ICCJ. Decizia nr. 4042/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4042/2012
Dosar nr. 1597/44/2010
Şedinţa publică de la 9 octombrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Tecuci sub nr. 4372/324/2010, reclamantul B.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii SC A.T.A. SA, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi şi Guvernul României ca M.A.D.R. să fie obligat să sesizeze Guvernul României, în temeiul art. 14 din Legea nr. 381/2002, cu privire la starea de calamitate a culturilor din anul 2009 din judeţul Galaţi, să fie obligat Guvernul României să declare, prin hotărâre, starea de calamitate a culturilor din judeţul Galaţi, pentru a stabili nivelul despăgubirilor şi să fie obligate toate pârâtele, în solidar, în baza hotărârii de guvern, la despăgubiri în sumă de 24.678,83 RON, actualizată până la momentul plăţii efective, precum şi a majorărilor de întârziere conform Legii nr. 381/2002.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în anul agricol 2009, a încheiat o poliţă de asigurare cu pârâta SC A.T.A. SA, prin care şi-a asigurat producţia de grâu şi, deşi cultura asigurată a fost afectată de seceta excesivă complexă, nu a primit de la aceasta niciun fel de despăgubire.
Pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Tecuci, întrucât sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
La termenul din 29 octombrie 2010, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Tecuci, invocată de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare.
Analizând cu prioritate excepţia invocată, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., instanţa a constatat că litigiul de faţă are ca obiect, printre altele, obligarea Guvernului României de a emite o hotărâre de guvern.
Instanţa a admis excepţia şi a declinat competenţa materială de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Curţii de Apel Galaţi.
Prin întâmpinarea depusă în termen legal, pârâtul Guvernul României a invocat excepţia tardivităţii acţiunii, având în vedere termenele stabilite de Legea nr. 381/2002, cât şi de Legea nr. 554/2004, excepţia lipsei plângerii administrative prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României cu privire la capetele 1 şi 3 din cerere.
Prin întâmpinarea depusă pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a arătat că acţiunea este lipsită de obiect, actul normativ care a stat la baza pretenţiei deduse judecăţii fiind abrogat expres prin Legea nr. 281/2010, acţiunea fiind inadmisibilă.
Prin cererea completatoare a acţiunii principale, reclamantul a indicat ca temei juridic distinct, dispoziţiile art. 998 şi 999 C. civ. pentru capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata prejudiciului cauzat pentru neîndeplinirea în termen a obligaţiilor ce le reveneau ca urmare a contractului de asigurare încheiat.
Prin completarea la întâmpinare, pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a arătat că Legea nr. 381/2002 este structurată în două mari etape, reclamantul aflându-se în eroare, în sensul că face confuzii între cele două etape succesive prevăzute de lege.
Prin completarea la întâmpinare, pârâtul Guvernul României a invocat excepţia tardivităţii completării cererii de chemare în judecată, aceasta fiind depusă după prima zi de înfăţişare.
Prin Sentinţa nr. 198 din 17 iunie 2011, Curtea de Apel Cluj a respins excepţiile invocate de pârâtele Guvernul României, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Direcţia pentru Agricultură Galaţi, ca nefondate, a admis acţiunea formulată de reclamantul B.I., a obligat M.A.D.R. să sesizeze Guvernul României cu privire la starea de calamitate a culturilor pentru anul 2009, în judeţul Galaţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut în esenţă următoarele.
Reclamantul, B.I., a chemat în judecată pârâtele SC A.T.A. SA, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Guvernul României şi Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi, pentru ca prin hotărârea pe care o va pronunţa instanţa să dispună obligarea în solidar a acestora la acoperirea prejudiciului cauzat de nerespectarea obligaţiilor legale ce le incumbau acestor autorităţi ca urmare a producerii fenomenului de secetă persistentă.
Iniţial, temeiul juridic al acţiunii a fost stabilit în cadrul Legii speciale nr. 381/2002 dar, întrucât pe parcursul soluţionării cauzei, această lege a fost abrogată, s-a formulat cerere completatoare a cererii de chemare în judecată, în sensul că s-a indicat ca temei juridic distinct disp. art. 998 şi 999 C. civ. pentru capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea în termen a obligaţiilor punctuale ce le reveneau ca urmare a contractului de asigurare încheiat de reclamant.
