ICCJ. Decizia nr. 4026/2012. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4026/2012
Dosar nr. 3949/121/2011
Şedinţa publică de la 9 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 8 aprilie 2011, pe rolul Tribunalului Galaţi, a fost înregistrată contestaţia formulată de Primăria Comunei Ghidigeni împotriva Deciziei nr. 54 din 23 octombrie 2010, emisă de Camera de Conturi a Judeţului Galaţi şi împotriva Încheierii nr. VI.100 din 15 martie 2011, emisă de Curtea de Conturi a României, cu privire la pct. 5 din decizie.
Totodată, s-a solicitat şi suspendarea executării deciziei până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că, în fapt, în perioada 28 octombrie 2010 - 7 decembrie 2010, Camera de Conturi a României a efectuat la Primăria Comunei Ghidigeni, auditul financiar al conturilor anuale de execuţie bugetară, pe anul 2009, control încheiat prin procesul-verbal din data de 7 decembrie 2010. Conform menţiunilor din acest proces-verbal s-au constatat la nivelul primăriei abateri de la legalitate şi regularitate, în sensul acordării fără respectarea dispoziţiilor legale a unor sporuri, prin acordul/contractul colectiv de muncă adoptat pentru anul 2009 pentru salariaţii din Aparatul de Specialitate al Primăriei Ghidigeni.
Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 288 din 29 septembrie 2011, a respins excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a Camerei de Conturi a Judeţului Galaţi şi excepţia inadmisibilităţii cererii invocate de Curtea de Conturi a României.
Totodată, a respins ca nefondată contestaţia formulată de Primăria Comunei Ghidigeni, judeţul Galaţi. Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut, privitor la prima excepţie că, în speţă, Camera de Conturi a Judeţului Galaţi nu este chemată ca pârâtă în faţa instanţei de drept comun, ci este chemată într-un litigiu pendinte pe rolul instanţei de contencios administrativ, astfel că regulile de soluţionare a cererii sunt prevăzute de Legea nr. 554/2004.
Astfel, în materia contenciosului administrativ structurile autorităţilor/instituţiilor publice fără personalitate juridică au capacitate administrativă de folosinţă atunci când litigiul cu care este învestită instanţa poartă asupra unui act emis de acea structură. Cum în speţă reclamanta solicită anularea parţială a unei decizii emise de Camera de Conturi a Judeţului Galaţi, instanţa va reţine că în mod corect a fost chemată ca pârâtă şi Camera de Conturi a Judeţului Galaţi, care poate şi trebuie să stea în judecată ca pârâtă referitor la acest act, motiv pentru care excepţia lipsei capacităţii de folosinţă urmează a fi respinsă.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii cererii s-a reţinut că dacă posibilitatea reclamantei de a sesiza instanţa ar fi limitată doar cu privire la încheierea de soluţionare a contestaţiei, instanţa (în limitele obiectului cu care a fost învestită) ar putea doar anula acea încheiere dacă ar stabili temeinicia contestaţiei, fără însă a putea modifica încheierea Curţii de Conturi în sensul admiterii contestaţiei iniţiale privind decizia camerei de conturi, deoarece art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede doar posibilitatea instanţei de a anula în tot sau în parte un act, dar nu şi de a îl modifica.
Cum reclamanta şi-a îndreptat contestaţia atât împotriva deciziei camerei judeţene de conturi (actul a cărui anulare o solicită), cât şi împotriva încheierii Curţii de Conturi, prin care i s-a respins contestaţia, excepţia de inadmisibilitate va fi respinsă.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că atât Camera de Conturi a Judeţului Galaţi, cât şi Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi Galaţi, la întocmirea deciziei contestate şi, respectiv la soluţionarea contestaţiei, au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale.
Referitor la capătul de cerere privind suspendarea executării actului contestat, instanţa reţine că în speţă nu sunt întrunite condiţiile reglementate de art. 15 din Legea nr. 554/2004, nefiind identificat un caz bine justificat, în sensul unor împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, nicio pagubă iminentă pentru reclamantă, cu atât mai mult cu cât actul contestat urmăreşte recuperarea de către reclamantă a unor sume de bani.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Primăria Comunei Ghidigeni, Judeţul Galaţi, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetenţa materială a curţii de apel de a soluţiona în primă instanţă cauza, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi invocat de instanţă din oficiu, Înalta Curte va admite recursul, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.
Obiectul acţiunii formulate în cauză îl constituie anularea Încheierii nr. VI.100 din 15 martie 2011, emisă de Curtea de Conturi a României, precum şi a Deciziei nr. 54/2010 emisă de Camera de Conturi a Judeţului Galaţi.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din acest din urmă act normativ, actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul administrativ ce dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia”.
Rezultă, deci, din prevederile legale citate, că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării, în cazul în care se respinge sau admite, în parte, contestaţia formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Judeţeană, este însăşi această decizie, prin care se stabilesc măsuri în sarcina entităţii controlate, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi considerat ca având natura juridică a unui act administrativ, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Într-adevăr, regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ; de asemenea, potrivit art. 228 din acelaşi regulament, „competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, în condiţiile Legii contenciosului administrativ”.
Prevederile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge, însă, dispoziţiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ şi la care însuşi actul respectiv face trimitere.
Astfel, referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Cum nu sunt prevăzute „prin lege organică specială”, ci printr-un act administrativ cu forţă juridică inferioară, dispoziţiile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care rămân aplicabile în speţă, alături de cele ale art. 2 C. proc. civ.
De altfel, prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost menţinută soluţia instanţei de fond prin care s-a admis excepţia de nelegalitate şi s-a constatat nelegalitatea dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, ceea ce întăreşte argumentele expuse anterior cu privire la competenţa materială de soluţionare a unor astfel de cauze, chiar dacă soluţiile privind excepţiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părţile din litigiu.
De asemenea, în continuarea raţionamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că măsurile administrative contestate nu se încadrează în sfera litigiilor „care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora”, se va reţine că, în cauză, nu este incident criteriul valoric, ci criteriul poziţionării autorităţii emitente în sistemul administraţiei publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităţilor publice locale şi judeţene sunt în competenţa tribunalelor, iar cele privind actele autorităţilor publice centrale, în competenţa curţilor de apel.
Faţă de cele arătate, cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local, competenţa de soluţionare a cauzei revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul şi, în baza art. 312 alin. (6) din acelaşi cod, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, în raza căruia îşi are sediul reclamanta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Consiliul Local al Comunei Ghidigeni, Judeţul Galaţi împotriva Sentinţei civile nr. 288 din 29 septembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4025/2012. Contencios. Litigii Curtea de... | ICCJ. Decizia nr. 4029/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
