ICCJ. Decizia nr. 4088/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4088/2012
Dosar nr. 635/35/2011
Şedinţa publică de la 12 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
I.1. Cererea de chemare în judecată.
Prin încheierea de şedinţă din data de 30 noiembrie 20111 pronunţată în Dosarul nr. 5875/296/2011 al Judecătoriei Satu Mare a fost sesizată Curtea de Apel Oradea cu privire la soluţionarea excepţiei de nelegalitate parţială a Hotărârii de Guvern nr. 967/2001, invocată de pârâta Biserica Greco-Catolică P. în cursul soluţionării acţiunii civile îndreptată împotriva reclamantei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Pomi prin Primar.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, în dosarul Judecătoriei Satu Mare nr. 5875/296/2011, reclamanta Biserica Greco-Catolică P. a invocat excepţia nelegalităţii parţiale a Hotărârii de Guvern nr. 967/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Satu Mare, municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Satu Mare, publicată în M. Of. nr. 685/17.09.2002, în privinţa poziţiei nr. 216 din "inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Pomi", pentru suprafaţa de 2493 mp, proprietatea sa tabulară.
În motivarea excepţiei de nelegalitate, reclamanta a arătat că trecerea unui bun din domeniul privat în domeniul public se poate face numai în privinţa bunurilor prevăzute la pct. III din Anexa la Legea nr. 213/1998 sau alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea excepţiei ca inadmisibilă, întrucât această hotărâre, a cărei nelegalitate a fost invocată pe cale de excepţie de către reclamantă, în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004, aşa cum a fost modificată şi completată, reprezintă un act administrativ individual, deoarece are ca obiect atestarea domeniului public al judeţului Satu Mare, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Satu Mare, delimitând astfel domeniul public al unităţilor administrativ teritoriale prin individualizarea fiecăruia dintre imobilele prevăzute în anexe.
Acest act administrativ individual a fost publicat în M. Of. nr. 685/17.09.2002, deci anterior datei de 07 ianuarie 2005, la care a intrat în vigoare Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi nu poate face obiectul unei excepţii de nelegalitate invocate în temeiul acestor dispoziţii.
I.2. Hotărârea instanţei de fond.
Prin Sentinţa nr. 76/CA/2012 - PI din 6 martie 2012, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor H.G. nr. 967/2001, publicată în M. Of. nr. 685 bis/17.09.2002, Anexa 44, poziţia 216 din inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Comunei Pomi.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că H.G. nr. 967/2002, a cărei excepţie de nelegalitate a fost invocată, a intrat în vigoare anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Aşadar, dispoziţia legală cuprinsă în art. 4 nu poate fi aplicată decât actelor administrative individuale sau normative, comunicate sau publicate după data de 6 ianuarie 2005, întrucât până la această dată verificarea lor era guvernată de prevederile Legii nr. 29/1990.
Prima instanţă a reţinut că, în măsura în care permit cenzurarea legalităţii actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispoziţiile menţionate din Legea contenciosului administrativ, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse "principiul securităţii juridice".
I.3. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Biserica Greco-Catolică P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că legea nu interzice cercetarea, oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate a legalităţii unui act administrativ, potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte scopul instituirii normei citate era acela de a reglementa procedural un mijloc de apărare la îndemâna celui vătămat printr-un act administrativ nelegal, fie el individual ori normativ, act promulgat chiar şi anterior apariţiei sale.
Astfel, a apreciat recurenta, în mod greşit prima instanţă a respins acţiunea formulată, întrucât excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 967/2002, privind atestarea domeniului public al judeţului Satu Mare, municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Satu Mare, act administrativ cu caracter normativ, este pe deplin admisibilă.
Totodată, recurenta a invocat art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului, susţinând că Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului reţinută de prima instanţă nu este aplicabilă speţei, întrucât scopul excepţiei invocate a fost acela de a garanta dreptul de proprietate.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Obiectul excepţiei de nelegalitate îl constituie H.G. nr. 967/2002, privind atestarea domeniului public al judeţului Satu Mare, municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Satu Mare, act administrativ cu caracter individual.
Caracterizarea unui act administrativ ca individual sau normativ se face în raport de conţinutul acestuia şi efectele produse în ordinea juridică.
Actul administrativ normativ este acel act administrativ prin care se formează reguli de drept generale şi impersonale, se stabilesc situaţii juridice cu acelaşi caracter, aplicabile unui număr nedeterminat de subiecte de drept.
Actul administrativ normativ, din punct de vedere material, al cuprinsului său, se aseamănă cu legile pentru că edictează reguli, norme, dispoziţii generale şi obligatorii pentru un număr nelimitat de subiecte.
Actul administrativ individual este un act administrativ concret care priveşte un subiect de drept.
În speţă, H.G. nr. 967/2002, poziţia nr. 216 din Anexă este un act administrativ individual, deoarece se referă la inventarul bunurilor care aparţin domeniului public pentru suprafaţa de 2493 mp, proprietatea tabulară a reclamantei, prin această hotărâre neinstituindu-se norme juridice care să reglementeze situaţii juridice cu caracter de generalitate, impersonale.
Instanţa de control judiciar apreciază că excepţia de nelegalitate a actului administrativ unilateral cu caracter individual anterior nominalizat nu poate fi primită, întrucât, în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate; în acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ şi suspendă cauza (...).
Actul administrativ aflat în discuţie este anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Pe acest aspect, este de menţionat faptul că instanţa constituţională, prin Deciziile nr. 425 şi nr. 426 din 10 aprilie 2008, a apreciat că art. 4 alin. (1) şi art. II alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ sunt constituţionale, în raport de prevederile art. 1, art. 5, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 şi art. 44 din Legea fundamentală a ţării.
Însă, în ceea ce priveşte cele două norme din dreptul intern, care reprezintă temeiul de drept al invocării excepţiei de nelegalitate, trebuie precizat faptul că judecătorului naţional îi revine rolul de a aprecia, conform art. 20 alin. (2) din Constituţie, în legătură cu eventuala prioritate a tratatelor ce reglementează drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
În acest sens, judecătorul naţional, în calitate de prim-judecător al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, are obligaţia de a "asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenţiei), asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să asigure abrogarea acesteia de către legiuitor" (a se vedea CEDO, hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu contra României, nr. 2, M. Of. nr. 830/5.12.2007).
Aşadar, prin raportare la normele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi la jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg, Înalta Curte va aprecia că se impune înlăturarea aplicării în speţa de faţă a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi art. II alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ, modificată, care permit cenzurarea, fără limită în timp, pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, reţinând că aceste norme interne contravin unor principii fundamentale convenţionale a căror respectare asigură exerciţiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
În concret, normele aflate în discuţie, întrucât permit cenzurarea legalităţii actelor administrative cu caracter individual emise înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi de art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securităţii juridice.
Ca o consecinţă a celor expuse anterior, în aplicarea art. 20 alin. (2) şi art. 148 din Constituţia României, instanţa de control judiciar apreciază că excepţia de nelegalitate invocată în cauză nu poate fi primită, în raport de prevederile art. 4 alin. (1) şi art. II alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ, modificată.
Mai mult decât atât, în procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, instanţa de contencios administrativ învestită cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanţa actului administrativ supus analizei cu actele normative care au forţă juridică superioară, în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/ 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Biserica Greco-Catolică P. împotriva Sentinţei nr. 76/CA/2012 - PI din 6 martie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 4011/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4099/2012. Contencios → |
|---|