Faţă de această modificare a cadrului procesual, s-a apreciat că reclamantul şi-a limitat cererea de chemare în judecată exclusiv la capătul de cerere privind obligarea pârâtelor în solidar la plata prejudiciului cauzat datorită atitudinii lor concertate culpabile de a nu finaliza procedura specială prevăzută de Legea nr. 381/2002, valoarea acestui prejudiciu fiind tocmai valoarea despăgubirii ce urma să fie încasată de reclamant ca urmare a contractului de asigurare încheiat.
Având în vedere această limitare a cadrului judecăţii, a reţinut instanţa că nu se mai impune analizarea tuturor excepţiilor invocate iniţial de pârâtele Guvernul României, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Direcţia pentru Agricultură Galaţi, întrucât toate aceste excepţii - respectiv inadmisibilitatea acţiunii, excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, excepţia lipsei plângerii administrative prealabile - invocată de către Guvernul României - în sensul lipsei procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României raportat la capetele de cerere 1 şi 3 ale acţiunii, excepţia tardivităţii dreptului la acţiune - invocată de M.A.D.R., excepţia inadmisibilităţii pretenţiei formulată la capătul 2 de cerere - invocată de M.A.D.R., excepţia lipsei de obiect a primului capăt de cerere (obligarea M.A.D.R. să sesizeze Guvernul României în temeiul art. 14 din Legea nr. 381/2002) - invocată de M.A.D.R., excepţia prematurităţii acţiunii - raportat la ultimul capăt de cerere - excepţie invocată tot de pârâtul M.A.D.R. - se refereau la temeiul iniţial al acţiunii, şi anume dispoziţiile Legii nr. 381/2002. Or, prin modificarea temeiului juridic al acţiunii, toate aceste excepţii au rămas fără obiect, fiind respinse de către instanţă cu această precizare.
De asemenea, instanţa a respins ca nefondată excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate de M.A.D.R. prin completarea la întâmpinare - excepţie motivată de împrejurarea că Legea nr. 381/2002 a fost abrogată - întrucât s-a făcut clar precizarea că temeiul juridic al acţiunii nu mai este constituit de acest act normativ, ci de dispoziţiile generale ale răspunderii delictuale C. civ.
În ceea ce priveşte excepţia netimbrării acţiunii invocate de Guvernul României, instanţa a respins-o şi pe aceasta ca fiind vădit nefondată, acţiunea fiind timbrată la valoare încă de la primul termen de judecată.
Şi excepţia tardivităţii completării acţiunii invocată de către Guvernul României a fost respinsă ca nefondată, cererea completatoare respectând dispoziţiile art. 132, respectiv fiind făcută înainte de prima zi de înfăţişare.
Pe fondul cauzei s-au reţinut următoarele.
Potrivit art. 998, „orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara", iar conform art. 999, „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa".
A apreciat Curtea că din prevederile legale menţionate rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie se cer a fi întrunite cumulativ patru condiţii, şi anume: 1 - existenţa unui prejudiciu; 2 - existenţa unei fapte ilicite; 3 - existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; 4 - existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenţia neglijentă sau imprudenţa cu care a acţionat.
Din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei rezultă împrejurarea că reclamantul a respectat toate obligaţiile ce îi reveneau conform Legii nr. 381/2002, la polul opus situându-se atitudinea pârâtelor care au tergiversat în mod nejustificat finalizarea procedurii, aspect recunoscut de pârâta Direcţia de Agricultură Galaţi în procesul-verbal de conciliere în următoarea modalitate: „din punct de vedere administrativ, datele furnizate de producătorii agricoli în cauză îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 381/2002 şi Ordinul nr. 419/2002 şi datele au fost centralizate şi transmise către Ministerul Agriculturii, conform metodologiei legale. Până la acest moment nu apreciem că există impedimente legale, altele decât cele de ordin financiar, pentru ca producătorul agricol să beneficieze de despăgubire conform legii".
