ICCJ. Decizia nr. 4118/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4118/2012
Dosar nr. 12968/107/2011
Şedinţa de la 12 octombrie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
I.1. Cererea de chemare în judecată şi hotărârea Tribunalului Alba.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, sub nr. 12968/107/2011 reclamantul R.N., în contradictoriu cu pârâta Universitatea "S.H.", a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună:
- obligarea pârâtei să-i elibereze diploma de licenţă, a suplimentelor la diplomă ca urmare a absolvirii Facultăţii de Sociologie-Psihologie din cadrul universităţii pârâte, specializarea Psihologie, precum şi a diplomei de absolvire a liceului, depusă la dosarul de înscriere a reclamantului în cadrul universităţii pârâte.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că, deşi a încheiat un contract de şcolarizare cu pârâta, a achitat toate taxele şcolare şi a trecut toate examenele, inclusiv cel de licenţă, eliberându-se adeverinţă în acest sens, pârâta nu a emis şi diplomele şi celelalte acte aferente. Reclamantul a formulat o cerere adresată pârâtei prin care au solicitat să-i fie comunicate actele enumerate anterior însă nu a primit niciun răspuns în termenul legal de 30 de zile.
Prin Sentinţa nr. 4359/CAF/2011, Tribunalul Alba a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, reţinând că instituţia de învăţământ pârâtă este asimilată unei autorităţi publice centrale, având în vedere prevederile art. 1 din Legea nr. 443/2002, prin care a fost înfiinţată această universitate, potrivit căruia "se înfiinţează Universitatea "S.H." din Bucureşti ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ".
Ca atare, potrivit art. 10 alin. (1) teza a doua şi alin. (3) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel Alba Iulia.
1.2. Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia sub acelaşi număr 12968/107/2011.
La rândul ei şi Curtea de Apel Alba Iulia, prin Sentinţa nr. 110 din 20 martie 2012, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, şi constatând ivit conflict negativ de competenţă a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului.
În considerentele hotărârii, această instanţă a reţinut că în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 2 alin. (1) lit. d) şi art. 3 alin. (1) C. proc. civ., competenţa curţilor de apel în materia contenciosului administrativ, pentru situaţia când litigiul nu priveşte impozite, taxe, etc, cum este cazul în speţă, intervine doar în prezenţa actelor emise de autorităţile publice centrale.
Universitatea S.H. - este o instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ conform art. 1 din Legea nr. 443/2002 şi implicit este asimilată unei autorităţi publice, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) teza II-a din Legea nr. 554/2004.
Referitor la clasificarea pe verticală a autorităţilor în centrale şi locale, această instanţă a reţinut că pârâta se circumscrie celei de-a doua categorii, a autorităţilor locale.
Pe de altă parte obiectul acţiunii îl constituie un act asimilat actului administrativ unilateral, respectiv nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri, în condiţiile art. 8 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 2 alin. (2) şi art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Ca atare, instanţa competentă să soluţioneze prezentul litigiu este Tribunalul Alba.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea unei diplome de licenţă şi a altor acte de studii reclamantei, care este absolventă a Facultăţii de Psihologie-Pedagogie, specializarea Psihologie, din cadrul Universităţii "S.H."
În alt registru de idei, nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiţie persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Or, în speţa de faţă, prin Legea nr. 443/2002, a fost înfiinţată Universitatea "S.H." din Bucureşti, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Pe de altă parte, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi Programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 84/1995, ce era în vigoare la data finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă, nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ. Această reglementare prevedea că, la nivel naţional, autonomia universitară se manifestă prin relaţie directă a rectorului instituţiei de învăţământ superior cu Ministerul Educaţiei, care, printre altele, avea competenţa de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului şi de a-l suspenda din funcţie.
În cauza de faţă, Universitatea "S.H." nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În mod evident, Universitatea "S.H." din Bucureşti este o persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, ce funcţionează doar ca parte a unui sistem naţional de învăţământ, care nu poate fi asimilată unei autorităţi administrative autonome sau unui organ central al administraţiei publice.
Prin urmare, pârâta aflată în discuţie este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.
În alţi termeni, Universitatea "S.H." nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.
În cauza de faţă, o asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorităţi publice locale.
În prezentul conflict negativ de competenţă sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care menţionează următoarele: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Prin urmare, specificul litigiilor care se desfăşoară între persoanele fizice sau juridice şi administraţia publică determină, în mod necesar, existenţa unor reguli imperative în privinţa competenţei instanţelor de contencios administrativ.
Pentru stabilirea competenţei materiale, articolul aflat în discuţie instituie două criterii: cel al rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice, respectiv criteriul valoric.
În cauza de faţă este aplicabil primul criteriu enunţat anterior. În plus, trebuie subliniat faptul că tribunalul este competent să soluţioneze acest litigiu de contencios administrativ, faţă de împrejurarea că Universitatea S.H. din Bucureşti este o autoritate publică locală. De asemenea, mai trebuie să fie relevat art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ.
În altă ordine de idei, potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.
În speţa de faţă, reclamanta a optat pentru instanţa de la domiciliul său, astfel că nu se mai poate pune în discuţie competenţa teritorială a instanţei în soluţionarea cauzei.
În consecinţă, în temeiul art. 22 (3) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul R.N. şi pârâţii Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Universitatea "S.H." Bucureşti în favoarea Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2012.
Procesat de GGC - NN
← ICCJ. Decizia nr. 4103/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4167/2012. Contencios → |
---|