ICCJ. Decizia nr. 4038/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4038/2012
Dosar nr. 911/42/2011
Şedinţa de la 9 octombrie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii Consiliul Local al Comunei Valea Doftanei; Primăria Valea Doftanei prin primar, Primarul Comunei Valea Doftanei M.G. în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Prahova au formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 33 din 8 septembrie 2010 şi a Încheierii nr. VI.1 din 14 ianuarie 2011, prin care au solicitat instanţei de judecată anularea parţială a Deciziei nr. 33 din 8 septembrie 2010 şi anume modificarea parţială a acesteia, în sensul excluderii prin conţinutul acesteia a celor stabilite la punctul B, iar pe cale de consecinţă, să se constate că drepturile băneşti în cuantum de 39.018 RON şi de 24.468 RON au fost acordate în mod legal.
În motivare, se arată că la data de 14 ianuarie 2011, Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Camerei de Conturi Prahova - Curtea de Conturi a României a respins contestaţia formulată şi a pronunţat Încheierea nr. VI.1, ce a fost comunicată la data de 26 ianuarie 2011, apreciind că plata drepturilor băneşti, amintite mai sus, a fost efectuată în mod legal.
Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 730 din 6 octombrie 2011, a admis excepţia lipsei competenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că prin Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2020 - Plenul Curţii de Conturi a aprobat Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, conform dispoziţiilor art. 228 din acest regulament, competenţa materială de soluţionare a unor cauze cu obiect contestaţie împotriva Încheierii Curţii de Conturi a României revine în competenţa de soluţionare a Curţii de Apel Ploieşti.
La rândul său, Curea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 176 din 17 mai 2012, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocate din oficiu, şi a declinat competenţa judecării acţiunii în favoarea Tribunalului Prahova.
Totodată, constatând existenţa unui conflict de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre această instanţă a reţinut că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act administrativ emis de o autoritate publică locală se soluţionează de tribunale, iar competenţa curţii de apel este atrasă de acţiunile ce vizează anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală, însă, în prezenta cauză, actul administrativ ce se circumscrie acestei noţiuni, conform definiţiei legale din art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ, este decizia emisă de camera de conturi judeţeană.
În vederea interpretării şi aplicării unitare a legislaţiei în materia contenciosului administrativ şi fiscal, Plenul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a adoptat această soluţie la data de 20 februarie 2012 şi a avut în vedere inclusiv faptul că dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, care stabilesc în favoarea curţii de apel competenţa de soluţionare a sesizării formulate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, nu pot contraveni normelor de competenţă stabilite de art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Mai mult, prin Decizia nr. 4522/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost admisă excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor din Regulament care stabilesc o altă competenţă decât cea legală.
Verificând cauza, Curtea constată că, în esenţă, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Obiectul acţiunii formulate în cauză îl constituie anularea Încheierii nr. VI.1 din 14 ianuarie 2011 emisă de autoritatea pârâtă şi anularea în parte a Deciziei nr. 33 din 8 septembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Prahova.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c), din acest din urmă act normativ, actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, mai sus citată, se impune a stabili care este actul administrativ ce dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia”.
Rezultă, deci, din prevederile legale citate, că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării, în cazul în care se respinge sau admite, în parte, contestaţia formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Judeţeană, este însăşi această decizie, prin care se stabilesc măsuri în sarcina entităţii controlate, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi considerat ca având natura juridică a unui act administrativ, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Într-adevăr, regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ; de asemenea, potrivit art. 228 din acelaşi regulament, „competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, în condiţiile Legii contenciosului administrativ”.
Prevederile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge, însă, dispoziţiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ şi la care însuşi actul respectiv face trimitere.
Astfel, referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Cum nu sunt prevăzute „prin lege organică specială”, ci printr-un act administrativ cu forţă juridică inferioară, dispoziţiile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care rămân aplicabile în speţă, alături de cele ale art. 2 C. proc. civ.
De altfel, prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost menţinută soluţia instanţei de fond prin care s-a admis excepţia de nelegalitate şi s-a constatat nelegalitatea dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, ceea ce întăreşte argumentele expuse anterior cu privire la competenţa materială de soluţionare a unor astfel de cauze, chiar dacă soluţiile privind excepţiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părţile din litigiu.
De asemenea, în continuarea raţionamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că măsurile administrative contestate nu se încadrează în sfera litigiilor „care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora”, se va reţine că, în cauză, nu este incident criteriul valoric, ci criteriul poziţionării autorităţii emitente în sistemul administraţiei publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităţilor publice locale şi judeţene sunt în competenţa tribunalelor, iar cele privind actele autorităţilor publice centrale, în competenţa curţilor de apel.
Faţă de cele arătate, cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local, competenţa de soluţionare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Tribunalului Prahova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe Consiliul Local al Comunei Valea Doftanei, Primăria Comunei Valea Doftanei, Primarul Comunei Valea Doftanei, Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Prahova în favoarea Tribunalului Prahova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4037/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4039/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