Sintetizând toate aceste aspecte, Curtea a reţinut îndeplinirea cumulativă a tuturor celor 4 condiţii obligatorii pentru antrenarea răspunderii delictuale ale pârâtelor: societatea a înregistrat un prejudiciu cert, constând în valoarea despăgubirii ce trebuia încasată ca urmare a poliţiei de asigurare, există fapta ilicită a pârâtelor care şi-au încălcat obligaţiile legale prevăzute expres de Legea nr. 381/2002, respectiv finalizarea procedurii de acordare a despăgubirilor, există legătura de cauzalitate între prejudiciul încercat şi fapta ilicită - întrucât este evident că singurul motiv pentru care nu s-au încasat drepturile băneşti cuvenite îl reprezintă neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor legale ce le reveneau pârâtelor; este îndeplinită şi ultima condiţie, respectiv acţionarea cu intenţie (sau neglijenţă) a pârâtelor în sensul nefinalizării procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 381/2002 tocmai pentru a împiedica obţinerea despăgubirii ce se cuvenea.
A concluzionat Curtea că pârâtele din prezenta cauză nu au putut face nicio dovadă a îndeplinirii măcar în parte a obligaţiilor legale ce le reveneau conform dispoziţiilor legale sus-menţionate, încercarea de a minimaliza rolurile lor în acest procedeu complex de acordare a despăgubirilor cuvenite pentru pierderile cauzate de calamităţi prin folosirea sintagmei „Guvernul României nu are decât competenţa ca, la sesizarea M.A.D.R., să adopte o hotărâre de declarare a stării de calamitate naturală pentru o anumită zonă şi pentru anumite culturi" nu trebuie privită decât ca pe o încercare de a reduce răspunderea pentru prejudiciile cauzate reclamantului, fiind evident că, deşi legea specială prevede o procedură extrem de dificilă (acte ce trebuie întocmite în termene extrem de scurte, 48 ore, trei zile, etc.) care a fost respectată de către reclamant, în lipsa hotărârii de guvern, toată această procedură este inutilă, agricultorul neputând încasa nicio despăgubire.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Galaţi au declarat recurs SC A.T.A. SA Bucureşti, SC A.T.A. - Sucursala Galaţi, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi, Guvernul României.
În recursul formulat de M.A.D.R. au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., fiind susţinute, în esenţă, următoarele critici:
- instanţa de fond a ignorat faptul că reclamanta nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile reglementată de Legea nr. 381/2002 şi Ordinul nr. 419/2002;
- hotărârea instanţei de fond este nemotivată şi contradictorie în raport cu obiectul cererii cu care a fost sesizată, ignorând că Legea nr. 381/2002 şi-a încetat aplicabilitatea la 31 decembrie 2009, când a expirat perioada de tranziţie, ca urmare a aderării la UE şi a incidenţei Regulamentului nr. 1857/2006 de aplicare a art. 87 şi 88 din Tratat şi de modificare a R(CE)70/2001 şi a Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol;
- instanţa de fond a obligat în mod greşit M.A.D.R. să sesizeze Guvernul României pentru emiterea unei hotărâri conform art. 14 din Legea nr. 381/2002, din moment ce din probele administrate în cauză rezultă că ministerul şi-a îndeplinit această obligaţie, ceea ce reţine şi instanţa de fond în considerentele soluţiei adoptate;
- obligarea ministerului, solidar cu ceilalţi pârâţi, la plata despăgubirilor solicitate de reclamantă este o soluţie nelegală şi netemeinică, nefiind îndeplinite condiţiile cerute la art. 2 din Legea nr. 381/2002 şi în Normele metodologice de aplicare.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa respingerii acţiunii.
În recursul formulat de Direcţia pentru Agricultură Galaţi au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 4, 6 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., fiind susţinute, în esenţă, următoarele critici:
- instanţa de fond, obligând Guvernul să declare starea de calamitate în judeţul Galaţi în anul 2008 pentru suprafeţele agricole din acest judeţ, şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti (art. 304 pct. 4);
- instanţa de fond, obligând Guvernul să adopte hotărârea respectivă pentru terenurile agricole din întreg judeţul Galaţi, deşi instanţa fusese sesizată doar cu cererea privind culturile agricole ale reclamantei acordând astfel mai mult decât s-a cerut (art. 304 pct. 6);
- hotărârea instanţei de fond este lipsită de temei legal din moment ce, fără a reţine în sarcina Direcţiei pentru Agricultură Galaţi vreo culpă, a obligat-o pe aceasta, în solidar cu celelalte părţi, la plata despăgubirilor pretinse;
- instanţa de fond a respins excepţiile ce-i fuseseră invocate fără a-şi motiva soluţia, afirmând fără argumente că excepţiile ar fi rămas fără obiect.
