ICCJ. Decizia nr. 4017/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4017/2012
Dosar nr. 220/32/2012
Şedinţa publică de la 9 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Municipiul Piatra Neamţ prin primarul acestuia G.Ş. a chemat în judecată Direcţia Generala de Autorizare şi Plaţi Programe din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în temeiul art. 47 pct. 8 din O.U.G. nr. 66/2011 şi art. 14 din Legea nr. 554/2004, a formulat cerere de suspendare a actului administrativ unilateral - Titlul de Creanţă nr. 431 din 27 februarie 2012 emis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (denumit în continuare "MDRP") Direcţia Generală Autorizare şi Plaţi Programe (denumita în continuare "DGAPP") recepţionat de Municipiul Piatra-Neamţ sub nr. 6901 din 27 februarie 2012, anexat în OPIS-ul însoţitor cu nr. 1.
Precizează reclamantul că a contestat pe calea contestaţiei administrative actul administrativ unilateral-titlul de creanţă din 27 februarie 2012 emis de DGAPP, în termenul legal în aplicarea art. 46 şi 47 din O.U.G. nr. 66/2011, condiţie a admisibilităţii cererii reclamantei în conformitate cu prevederile art. 14 pct. 1 din Legea nr. 554/2004, anexând cu nr. 2 în opis-ul însoţitor Contestaţia din 15 martie 2012 şi dovada de trimitere/recepţie la MDRT-DGAPP.
În motivarea cererii de suspendare reclamantul a arătat:
Cu privire la condiţia existenţei pagubei iminente, a susţinut că în emiterea titlului de creanţă nu s-au respectat prevederile O.U.G. nr. 66/2011, respectiv temeiul de drept în care s-a aplicat corecţia financiară.
Astfel, potrivit art. 21 pct. 14 „înainte de aprobare, proiectul procesului verbal de constare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare se prezintă, structurii verificate, acordându-se acesteia posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere (15) Structura verificată are dreptul să prezinte în scris structurii de control punctul său de vedere. MDRP-AGAPP nu a îndeplinit însă această obligaţie, ceea ce în opinia reclamantei este cauză de nulitate a notei de constatare titlu de creanţă remis acesteia sub nr. 431 din 27 februarie 2012.
Un al motiv de suspendare a titlului de creanţă arată reclamanta, este neretroactivitatea O.U.G. nr. 66/2011.
Astfel, AGAPP instituie o corecţie financiară în aplicarea O.U.G. nr. 66/2011, situaţie în care consideră că aveam o aplicare retroactivă a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011.
Pe fondul aprecierilor pentru care s-a instituit corecţia financiară, reclamantul consideră că există erori de evaluare în analiza AGAPP.
Concluzionând, reclamanta a arătat că suspendarea executării titlului de creanţă are rolul de a permite finalizarea Proiectului de Centru Social Petricica, intrarea acestuia în funcţiune şi obţinerea răgazului necesar pentru a putea bugeta efectele acestei corecţii financiare.
Prin sentinţa civilă nr. 73 din 29 martie 2012 Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată cererea de suspendare formulată de reclamantul Municipiul Piatra Neamţ prin primar.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că suspendarea executării unui act administrativ constituie o situaţie de excepţie care poate interveni numai atunci când sunt îndeplinite cumulativ cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004, condiţii care în cauza de faţă nu s-a făcut dovada că sunt îndeplinite cumulativ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul Municipiul Piatra Neamţ.
Recurentul a reiterat motivele invocate ca şi apărări în faţa instanţei de fond.
Astfel, recurentul a susţinut că în mod eronat instanţa de fond a reţinut că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a cerinţelor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Astfel în ce priveşte condiţia cazului bine justificat, recurentul a susţinut că următoarele motive sunt de natră a argumenta cazul justificat.
1) În emiterea titlului de creanţă nu s-au respectat prevederile O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.
2) prevederile O.U.G. nr. 66/2011 aplicate retroactiv contrar principiilor generale de drept dar şi prevederilor generale ale Codului civil cap II art. 6.
3) Pe fondul aprecierilor pentru care s-a institut corecţia financiară precizată în preambul, există erori de evaluare în analiza AGAPP.
Recurentul susţine că şi condiţia pagubei iminente este îndeplinită, întrucât executarea sumelor cuprinse în actul administrativ ar conduce la oprirea Proiectului în faza în care se găseşte şi aplicarea de amenzi pentru nerespectarea termenelor de execuţie.
Pe de altă parte, s-a susţinut că în ce priveşte aplicarea corecţiei financiare de 25% la contractele de furnizare este practic o sumă care ar trebui dislocată cu o alocare suplimentară din bugetul local.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate şi că acest act administrativ constituie el însuşi titlu executoriu.
A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situaţie de excepţie, care poate fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească, dar în limitele şi condiţiile prevăzute de lege.
În cauza de faţă dedusă judecăţii ne aflăm în situaţia prevăzută de art. 14 din Legea contenciosului administrativ în conformitate cu care în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Dispoziţiile mai sus citate prevăd obligaţia îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1), întrucât cele două condiţii se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine faptul că reclamanta prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenţei unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar Înalta Curte reţine că toate aceste situaţii nu sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.
Înalta Curte a constatat că instanţa de fond a dat o interpretare corectă dispoziţiilor legale, întrucât întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale atât în sistemul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Din acest punct de vedere, actul normativ incident în cauză răspunde recomandărilor Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecţie a drepturilor şi intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.
Or, prin sentinţa recurată, instanţa a făcut o analiză teoretică a premiselor suspendării executării actului administrativ, reţinând în concret neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, respectiv a cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de fond a prezentat situaţia de fapt şi de drept existentă, astfel încât hotărârea atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Municipiul Piatra Neamţ prin primar împotriva sentinţei civile nr. 73 din 29 martie 2012 a Curţii de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4069/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4015/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
