unei diminuări salariale, care poate fi recuperată.
Înalta Curte rejudecând cererea de suspendare formulată a constatat că în aparenţă indiciile de nelegalitate ale actelor contestate nu se circumscriu dispoziţiilor prevăzute de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, nefiind de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Nici condiţia pagubei iminente nu este îndeplinită în cauză, prejudiciul material invocat de reclamantă nu există.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat şi va modifica hotărârea atacată, în sensul că va respinge cererea de suspendare formulată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale împotriva Încheierii din 16 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică hotărârea recurată în sensul că respinge cererea de suspendare ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4017/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3919/2012. Contencios. Pretentii. Recurs → |
|---|
