ICCJ. Decizia nr. 4025/2012. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4025/2012
Dosar nr. 636/57/2011
Şedinţa publică de la 9 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta H.M. în calitate de primar al Comunei General Berthelot, judeţul Hunedoara, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a Judeţului Hunedoara să se dispună anularea Încheierii nr. IV.147 din 12 aprilie 2011 şi anularea parţială a Deciziei nr. 2 din 12 ianuarie 2011, în sensul înlăturării punctelor B1, B2 şi B3 şi, totodată, să se dispună suspendarea măsurilor nr. 2, 3 şi 4 din decizie, până la soluţionarea contestaţiei.
În motivarea acţiunii, se arată că în baza Procesului-verbal de constatare nr. 1793 din 10 decembrie 2010, încheiat în urma acţiunii de audit financiar asupra contului de execuţie şi bilanţului contabil aferent anului bugetar 2009 la Primăria Comunei General Berthelot, s-au constatat abateri de la legalitate care au determinat producerea de prejudicii exemplificate în actul de control la punctele A1, B1, B2, B3 şi B4, din care reclamanta contestă ca nelegale punctele B1, B2 şi B3 referitoare la acordarea sporului de dispozitiv, plata indemnizaţiilor de şedinţă acordată consilierilor locali şi acordarea unor drepturi cu caracter social salariaţilor primăriei, având în vedere Contractul colectiv de muncă şi Acordul colectiv de muncă şi statele de plată pe luna mai şi noiembrie 2009, acte din care rezultă că nu a fost încălcată nicio prevedere legală.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 250 din 19 septembrie 2011, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă şi a dispus anularea punctului B3 din Decizia nr. 2 din 12 ianuarie 2011 emisă de Camera de Conturi Hunedoara, precum şi dispoziţia din Încheierea nr. VI 147 din 12 aprilie 2011 emisă de Curtea de Conturi, prin care s-a respins contestaţia împotriva măsurilor prevăzute la pct. 3 din Decizia nr. 2 din 12 ianuarie 2011.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că din procesul-verbal de control şi Decizia nr. 2/2011 emise de Camera de Conturi Hunedoara rezultă că pe parcursul întregului an bugetar 2009, Primăria Comunei General Berthelot a plătit în numerar tuturor salariaţilor, fără a avea prevederi legale şi fără a justifica plata din alte surse extrabugetare din Capitolul Autorităţi Publice - Titlul II - Bunuri şi Servicii, indemnizaţii şi premii, după cum urmează: 165 RON lunar pentru îmbrăcăminte, 9 RON/zi indemnizaţie pentru hrană, 50 RON/copil/lună pentru salariaţii cu copii minori, 200 RON tuturor femeilor angajate cu prilejul Zilei de 8 Martie şi câte 300 RON/salariat primă acordată cu prilejul Sărbătorilor de Paşti.
Mai mult, stabilirea unor astfel de drepturi salariale prin acordul colectiv de muncă în privinţa funcţionarilor publici încalcă prevederile art. 12 din Legea nr. 130/1966, din moment ce există o prevedere legală referitoare la ţinuta funcţionarilor şi anume art. 32 din Legea nr. 188/1999 republicată, care nu prevede acordarea unei sume de bani, ci a uniformei în mod gratuit pentru funcţionarii ce trebuie să poarte o astfel de ţinută.
Cu privire la sumele acordate pentru acoperirea unei părţi din cheltuielile de hrană, se constată de asemenea că sunt nelegale faţă de prevederile Legii nr. 142/1998, care dispune în art. 1 că salariaţii din sectorul bugetar pot primi o alocaţie individuală de hrană numai sub forma tichetelor de masă, care vor fi utilizate potrivit destinaţiei prevăzută de lege.
De asemenea, acordarea de la buget a primelor pentru salariaţii cu copii minori şi cu prilejul Zilei de 8 Martie şi a Sărbătorilor de Paşti încalcă prevederile art. 19 din O.G.nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici şi cele ale art. 11 din O.G. nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi a altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual.
În ce priveşte drepturile salariale ale primarului şi viceprimarului, art. 57 alin. (5) din Legea nr. 215/2001 prevede că primarul şi viceprimarul, persoane alese în funcţii de demnitate publică, nu pot beneficia pe lângă indemnizaţia lunară şi de alte drepturi de natură salarială chiar dacă în contractul/acordul colectiv de muncă s-a prevăzut acordarea unor sporuri sau alte drepturi suplimentare de natură salarială, prevederi ce nu pot modifica dispoziţiile legale imperative în lipsa unor noi reglementări.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o ca netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta H.M., în calitate de primar al comunei General Berthelot, judeţul Hunedoara.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetenţa materială a curţii de apel de a soluţiona în primă instanţă cauza, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi invocat de instanţă din oficiu, Înalta Curte va admite recursul, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare:
Obiectul acţiunii formulate în cauză îl constituie anularea parţială a Deciziei nr. 2/2011, în sensul înlăturării punctelor B1, B2 şi B3 intitulat „Abateri de la legalitate şi regularitate care au determinat producerea prejudiciului, emisă de Camera de Conturi a Judeţului Hunedoara şi a Încheierii nr. VI.147 din 12 aprilie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva respectivei decizii. Totodată, s-a solicitat şi suspendarea măsurilor nr. 2, 3 şi 4 din decizie până la soluţionarea contestaţiei.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din acest din urmă act normativ, actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul administrativ ce dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia”.
Rezultă, deci, din prevederile legale citate, că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării, în cazul în care se respinge sau admite, în parte, contestaţia formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Judeţeană, este însăşi această decizie, prin care se stabilesc măsuri în sarcina entităţii controlate, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi considerat ca având natura juridică a unui act administrativ, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Într-adevăr, regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ; de asemenea, potrivit art. 228 din acelaşi regulament, „competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, în condiţiile Legii contenciosului administrativ”.
Prevederile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge, însă, dispoziţiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ şi la care însuşi actul respectiv face trimitere.
Astfel, referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Cum nu sunt prevăzute „prin lege organică specială”, ci printr-un act administrativ cu forţă juridică inferioară, dispoziţiile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care rămân aplicabile în speţă, alături de cele ale art. 2 C. proc. civ.
De altfel, prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost menţinută soluţia instanţei de fond prin care s-a admis excepţia de nelegalitate şi s-a constatat nelegalitatea dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, ceea ce întăreşte argumentele expuse anterior cu privire la competenţa materială de soluţionare a unor astfel de cauze, chiar dacă soluţiile privind excepţiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părţile din litigiu.
De asemenea, în continuarea raţionamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că măsurile administrative contestate nu se încadrează în sfera litigiilor „care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora”, se va reţine că, în cauză, nu este incident criteriul valoric, ci criteriul poziţionării autorităţii emitente în sistemul administraţiei publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităţilor publice locale şi judeţene sunt în competenţa tribunalelor, iar cele privind actele autorităţilor publice centrale, în competenţa curţilor de apel.
Faţă de cele arătate, cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local, competenţa de soluţionare a cauzei revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul şi, în baza art. 312 alin. (6) din acelaşi cod, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Bihor, secţia contencios administrativ şi fiscal, în raza căruia îşi are sediul reclamanta.
Faţă de soluţia dată motivului de casare de ordine publică, analiza celorlalte motive de recurs nu se mai impune a fi făcută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de H.M. în calitate de primar al comunei General Berthelot, judeţul Hunedoara împotriva Sentinţei civile nr. 250 din 19 septembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Hunedoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2342/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4026/2012. Contencios. Litigii Curtea de... → |
|---|
