ICCJ. Decizia nr. 4099/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4099/2012
Dosar nr. 7753^3/2011
Şedinţa publică de la 12 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
I.1. Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 22 decembrie 2011, reclamanta T.A.A. a chemat în judecată pe pârâta Universitatea T.M., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună suspendarea parţială a Hotărârii Senatului Universităţii T.M., nr. 29 în sensul suspendării art. 1 a poziţiei 17, până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 73817/3/2011 aflat pe rolul Tribunalului Municipiului Bucureşti.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru a se dispune această suspendare, având în vedere dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004: a fost depusă plângere prealabilă împotriva hotărârii - cererea din data 24 noiembrie 2011, este probat cazul justificat pentru că hotărârea încalcă prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, iar parcurgerea a doi ani de studii într-un singur an universitar a fost realizată în baza Deciziei nr. 377 din 12 noiembrie 2004 a Universităţii T.M. Paguba iminentă constă în faptul că această hotărâre, odată executată, creează un puternic impact negativ, viitor şi previzibil la adresa reclamantei, creând premisele incompatibilităţii exercitării profesiei de medic stomatolog.
Prin Sentinţa civilă nr. 30 din 04 ianuarie 2012 a Tribunalului Bucureşti a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanta T.A.A. în contradictoriu cu pârâta Universitatea T.M., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 16 februarie 2012.
La termenul din data de 02 martie 2012, a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtei Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, solicitând admiterea cererii, pe motiv că în urma controlului pe care l-a efectuat la Universitatea T.M., s-a constatat că reclamata a desfăşurat studiile, fără a fi îndeplinite toate cerinţele prevăzute de lege.
I.2. Hotărârea instanţei de fond.
Prin Sentinţa nr. 1495 din 2 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de intervenţie formulată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în interesul pârâtei şi a respins acţiunea reclamantei de suspendare a Hotărârii Senatului Universităţii T.M., nr. 29, art. 1 a poziţiei 17.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, referitoare la cazul bine justificat şi paguba iminentă. Astfel, în speţă, actul a cărui suspendare se cere se bucură de tripla prezumţie: prezumţia de legalitate - actul a fost emis în baza prevederilor art. 146 din Legea nr. 1/2011, prezumţia de autenticitate - actul emană de la rectorul universităţii, care emite şi semnează hotărârea cu avizul senatului universitar şi prezumţia de veridicitate - decizia exprimă ceea ce în mod real a decis organul emitent.
În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 - prevenirea unei pagube iminente - s-a reţinut că nici aceasta nu este îndeplinită, întrucât reclamanta nu a făcut dovada iminenţei unei pagube ce nu ar putea fi reparate.
I.3. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuţia părţilor motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. cât şi excepţia necompetenţei materiale a instanţei de fond, cu privire la soluţionarea cererii de suspendare a Hotărârii Senatului Universităţii T.M. nr. 29 din 12 septembrie 2011.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat din oficiu de instanţă, Înalta Curte constată că prima instanţă a soluţionat cererea dedusă judecăţii cu încălcarea normelor de competenţă.
Astfel, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl constituie suspendarea Hotărârii Senatului Universităţii T.M., nr. 29, art. 1 a poziţiei 17, până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 73817/3/2011 aflat pe rolul Tribunalului Municipiului Bucureşti.
Emitenta actului administrativ a cărei suspendare se solicită prin prezenta este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiţie persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Or, în speţa de faţă, prin Legea nr. 239/2002, a fost înfiinţată Universitatea "T.M." din Bucureşti, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 84/1995, ce era în vigoare la data finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă, nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ.
În cauza de faţă, Universitatea "T.M." din Bucureşti este o persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, ce funcţionează doar ca parte a unui sistem naţional de învăţământ, care nu poate fi asimilată unei autorităţi administrative autonome sau unui organ central al administraţiei publice.
Prin urmare, pârâta aflată în discuţie este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.
În alţi termeni, Universitatea "T.M." nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.
În cauza de faţă, o asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorităţi publice locale.
În consecinţă, în stabilirea instanţei competente de a soluţiona litigiul dedus judecăţii, Înalta Curte va avea în vedere prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care menţionează următoarele: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Prin urmare, specificul litigiilor care se desfăşoară între persoanele fizice sau juridice şi administraţia publică determină, în mod necesar, existenţa unor reguli imperative în privinţa competenţei instanţelor de contencios administrativ.
Pentru stabilirea competenţei materiale, articolul aflat în discuţie instituie două criterii: cel al rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice, respectiv criteriul valoric.
În cauza de faţă este aplicabil primul criteriu enunţat anterior. În plus, trebuie subliniat faptul că tribunalul este competent să soluţioneze acest litigiu de contencios administrativ, faţă de împrejurarea că Universitatea T.M. din Bucureşti este o autoritate publică locală iar actul a cărui suspendare se solicită este Hotărârea Senatului Universităţii T.M., nr. 29, art. 1 a poziţiei 17.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că în sensul pronunţării unei astfel de soluţii este şi faptul că acţiunea în anularea Hotărârii Senatului Universităţii T.M., nr. 29, art. 1 a poziţiei 17 a făcut obiectul Dosarului nr. 73817/3/2011 aflat pe rolul Tribunalului Municipiului Bucureşti fiind soluţionată de această instanţă.
În concluzie, pentru considerentele sus-menţionate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (3) din C. proc. civ., va admite recursul declarat, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de T.A.A. împotriva Sentinţei nr. 1495 din 2 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 4088/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 4103/2012. Contencios → |
|---|