În concluzie, s-a cerut admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea acesteia prin prisma criticilor formulate.
În recursul formulat de Guvernul României au fost invocate motivele prevăzute la art. 304 pct. 6,7 şi 9 în condiţiile art. 3041 C. proc. civ., fiind susţinute, în esenţă, următoarele critici:
- instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia tardivităţii formulării de către reclamantă a cererii de completare a acţiunii introductive la 7 aprilie 2011, în timp ce prima zi de înfăţişare fusese la termenul din 17 martie 2011;
- în mod nelegal instanţa de fond a lăsat neanalizate excepţiile invocate: excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, excepţia neparcurgerii procedurii plângerii prealabile şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României, apreciind în mod nelegal că abrogarea Legii nr. 381/2002 ar justifica o astfel de soluţie;
- pe fondul cauzei, instanţa trebuia să respingă acţiunea întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 381/2002, care, începând cu 1 ianuarie 2010, nu a mai putut fi aplicată, despăgubirile în litigiu fiind ajutoare de stat, acordarea lor fiind permisă, după aderarea României la U.E. la 1 ianuarie 2007, doar pentru o perioadă de tranziţie de 3 ani, care a expirat la 1 ianuarie 2010;
- chiar şi în ipostaza în care s-ar admite că Legea nr. 381/2002 ar mai putea constitui temei legal pentru pretenţiile reclamantei, instanţa de fond trebuia să constate că acţiunea este neîntemeiată din moment ce societatea comercială nu a probat că terenul în litigiu nu a fost irigat sau, respectiv, nu a fost amenajat pentru irigaţii, condiţie cerută la art. 2 din Legea nr. 381/2002 şi de Normele metodologice de aplicare a legii;
- soluţia pronunţată este netemeinică şi pentru faptul că instanţa de fond, deşi reţine în considerentele hotărârii că reclamanta şi-a limitat cererea de chemare în judecată exclusiv la capătul de cerere privind obligarea solidară a pârâtelor la plata prejudiciului, totuşi prin dispozitivul hotărârii, a obligat Guvernul României să declare prin hotărâre starea de calamitate a culturilor pentru anul 2009 în judeţul Galaţi, reţinând ca temei legal prevederile art. 998 şi 999 C. civ.
În concluzie, s-a cerut admiterea recursului, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate de societatea comercială reclamantă.
În recursul formulat de SC A.T.A. SA au fost invocate, în mod generic, prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9, în condiţiile art. 3041 C. proc. civ., fiind susţinute, în esenţă, critici care se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, susţine recurenta, cu alte cuvinte, instanţa de fond a reţinut în mod greşit răspunderea sa în condiţiile Legii nr. 381/2002, ignorând că relaţiile cu reclamanta sunt guvernate de contractul de asigurare încheiat, fiind vorba de relaţii contractuale.
Mai susţine societatea de asigurări că instanţa a dispus obligarea sa la plata unor despăgubiri pentru evenimente/riscuri neasigurate prin poliţa de asigurare, astfel încât angajarea răspunderii nu mai are temei legal.
În concluzie, s-a cerut admiterea recursului, casarea soluţiei instanţei de fond şi respingerea acţiunii.
Analizând recursurile declarate, în raport de motivele invocate, Curtea apreciază, prin considerente comune tuturor recursurilor, că acestea sunt fondate pentru motivele şi în limitele următoare.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la nereţinerea de către instanţa de fond a tardivităţii cererii de completare a acţiunii principale, instanţa de recurs reţine că sunt neîntemeiate.
În cauză, este necontestat că pentru primul termen de judecată la curtea de apel, după declinarea competenţei de către Judecătoria Tecuci, care a fost la data de 17 martie 2011, fiind invocate o serie de excepţii prin întâmpinările depuse, societatea comercială a solicitat acordarea unui termen pentru pregătirea apărării, acordat pentru data de 7 aprilie 2011, reclamanta depunând între timp - 5 aprilie 2011, cererea de completare a acţiunii principale.
Astfel fiind, în mod judicios, în raport cu prevederile art. 132 şi 134 C. proc. civ., instanţa de fond nu a considerat că cererea de completare a fost formulată tardiv, luând act de conţinutul acesteia.
Criticile privind motivul prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., referitoare la caracterul contradictoriu al considerentelor hotărârii şi în raport cu dispozitivul soluţiei adoptate sunt întemeiate.
Într-adevăr, instanţa de fond a reţinut că prevederile Legii nr. 381/2002 şi-au încetat aplicarea începând cu 1 ianuarie 2010, ca urmare a expirării perioadei de 3 ani de tranziţie ca urmare a aderării la U.E. şi a incidenţei Regulamentului nr. 1857/2006 de aplicare a art. 87 şi 88 din Tratat şi de modificare a R(CE)70/2001 şi a Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol, lege care a şi fost abrogată prin Legea nr. 281/2010 pentru abrogarea unor reglementări din domeniul ajutorului de stat şi pentru completarea O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010.
Totuşi, admiţând acţiunea formulată şi completată de reclamantă, instanţa de fond, pe de o parte, a obligat M.A.D.R. să sesizeze Guvernul României cu privire la starea de calamitate a culturilor agricole pentru anul 2008 în judeţul Galaţi şi, pe de altă parte, a obligat Guvernul României să declare, prin hotărâre, starea de calamitate a culturilor pentru anul 2008, în judeţul Galaţi, fără ca instanţa să aibă temei legal, din moment ce Legea nr. 381/2002 fusese abrogată.
Procedând în acest mod, instanţa a dat o hotărâre nelegală, în condiţiile art. 304 pct. 7, dar şi lipsită de temei legal, în condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora o hotărâre poate fi recurată atunci când a fost pronunţată fără temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Este necontestat că potrivit art. 108 din Constituţie, Guvernul adoptă hotărâri pentru organizarea executării legilor şi pentru aplicarea acestora, pe baza şi în limitele legilor respective, or, în cauză, singurul temei legal pentru Guvern, pentru declararea stării de calamitate naturală, îl constituiau prevederile art. 9 - 14 din Legea nr. 318/2002.
Totodată, deşi a reţinut astfel incidenţa în continuare a dispoziţiilor Legii nr. 381/2002, instanţa de fond a lăsat neanalizate/necercetate excepţiile invocate de autorităţile publice pârâte afirmând că acestea ar fi rămas fără obiect.
În ceea ce priveşte obligarea autorităţilor publice, în solidar cu SC A. SA, instanţa de fond reţine ca temei legal dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ., în condiţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, fără să încadreze în noţiunea de refuz nejustificat culpa pârâtelor care „au tergiversat în mod nejustificat finalizarea procedurii” reglementate de Legea nr. 381/2004 înainte de abrogarea acesteia.
Deci, în privinţa autorităţilor publice, reţinând culpa acestora în privinţa pagubei pretinse, instanţa de fond era datoare, soluţionând cauza în condiţiile Legii nr. 554/2004, să încadreze conduita acestora în limita probatoriilor administrative, în condiţiile cerute de lege pentru existenţa refuzului nejustificat şi să verifice situaţia de fapt privind irigaţiile pentru anul 2009.
Oricum, în ceea ce priveşte răspunderea societăţii de asigurare, instanţa era datoare să observe că raporturile dintre aceasta şi reclamantă sunt de natură contractuală, nefiind vorba de un raport juridic de drept administrativ, prima instanţă urmând a verifica existenţa condiţiilor atragerii răspunderii solidare a recurenţilor-pârâţi.
Având în vedere considerentele prezentate mai sus, recursurile formulate vor fi admise, iar soluţia instanţei de fond va fi casată, cauza urmând să fie trimisă curţii de apel pentru rejudecare în ceea ce priveşte existenţa/inexistenţa refuzului nejustificat ca temei al răspunderii administrative patrimoniale a autorităţilor publice pentru eventuala pagubă suferită de societatea comercială reclamantă.
Totodată, curtea de apel va trebui să observe natura contractuală a raportului juridic dedus judecăţii prin capătul de cerere privind pe SC A.T.A. SA şi să adopte măsura procesuală necesară, în raport de obiectul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de SC ”A.T.A.” SA Bucureşti, SC A.T.A. - Sucursala Galaţi, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi şi Guvernul României împotriva Sentinţei nr. 198 din 17 iunie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 4039/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4048/2012. Contencios → |
|---|
